Legea 10/2001. Sentința nr. 956/2013. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 956/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 2356/89/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 956
Ședința publică de la 23 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Grefier D. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. L. și pe pârâta R. A. DE GOSPODĂRIRE COMUNALĂ ȘI LOCATIVĂ BÂRLAD, având ca obiect legea 10/2001 .
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare au lipsit părțile.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 9 octombrie 2013 și care s-au consemnat în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta sentință, când din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea în cauză la 16 octombrie 2013 și apoi la 18 octombrie 2013 și având în vedere volumul mare de activitate și atribuțiile extrajudiciare decurgând din funcția de președinte al instanței al Președintelui completului de judecată, cât și din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea în cauză pentru termenul de astăzi .
Ulterior deliberării s-a dat soluția de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față :
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 10.06.2013 sub nr._, reclamanta B. L. în contradictoriu cu pârâta R. A. de Gospodărire Comunală și Locative Bârlad, a solicitat anularea Deciziei nr. 2/27.01.2011 și restituirea în natură a imobilului situat în Bârlad, .. 116, jud. V..
In fapt, reclamanta susține că prin decizia nr. 111 a Comitetului executiv al Consiliului popular al județului V., imobilul situat în Bârlad, .. 116 și terenul aferent acesteia a trecut în proprietatea statului cu plată. I In anul 2001, in conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- decembrie 1989, a depus notificarea nr. 698/_ prin Biroul executorului judecătoresc S. I. M. înregistrată la Primăria municipiului Bârlad sub nr._/18.10.2001.
Primăria Municipiului Bârlad a transmis spre soluționare notificarea nr. 689/2001 unității deținătoare a imobilului, R.A.G.C.L. Bârlad.
Prin Decizia nr. 2/27.01.2011, R.A.G.C.L. Bârlad i-a respins notificarea depusă în baza legii 10/2001, motivând că nu a dovedit calitatea de moștenitoare și că nu a depus declarație pe proprie răspundere precum că defuncta U. G., mama sa, a primit despăgubiri în sumă de 19.827 lei.
Reclamanta arată că nu a avut cunoștință de faptul că pentru restituirea imobilului trebuie să depună actele amintite în decizia de respingere a notificării si nici nu i s-a adus la cunoștința acest lucru, motiv pentru care consideră că pârâta întâi trebuia sa-i solicite acest lucru si abia după neîndeplinirea acestei obligații sa emită o decizie .
Chiar daca prin decizia nr. 111 a Comitetului executiv al Consiliului popular al județului V., imobilul situat în Bârlad, .. 116 și terenul aferent acesteia a trecut în proprietatea statului cu plată, arată că nu a fost niciodată împotriva returnării sumei, motiv pentru care a anexat declarația autentificată sub nr. 1500 din 4 iunie 2013, având în vedere și dispozițiile legii 10/2001, art. 11 alin 1, iar dovada calității de moștenitor înțelege să o facă cu certificatul de moștenitor nr. 114/30.05.2013.
In aceste condiții, având în vedere că dovada calității de moștenitor a facut-o și că a dat declarație că va rambursa suma primită ca despăgubire, actualizată, solicită anularea deciziei de respingere și să se dispună restituirea în natură a imobilul situat în Bârlad, .. 116.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Pârâta R. A. de Gospodărire Comunală și Locative Bârlad, a depus la dosar precizări prin care a arătat că este de acord să restituie reclamantei imobilul notificat în natură, recunoscând calitatea de persoană îndreptățită a acestuia conform legii nr. 10/2001.
Analizând cererea reclamantei prin prisma actelor dosarului și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu modificările la zi, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele motive:
Reclamanta este fiica defunctei U. G. care a fost proprietara unui imobil situat în mun. Bârlad, .. 16 și care a trecut în proprietatea statului, cu plată, în baza Legii nr. 4/1973, prin Decizia CPJ nr. 111/1987.
În termenul instituit de Legea nr. 10/2001, reclamanta a formulat notificare prin executor judecătoresc, solicitând restituirea în natură a acestui imobil și în care, în prezent, locuiește cu chirie tatăl său B. G.. Alăturat notificării a anexat actele doveditoare cu privire la calitatea sa de moștenitoare, actul de preluare al imobilului și actele de stare civilă.
Conform art. 2 alin.1 lit. g din Legea nr.10/2001 imobilul în cauză face obiectul acestui act normativ, iar reclamanta și-a dovedit calitate de persoană îndreptățită în sensul alin.1 lit. a coroborat cu art.4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere disp. art. 12 din Legea nr. 10/2001, declarația reclamantei prin care arată că este de acord să ramburseze suma actualizată a despăgubirilor primite de autoarea ei cu ocazia exproprierii, precum și poziția procesuală exprimată de pârâtă care a fost de acord să restituie în natură imobilul reclamantei, instanța va admite acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta B. L., cu domiciliul procesual ales în Bârlad, .-2( la familia B. G. ) în contradictoriu cu pârâta R. A. de Gospodărire Comunală și Locative Bârlad, cu sediul în Bârlad, ..40,jud. V..
Dispune anularea deciziei nr.2,din 27.01.2011, emisă de pârâtă în aplicarea dispozițiilor Legii 10/2001.
Obligă pârâta să restituie în natură reclamantei a imobilului situat în Bârlad,.. 116,jud. V. ,imobil compus dintr-un corp de clădire cu 3 camere și dependințe în suprafață de 73,74 m.p. și teren aferent de 345 m.p.,imobil care să fie liber și fără sarcini.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V. .
Pronunțată în ședința publică, azi,23 octombrie 2013.
Președinte, D. E. S. | ||
Grefier, D. T. |
Red.S.D.E/02.12.2013
Tehnored.T.D.
Ex.46.12.2013
..10.2013
← Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 1250/2013. Tribunalul VASLUI → |
---|