Pretenţii. Decizia nr. 104/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 7210/333/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 104/R
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător D. M. M.
Judecător I.-M. P.
Grefier M. R.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurent – reclamant C. G.- domiciliat în comuna Cozmești, ., în contradictoriu cu intimații - pârâți C. Ș.- domiciliat în . județul B. și C. N.- domiciliat în . județul B., citați și prin mandatar C. I. - domiciliat în comuna Cozmești, .,împotriva sentinței civile nr.1710/ 11.05.2012 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La dosarul cauzei prin serviciul de registratură al instanței la data de 21 ianuarie 2013 au fost înregistrate notele de concluzii scrise formulate de pârâții intimați prin mandatar.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința public din 16 ianuarie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi – parte integrantă din prezenta decizie când, pentru a da posibilitatea atât reprezentantului pârâților recurenți de a depune la dosar note sau concluzii scrise dată fiind împrejurarea că în lipsa unor studii juridice și a dispozițiilor art. 68 alin.4 cod procedură civilă, acesta nu a putut pune concluzii orale pe fondul cauzei ; pentru a da posibilitatea apărătorului ales al reclamantului recurent de a depune la dosar note sau concluzii scrise la dosar la solicitarea apărătorului substituent prezent in sală după strigarea și lăsarea cauzei în pronunțare, instanța a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 23 ianuarie 2013, când:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
P. sentința civilă nr.1710/11.05.2012 Judecătoria V. a respins cererea formulată de reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâții C. Ș. și C. N., reținând următoarele:
P. cererea pendinte reclamantul C. G. a solicitat restituirea unor sume de bani achitate pârâților C. Ș. și C. N. pentru cedarea (vânzarea) de către aceștia a unor cote succesorale din moștenirea autorilor părților, invocând neonorarea de către aceștia a obligațiilor asumate prin convenția pe care au avut-o în acest sens.
Potrivit art. 1169 Cod civil, sarcina probei revine celui ce face o afirmație în fața instanței deoarece acesta trebuie să o dovedească.
Problema prezintă importanță întrucât într-un proces în care nu s-ar putea administra probe, va pierde acela căruia îi incumbă sarcina probei.
Procesul civil fiind pornit de reclamantul C. G., prin introducerea cererii de chemare în judecată, era firesc ca el să-și dovedească pretenția pe care a supus-o judecății, ca atare sarcina probei îi revenea – și eventual în contradovadă pârâților.
Principiul rolului activ al judecătorului (principiu consacrat de dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă) presupune doar aflarea adevărului judiciar, instanța neputându-se substitui părții – în speță reclamantului și să solicite administrarea de probe din care să reiasă pretențiile sale.
Instanța, din oficiu, nu poate ordona dovezi, câtă vreme reclamantul avea mijloace procesuale pentru a determina administrarea probelor pe care le dorea, iar pe de altă parte rolul activ al instanței prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă, nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a vreuneia din părți și în apărarea intereselor acesteia.
Reclamantul a invocat în probarea cererii pendinte o hotărâre judecătorească (Decizia civilă nr. 1516/2010) ce atestă o ieșire din indiviziune după autorii părților C. Șt. M. și C. Gh. I. și depoziția martorei A. M., depoziție ce este însă lacunară din punct de vedere al probării convenției invocată de reclamant, al executării sau nu a acestuia de către pârâți.
Din declarația martorei A. M. s-a reținut doar faptul că reclamantul a dat suma de bani pârâților, restul depoziției apare însă ca o expunere a unor aspecte aduse la cunoștința sa de terțe persoane „depoziție din auzite”, ce nu este reglementată nici de doctrină și nici de jurisprudență.
Ca și aspecte de drept, instanța a reținut:
Rezoluțiunea unei convenții reprezintă sancțiunea aplicabilă în cazul neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic și constă în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută anterior.
Potrivit art. 1201 Cod civil, rezoluțiunea nu operează de drept, partea îndreptățită trebuie să se adreseze instanței cu o acțiune în rezoluțiune. În aceste condiții, legea recunoaște instanței dreptul de a aprecia și a verifica cauzele rezoluțiunii, putând, după circumstanțe, să acorde un termen de grație părții acționate.
Este astfel evident că repunerea părților în situația anterioară este condiționată de rezolvarea contractului întrucât reprezintă o consecință a desființării retroactive acestuia. Termenul juridic al repunerii părților în situația anterioară îl constituie dispariția termenului juridic al prestației executate deja, astfel încât, fără a se desființa contractul, părțile nu pot fi puse în situația avută anterior.
În situația în care, prin cererea cu care a fost investită instanța, partea solicită doar restituirea prestației, problema care se punea era dacă, în lumina dispozițiilor art. 84 Cod procedură civilă, se poate califica cererea ca fiind o acțiune în rezoluțiunea contractului încheiat între părți cu repunerea în situația anterioară, considerând că odată ce se cere restituirea prestației, implicit se urmărește și rezolvarea contractului.
Interpretarea art. 84 Cod procedură civilă conduce la concluzia că pentru a caracteriza acțiunea introdusă de reclamant, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți ci după cel pe care reclamantul a înțeles să îl atribuie acelor termeni, după natura dreptului și al scopului urmărit în executarea acțiunii.
Aceasta înseamnă că judecătorul este dator ca, în raport de scopul urmărit de reclamant, să califice acțiunea acestuia în drept.
În baza rolului său activ reglementat de dispozițiile art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă, judecătorul are obligația de a solicita părților să prezinte explicații oral sau în scris, precum și să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate expres în acțiune sau în întâmpinare.
D. în situația în care reclamantul precizează în mod expres că nu dorește rezoluțiunea contractului acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
În cauza de față, reclamantul a solicitat doar restituirea unor sume de bani achitate pârâților în executarea unei convenții de vânzare de drepturi succesorale, ca atare doar o repunere în situația anterioară.
Instanța a apreciat că reclamantul nu a probat convenția invocată, raporturile contractuale, clauzele inserate, condițiile rezoluțiunii pentru a opera și restituirea prestațiilor (sumelor de bani).
În consecință, instanța a respins cererea promovată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul C. G. criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că:
Instanța de fond nu a interpretat corect probele administrate.
Astfel, deși cei doi intimați nu au fost de acord cu acțiunea, aceștia au recunoscut parțial existența convenției, arătând că au primit sumele de bani, dar că acestea erau date doar pentru cota aferentă casei.
În dosarul de partaj succesoral nr._, prin care s-a realizat ieșirea din indiviziune a fraților, cei doi intimați au primit fiecare suprafețe de teren precum și sulte aferente cotelor integrale ce li se cuveneau în calitate de moștenitori. Din acest aspect rezultă că cei doi intimați nu au renunțat nici la cota aferentă imobilului casă de locuit, nici la cea aferentă terenului agricol. Mai mult decât atât, prin încheierea din 19 mai 2009 din același dosar, cei doi intimați au recunoscut că au primit de la recurent câte 5000 lei fiecare, reprezentând contravaloarea cotei lor succesorale. De asemenea, același lucru a fost recunoscut și prin declarațiile date de cei doi la Poliție, cu prilejul soluționării unei plângeri penale formulate de către C. G..
Din moment ce termenii convenției au fost dovediți atât prin recunoașterile parțiale ale intimaților cât și prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar din decizia nr. 1516/R/2 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul V. rezultă cu certitudine că cei doi intimați nu au renunțat la nici o parte din cotele lor de moștenire, primind atât loturi de teren cât și sulte, instanța de fond ar fi trebuit să admită acțiunea, să dispună repunerea părților în situația anterioară și obligarea acestora la restituirea sumelor de bani, actualizate.
Legal citați intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs a fost încuviințată atât pentru reclamantul recurent cât și pentru cei doi pârâți intimați, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor de ordine publică aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Pe rolul Judecătoriei V. părțile au avut înregistrat dosarul cu nr._ ce a avut ca obiect partajarea averii succesorale rămase de pe urma autorilor.
În vederea încheierii unei tranzacții, recurentul reclamant a remis iar intimații pârâți au primit suma de 500 lei fiecare, Tribunalul V., prin decizia nr. 1516/R/02.11.2010 a stabilit în mod irevocabil că această sumă a fost remisă pentru ca cei doi intimați să fie de acord cu atribuirea cotelor ce li se cuveneau către recurentul din prezenta cauză.
Așadar obiectul convenției încheiate între părți a fost atribuirea cotelor, tot prin hotărârea judecătorească enunțată anterior stabilindu-se că această înțelegere a fost retractată prin actul de revocare autentificat sub nr. 1111/11.05.2009, emis de către BNP B. V..
Acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică,evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești (extras din decizia civilă nr. 995/2009 a ÎCCJ).
Față de situația de fapt stabilită prin decizia nr. 1516/R/02.11.2010, în mod greșit a reținut instanța de fond că în cauză nu a intervenit rezolvarea contractului încheiat pentru a putea trece astfel la analizarea capătului de cerere având ca obiect repunerea părților în situația anterioară.
În ceea ce privește acest capăt de cerere se reține din înscrisurile depuse la dosarul cauzei că pârâtul C. N. a recunoscut în fața instanței de judecată, la termenul din data de 21.04.2009(dosar nr._ ), că a primit suma de 500 lei de la recurent.
Încheierea de ședința este asimilata inscrisului autentic si are forța probanta pana la înscrierea in fals in ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, or în cauză nu s-a făcut dovada atacării acestei încheieri de ședință ce conține recunoașterea expresă a pârâtului C. N. în ceea ce privește primirea sumei de 500 lei.
În ceea ce îl privește pe pârâtul C. Ș., primirea sumei rezultă din aceeași decizie civilă nr. 1516/R/02.11.2010, în care instanța reține că cei doi pârâți au primit fiecare suma de 500 lei. De asemenea, în declarația dată în cadrul dosarului nr. 1596/P/2009, fratele părților – C. N. confirmă înțelegerea intervenită și declară că pârâtul C. Ș., la rândul său, a primit bani de la recurentul din prezenta cauză.
Față de aceste considerente, instanța reține că recurentul a făcut dovada celor solicitate și, pe cale de consecință va admite în parte acțiunea civilă formulată având în vedere că recurentul reclamant a solicitat restituirea sumei de 500 lei de la fiecare din cei doi pârâți, apreciind că suma de 3.000 lei fiecare ar fi valoarea actualizată a sumei la nivelul anului 2011.
Actualizarea sumei se va face însă în funcție de rata inflației, conform datelor prezentate de Institutul Național de S. iar nu în mod arbitrar, după aprecierea recurentului.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă și având în vedere că, în cauză, este incident niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304, pct. 9 din Codul de procedură civilă, instanța va admite recursul, urmând să modifice hotărârea instanței de fond.
În temeiul dispozițiilor art. 18 din OUG 51/2008, potrivit cărora Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume, cei doi intimați pârâți vor fi obligați la plata către stat a sumei de 45,5 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din OUG 51/2008, potrivit cărora Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, suma de 190 lei de care a beneficiat recurentul cu titlu de ajutor public judiciar va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul C. G. împotriva sentinței civile nr. 1710/11.05.2012, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, pe care o modifică în tot.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. G.,domiciliat în ., județul V. în contradictoriu cu pârâții C. Ș. și C. N. ambii domiciliați în ., reprezentați convențional de C. loan, domiciliat în ..
Obligă pârâții să restituie reclamantului suma de 500 lei fiecare, actualizată în funcție de rata inflației până la data plății efective.
Obligă intimații C. Ș. și C. N. la plata către stat a sumei de 45,5 lei.
Rămâne în sarcina statului suma de 190 lei de care recurentul a beneficiat sub forma ajutorului public judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2013.
Președinte, C. A. | Judecător, D. M. M. | Judecător, I.-M. P. |
Grefier, M. R. |
M.R. 24 Ianuarie 2013
Red.A.C./28.01.2013
Tehn. A.C.+R.M./28.01.2013
Ex.2
Jud.fond. G. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1260/2013. Tribunalul... | Uzucapiune. Decizia nr. 762/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
