Reziliere contract. Decizia nr. 1032/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1032/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 5957/333/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1032/R/2013
Ședința publică de la 10 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. R. I.
Judecător A. A.
Judecător D. E. S.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare soluționarea cererii de recurs declarată de către recurentul - pârât R. S. cu domiciliul în com. Todirești, . în contradictoriu cu intimata – reclamantă U. A. TERITORIALĂ NEGREȘTI prin Consiliul Local Negrești cu sediul în Negrești, .. 1, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 2121 din 20.05.2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul – pârât R. S. personal și asistat de av. L. F., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila nr. 7 din dosar și intimata prin jurist R. D., ce depune delegație de reprezentare la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; recursul a fost declarat și motivat în termen; recurentul nu a depus la dosar dovada achitării taxei jud. de timbru în cuantum de 6 lei și a unui timbru jud. de 0,15 lei; nu s-a formulat întâmpinare; prin registratură, la data de 09.09.2013, apărătorul recurentului a depus cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare; nu se solicită judecata cauzei în lipsă;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care,
Instanța constată ca rămasă fără obiect cererea de lăsare a cauzei la a doua strigare formulată de apărătorul recurentului.
Av. L. F. pentru recurent depune la dosar chitanța nr._/10.09.2013 reprezentând taxă jud. de timbru în cuantum de 6 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, instanța constatând complinit timbrajul datorat pentru prezenta cerere.
Jurist R. D. pentru intimată, depune la dosarul cauzei sentința nr. 3176/20.09.2011 pronunțată în dosarul nr._ de Jud. V. în contradictoriu cu recurentul din prezenta cauză și adresa nr. 2632/25.03.2013 emisă Primăria orașului Negrești către recurent însoțită de confirmarea de primire a acesteia.
La interpelarea instanței, atât recurentul prin apărător cât și intimata prin reprezentant convențional, arată că nu au cereri prealabile de formulat, probe de solicitat sau alte înscrisuri de depus la dosar la dosar.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs invocate, cât și în apărare.
Având cuvântul, recurentul prin av. L. F. solicită admiterea cererii de recurs și desființarea hotărârii prin care s-a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat între recurent și intimata din prezenta cauză în anul 2004, în baza disp. Legii nr. 114/1996. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de un an de zile, însă recurentul a locuit în continuare acolo, contractul fiind reînnoit conform tacitei relocațiuni.
Apreciază că în mod greșit a admis prima instanță capătul de cerere privind evacuarea recurentului în cond. art. 13 din Legea nr. 114/1996, întrucât acesta a mai făcut obiectul unei judecăți, și anume dosarul nr._ al Judecătoriei V., în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3176/20.09.2011.
Consideră că instanța de fond trebuia să admită excepția autorității de lucru judecat cu privire la acest capăt de cerere, întrucât există identitate de părți, obiect și cauză.
Cu privire la rezilierea contractului ca urmare a faptului că recurentul nu și-ar fi plătit chiria o anumită perioadă de timp, apreciază că soluția instanței de admitere a acestei cereri este greșită, întrucât nu a luat în considerare faptul că pe parcursul judecării cauzei, recurentul și-a plătit debitul.
Solicită a se ține cont de faptul că rezilierea are un caracter judiciar astfel că instanțele de judecată, constatând că chiriașul și-a plătit chiria restantă, nu mai poate dispune rezilierea contractului.
Totodată, solicită a se avea în vedere faptul că recurentul nu are posibilități financiare de a-și cumpăra o casă și că nu are posibilitatea de a –și găsi un loc de muncă stabil.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinței pentru ca rejudecând cauza să fie respinsă acțiunea reclamantei intimate. Cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanțele nr. 251/29.08.2013 și chitanța nr. 260 reprezentând contravaloare onorariu avocat.
În apărare, intimata prin jurist R. D., solicită respingerea cererii de recurs. Solicită a se observa că în dosarul nr._ al Judecătoriei V. s-a solicitat nulitatea contractului de încheiere, în timp ce prezenta cauză are ca obiect rezilierea contractului. În consecință, nu poate fi admisă excepția autorității de lucru judecat.
Arată că recurentul nu locuiește în realitate în imobilul ce face obiectul contractului și că în decursul celor opt ani de zile, intimata l-a somat în mai multe rânduri pe acesta să elibereze spațiul de locuit și să plătească chiria restantă, astfel cum rezultă din adresele și somațiile depuse la dosar.
Față de aceste aspecte, solicită respingerea recursului. Fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 150 Cod proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
INSTANȚA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2121 din 20.05.2013 a Judecătoriei V., a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta U. A. TERITORIALĂ NEGREȘTI, prin Consiliul Local Negrești, în contradictoriu cu pârâtul R. S..
S-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 2610/25.03.2004 și a fost obligat pârâtul să elibereze și să predea locuința situată în Negrești, .. C4, ., județul V..
S-a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere având ca obiect pretenții (chirie și penalități).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât prin întâmpinare, instanța a reținut că aceasta nu este întemeiată.
Cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ a avut aceleași părți ca cea de față, însă obiectul și cauza au fost diferite. Dosarul nr._ a avut ca obiect constatare nulitate absolută a contractului de închiriere nr. 2610/2004 și evacuare iar prezenta cauză are ca obiect reziliere contract și eliberare și predare spațiu.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect pretenții (chirie și penalități de întârziere), instanța a luat act de renunțarea la judecată, conform declarației reclamantei din 13.05.2013. Nefiind incidente în cauză prevederile art. 1201 V. Cod civil, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat ca fiind neîntemeiată.
Analizând fondul litigiului, instanța a reținut următoarele:
La data de 25.03.2004, între reclamantă și pârât a fost încheiat contractul de închiriere nr. 2610 pe o perioadă determinată de 1 an. Așa după cum s-a reținut și în sentința civilă nr. 3176/20.09.2011, după expirarea termenului de 1 an contractul de închiriere s-a reînnoit succesiv prin tacită relocațiune, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1437 Cod civil.
Până în septembrie 2012, reclamanta nu și-a manifestat voința expresă de a denunța contractul de închiriere, calculând și percepând chirie și după data de 25.03.2005. S-a avut în vedere în acest sens fișa depusă la pagina 8 dosar, în care pârâtul apărea cu un debit (chirie și majorări) de 9391 lei.
Pe parcursul judecării prezentei cauze, debitul a fost micșorat la 1978 lei, iar pârâtul, prin chitanțele depuse la pagina 21 dosar, l-a și achitat, astfel că instanța a luat act de renunțarea la judecata acestui capăt de cerere.
Chiria aferentă imobilului închiriat trebuia plătită lunar, conform prevederilor art. 5 din contractul nr. 2610/2004.
Conform prevederilor art. 13 din contract, în cazul nerespectării obligației de plată a chiriei, se putea cere rezilierea contractului de închiriere.
Înscrisurile depuse (pag.8, 45, 46-56) precum și recunoașterea pârâtului din precizările aflate la pagina 61 dosar, conform cu care nu a efectuat plăți din februarie 2011 și până în august 2012, au condus la concluzia că pârâtul nu a respectat obligația de plată a chiriei, în sensul că nu a efectuat plata până cel mai târziu în data de 10 a lunii pentru luna anterioară. Nu a prezentat relevanță în cauză împrejurarea că pârâtul a efectuat plata în timpul judecării cauzei.
În consecință, instanța a constatat ca fiind întemeiat capătul de cerere având ca obiect rezilierea contractului de închiriere nr. 2610/2004.
Prin rezilierea contractului, pârâtul a rămas fără un titlu valabil în baza căruia să folosească imobilul situat în Negrești, .. C4, ., astfel încât instanța a admis și capătul de cerere având ca obiect eliberarea și predarea locuinței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul R. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
A arătat că in contractul incheiat intre părți se prevede o perioada de inchiriere de 1 an de zile incepand de la data inchirierii, că a rămas in folosința imobilului, fara ca locatorul sa il impedice, desi nu s-a incheiat un nou acord de voința cu intimanta-reclamanta. In aceasta situație, contractul a fost prelungit prin tacita relocatiune, conform art. l437Cod. civ.
In ceea ce privește capătul de cerere privind eliberarea si predarea locuinței, a invocat recurentul că acesta a mai făcut obiectul altui dosar de rolul Judecătoriei V., si anume, dos. nr._ unde s-a pronunțat sentința civila nr.3176/20.09.2011, definitiva si irevocabila, care avea următoarele capete de cerere: anularea contractului de inchiriere 2610/25.03.2004, evacuarea paratului si obligarea la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea chiriei si majorări.
A arătat că rezoluțiuna are caracter judiciar și de aceea instanța de fond trebuia sa ia in calcul că paratul și-a executat obligația de plata a chiriei restante in cursul procesului, înainte de a se pronunța instanța, achitând o suma de bani considerabila, respectiv 6278 lei.
Recurentul a menționat că, in practica judiciară, atunci când parații achită obligațiile acțiunile promovate de către locatari se resping.
In concluzie, solicită admiterea recursului formulat, rejudecarea cauzei pe fond și schimbarea in tot a sentinței, in sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamant.
In drept, a invocat prevederile art. 299-316 din vechiul Cod de procedură civilă,
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Instanța de recurs reține că recurentul nu a invocat in mod expres niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 din vechiul Cod procedură civilă, dar din criticile formulate ar putea fi incadrat la punctul 9 –“când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu incălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Se vor avea in vedere dispozitiile art. 304 indice 1 din codul de procedură civilă care stabilesc ca recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevazute in art. 304, instanta putand sa examineze cauza sub toate aspectele.
In baza principiului rolului activ al judecătorului, instanța are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului in cauză, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectă a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
In speță, instanța de fond a dat dovada de rol activ pentru a lamuri cauza sub toate aspectele, exigența stabilită de altfel și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Cu privire la excepția puterii de lucru judecat, tribunalul reține că in mod corect a fost respinsă excepția invocată in fața instanței de fond de către recurentul pârât. Astfel, cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ a avut aceleași părți ca și cea de față, însă obiectul și cauza au fost diferite. Nefiind îndeplinite condițiile ce rezultă din art. 1201 din vechiul Cod civil, aplicabil in cauză, nu poate fi vorba de putere de lucru judecat.
In ceea ce privește fondul, instanța a reținut in mod corect că la data de 25.03.2004, între reclamantă și pârât a fost încheiat contractul de închiriere nr. 2610, pe o perioadă determinată de 1 an. După expirarea termenului de 1 an contractul de închiriere s-a reînnoit succesiv prin tacită relocațiune, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1437 Cod civil.
Deși recurentul a invocat că și-a executat obligația de plată a chiriei, chiar și după declanșarea litigiului și astfel nu se impunea rezilierea contractului si evacuarea sa din imobil, tribunalul constată că la art. 13 din contract se prevede că în cazul nerespectării obligației de plată a chiriei, se poate cere rezilierea contractului de închiriere.
Reține tribunalul că acest contract trebuia respectat întocmai de ambele părți, clauzele sale fiind cunoscute și însușite de ambele părți, astfel încât nu are relevanță că recurentul a achitat chiria restantă pe parcursul procesului.
Având in vedere și manifestarea de voință a locatorului, care a solicitat in instanță rezilierea contractului de închiriere și evacuarea chiriașului, in mod nefondat susține recurentul că a operat tacita relocațiune.
Verificând aplicarea legii la situația de fapt, astfel cum fost stabilită, in baza dispozițiilor art. 312 alineat 1 din Cod de procedura civilă, constatând că nu este incident in cauza niciunul dintre motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, că hotărârea este legala și temeinică, tribunalul va respinge recursul declarat R. S. împotriva sentinței civile nr. 2121/20.05.2013 a Judecătoriei V., pe care o va menține.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate in recurs, potrivit articolului 274 din Codul de procedură civilă ”partea care cade in pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.” Fundamentul acordării acestor cheltuieli de judecata îl constituie culpa procesuală, astfel încât partea care a pierdut procesul va suporta atât cheltuielile făcute de ea cat si cheltuielile făcute de partea care a câștigat procesul.
Având in vedere soluția instanței de recurs, raportat la prevederile articolului 274 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge cererea recurentului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul R. S. împotriva sentinței civile nr. 2121/20.05.2013 a Judecătoriei V., sentință pe care o menține.
Respinge cererea recurentului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 10 septembrie 2013.
Președinte, E. R. I. | Judecător, A. A. | Judecător, D. E. S. |
Grefier, R. A. |
Red: I.E.R. – 25.09.2013
Tehnored: I.E.R./R.A. – 25.09.2013
2 ex.
Judecătoria V.: judecător B. C..
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1031/2013. Tribunalul VASLUI | Uzucapiune. Decizia nr. 1033/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
