Anulare act. Decizia nr. 448/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 448/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 1805/244/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 448/R/2013
Ședința publică de la 26 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. R. I.
Judecător M.-C. Ț.
Judecător P. C. D.
Grefier A. C.
……………..
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs declarată de recurenta ., cu sediul în București, sect.1, ..58 în contradictoriu cu intimații –pârâți S. E., S. V. D., ambii domiciliați în .. V. S. V. C., S. V. P., ambii domiciliați în mun. Huși, ..18, jud. V. și intimata – intervenientă în interesul părților B. C. CARPATICA SA, cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu, prin Sucursala Bacău, ., jud. Bacău, împotriva sentinței civile nr. 756/26-9-2012 a Judecătoriei Huși, având ca obiect - anulare act contract de vânzare – cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a relevat faptul că dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 19 martie 2013, fiind consemnate în încheierea din acea zi, care va face parte integrantă din prezenta decizie și când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei, azi, 26 martie 2013, după care, s-a trecut la deliberare conform art. 256 alin.1 Cod pr. civilă, dându-se decizia civilă de față:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 756 din 26.09.2012 a Judecătoriei Huși, s-a admis cererea de intervenție a B. C. Carpatica SA. Sibiu formulată de pârâții S. E., S. D., S. C. și S. P. și a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții S. E. și S. D., S. C. și S. P. și intervenienta B. C. Carpatica SA. Sibiu, având ca obiect acțiune revocatorie.
Prin aceeași sentință, a fost obligată reclamanta să achite pârâților în solidar suma de 4236 lei cheltuieli de judecată.
Din probele administrate, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În primul rând, instanța de fond a reținut că, reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții, să se dispună în baza art.975 cod civil din 1864 revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.751 din 16.02.2011, privind imobilul situat în .. V., în sola 33, parcelele 1252, 1253 și 1254, identificat cu nr. cadastral 303, înscris în cartea funciară nr._ a comunei L. Banului, jud. V..
După expunerea unor considerente teoretice, raportându-se dispozițiilor art.975 cod civil din 1864, aplicabil în speță, instanța de fond a reținut că, în speță, nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru admisibilitatea acțiunii pauliene deoarece, procedând la înstrăinarea bunului imobil, în lipsa unor bunuri urmăribile de o valoare rezonabilă pârâții S. D. și S. E. nu și-au creat o stare de insolvabilitate, atâta timp cât bunul ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare era ipotecat în favoarea băncii pentru un credit obținut în anul 2008.
În ceea ce privește frauda debitoarei S. D. și complicitatea terților S. C. și S. P., prima instanță reține în primul rând că obiectul contractului este acela de vânzare-cumpărare a unui bun imobil ce anterior fusese ipotecat și că, sub aspect intelectiv, instanța consideră că, noțiunea de fraudă nu presupune o intenție directă de a-l prejudicia pe creditor, ci ea rezultă din simpla cunoaștere de către debitor și cocontractantul său a prejudiciului cauzat creditorului prin actul respectiv.
Față de aceste considerente, prima instanță a reținut că, din răspunsurile la interogatoriu coroborat cu depoziția martorului G. A. (fost angajat al băncii) rezultă că pârâții nu au avut reprezentarea faptului că prin înstrăinarea bunului o vor prejudicia pe reclamantă, câtă vreme din înscrisurile existente la dosar rezultă clar că . într-o situație disperată în urma convenției de credit nr.939/03.03.3008, aceasta fiind urmată de încheierea mai multor acte adiționale, respectiv 939/I/15.01.2009, 939/II/27.02.2009-reeșalonare, 939/III/16.02.2011. Se reține de asemenea că, mai mult, societatea debitoare, care avea probleme financiare, si pe care creditoarea trebuia sa le sesizeze datorita neplății timp de peste doi ani de zile, la data de 11 mai 2011, a fost declarata in stare de insolvență de către alți creditori (mai vigilenți), starea de insolență fiind constatata prin încheiere de către Tribunalul V. în cauza_, la data de 28 septembrie 2011.
Instanța de fond reține de asemenea că, în constatarea realizării ultimei cerințe a existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile, la momentul încheierii actului există suficiente elemente care să prefigureze calitatea reclamantei de titular al unui drept de creanță împotriva pârâtului, însă această din urmă condiție nu este suficientă pentru a admite acțiunea revocatorie și are în vedere faptul că, obiectul actului juridic atacat prin acțiunea formulată este un bun comun dobândit de către soți în timpul căsătoriei. Dispozițiile din legea nr.58/34 privitoare la aval trebuie aplicate prin raportare la dispozițiile art.33 cod familiei care prevede că bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia din soți. Aliniatul 2 al art.33 cod fam. prevede că numai după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune în măsura necesară pentru acoperirea creanței. În cauza de față, reclamanta nu a făcut dovezi pertinente și concludente din care să rezulte ca pentru recuperarea creanțelor sale a urmărit mai întâi patrimoniul societății sau bunurile personale ale avalistei S. D.. Aceste dispoziții, în opinia primei instanțe, au menirea de a apăra comunitatea de bunuri a soților, de a proteja pe soțul nedebitor-S. E..
În final, prima instanță, referindu-se la dispozițiile art.63 din legea nr.58/1934, a reținut pe de o parte că, în cazul de față, creditoarea a optat a executa pe debitorul direct pe baza biletelor la ordine deținute prin depunerea acestora la dosarul de executare silită nr. 50 din 02.02.2011, executare silită încuviințată de către Judecătoria Huși prin încheierea pronunțată în dosar_ din 8.02.2011 drept pentru care, neexistând dovada că prin actul atacat debitoarea S. D. împreună cu S. E. au acționat cu intenția de a-și provoca sau mări starea de insolvabilitate prejudiciind astfel creditorul, acțiunea reclamantei urmează a fi respinsă, conform dispozitivului sentinței.
Referitor la cererea de intervenție a Băncii Comerciale Carpatica SA Sibiu, instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată, motivat de faptul că banca are interes în a se păstra integritatea contractului de vânzare-cumpărare deoarece, imobilul în discuție este ipotecat în favoarea Băncii pentru asigurarea restituirii împrumutului contractat, atât vânzătorii, cât și cumpărătorii fiind părți obligate prin actul adițional la împrumut cât și prin contractul de ipotecă.
În temeiul art.247 Cod procedură civilă, instanța de fond a obligat reclamanta la plata către pârâți în solidar sumei de 4236 lei reprezentând cheltuieli de judecată (2756 lei-contravaloare taxă de timbru și 2480 lei-onorar avocat).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului, reclamanta a arătat prin primul motiv că, instanța de fond a respins in mod nelegal acțiunea reținând ca in speța nu sunt întrunite cumulativ condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii (pauliene) prevăzute de art.975 C.civ. din 1864.
Reclamanta a susținut că, cele reținute de instanța de fond cu privire la lipsa prejudiciului și inexistența fraudei nu sunt conforme cu dispozițiile art.975 Cod civil, cu probele administrate si cu practica judiciara deoarece, . a suferit in mod evident un prejudiciu ca urmare a "înstrăinării imobilului de către parata S. D. împreuna cu soțul său, în condițiile în care, aceasta nu are alte bunuri proprii susceptibile de a fi supuse executării silite drept pentru care, creditoarea este in imposibilitatea de a-si recupera creanța, suferind drept urmare un prejudiciu evident
Redând opinii doctrinare referitoare la noțiunea de prejudiciu, reclamanta a învederat că, având în vedere că . era supusă procedurii insolvenței, pârâta S. D., după declasarea executării silite împotriva sa, conștientă fiind de posibilitatea urmăririi imobilului deținut împreună cu soțul său, în complicitate cu acesta și cu cumnații săi, a preferat să-1 înstrăineze consecința fiind aceea că, în acest fel, pârâta și-a accentuat starea de insolvabilitate care rezultă din împrejurarea că aceasta nu mai are alte bunuri personale care să poată fi supuse executării silite.
Expunând considerații teoretice referitoare la acțiunea pauliană, reclamanta a susținut că, în speță, circumstanțele în care a fost încheiat actul a cărui revocare o solicită, dovedesc cu prisosință că înstrăinarea s-a făcut în frauda intereselor . aspect ce este recunoscut prin întâmpinare de către pârâții care au arătat fara echivoc faptul că au vândut, respectiv cumpărat imobilul ca să protejeze interesele Băncii Carpatica.
Reclamanta susține că, în contradicție cu susținerilor instanței de fond, complicitatea paraților cumpărători S. C. si S. P. rezulta cu prisosința din răspunsurile acestora la interogatoriile administrate in cauza considerentele primei instanțe fiind confuze și contrazise chiar de către parați care, recunosc fara echivoc prin intampinare faptul că au vândut, respectiv cumpărat imobilul ca să protejeze interesele Băncii Carpatica.
Susține reclamanta pe de o parte că, din probele administrate în cauză rezultă că pârâții-cumparatori au cunoscut împrejurarea ca pârâții-vânzători se afla . precara iar pe de altă parte că, prin achiziționarea imobilului în condițiile în care acesta era ipotecat la bancă, pârâții-cumpărători nu pot susține că nu au avut cunoștință de starea financiară mai mult decât precară în care se află pârâții-vânzători.
În acest sens, reclamanta a arătat că, din răspunsurile date la interogatorii de către parați rezulta numeroase inadvertențe cu privire la scopul în care a fost cumpărat, respectiv vândut imobilul, momentul plații și modul de achitare a prețului, modul de dobândire a banilor, modul de folosire a banilor și că, pârâții nu au putut explica diferența foarte mare dintre valoarea de evaluare a imobilului făcută de bancă (287.000 lei) și prețul de vânzare (57.000 lei). In ceea ce privește plata prețului, deși în contract se menționează că a fost achitat în întregime în fața notarului public, pârâții susțin că au achitat un avans (10.000 lei - S. D., 20.000 lei - S. C.) și numai diferența la notariat.
În finalul acestui motiv de recurs reclamanta a mai învederat că instanța de fond a trecut cu mare ușurința peste imprejurarea ca actul de vanzare-cumparare a cărui revocare se solicită a fost încheiat dupa încuviințarea executării silite, fiind incheiat intre rude foarte apropiat iar pârâții nu au putut oferi o explicație logica si pertinenta cu privire la scopul acestei tranzacții.
Prin al doilea motiv de recurs, reclamanta a precizat că, instanța de fond ar fi motivat în mod nelegal respingerea acțiunii pauliene pe
dispozițiile art.33 Codul familie, acestea neavand nicio legătura cu obiectul acțiunii, acest motiv putând fi incident doar în cazul în care s-ar fi solicitat ieșirea din indiviziune a paraților S. E. si S. D. cu privire la imobilul ce a făcut obiectul transferului de proprietate.
În al treilea rând, reclamanta a arătat că, admiterea cererii de chemare în intervenție a Băncii Comerciale Carpatica S.A. este nelegala deoarece, pe de o parte, soluția nu este motivata in drept iar pe de altă parte, nu este prejudiciată în nici un fel prin revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.751/16.02.2011 de notar public F. L. pentru că, imobilul ce a făcut obiectul contractului era ipotecat în favoarea băncii la momentul înstrăinării si este ipotecat si in prezent.
În final, reclamanta a susținut că, în virtutea contractului de ipoteca, printr-o eventuala admitere a acțiunii pauliene si prin repunerea părților în situația anterioară, banca își va păstra garanția.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă.
Intimații S. C. și S. P., au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
După expunerea în rezumat a derulării primului ciclu procesual, intimații, referindu-se la primul motiv de recurs, au arătat că, prejudiciul la care se referă recurenta nu are legătură cu părțile din contractul de vânzare cumpărare atacat deoarece, debitorul reclamantei era ., debitor ce nu este parte în contractul ce a făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
De asemenea, intimații susțin că, deși a fost emis un bilet la ordin de către S. D., în exercițiul atribuțiilor sale de administrator al societății, răspunderea avalistului se întinde doar asupra bunurilor personale, atât timp cât nu există acordul expres al soțului.
Reluând argumente similare și în ceea ce privește combaterea motivării referitoare la existența fraudei, intimații au concluzionat în sensul că, faptul că există o recunoaștere a existenței protecției intereselor băncii, nu conduc la existența fraudei urmărite prin întocmirea actului, cu atât mai mult cu cât nu există dovada că S. E. ar fi cunoscut de existența unei obligații prin emiterea biletului la ordin avalizat.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, intimații au reiterat considerațiile referitoare la calitatea de bun comun a imobilului urmărit de către recurentă, învederând că, deși prima instanță a făcut considerații referitoare la bunurile comune, acesta nu a constituit un argument în adoptarea soluției.
În final, referindu-se la motivul trei de recurs, intimații au arătat că, intervenienta avea interes în cauză deoarece, prin calitatea sa de creditoare avea aceleași drepturi ca și recurenta.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat, în limitele și pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește situația de fapt, Tribunalul reține că, intimata S. D., în calitate de asociat unic și administrator al .., a avalizat un bilet la ordin emis de societate ( la data de 02.04.2008) în favoarea recurentei reclamante pentru suma de 27.409,65 lei ( fila 11 dosar fond) iar pentru că titlul de plată emis de .. a fost refuzat la plată, aceasta s-a adresat B. G. A. pentru recuperarea sumei de 27.409,65 lei ( fila 9 dosar fond).
Anterior, prin contractul de credit bancar nr. 939 din 3 martie 2008, . a contractat de la intimata intervenientă un credit, intimații pârâți, garantând acest credit cu o ipotecă de rang I, constituită asupra imobilului situat în .. V. ( fila 43 - 48 dosar fond).
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 751 din 16.02.2011, intimații S. V. E. și S. V. D. au vândut intimaților S. V. C. și soției acestuia S. V. P. imobilul situat în .. V., în sola 33, parcelele 1252, 1253 și 1254,. identificat cu nr. cadastral 303, înscris în cartea funciară nr._.
Dispoziții legale incidente:
Codul civil ( în vigoare la data încheierii contractului): art. 970 alin 1 „Convențiile trebuie executate cu buna-credința”; art. 975 „ Ei pot asemenea, în numele lor personal, sa atace actele viclene, fãcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor”; art. 1718: „Oricine este obligat personal este ținut a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare”; art. 1899 alin 2: „Buna-credința se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-credința”.
Din analiza recursului, raportat la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente, rezultă că acesta este neîntemeiat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică .
Acțiunea revocatorie este aceea prin care creditorul poate cere revocarea ( desființarea) pe cale judecătorească, a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale .
Primul motiv de recurs este nefondat, în mod legal prima instanță constatând că, în speță, nu sunt întrunite condițiile pentru admiterea unei acțiuni pauliene.
Scopul unei astfel de acțiuni nu este readucerea bunurilor în patrimoniul debitorului ci, inopozabilitatea actului atacat, dovedit ca fiind fraudulos.
Astfel, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, pentru admisibilitatea unei acțiuni revocatorii trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: actul atacat sa fi creat creditorului un prejudiciu, debitorul sa fie rea-credință, știind de rezultatul păgubitor al actului sau față de creditor, creditorul sa aibă o creanță certa, lichida si exigibila si, în principiu, anterioara actului atacat, iar în situația în care s-a încheiat un act cu titlu oneros, sa existe complicitatea la frauda a terțului dobânditor .
Instanta de control judiciar constată în primul rând că, actul atacat nu a creat intimatei pârâte S. Daniela (debitorea recurentei) o stare de insolvabilitate în dauna creditoarei, deoarece, bunul înstrăinat era deja ipotecat în favoarea intervenientei așa că, fiind vorba de o garanție reală, asupra acestui bun oricum nu puteau exista pretenții din partea altor creditori chirografari, cum este și recurenta.
Pe de altă parte, este de reținut și faptul că, nu ne aflăm în fața unei micșorări a patrimoniului intimatei pârâte deoarece, a existat un preț al vânzări ( 57.000 lei), sumă primită de către vânzători ( așa cum se reține prin actul autentic), deci nu poate vi vorba de o micșorare a patrimoniului.
Mai mult decât atât, înstrăinarea nu are un caracter ilicit deoarece, înstrăinarea imobilului s-a efectuat în vederea achitării unor rate din creditul acordat de către intervenientă, ceea ce s-a și întâmplat ( fila 155 dosar fond), deci vânzarea a fost efectuată pentru îndestularea unui creditor și nu cu un scop ilicit.
De asemenea, în speța de față, recurenta reclamantă nu a dovedit nici complicitatea la frauda a intimaților pârâți S. C. și S. P., ca și terți dobânditori, faptul ca dobânditorii sunt rudele vânzătorilor nefiind de natura sa înlăture buna-credință a acestora, prevăzută de art. 1899 cod civil .
De altfel, așa după cum reține și prima instanță din materialul probator administrat în cauză, nu rezultă că intimații pârâți ar fi fost de rea credință la încheierea contractului a cărei revocare se solicită ci, dimpotrivă, rezultă că operațiunea juridică a fost încheiată tocmai în vederea respectării obligațiilor contractuale ale vânzătorilor ( respectiv plata creditului bancar) și au preluat ipoteca asupra bunului cumpărat, acceptând cu bună știință o situație împovărătoare pentru cumpărători.
Tribunalul reține că, nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 1203 Cod civil din 1864, având în vedere că, prezumția simplă, ce se solicită a fi reținută ca și dovadă a fraudei terților dobânditori, nu duce la răsturnarea sarcinii probei. Pe de altă parte, buna-credință se prezumă, așa cum prevede art. 1899 alin. (2) Cod civil din 1864, dar această prezumție este relativă, astfel încât poate fi combătută prin orice mijloc de probă, deoarece numai existența probată a relei credințe, antonimul bunei-credințe, poate duce la neincidența teoriei fondată pe erro communis facit ius, cu consecința revocării contractului de vânzare-cumpărare.
Frauda nu se prezumă chiar dacă debitorii si terții dobânditori sunt rude după cum eronat susține recurenta și în mod greșit a reținut prima instanță ci, trebuie dovedită situația că terții au cunoscut existența urmăririi debitorilor de către creditoarea reclamant anterior încheierii actului si ca aceștia, datorita încheierii convenției respective, au devenit insolvabili .
În acest sens, instanța supremă a statuat că: „ Pentru a putea fi vorba despre o atare conivență frauduloasă, reclamantul trebuie să dovedească însă că terțul achizitor a avut cunoștință despre existența creanței sale și că a achiziționat bunul respectiv tocmai pentru ca astfel, reclamantul să nu mai poată încasa creanța de la debitorul său. Nu este deci suficientă existența intenției frauduloase din partea debitorului reclamantului, ci aceeași intenție trebuie dovedită și din partea terțului achizitor (pârât în acțiunea pauliană). Când însă cumpărătorului nu i se poate dovedi conivența vicleană cu vânzătorul, în scopul prejudicierii unui terț, nerespectarea regulilor de conviețuire socialistă - existența și în acest caz - nu este sancționată de lege ci numai reprobabilă din punct de vedere moral, nefiind întrunite condițiile cerute pentru anularea actului. ” Tribunalul Suprem, Colegiul civil, decizia nr. nr. 744 din_ .
În acest sens, instanța are în vedere și practica judiciară în materie, respectiv, decizia nr. 462/19.11.2008 a Curții de Apel Iași – secția civilă, decizia nr.95 din 22 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția comercială,decizia nr. 2849 din 13 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția comercială, Curtea de Apel Cluj, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, decizia nr. 2217/R din 6 octombrie 2006.
Față de aceste considerente, instanța de control judiciar reține că, în mod netemeinic și nelegal prima instanță a admis acest capăt de cerere, din materialul probator nereieșind reaua credință a pârâților reclamanți la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 218/22.03.2010, mai exact, nu reiese că aceștia au cunoscut că, prin încheierea contractului debitorii deveneau insolvabili, cu intenția ca recurenta reclamantă să nu mai poată încasa creanța.
Și al doilea motiv de recurs este nefondat deoarece, considerentele pentru care prima instanță a reținut netemeinica acțiunii recurentei sunt cele reținute în fila 5 și fila 6 paragrafele 1- 6 din sentință, respectiv neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de lege pentru admisibilitatea acțiunii pauliene, respectiv ale art. 975 Cod civil din 1864 ( fila 5 sentință, paragrafele 7 și 8).
Considerațiile referitoare la calitatea de bun comun nu au constituit temeiul adoptării soluției ci argumente adiacente, așa încât, motivul de recurs este vădit nefondat.
Și al treilea motiv de recurs este neîntemeiat, în primul rând pentru că, în contra celor susținute de recurentă, prima instanță a motivat admiterea cererii de intervenție ( fila 7 sentință, paragraful 2).
Pe de altă parte, având în vedere natura intervenției accesorii, aceea de apărare a unei dintre părți și are scop limita, intervenientul tinzand ca, prin apararile pe care le face, solutia sa se dea in favoarea partii pentru care a intervenit, este evident că, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, atrage automat și admiterea cererii de intervenție accesorie în favoarea pârâtului.
Nu în ultimul rând, este de remarcat și faptul că intervenienta, creditorul ipotecar are dreptul de a urmari imobilul ipotecat in mana oricui s-ar gasi acesta astfel că, în caz de executare silita, faliment, creditorii ipotecari sunt preferati celor chirografari, iar cei de rangul I creditorilor cu inscriptii ulterioare deci este evident faptul că intervenienta avea interes pentru a fi respinsă acțiunea, în vederea protejării intereselor sale directe și personale.
Pentru aceste considerente, urmează ca tribunalul să respingă recursul declarat de recurenta .. împotriva sentinței civile nr. 756/26.09.2012 a Judecătoriei Huși, sentință pe care o va menține.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, raportat la soluția adoptată mai sus, de respingere a recursului și reținând culpa procesuală a recurentei reclamante, urmează ca instanța să o oblige pe aceasta să plătească intimaților S. C. și S. P. suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta .. împotriva sentinței civile nr. 756/26.09.2012 a Judecătoriei Huși, pe care o menține.
Obligă recurenta .. să plătească intimaților S. C. și S. P. suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică, astăzi, 26 martie 2013.
Președinte, E. R. I. | Judecător, M.-C. Ț. | Judecător, P. C. D. |
Grefier, A. C. |
Red. D.P.C. /26.04.2013
2 ex./29-04-2013
Judecător fond: A. I. – C.
| ← Succesiune. Decizia nr. 918/2013. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 513/2013. Tribunalul... → |
|---|
