Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 801/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 801/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 801/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.801
Ședința publică din data de 10 decembrie 2014
Completul compus din:
Președinte: D. N. G.
Judecător: E. B.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanții-reclamanți M. S. și M. D. G., ambii cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetul de avocatură F. A. din Tulcea, ., jud. Tulcea, impotriva sentintei civile nr.2358/17.09.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect ordonanță președințială, in contradictoriu cu intimata-pârâta P. B. R. SA BUCUREȘTI, cu sediul profesional în Bucuresti, ., sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si legal timbrat, iar apelanții au depus la dosar concluzii scrise, după care,
Potrivit art.394 C.pr.civ. instanta, constatand ca nu sunt motive de amanare, apreciaza dosarul in stare de judecata si ramane in pronuntare, luand act ca s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa, conform art.223 pct.3 C.pr.civ.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de 15.07.2014 sub nr._, reclamanta reclamanții M. S. și M. D. G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta P. B. R. SA BUCUREȘTI, emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună suspendarea executării obligațiilor pe care și le-au asumat prin contractul de credit nr._25855 din 13.02.2008 și actul adițional nr.1/27.04.2009, până la soluționarea cererii având ca obiect anularea clauzelor abuzive, înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._ .
Conform sentinței civile nr.2358/17.09.2014 Judecătoria Tulcea a respins cererea formulată de reclamanții M. S. și M. D. G., în contradictoriu cu pârâta P. B. R. SA BUCUREȘTI, ca neîntemeiată.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În fapt, la data de 13.02.2008, reclamanții au încheiat cu parata contractul de credit nr._25855 având ca obiect un împrumut bancar pentru achiziționarea unui imobil, în valoare de 90.000 CHF. Obligațiile asumate de reclamanți prin contract au fost îndeplinite până la sfârșitul anului 2011 când, datorită crizei financiare naționale și modificării raporturilor juridice de muncă încheiate cu angajatorii, posibilitățile financiare ale reclamanților s-au modificat substanțial
În prealabil, având în vedere natura cererii ce are ca obiect ordonanță președințială și condițiile prevăzute de lege care trebuie să fie îndeplinite cumulativ, instanța de fond a calificat inadmisibilitatea cererii de ordonanță președințială, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca fiind o apărare de fond care urmează a fi analizată prin raportare la condițiile cumulative prevăzute de lege.
În drept, analizând litigiul din perspectiva dispozițiilor legale incidente, instanța de fond a reținut, având în vedere calificarea juridică dată cererii de chemare în judecată de către reclamantă (ordonanță președințială), că se impune verificarea întrunirii cerințelor art. 996 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora „instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Reiese din text caracterul special al procedurii ordonanței președințiale care permite soluționarea vremelnică și fără prejudecarea fondului raporturilor juridice dintre părți a unor situații urgente.
În legătură cu interpretarea acestei norme juridice, în doctrina și practica judiciară s-a statuat, de o manieră unitară, că emiterea ordonanței președințiale este condiționată de întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: urgența, neprejudecarea fondului, vremelnicia măsurilor dispuse (caracterul trecător) și aparența dreptului în favoarea reclamanților.
În speță, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru emiterea ordonanței președințiale. Deși se solicită a se dispune o măsură vremelnică, respectiv suspendarea plății ratelor până la soluționarea cererii pe fond, având ca obiect anularea clauzelor abuzive, înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr._, cererea de ordonanță președințială nu îndeplinește cerințele ca măsura să fie urgentă, să nu prejudece fondul cauzei și ca aparența dreptului să fie în favoarea reclamanților.
A arătat prima instanță că, condiția ca măsura solicitată să fie urgentă trebuie analizată din perspectiva scopului acesteia, măsura trebuind să fie luată „pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”. Reclamanții au arătat că din anul 2011, posibilitățile financiare s-au redus, astfel că obligația de achitare a ratelor este mult prea împovărătoare pentru ei, însă acest lucru nu justifică urgența măsurii având în vedere că încă din anul 2011 reclamanții se află în această situație.
Pe de altă parte, s-a mai arătat că, atât dreptul despre care reclamanții afirmă că ar fi păgubit prin întârziere, cât și paguba ce constă în lipsirea de o parte din venituri nu ar fi imposibil de reparat deoarece, în situația în care se va dovedi că reclamanții au plătit băncii sume în plus, nedatorate, aceștia au posibilitatea recuperării lor pe calea unei acțiuni în justiție, formulată ulterior sau concomitent acțiunii în constatarea nulității clauzelor abuzive.
De asemenea, se reține faptul că măsura solicitată de reclamanți este de natură să prejudece fondul cauzei deoarece, pentru ca aceasta să fie dispusă, este necesară analizarea clauzelor despre care reclamanții afirmă că sunt abuzive din perspectiva art.4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.
S-a constatat de către prima instanță că nici aparența dreptului nu este în favoarea reclamanților care, beneficiind de acordarea unui credit, s-au obligat la plata către bancă a ratelor ce cuprind suma împrumutată, dobânzi și comisioane, solicitarea de suspendare a plății ratelor fiind în contradicție cu principiul forței obligatorii a contractului, consacrat prin art.969 C.civ. (în vigoare la data încheierii contractului de credit) potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Totodată, se observă faptul că reclamanții solicită suspendarea temporară a plății ratelor, deși doar despre o parte din sumele datorate cu titlu de rate se afirmă a fi abuzive (respectiv o parte din dobândă).
A mai arătat prima instanță că, având în vedere că reclamanții nu solicită doar suspendarea plății sumelor ce ar fi efectul unor clauze abuzive, ci si a părții din rate care reprezintă capitalul împrumutat, apreciază că cererea de ordonanță președințială este neîntemeiată și din acest punct de vedere.
În același, timp, este necesar a se observa faptul că pârâta este o bancă, deci un comerciant al cărui obiect de activitate constă în acordarea de împrumuturi, astfel încât este firesc ca aceasta să perceapă dobânzi și comisioane, împrumuturile nefiind acordate cu titlu gratuit.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel reclamanții M. S. și M. D. G., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Au arătat apelanții că hotărârea instanței de fond este nelegală din mai multe considerente, respectiv: urgența este confirmată de necesitatea suspendării executării obligațiilor asumate printr-un contract încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale, situația contrară fiind reprezentată de diminuarea patrimoniului acestora cu sume substanțiale de bani și cum potrivit legislației comunitare, proprietatea este protejată printr-un regim juridic special, este evident că în lipsa urgenței, relația lor contractuală se va derula în afara teritoriului legal, ceea ce le produce prejudicii.
O altă critică adusă hotărârii instanței de fond este nerezolvarea fondului cauzei, motivând că prin acțiunea formulată au solicitat doar suspendarea provizorie a executării obligațiilor asumate prin contractul de credit încheiat cu intimata și nu anularea clauzelor abuzive reclamate.
Consideră apelanții că art.996 din C.pr.civ. instituie o procedură specială potrivit căreia instanța de judecată poate dispune luarea unor măsuri cu caracter vremelnic, a căror urgență este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime.
În termen legal, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Examinând criticile aduse de apelanți împotriva sentinței civile mai sus nominalizate, prin prisma dispozițiilor art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul reține că acestea au caracter nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a analizat în mod judicios și detaliat condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, concluzionând că acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, întrucât cererea nu îndeplinește cerințele ca măsura să fie urgentă, să nu prejudece fondul cauzei, iar aparența dreptului să fie în folosul apelanților reclamanți.
Cu privire la urgență, tribunalul reține că apelanții nu au dovedit necesitatea acută a suspendării executării obligațiilor asumate printr-un contractul de credit bancar încheiat cu nu mai puțin de 6 ani în urmă, încă din anul 2008, de unde rezultă că cererea de ordonanță președințială ar fi putut fi promovată, din perspectiva apelanților, încă de la sfârșitul anului 2011, când aceștia susțin că ar fi început să întâmpine dificultăți financiare.
În atare condiții, faptul neîndoios că s-au scurs nu mai puțin de trei ani de la data apariției pretinsei cauze generatoare de prejudicii, timp în care apelanții au rămas în pasivitate, reprezintă o prezumție judiciară că dificultățile financiare ale acestora nu au caracter urgent, deci ordonanța președințială nu poate fi încuviințată.
În al doilea rând, apelanții nu erau îndreptățiți a solicita suspendarea executării tuturor obligațiilor asumate prin contractul de credit încheiat cu intimata, cât timp nu au solicitat, pe cale separată, constatarea nulității totale a convenției, ci au cerut desființarea acesteia doar în parte, raportat la anumite clauze apreciate ca fiind abuzive. În alte cuvinte, cererea de ordonanță președințială ar fi trebuit să aibă ca obiect doar suspendarea executării clauzelor contestate, iar nu a întregului contract, pentru că în această ipoteză s-ar prejudeca fondul, de o manieră nepermisă, incompatibilă cu ordonanța. Mai mult decât atât, apelanții nu au dovedit și nici măcar arătat care este cuantumul valoric lunar al prestației pe care susțin că o plătesc nejustificat ca urmare a clauzelor pe care le consideră ca fiind abuzive. Ca atare, instanței îi este imposibil să rețină existența unui pericol real pentru situația financiară a apelanților, nerezultând că prejudiciul pretins a fi suferit de apelanți ar avea caracter important, de natură a justifica impunerea unor măsuri excepționale, cum este ordonanța președințială.
În al treilea rând, simpla imposibilitate de executare a contractului de credit din partea apelanților debitori nu poate constitui temei de suspendare a executării convenției, întrucât s-ar încălca principiul legalității, a cărui respectare reprezintă o cerință fundamentală a statului de drept, fiind cunoscută regula că actele juridice legal întocmite au putere de lege între părțile contractante, deci trebuie executate ca atare (art. 969 cod civil 1864).
În acest context, apelanții nu au dovedit cauzele propriei imposibilități de executare a obligației contractuale, deci culpa acestora este prezumată până la proba contrară, conform regulilor elementare de drept civil aplicabile în materia executării obligațiilor. Simpla formulare a unei acțiuni civile în constatarea nulității parțiale a contractului de credit nu echivalează cu admiterea acesteia prin hotărâre judecătorească definitivă, deci nu conferă apelanților debitori drepturi suplimentare în cadrul raportului juridic de drept civil substanțial pe care și l-au creat de bună voie cu unitatea bancară, deci executarea contractului apare ca fiind o măsură firească.
Toate considerentele mai sus expuse converg spre concluzia că soluția primei instanțe este corectă pe fond și bine motivată, astfel încât apelul va fi respins ca nefondat, cu menținerea hotârârii atacate ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelanții-reclamanți M. S. și M. D. G., ambii cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetul de avocatură F. A. din Tulcea, ., jud. Tulcea, impotriva sentintei civile nr.2358/17.09.2014 pronuntata de Judecatoria Tulcea in dosarul nr._, avand ca obiect ordonanță președințială, in contradictoriu cu intimata-pârâta P. B. R. SA BUCUREȘTI, cu sediul profesional în Bucuresti, ., sector 1, ca nefondat.
Admite în parte cheltuielile de judecată solicitate de intimată, pe care le reduce la suma de 1.641 lei, ce va fi plătită de apelanți.
Definitivă.
Pronuntata in sedinta publica din 10.12.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. N. G. E. B. P. L.
Jud.fond.L.M.G.Red.jud.D.N.G./12.01.2015
Tehnored.gref.P.L./5ex./12.01.2015
.>
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 800/2014. Tribunalul TULCEA | Pretenţii. Decizia nr. 355/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
