Plângere contravenţională. Decizia nr. 812/2013. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 812/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 2327/244/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 812/R/2013
Ședința publică de la 03 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător G. F.
Judecător L.-M. B.
Grefier T. B.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul A. A., domiciliat în Chișinău, ., Republica M. și domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Tonica D. din mun. Huși, ..1, județul V. în contradictoriu cu intimata Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași cu sediul în Iași, ..9, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 48/2013 din 16.01.2013 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul civil nr._ având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2013, susținerile părții prezente la termen, prin reprezentant legal fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie, și când, fiind necesar un timp suplimentar pentru a delibera, s-a dispus amânarea asupra cauzei succesiv, la termenele din data de 27 mai 2013 și respectiv 03 iunie 2013.
La termenul de judecată din data de 03 iunie 2013, conform prevederilor art. 256 Cod pr.civilă, instanța a trecut la deliberare, dând decizia de față
INSTANȚA:
Deliberând asupra recursului declarat în prezenta cauză, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 48 din 16.01.2013 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria Huși a respins plângerea contravențională formulată de petentul A. A., domiciliat în Chișinău, ., Republica M., și sediul ales Cabinet Avocat Tonica D., din mun.Huși, ..1, jud. V., în contradictoriu cu agentul constatator Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.- prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în Iași, ..19.
A menținut procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 30.11.2012 de Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași-ACI A. pe numele petentului și sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 3000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele;
Prin plângerea contravenționala înregistrată la Judecătoria Huși data de 12.12.2012 sub numărul_, petentul A. A. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 30.11.2012 de agentul constatator Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași-ACI A..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 30.11.2012, în jurul orei 23.00 a ajuns în Vama A., efectuând un transport din Bulgaria, la volanul autovehiculului cu nr. de înmatriculare CM0324 înmatriculat în Republica M.. A fost oprit de către lucrătorii DRDP Iași pentru verificarea rovinietei, moment în care le-a prezentat tichetul de rovinietă și bonul fiscal emis de OMV Petrom Vama G., însă lucrătorii DRDP Iași i-au spus că rovinieta nu este valabilă deoarece era emisă pentru autovehiculul CM0(zero)324 și nu pentru CM0324. Petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 din OG 15/2002, fiind într-o stare de eroare de fapt ce înlătură caracterul contravențional al faptei conform art. 11 din OG. 2/2001.
La data de 30.11.2012 a intrat în România prin Vama G. și după efectuarea formalităților vamale, autovehiculul CM0324, pe care îl conducea, a fost cântărit la ora 14.01. După cântărire, a lăsat autovehiculul la ieșirea din Vama G. și s-a deplasat pe jos, în apropiere, la stația Peco OMV Petrom din Vama G. și a solicitat emiterea rovinietei pentru autovehiculul CM0324 pentru o zi prezentând actele mașinii la ghișeu. După câteva minute, funcționarul de la Peco i-a înmânat rovinieta și bonul fiscal ce atesta plata tarifului, a mers la autovehicul și a plecat spre Vama A.. Abia după ce a fost oprit în Vama A., și lucrătorii DRDP Iași i-au spus că rovinieta i-a fost emisă pentru auto CM0324, analizând cu atenție tichetul de rovinieta a observat că litera O înscrisă poate fi citită ca 0, însă nici un moment nu a conștientizat acest lucru.
În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment, având în vedere modul în care s-au petrecut faptele, faptul că deși este șofer de mult timp, tranzitând România în fiecare săptămână, niciodată nu a încălcat legislația acestei țări, ținând seama de faptul că salariul său lunar este de 100 $ și este unicul întreținător al familiei.
În drept, petentul a invocat prevederile OG nr.2/2001.
În dovedire, petentul a solicitat proba cu acte.
Agentul constatator a formulat întâmpinare prin care a arătat că susținerile petentului referitoare la achiziționarea unei roviniete pe un număr greșit de înmatriculare este nefondată, cât timp petentul trebuia să depună toate diligențele în vederea obținerii acesteia, petentul având obligația să verifice corectitudinea datelor scrise pe bonul de eliberare, astfel încât rovinieta să fie obținută pentru vehiculul care urmează a utiliza rețeaua de drumuri naționale.
Agentul constatator a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 cod pr. civilă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție nr._/30.11.2012, petentul A. A. a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.8 al.1 din OG nr.15/2002.
S-a reținut că la data de 30.11.2012, ora 2310, pe traseul G.-P.-A., vehiculul categoria A2S3 (1;2;3-5), cu numărul de înmatriculare CMO324/CAT751 aparținând petentului a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Procesul-verbal a fost încheiat în prezența petentului.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța a constatat următoarele:
În genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării situației de fapt, operând în acest caz prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agentul constatator.
Pe de altă parte, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției, admițând că în favoarea petentului operează prezumția de nevinovăție, atunci când a stabilit că domeniului contravențional i se aplică regulile existente din domeniul penal. Cum ambele prezumții sunt relative, revine instanței de judecată să determine, pe baza probelor administrate de ambele părți, limita până la care cele două prezumții pot opera.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. În mod corect, potrivit art.19 din OG nr.2/2001, agentul constatator a consemnat imposibilitatea atestării situației de fapt cu un martor.
Instanța a mai reținut, de asemenea și împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică.
Apărările petentului nu sunt de natură să-l exonereze de răspunderea pentru fapta reținută în procesul-verbal.
În speță, instanța a reținut că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul-verbal ce formează obiectul cauzei.
Susținerea petentului referitoare la faptul că lucrătorii de la DRDP Iași i-au pus în vedere că rovinieta i-a fost emisă pentru auto cu nr. CM0324 și nu pentru numărul CMO324, fiind practic o eroare între litera O de la numărul de înmatriculare cu cifra o (zero), este făcută în speranța de a induce instanța în eroare asupra faptului că el este de bună credință.
Petentul avea obligația să achiziționeze corect rovinieta pentru ziua respectivă și pentru mijlocul de transport ce era în cursă și de asemenea, să verifice după eliberarea acesteia corectitudinea datelor înscrise pe tichetul eliberat.
Din cuprinsul rovinietei și a bonului fiscal emis rezultă că în mod corect a fost trecut numărul vehiculului, însă la o verificare mai atentă se poate observa că petentul a prezentat alt certificat de înmatriculare din care rezultă o altă . șasiu decât cea trecută în certificatul de înmatriculare depus la fila 6 din dosar.
Astfel, din certificatul de înmatriculare rezultă că . șasiu este XLRTE47MSOE793686, fiind vorba de un vehicul DAF XF cu 5 axe (așa cum s-a reținut și în procesul-verbal de contravenție și în taloanele eliberate la G. și A.).
Pe când, din bonul fiscal eliberat pe baza actelor prezentate de petent în vederea eliberării rovinietei rezultă că vehiculul respectiv avea . XLRTE47XSOE647942, fiind tip MTMA, cu 4 axe, ceea ce presupune o taxă mai mică deoarece rovinieta se stabilește potrivit legii, în funcție de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Cât privește solicitarea petentului formulată în subsidiar de a se înlocui amenda cu sancțiunea avertisment, instanța a reținut că aceasta este nefondată având în vedere că:
- petentul a utilizat rețeaua națională de drumuri pe care a circulat fără a avea rovinietă valabilă, astfel că a prejudiciat pe ceilalți participanți la trafic care se achită în mod corect de plata acestui tarif stabilit prin lege, creându-se astfel discriminări.
Mai mult, prin faptul că a încercat inducerea în eroare a autorităților emitente în momentul în care a prezentat acte pentru un vehicul ce prezenta caracteristici de greutate și axe mai mici tocmai pentru a plăti mai puțin contravaloarea rovinietei.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța a respins plângerea formulată de petentul A. A. ca fiind neîntemeiată, conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prev. de art. 310 Cod procedură civilă, a declarat recurs petentul A. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, în primul rînd, recurentul a susținut faptul că, în momentul săvârșirii contravenției, s-a aflat într-o stare de eroare de fapt, ca și cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei, fiind convins că a circulat pe drumurile publice pe traseul G.- Vama A., având o rovinietă valabil emisă, după ce, la data de 30.11.2012 achiziționase de la OMV Petrom Vama G. o rovinietă pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. CMO324, fiindu-i eliberat în acest sens un bon fiscal care atestă plata tarifului.
Mai mult, a arătat recurentul în susținerea acestui motiv de recurs faptul că rovinieta a fost valabil emisă pentru autovehiculul înmatriculat sub nr. CMO324, nefiind emisă pentru un alt autovehicul respectiv CMO(zero) cum susține agentul constatator.
În al doilea rând, s-a susținut faptul că sentința atacată este neîntemeiată, fiind dată cu interpretarea greșită a stării de fapt ce rezultă din actele și lucrările dosarului.
Astfel, s-a arătat faptul că instanța a reținut, în mod eronat, ca a prezentat un alt certificat de înmatriculare pentru a plăti o taxa mai mică, reținând ca autovehiculul pe care îl conducea CM0324 avea 5 axe, iar autovehiculul pentru care ar fi achitat taxa de drum ar fi avut 4 axe, și că ar fi plătit o taxa de drum mai mică, încercând inducerea în eroare a autorităților emitente pentru a plăti mai puțin contravaloarea rovinietei.
Acest scenariu, inventat de instanța de fond, nu are nici un suport probator, sunt simple supoziții ale instanței care sunt răsturnate printr-o simpla verificare a legislației romane si a Republicii M..
Astfel, nu poate fi reținut faptul ca petentul ar fi prezentat un alt certificat de înmatriculare. Așa cum rezultă din legislația Republicii M., numerele de înmatriculare emise autovehiculelor conțin întotdeauna doua litere sau o literă pentru orașul Chișinău( cazul nostru) si posibil alte doua litere, pe lângă acestea conținând întotdeauna numai 3 cifre. In aceste condiții este lesne de înțeles ca petentul nu putea prezenta un certificat de înmatriculare pentru numărul CM0(zero)324 deoarece nu exista un astfel de număr de înmatriculare in Republica M..
Nu avea nici un interes petentul sa prezinte alt certificat de înmatriculare și nu a indus in eroare în nici un fel autoritățile emitente ale rovinietei în condițiile în care a achitat tariful de drum de 11 euro, acesta fiind tariful maxim care se achită., plătindu-se același tarif pentru autovehiculele ce au o masa peste 12 tone și cu 4 axe sau mai mult, așa cum rezulta din Anexa 1 lit E la OG 15/2002.
A arătat faptul recurenta că probabil instanța a apreciat eronat ca pentru vehiculul A2S3( format din captractor si remorca) având in totalitate 5 axe, șoferul acestuia ar fi trebuit sa achite doua roviniete pentru cele doua subansamble ce formau un autovehicul, îndepărtându-se de la definiția data de legiuitor în art. 1 lit a din OG 15/2002 vehiculului: a) vehicul - orice autovehicul rutier înmatriculat, având cel puțin două axe, sau un ansamblu format dintr-un autovehicul și semiremorca ori remorcile tractate de acesta.
În al treilea rând, în subsidiar, s-a arătat faptul că sancțiunea aplicată de către agentul constatator, respectiv cea a amenzii în cuantum de 3.000 lei este prea aspră raportat la gradul de pericol social concret al faptelor, dar și raportat la persoana petentului, care nu a mai fost sancționat contravențional.
Recurentul nu si-a motivat în drept cererea. Cele arătate se încadrează în cazul de recurs prev. de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Legal citată, intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către recurent, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 304 ind.1 C., instanța de recurs constată că recursul declarat în cauză este neîntemeiat, pentur considerentele ce vor fi expuse mai jos:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, respectiv cel privind incidența în speță a erorii de fapt, ca și cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei, conform prevederilor art. 11 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, tribunalul arată că în cauză nu este incidență eroarea de fapt.
Potrivit prevederilor art. 8 al.1 din OG nr.15/2002 constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă si se sancționează cu amenda, cuantumul acestora fiind stabilit în anexa 2 a actului normativ.
Pe de altă parte, instanța arată faptul că eroarea de fapt, ca și cauză exoneratoare de răspundere presupune necunoașterea, cunoașterea greșită de către făptuitor, în momentul comiterii contravenției a existenței unei stări de fapt, situații sau împrejurări de care depinde caracterul contravențional al unei fapte. În ideea în care contravenientul ar fi cunoscut în mod corect realitatea nu ar fi săvârșit contravenția.
Așadar, eroarea de fapt se caracterizează prin aceea că făptuitorul deși are capacitatea fizică și psihică în momentul comiterii contravenției, își reprezintă greșit realitatea obiectivă deoarece nu cunoaște anumite stări de fapt, situații sau împrejurări existente în momentul respectiv, ori le cunoaște greșit, deformat, astfel încât, în ambele există o discordanță între această realitate obiectivă și imaginea pe care și-o face acea persoană despre realitate, iar reprezentarea greșită a realității nu se datorează culpei sale.
În concret, în speță, recurentul, la data de 30.11.2012, a condus pe traseul G.-P.-A., vehiculul categoria A2S3 (1;2;3-5), cu numărul de înmatriculare CMO324/CAT751, aparținând petentului, fără a deține rovinietă valabilă, rovinieta fiind eliberată pentru vehiculul ce avea . XLRTE47XSOE647942, fiind tip MTMA, cu 4 axe, când, în realitate, autovehiculul cu care s-a circulat avea . șasiu XLRTE47MSOE793686, fiind vorba de un vehicul DAF XF cu 5 axe .
Din cuprinsul rovinietei prezentate de către recurent organului de control, pe care acesta a achiziționat-o la . G., precum si din cuprinsul bonului fiscal eliberat în această împrejurare, rezultă faptul că, la data de 30.11.2012, recurentul a achiziționat în Vama G. o rovinietă pentru autovehiculul ce avea . XLRTE47XSOE647942, fiind tip MTMA, cu 4 axe.
Cum autovehiculul cu care a circulat recurentul la data de 30.11.2012 pe traseul G.-A. avea . șasiu XLRTE47MSOE793686, fiind vorba de un vehicul DAF XF cu 5 axe, este evident faptul că recurentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, circulând pe drumurile naționale fără a avea o rovinietă valabil emisă.
Nu se poate reține faptul că recurentul nu a cunoscut această situație de fapt și a fost încredințat că circulă având o rovinietă valabilă în condițiile în care el personal, la data de 30.11.2012, a prezentat lucrătorilor comerciali din cadrul OMV Vama G. certificatul de înmatriculare al vehiculului cu 4 axe, pentru care era eliberată rovinieta.
Astfel, tribunalul relevă faptul că în speță nu este incidentă eroarea ca și stare de fapt, care înlătură caracterul contravențional al faptei.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, respectiv cel privind netemeinicia sentinței recurate datorită reținerii de către instanța de fond a unei stări greșite de fapt, potrivit căreia recurentul ar fi prezentat autorităților emitente ale rovinietei un alt certificat de înmatriculare pentru a plăti o taxa mai mică, reținând ca autovehiculul pe care îl conducea CM0324 avea 5 axe, iar autovehiculul pentru care ar fi achitat taxa de drum ar fi avut 4 axe, și că ar fi plătit o taxa de drum mai mică, încercând inducerea în eroare a autorităților emitente pentru a plăti mai puțin contravaloarea rovinietei, tribunalul relevă faptul că și acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Din înscrisurile depuse chiar de către recurent( rovinietă, bon fiscal, certificat de înmatriculare) rezultă faptul că, la data de 30.11.2012, recurentul a condus pe traseul G.-P.-A., vehiculul categoria A2S3 (având cinci axe,1;2;3-5), cu numărul de înmatriculare CMO324/CAT751, aparținând petentului, fără a deține rovinietă valabilă, rovinieta fiind eliberată pentru vehiculul ce avea . XLRTE47XSOE647942, fiind tip MTMA, cu 4 axe, când, în realitate, autovehiculul cu care s-a circulat avea . șasiu XLRTE47MSOE793686, fiind vorba de un vehicul DAF XF cu 5 axe .
Astfel, tribunalul relevă că, în mod corect, instanța de fond a reținut faptul că, la data de 30.11.2012, recurentul a achiziționat în Vama G. o rovinietă pentru autovehiculul ce avea . XLRTE47XSOE647942, fiind tip MTMA, cu 4 axe, nu pentru autovehiculul cu care a circulat recurentul la data mai sus arătată pe traseul G.-A., care avea . șasiu XLRTE47MSOE793686, fiind vorba de un vehicul DAF XF cu 5 axe.
Nu este relevant în cauză dacă petentul avea ori nu un interes material în a achiziționa o rovinietă pentru un autovehicul cu 4 axe, care avea aceiași valoare cu o rovinietă pentru un autovehicul cu 5 axe, existența unui asemenea scop neafectând existența vinovăției recurentului.
În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, respectiv cel privind greșita individualizare a sancțiunii contravenționale, care este prea aspră raportat la gradul de pericol social concret al faptei, dar si raportat la persoana recurentului, care este o persoană caracterizată de date pozitive, tribunalul reține că acesta este neîntemeiat, sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 3.00o lei fiind corect individualizată raportat la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de către recurent, sancțiunea avertismentului fiind insuficientă pentru îndreptarea acesteia.
Prin procesul-verbal de contravenție nr._/30.11.2012, recurentul e a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.8 al.1 din OG nr.15/2002, constând în aceea că, la data de 30.11.2012, ora 2310, pe traseul G.-P.-A., a condus vehiculul categoria A2S3 (1;2;3-5), cu numărul de înmatriculare CMO324/CAT751 aparținând petentului, fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit prevederilor art. 5 al.5 din O.G nr.2/2001, instanța de judecată trebuie să se raporteze în aprecierea temeiniciei sancțiunii contravenționale aplicate de către agentul constatator la gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Conform prevederilor art. 21 al.3 din OG nr.2/2001, gradul de pericol social concret al unei contravenții se apreciază în fiecare caz în parte de către instanța de judecată ținându-se seama de o . criterii stabilite de acest text de lege, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională, de modul și mijloace de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și urmare produsă.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese faptul că recurentul a condus pe drumurile naționale din Romania, traseul G. Vama A. un vehicul care are o masă ce depășește 12 tone, fără a avea o rovinietă valabilă.
Raportat la cele expuse mai sus, având în vedere că sancțiunea contravențională trebuie să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, reținem că fapta comisă de către recurent are un grad de pericol social ridicat, sancțiunea amenzii în cuantum de 3.000 lei, fiind corect individualizată raportat la împrejurările săvârșirii faptei, sancțiunea avertismentului nefiind suficientă pentru îndreptarea recurentului .
Datele pozitive ce caracterizează persoana recurentului nu sunt suficiente prin ele însele să determine instanța să aprecieze că sancțiunea amenzii în cuantum de 3.000 lei este o sancțiune contravențională prea aspră.
Nici faptul că recurentul a achitat o rovinietă în cuantum de 11 euro pentru un alt autovehicul cu 4 axe nu este în măsură a crea instanței convingerea unei greșite individualizări a sancțiunii contravenționale aplicate de către agentul constatator, în condițiile în care această rovinietă putea fi folosită de alt autoturism.
În concluzie, pentru considerentele învederate mai sus, tribunalul reține că sentința recurată este întemeiată sub aspectul sancțiunii principale a amenzii aplicate.
Pentru toate cele învederate mai sus, tribunalul, în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de declarat de A. A. împotriva sentinței civile nr.48 din 16.01.2013 pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de A. A. împotriva sentinței civile nr.48 din 16.01.2013 pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2013
ptr. Președinte, E. S. aflat în c.o. VICEPREȘEDINTE A. C. | ptr.Judecător, G. F. aflat în c.o. VICEPREȘEDINTE A. C. | Judecător, L.-M. B. |
Grefier, T. B. |
Redactat-B.L.M.
Tehnoredactat-T.B.
Ex.2-11 Iulie 2013
Judecătoria Huși-A. I.-C.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 537/2013. Tribunalul... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 9/2013. Tribunalul... → |
---|