Succesiune. Decizia nr. 444/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 444/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 3616/333/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 444/R/2013
Ședința publică de la 26 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE P. C. D.
Judecător E. R. I.
Judecător M.-C. Ț.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererilor de recurs declarate de către recurenta – reclamantă D. E., cu domiciliul în V., ., nr. 32, jud. V. și respectiv de către recurenții – pârâți D. S. și D. GICUȚA, ambii cu domiciliul în V., ., nr. 32, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 2509/27.08.2012, pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect partaj succesoral – disjungere din dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică la pronunțare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 12.03.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care parte integrantă din prezenta decizie, și când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea cauzei la data de 19.03.2013, după care, în aceeași compunere și pentru aceleași motive, s-a amânat pronunțarea astăzi, 26.03.2013, dându-se decizia de față:
INSTANȚA
Deliberând asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2509 din 27.08.2012 a Judecătoriei V., a fost admisă cererea formulată de reclamanta D. E. în contradictoriu pârâta D. Gicuța, s-a constatat că din masa succesorală a defunctei D. I. fac parte bunurile mobile,enumerate în procesul-verbal încheiat de părți la 01.08.2010 și s-a luat act de înțelegerea intervenită între părți privind atribuirea bunurilor mobile către reclamantă conform procesului verbal de predare bunuri mobile încheiat la 01.08.2010. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de către pârâții reconvenienți D. Gicuța și D. S. în contradictoriu cu D. E..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, reclamanta a investit instanța cu o cerere având drept obiect partajarea bunurilor mobile care au aparținut defunctei D. I. și că, aceasta din urmă a decedat la data de 19.03.2009, rămânând în calitate de moștenitori, descendentele de gradul I, D. E. și D. Giguta.
Instanța a mai reținut pe de o parte că în speță sunt incidente dispozițiile art. 728 alin 1 cod civil și ale art. 736 Cod civil iar pe de altă parte că, pe parcursul judecării cauzei, părțile au ajuns la o înțelegere privind atribuirea bunurilor mobile care au aparținut defunctei către reclamantă iar aceasta înțelegere s-a concretizat în încheierea a trei procese verbale - toate datate 01.08.2010.
Prin urmare, față de dispozițiile art. 271 alin 1 cod procedura civila, instanța de fond a luat act de înțelegerea intervenită între părți cu privire la partajarea bunurilor mobile ale defunctei D. I., și a admis acțiunea formulată de către reclamantă.
Cât privește cererea reconvenționala, prima instanță a constatat că aceasta are drept obiect ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de teren aferentă imobilului în care părțile locuiesc, și anume 457, 30 mp și că imobilul în cauză compus din suprafața de teren de 457,30 mp și construcțiile edificate pe acesta a aparținut inițial soților D. D. și D. I..
Cu privire la situația de fapt, instanța de fond a mai reținut că, în urma decesului lui D. D. ( 22.10.1977), moștenitorii legali ai acestuia ( soția supraviețuitoare - D. I. și descendentele de gradul I- D. E. și D. Giguta) au inițiat o acțiune de ieșire din indiviziune a averii succesorale a defunctului că, prin sentința civila nr. 757/24.03.2006, pronunțată în dosarul nr. 3327/2002, Judecătoria V. a dispus partajarea masei de împărțit a defunctului și că, atribuirea în natura a bunurilor succesorale s-a făcut cu privire la imobilul-casa de locuit și anexe gospodărești, prin formarea a trei loturi corespunzătoare cotelor succesorale cuvenite celor trei moștenitoare.
Cât privește terenul în suprafața de 457,30 mp aferent imobilului construcție, fațada casei de locuit, acoperișul casei, beciul, împrejmuirea, instanța a hotărât ca acestea să rămână în proprietatea indiviza a părților.
Raportându-se la actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut ca prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 561 din 06.04.2007, unul din moștenitorii defunctului D. D. (respectiv soția supraviețuitoare) a înstrăinat către pârâți, cota parte care i-a fost atribuită prin sentința civilă nr. 757/2006 iar, față de conținutul hotărârii nr. 757/2006, a contractului de întreținere nr. 561/2007 și coroborat și cu expertiza în construcții efectuată de expertul Tazloanu în dosarul nr. 3327/2002 (filele 284-290 volum I), a constatat că în prezent părțile stăpânesc imobilul - casă de locuit, după cum urmează: reclamanta Dariescu E. - doua camere și un hol aflate în partea din față a imobilului la parter; pârâții reconvenienți - restul parterului și etajul.
Totodată, prima instanță reține că, din expertiza în construcții efectuată în cauză ( expert E. D.) a reieșit ca beciul, lăsat în indiviziunea părților prin sentința civila nr. 757/2006 se afla situat sub una din camerele atribuite reclamantei D. E. astfel că, în raport de modalitatea de atribuire a imobilului casă de locuit - reclamanta ocupa camere numai la parter iar pârâții (la parter și etaj) și având în vedere starea de coproprietate forțată a părților cu privire la fațada casei de locuit, acoperișul casei, împrejmuirea, a apreciat că nu se poate efectua o împărțire a suprafeței de teren astfel încât să fie respectate dispozițiile sentinței civile nr. 757/2006 (cu privire la folosirea în comun a beciului) și fără ca accesul părților să nu fie limitat în ceea ce privește părțile comune.
Mai mult, instanța de fond a constatat ca ieșirea din indiviziune a părților în modalitatea propusă de către expertul E. ar presupune inconveniente în sensul ca ar trebui mutate contoarele de gaz și de curent electric.
Prin urmare, având în vedere ca părțile stăpâneau imobilul pe doua niveluri iar acest lucru a determinat nașterea unei coproprietăți forțate cu privire la părțile comune: fațada casa, acoperiș casă, împrejmuire iar ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul teren ar limita accesul la acestea, fiind generatoare de conflicte între părți, instanța a respins cererea reconvențională.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 3508 din 09.10.2012 a Judecătoriei V., a fost respinsă cererea de completare a sentinței civile nr. 2509/27.08.2012, formulată de reclamanta D. E. în contradictoriu cu pârâții D. Gicuța și D. S..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Raportându-se la prevederile art. 2812 Cod procedură civilă, instanța de fond a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată reținând că, partajul bunurilor mobile ale defunctei D. I. a fost pronunțat de către instanță prin sentința civilă nr. 2509/27.8.2012, în al cărei dispozitiv s-a consemnat că bunurile mobile sunt cele enumerate în procesul-verbal încheiat la data de 01.08.2010 și s-a luat act de înțelegerea intervenită între părți privind atribuirea bunurilor către reclamanta D. E.. Instanța a constatat că ulterior întocmirii acestui proces-verbal, părțile nu au ridicat obiecțiuni cu privire la existența altor mobile sau atribuirea lor.
Cu privire la partajarea bunurilor imobile: coteț de păsări și magazie de lemne, la termenul din 21.08.2012, instanța de fond a constatat că acestea au făcut obiectul ieșirii din indiviziune în dosarul nr. 757/2006, motiv pentru care a respins cererea de completare a masei succesorale cu aceste bunuri.
În final s-a mai reținut că, cererea de completare a masei succesorale cu suma de 47.000 lei, a fost respinsă de către instanță la termenul din 21.08.2012, ca tardiv formulată, după prima zi de înfățișare.
Prin urmare, întrucât instanța s-a pronunțat cu privire la cererile formulate de către reclamantă, a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2509/2012 ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 2509 din 27.08.2012 a Judecătoriei V. au declarat recurs reclamanta D. E. și respectiv pârâții D. Gicuța și D. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului lor, pârâții Dariescu Gicuta si Dariescu S., au arătat că soluția primei instanțe este netemeinica, deoarece, în prezent ieșirea din indiviziune pe teren este posibila, asa cum a arătat si expertul E. in expertiza efectuata la fondul prezentei cauze, prin formarea de doar doua loturi, fata de trei care nu se puteau realiza in 2006, la momentul pronunțării sentinței nr. 757 din 24.03.2006 a Judecătoriei V..
Expunând situația de fapt, ulterioară încheierii contractului de întreținere din 06.04.2007, pârâții au apreciat că, în mod injust si total neîntemeiat instanța de fond a "înlăturat concluziile raportului de expertiza intocmit, lucrare tehnica a unui specialist, fara a motiva in nici un fel acest lucru, apreciind în mod eronat ca ieșirea din indiviziune a pârtilor in modalitatea propusa de expertul E. ar presupune incoveniente in sensul mutării contoarelor de gaz si curent electric, deși au început sa facă demersuri in sensul mutării celor doua contoare, pe cheltuiala lor, acest lucru fiind posibil si realizabil.
Pârâții mai susțin că, tocmai aceasta respingere a solicitării de a ieși din indiviziune este generatoare de conflicte permanente și va mai crea tensiuni si mai mari intre parti în schimb, în varianta prezentata de expert se poate observa ca fiecare dintre parti are acces la fațada proprie, reclamanta nu are nici un fel de interes privind acoperișul, întrucât ea locuiește la parter si este firesc si lesne de înțeles ca, orice ar fi nevoie de reparat la acoperiș, acest lucru il vom face noi, cei ce locuim la etaj. De asemenea, referitor la împrejmuire, fiecare dintre loturi fiind delimitat, nu este nici un impediment acesta pentru lotizarea terenului aferent.
Pârâții au susținut că, în ceea ce privește beciul situat sub una din camerele care ii aparțin reclamantei, instanța de fond a apreciat in mod eronat cu privire la folosirea lui in comun, deoarece, pârâții nu il folosesc de foarte mulți ani, tocmai datorita imposibilității de a coabita cu reclamanta și, chiar dacă stăpânesc imobilul pe doua niveluri, au intrări separate, expertul a constatând si posibilitatea practicării de acces separat din . cele doua loturi, astfel încât ieșirea din indiviziune pe terenul aferent este posibila, fizic si tehnic, dar si benefica tuturor.
Recursul a întemeiat pe dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă.
La rândul său, reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2509 din 27.08.2012, la data de 5 octombrie 2012, arătând că potrivit codului de procedură civilă are posibilitatea de a motiva calea de atac până la primul termen de judecată.
De asemenea, la data de 16.10.2012, reclamanta a declarat recurs și împotriva sentinței civile nr. 2509 din 27.8.2012, arătând că motivarea recursului o va face simultan cu motivarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2509 din 27.08.2012.
La termenul din 27 noiembrie 2012, instanța de control judiciar a invocat din oficiu excepția nulității recursurilor declarate de către recurenta reclamantă.
Deși prin notele de ședință din 19 octombrie 2012, din 28 ianuarie 2013, susținute și precizate la termenul 29 ianuarie 2013 dar și prin notele de ședință din 8 februarie 2013, recurenta reclamantă a arătat că dorește să renunțe la acțiune, conduita procesuală a recurentei reclamante a fost oscilantă, în sensul că a susținut în continuare cele două recursuri, arătând acest lucru chiar prin notele de ședință din 8 februarie 2013 ( fila 90, pct. 2).
Faptul susținerii celor două recursuri este confirmat de conduita procesuală a recurentei reclamante care a continuat să depună înscrisuri în justificarea promovării căii de atac dar totodată învederând și că este dispusă să ajungă la o înțelegere cu intimații pârâți.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârile recurate prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată următoarele:
I. Cu privire la recursurile declarate de recurenta reclamantă D. E.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin 1 Cod procedură civilă, instanța urmează să soluționeze cu prioritate excepția nulității recursurilor.
Având în vedere actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, art. 301 și 303 alin. 1 și 2 raportate la art. 101 alin. 1, 102 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a constata nule recursurile declarate de Dariescu E. împotriva sentinței civile nr. 2509 din 27.08.2012 a Judecătoriei V. și împotriva sentinței civile nr. 3508 din 09.10.2012 a Judecătoriei V., pentru următoarele considerente:
Dispoziții legale incidente:
Cod procedură civilă, art. 301: „ Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”, art. 303 alin. 1 și 2: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs ; Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”. art. 306 alin. 1: „ Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2” .
Termenul de motivare a recursului este un termen legal imperativ, astfel încât sancțiunea nerespectării lui, conform art. 103 Cod procedură civilă, este decăderea iar ca efect al decăderii, potrivit art. 306 alin1 Cod procedură civilă, intervine sancțiunea nulității căii de atac .
În speță, sentința civilă nr. 2509 din 27.08.2012 a Judecătoriei V. i-a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 04.10.2012, conform dovezii de primire și procesului-verbal de predare aflate la fila 100 dosar de fond, iar recurenta-reclamantă a declarat recurs nemotivat la data de 05.10.2012.
Termenul de 15 zile de la comunicare pentru motivarea recursului s-a împlinit la data de 22.10.2012, în speță nefiind incidente prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă.
De asemenea, sentința civilă nr. 3508 din 09.10.2012 a Judecătoriei V. i-a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 11.10.2012, conform dovezii de primire și procesului-verbal de predare aflate la fila 113 dosar de fond, iar recurenta-reclamantă a declarat recurs nemotivat la data de 15.10.2012.
Termenul de 15 zile de la comunicare pentru motivarea recursului s-a împlinit la data de 29.10.2012, nici în această situație nefiind incidente prevederile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă.
Este de reținut de asemenea că, nu numai că recursurile nu au fost motivate în termenul procedural ci, recurenta nu a formulat motivele de recurs nici la primul termen de judecată.
Pe de altă parte, recurenta reclamantă nu poate invoca necunoașterea legii în ceea ce privește calea de atac a sentinței pronunțată de instanța de fond din două considerente:
Pe de o parte, eroarea de drept, nu viciază actul și autorul nu poate cere anularea actului pentru acest motiv, relativ la dispozitiile imperative ale legii, de la care nimeni nu se poate sustrage sub motiv de ignoranta sau eroare; aici se aplica regula nemo censetur ignorare legem, principiu de drept conform căruia se prezumă că toata lumea cunoaște legea si nimeni nu poate fi apărat de răspundere invocând necunoașterea prevederilor ei .
Pe de altă parte, instanța de fond a precizat în mod corect calea de atac în dispozitivul sentințelor civile nr. 2509 din 27.08.2012 și nr. 3508 din 09.10.2012 ale Judecătoriei V..
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art. 306 alin Cod procedură civilă, urmează ca instanța de control judiciar să admită excepția nulității recursului, invocată din oficiu și să constate nule recursurile declarate de Dariescu E. împotriva sentinței civile nr. 2509 din 27.08.2012 a Judecătoriei V. și împotriva sentinței civile nr. 3508 din 09.10.2012 a Judecătoriei V., sentințe pe care le va menține.
- Referitor la recursul declarat de recurenții pârâți împotriva
sentinței civile nr. 2509 din 27.08.2012 a Judecătoriei V., instanța de control judiciar constată că acesta este nefondat, sentința primei instanțe fiind temeinică și legală.
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin sentința civila nr. 757/24.03.2006, Judecătoria V. a dispus partajarea masei de împărțit a defunctului D. D., atribuirea în natura a bunurilor succesorale făcându-se cu privire la imobilul-casa de locuit și anexe gospodărești, prin formarea a trei loturi corespunzătoare cotelor succesorale cuvenite celor trei moștenitoare iar în ceea ce privește terenul în suprafața de 457,30 mp aferent imobilului construcție, fațada casei de locuit, acoperișul casei, beciul, împrejmuirea, instanța a hotărât ca acestea să rămână în proprietatea indiviza a părților.
Cererea reconvenționala formulată de către pârâți, s-a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la un singur bun din cele rămase în indiviziune, respectiv cu privire la suprafața de teren aferentă imobilului în care părțile locuiesc, și anume 457, 30 mp.
Recursul recurenților reconvenienți va fi respins având în vedere că nu au solicitat ieșirea din indiviziune și în ceea ce privește spațiile comune așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 757/24.03.2006
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că nu se poate dispune ieșirea din indiviziune doar asupra terenului deoarece, acest lucru ar duce la imposibilitatea folosirii spațiilor comune, respectiv a fațadei acoperișului precum și beciului, deoarece, în varianta stabilită de expert, rezultă că recurenții nu ar mai avea acces la spațiile lor pentru că aer trebui să folosească terenul ce ar reveni recurentei reclamante .
Așadar, contrar susținerilor recurenților pârâți o partajare numai în ceea ce privește terenul, dată fiind situația conflictuală dintre părți, ar fi generatoare de noi conflicte, având în vedere că, pentru întreținerea bunurilor ce vor rămâne în indiviziune, recurenții pârâți ar fi trebuit să folosească terenul ce ar reveni recurentei reclamante.
Față de aceste considerente, urmează ca instanța să respingă recursul declarat de Dariescu Gicuta și Dariescu S. împotriva sentinței civile nr. 2509 din 27.08.2012 a Judecătoriei V., sentință pe care o va menține.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere soluția adoptată mai sus și reținând că recurenta reclamantă nu a căzut în pretenții, urmează ca instanța să respingă cererea recurenților Dariescu Gicuta și Dariescu S. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția nulității recursurilor declarate de recurenta Dariescu E., invocată din oficiu.
Constată nule recursurile declarate de Dariescu E. împotriva sentinței civile nr. 2509 din 27.08.2012 a Judecătoriei V. și împotriva sentinței civile nr. 3508 din 09.10.2012 a Judecătoriei V., sentințe pe care le menține.
Respinge recursul declarat de Dariescu Gicuta și Dariescu S. împotriva sentinței civile nr. 2509 din 27.08.2012 a Judecătoriei V., sentință pe care o menține.
Respinge cererea recurenților Dariescu Gicuta și Dariescu S. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 martie 2013.
Președinte, P. C. D. | Judecător, E. R. I. | Judecător, M.-C. Ț. |
Grefier, R. A. |
Red: D.P.C./24.04.2013
Tehnored: R.A./25.04.2012
2 ex./25.04.2013
Judecătoria V.: judecător V. C..
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 535/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 811/2013. Tribunalul... → |
|---|
