Plângere contravenţională. Decizia nr. 1065/2014. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1065/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 8495/333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1065/A/2014
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R.-N. O.
Judecător E.-G. A.
Grefier A. D.
…………..
Pe rol se află judecarea apelului Civil declarat de apelant C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA.SA, cu sediul in Bucuresti, .. 401A, sect. 6, in contradictoriu cu intimat T. A. E., cu domiciliul in V., ., ., impotriva sentintei civile nr. 858 din 26.III.2014 pronuntata de Judecatoria V., având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimat Petent - T. A. E., personal, lipsă fiind apelant Pârât - C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA.SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei faptul că procedura de citare este legal indeplinită, cauza se află la al doilea termen de judecata, apelul este declarat in termen și motivat, la dosar s-a depus intâmpinare, precum și concluzii scrise de catre CNADNR,
S-au verificat actele și lucrarile dosarului, după care;
Instanta procedeaza la identificarea petentei cui carte de identitate ._/2012.
Nu mai sunt alte cereri.
Instanta acordă petentei cuvântul pe cererea de apel.
Petenta solicită respingerea apelului formulat de CNADNR. Arata ca a achitat rovinieta și a depus la dosar aceasta dovada. Considera ca a fost de bună credință când a achitat rovinieta, deși a achitat-o pentru un alt autovehicul.
Instanța, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art.394 alin.1 Cod procedură civilă, dându-se sentința de față.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față,
Prin sentinta civilă nr. 858 din 26.III.2014 a JUdecatoriei V., s-a dispus admiterea plangerii formulata de petenta T. A. E., impotriva procesului verbal de contraventie . 13 nr._/2.12.2013 intocmit de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA.SA și in consecință, s-a anulat procesul verbal atacat si totodata sanctiunea aplicată.
A retinut instanta de fond, pentru a hotărî astfel, că
În fapt, la data de 02.12.2013, petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și suma de 124,62 lei cu titlu de tarif de despăgubire conform art.8 alin.2 și 3 din O.G nr.15/2002, reținându-se faptul că la data de 11.09.2013, petenta a condus auto categoria A, cu numărul_ pe DN 24 km 108+500 M, în localitatea Crasna, fără rovinietă. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 8 alin 2 și 3 din OG 15/2002.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța reține că procesul verbal contravențional contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că situația de fapt reținută de agentul constatator a fost negată de petentă în cuprinsul plângerii.
Astfel, în cauză, procesul verbal de contravenție, conținând constatările personale ale agentului care l-a întocmit, reprezintă prin el însuși proba situației de fapt astfel cum a fost expusă în cadrul acestuia, instituind o prezumție cu privire la temeinicia acestuia, și revenind petentului obligația de a solicita, aduce și prezenta probe care să dovedească în sens contrar. Este adevărat că prin prisma jurisprudenței CEDO (cauza Ozturk contra Germaniei, cauza A. contra României), domeniul contravențional aparține noțiunii de „acuzație în materie penală”, astfel cum aceasta este definită în lumina art. 6 paragraful 1 din Convenție, conform propriilor criterii elaborate de Curtea de la Strasbourg și, în consecință, este aplicabilă prezumția de nevinovăție a contravenientului. Dar conform aceleiași jurisprudențe CEDO (cauza Salabiaku contra Franței) prezumția de nevinovăție are un caracter relativ, nefiind una absolută, întrucât poate suferi limitări prin instituirea în sistemele de drept naționale a unor prezumții de drept sau de fapt.
Prezumțiile în discuție nu sunt prin ele însele contrare Convenției, cât timp există un raport rezonabil de proporționalitate între scopul legitim urmărit și mijloacele utilizate (cauza Janosevic contra Suediei).
În dreptul intern, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ care se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, prezumție unanim acceptată în doctrină și practică, precum și de către instanța europeană.
Prezumția de legalitate, așadar, nu este prin ea însăși contrară prezumției de nevinovăție, însă revine organelor judiciare obligația de a verifica, în fiecare caz concret, dacă prin modalitatea în care prezumția de legalitate operează, se respectă principiul proporționalității rezonabile între scopul legitim urmărit prin instituirea ei și mijloacele utilizate.
Analiza trebuie să urmărească în mod esențial asigurarea condițiilor exercitării efective a dreptului la apărare de către petent. Acesta trebuie să aibă posibilitatea efectivă de a combate în mod real procesul verbal de constatare a contravenției prin mijloace de probă pe care să le poată administra, iar în cazul în care această posibilitate nu există, organului constatator îi revine obligația probării temeiniciei procesului verbal.
Din cuprinsul planșei depuse la dosarul cauzei de catre intimată, instanța reține că circumstanțele de fapt reținute în cuprinsul procesului verbal ce caracterizează conținutul faptei contravenționale reținută în sarcina petentei, corespund realității, autoturismul petentei cu număr de înmatriculare VS- o4- PHY, fiind surpinsă la data de 11.09.2013 conducând auto susmenționat fără rovinietă.
Aspectele de fapt reținute în cuprinsul procesului verbal contravenționale se coroborează cu planșa foto depusă de intimată anexat întâmpinării (f.16).
Astfel din înscrisurile administrate în cauză se reține că acțiunea – ce constituie element material al laturii obiective al faptei contravenționale încriminată de dispozițiile art. 8 din O.G nr.15/2002 a fost săvârșită de petenta, în concret acesta conducând autovehiculul fără rovinietă.
Sub aspectul laturii subiective, a vinovăției petentei în săvârșirea faptei contravenționale reținută în sarcina sa, instanța analizând conținutul înscrisurilor depuse de petentă, respectiv bon fiscal prin care prin care petenta atestă plata rovinietei la data de 10.03.2013, pentru autoturismul cu număr de înmatriculare_ (f.7) de către OMV PETROM MARKETING V. și cartea de identificare a autoturismului instanța apreciază că petenta a comis fără contravențională fără vinovăție, circumstanță dedusă din fapta terțului - angajat al societății emitente a rovinietei – care din eroare a înscris în loc de numărul de înmatriculare a auto aparținând petentei, respectiv_ , numărul_ .
Impotriva acestei hotarâri a declarat apel C. Națională de Autostrazi și Drumuri Nationale din Romania SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Sustine apelantul ca in mod gresit s-a anulat procesul verbal de contraventie, contravenienta a platit rovinieta pentru alt autovehicul și nu pentru cel cu care a fost surprinsă circulând pe drumurile publice.
Analizând hotarârea instantei de fond, in raport cu actele și lucrarile dosarului, dar si din oficiu sub toate aspectele asa cum prevede art. 479 NCPC, Tribunalul constată că apelul este fondat.
În mod corect instanta de fond a stabilit că procesul verbal contestat este legal intocmit, nefiind cauze de nulitate absolută a acestuia conf. Art. 15-19 din OG 2/2001.
Referitor la temeinicia procesului verbal contestat, s-a stabilit in mod clar faptul că s-a achizitionat rovinieta de catre contravenienta pentru un alt autovehicul_ de la statia OMV V. pe data de 10.III.2013.
Contravenienta a fost surprinsă conducând pe drumurile publice, autoturismul, marca Peugeot, cu nr. de inmatriculare_, , pentru care nu achizitionase roviniets care îi dadea dreptul de a circula pe drumurile nationale, la data de 11.IX.2013.
Locul unde a fost contravenienta surprinsă că conducea autoturismul marca Peugeot, DN 24 km 108+500, era situat pe un drum national, in afara unui municipiu și era obligatorie achizitionarea de rovinietă.
Faptul că aceasta contravenientă a greșit, la achizitionarea de rovinietă de la statia OMV V., nu o poate exonera de raspunderea contraventională. Aceasta avea obligatia de a verifica toate datele de pe bonul de achizitie și dovada de plată a rovinietei și daca observa, greseala, avand posibilitatea de a o indrepta. Totodata intimata avea dreptul de a solicita organului constatator, restituirea contravalorii rovinietei gresit achizitionata de la statia OMV.
Pentru aceste considerente, in baza art. 480 NCPC, instanta va admite apelul declarat de C. Națională de Autostrazi și Drumuri Nationale din Romania SA, impotriva sentintei civile nr. 858 din 26.III.2014 pronuntată de Judecatoria V., pe care o va modifica în tot in sensul că,
Rejudecând cauza, va respinge plangerea formulata de petentul T. A. E. impotriva procesului verbal de contraventie ..13 nr._ incheiat la data de 2.XII.2013 de C. Națională de Autostrazi și Drumuri Nationale din Romania SA, pe care îl va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de C. Națională de Autostrazi și Drumuri Nationale din Romania SA, impotriva sentintei civile nr. 858 din 26.III.2014 pronuntată de Judecatoria V., pe care o modifică în tot in sensul că,
Rejudecând cauza, respinge plangerea formulata de petentul T. A. E. impotriva procesului verbal de contraventie ..13 nr._ incheiat la data de 2.XII.2013 de C. Națională de Autostrazi și Drumuri Nationale din Romania SA, pe care îl menține.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Noiembrie 2014.
Președinte, R.-N. O. | Judecător, E.-G. A. | |
Grefier, A. D. |
Red. ORN/20.11.2014
Red. Tehnored. A.D. 20 Noiembrie 2014
4 ex.
Fond –Judecatoria V. – judecator - D. E.-M.
← Plângere contravenţională. Decizia nr. 106/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 10/2014. Tribunalul VASLUI → |
---|