Uzucapiune. Decizia nr. 273/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 273/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 273/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 273/2014
Ședința publică de la 11 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. N.
Judecător E. N.
Judecător S. R.
Grefier N. M.
S-a luat în examinare din oficiu, recursul civil declarat de recurenta reclamantă T. V., cu domiciliul în Tulcea, ..46, la cabinet avocat Semedula M., împotriva sentinței civile nr.2542/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune în contradictoriu cu intimații pârâți P. C.A.ROSETTI P. P., cu sediul în ., jud.Tulcea, F. O., cu domiciliul în ..A.Rosetti, jud.Tulcea, F. E., cu domiciliul în București, sector 6, ., ., . discutării perimării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 21.11.2013, după care:
TRIBUNALUL,
Luând în examinare, din oficiu, in temeiul art.252 alin.1 C.pr.civ., recursul civil declarat de recurenta reclamantă T. V., împotriva sentinței civile nr.2542/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune în contradictoriu cu intimații pârâți P. C.A.ROSETTI P. P., F. O., F. E., sub aspectul constatării perimării, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21.11.2013, când in temeiul disp. art.242 al. 1 pct. 2 C.pr.civ. procesul a fost suspendat pentru lipsa părților și că, de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile din vina părților.
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod pr. civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod pr.civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării cauzei, de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul civil declarat de recurenta reclamantă T. V., cu domiciliul în Tulcea, ..46, la cabinet avocat Semedula M., împotriva sentinței civile nr.2542/26.06.2013, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune în contradictoriu cu intimații pârâți P. C.A.ROSETTI P. P., cu sediul în ., jud.Tulcea, F. O., cu domiciliul în ..A.Rosetti, jud.Tulcea, F. E., cu domiciliul în București, sector 6, ., ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Decembrie 2014.
Președinte, D. N. | Judecător, E. N. | Judecător, S. R. |
Grefier, N. M. |
Jud. fond SA
Red.jud.DN/05.01.2015
Tehnored.gref.NM/06.01.2015/2ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 806/2014. Tribunalul... | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 813/2014.... → |
|---|








