Fond funciar. Decizia nr. 4/2014. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 4/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 3156/333/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 4/R/2014

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M. M.

Judecător I.-M. P.

Judecător C. A.

Grefier E. G.

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul - reclamant S. D., domiciliat în ., județul V., în contradictoriu cu intimatele – pârâte C. JUDEȚEANĂ V. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. L. DĂNEȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, împotriva sentinței civile nr. 586/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsin reprezentanții intimatelor..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al treilea termen de judecată; în data de 16.12.2013 recurentul a depus precizări și înscrisuri; în data de 17.12.2013 recurentul a depus precizări și înscrisuri; în data de 30.12.2013 recurentul a depus precizări și înscrisuri; nu se solicită judecarea cauzei și în lipsă.

S-au verificat actele dosarului, după care instanța dă cuvântul recurentului pentru a arăta dacă mai are înscrisuri de depus sau formulează cereri.

Recurentul S. D. depune copii ale următoarelor înscrisuri; T.P. nr. 1116/_/07.03.2000 eliberat de C. Județeană V., schita terenului aflat în litigiu către cetățenii B. A. și S. I., pretitlu de proprietate – anexa 22 poz. 247 eliberat pe numele defunctului S. C. I., adresa nr. 1082/17.12.2012 a Primăriei . 22.11.2005 dată în dosarul nr. 969/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V., adresa nr._/01.02.2010 a I.P.J. V. – C. de evidență operativă, adresa 26/08.03.2000 a Prefecturii Județului V., pagina 4 dintr-un proces verbal și un tabel cetățeni cu cereri formulate la L. 247/2005 (1 pag.). Precizează că nu formulează alte cereri.

In baza probatoriului administrat instanța se consideră lămurită, constată cercetarea judecătorească terminată și dă cuvântul în susținerea cererii de recurs.

Recurentul S. D. solicită admiterea cererii formulate. C. comunală și cea județeană nu dau curs solicitării sale. I-a vândut casa fratelui, pentru care nu are nici un fel de act, i-a stricat gardul. C. județeană i-a făcut chitanță într-un loc pentru 54 ari de pădure și într-un loc pentru 2 ha și 23 ari. Din cei 54 ari ce trebuiau să i se reconstituie comisia județeană i-a dat doar 34 ari, 20 de ari i le-a luat. După măsurătorile efectuate ar existat posibilitatea de a i se reconstitui teren pe un alt amplasament. Solicită admiterea recursului.

Instanța declară dezbaterile închise, lasă cauza în pronunțare, după care, potrivit disp. art. 256 C.pr.civ., a trecut la deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 586/06.02.2013 Judecătoria V. a respins acțiunea având ca obiect fond funciar, formulată de reclamantul S. D., în contradictoriu cu C. L. Dănești și C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin adresa nr.1487/30.07.2012, C. L. Dănești a comunicat faptul că în evidențele sale nu există o astfel de hotărâre, menționând faptul că aspectele invocate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată se referă la o adresă emisă de C. L. Dănești comunicată reclamantului ca răspuns la petiția formulată de către acesta Instituției Prefectului – județul V. și care poartă 2 din 26.03.2012. În dovedire, a comunicat în copie adresa nr.2/26.03.2012, comunicată reclamantului.

Prin adresa nr. 6562 din data de 16.08.2012, C. Județeană V. a menționat faptul că din verificările efectuate la Registratura Instituției Prefectului V. a rezultat faptul că la nr. 1776/01.03.2012 apare înregistrată o petiție a reclamantului adresată Prefectului județului V.. Prin Hotărârea nr. 1038 din 26.09.2006 C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a soluționat contestația domnului S. D. împotriva măsurilor dispuse de C. locală Dănești pentru stabilirea dreptului de proprietate.

Din adresa Primăriei comunei Dănești nr. 1193 din 20.05.2012, rezulta faptul că Hotărârea nr. 1038 din 26.09.2006 a fost comunicată reclamantului cu adresa nr. 1436/02.11.2006, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

La termenul din data de 21.08.2012, instanța din oficiu a invocat excepția tardivității formulării plângerii. La termenul din data de 23.01.2013, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității formulării plângerii

Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, excepția tardivității formulării cererii, invocata de instanță din oficiu, excepție absolută și peremptorie, instanța a constatat următoarele:

S. C. I., în calitate de fost membru CAP, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 4,40 ha, din care în intravilanul satului Bereasa, . suprafața de 4200 m.p., teren din jurul casei .

Ulterior reclamantul, în temeiul Legii nr. 247/2005 a formulat, în calitate de succesor în drepturi al defunctului său frate, cerere de reconstituire pentru aceeași suprafață de teren. Prin Hotărârea nr. 2 din data de 30.01.2006 C. locală Dănești a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole formulată de reclamantul S. D., fiind anexat tabelul nominal cu persoanele ale căror cereri au fost respinse.

Împotriva măsurilor dispuse prin Hotărârea nr. 2 din data de 30.01.2006 a Comisiei locale Dănești, reclamantul S. D. a formulat contestație, fiind emisă Hotărârea Comisiei Județene V. nr. 1038/26.09.2006, prin care a fost respinsă contestația pentru atribuirea suprafeței de 4.00 ha teren agricol, situat în ..

Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar nr. 1038/26.09.2006 a fost comunicată reclamantului S. D. prin adresa nr. 1463 din data de 02.11.2006 cu confirmare de primire la data de 08.11.2006 .

Potrivit dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 18/1991, plângerea împotriva hotărârii comisiei județene se introduce în termen de 30 de zile de la data comunicării prin scrisoare recomandată. Având în vedere exprimarea categorică a textului de lege suscitat, momentul de la care începe să curgă termenul de decădere de 30 de zile este acela în care hotărârea comisiei județene a fost comunicată cu confirmare de primire.

Față de probatoriul administrat în cauză, instanța a apreciat că operațiunea juridică de comunicare a hotărârii comisiei județene ,ce face obiectul cauzei de față, s-a realizat în conformitate cu dispozițiile legale enunțate, adresa Comisiei locale Dănești nr. 1463 din data de 02.11.2006 prin care a fost înștiințat reclamantul despre soluția Comisiei județene V., fiind comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmarea primirii la data de 08.11.2006 de către destinatar.

Împrejurarea că reclamantul a negat autenticitatea semnăturii, în lipsa oricărei dovezi în acest sens, nu este de natură să înlăture caracterul autentic al actului contestat, reclamantul având posibilitatea înscrierii în fals, față de natura juridică a înscrisului.

Demersul reclamantului S. D. din anul 2012 este tardiv, cu atât mai mult cu cât termenul de 30 zile, in care se poate formula plângere împotriva hotărârii comisiei județene de fond funciar este termen imperativ și legal, sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării, fiind aceea a decădere, nesusceptibilă de suspendare, întrerupere sau repunere in termen.

În conformitate cu H.G. nr. 890/2005-Regulamentul de funcționare al comisiilor de fond funciar, în vigoare la data analizării cererii reclamanților, comisia locală este comisie administrativă, iar comisia județeană este comisie administrativ jurisdicțională, atribuțiile jurisdicționale derivând din faptul că soluționează un litigiu ivit în procedura de aplicare a legilor fondului funciar, astfel cum impun si articolele 51-53 din Legea nr. 18/1991-rep, modificată si completată prin Legea nr.247/2005.

Reclamantul trebuia să învestească, in termen legal, de 30 zile de la comunicarea soluției de respingerea, instanța competentă, pt. ca aceasta să se pronunțe in procedură contencioasă contradictorie, conform art. 53 in Legea nr. 18/1991-republicată.

Fiind o procedură specială, derogatorie, reclamantul trebuia să respecte întocmai succesiunea etapelor privind reconstituirea dreptului de proprietate și să conteste actele emise în condițiile precis determinate de lege. Aceste etape premergătoare emiterii titlului au ca obiect, inițial, stabilirea întinderii dreptului de proprietate, prin reconstituire generică a dreptului de proprietate și, în subsidiar, a amplasamentului terenului atribuit. Orice nemulțumire legată de reconstituire trebuie adusă la cunoștință comisiilor de aplicare a legii fondului funciar.

Acceptarea nerespectării termenului de 30 zile, instituit de legiuitor de la data comunicării, ar presupune o eludare și o nesocotire a dispozițiilor legale ce reglementează expres procedurile cu caracter prealabil in reconstituirea proprietății.

In aceste condiții era evident ca cererea a fost formulata cu mult timp după termenul de 30 de zile prevăzut in mod imperativ de lege.

În ceea ce privește cererea având ca obiect anularea Hotărârii nr. 2/martie 2012 a Comisiei locale Dănești și Hotărârea nr.1776/09.05.2012 a Comisie Județene V. instanța a reținut următoarele:

Prin adresa nr.1487/30.07.2012, C. L. Dănești a comunicat faptul că în evidențele sale nu există o astfel de hotărâre, menționând că aspectele invocate de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată se referă la o adresă emisă de C. L. Dănești, comunicată reclamantului, ca răspuns la petiția formulată de către acesta Instituției Prefectului – jud. V. și care poartă 2 din 26.03.2012 .

În dovedire, pârâta a comunicat în copie adresa nr.2/26.03.2012, comunicată reclamantului.

Prin adresa nr. 6562 din data de 16.08.2012, C. Județeană V. a menționat faptul că din verificările efectuate la Registratura Instituției Prefectului V. a rezultat faptul că la nr. 1776/01.03.2012 aparea înregistrată o petiție a reclamantului adresată Prefectului jud. V.. Analizând conținutul actelor contestate de către reclamant, față de natura juridică a obiectului cererii de chemare în judecată și în raport de dispozițiile Legii nr. 18/1991, instanța a respins cererea formulată de reclamant privind anularea hotărârii nr.2 din 26.03.2012 și nr.1776 din 01.03.2012, instanța neavând căderea de a cenzura actele contestate pe calea plângerii, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs S. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:

În mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea comisiilor de fond funciar la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4,40 ha teren a fratelui său S. I., cu punerea în posesie pe vechiul amplasament și eliberarea titlului de proprietate. A mai solicitat obligarea comisiilor să elibereze titlul de proprietate pentru suprafața de 3000 mp în jurul grajdului din . fostul C.A.P. Dănești și obligarea comisiilor de fond funciar să includă în titlul de proprietate suprafața de 4200 mp teren în intravilan în jurul casei fratelui său decedat, S. I..

În mod greșit instanța de fond a decis să-i respingă cererea apreciind că, în cauză, ar fi vorba de o plângere împotriva unei hotărâri a comisiei de fond funciar, motivând că nu ar fi formulat plângere împotriva acesteia, când în realitate această hotărâre nu i-a fost comunicată, nesemnând dovada de comunicare.

Din toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că toate pretențiile sale sunt întemeiate pe baza evidențelor din registrul agricol și chiar din măsurătorile efectuate de comisia de fond funciar.

În mod greșit, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale cu privire la suprafața de teren de 3000 mp din jurul grajdului pe care l-a cumpărat de la CAP Dănești.

Recurentul nu a motivat în drept recursul și nu a solicitat administrarea de probe în dovedirea motivelor de recurs.

Legal citate, intimatele nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

După apariția legii nr. 169/1998, fratele recurentului, S. I., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul pe care acesta l-a avut în proprietate înainte de colectivizare. Cererea acestuia a fost admisă și i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3,44 ha teren, eliberându-se și pretitlu de proprietate. Reconstituirea dreptului de proprietate pentru S. I. s-a făcut în baza cererii de sale de intrare în C.A.P., acesta neavând registru agricol în care să fie evidențiat terenul cu care acesta figura în proprietate înainte de colectivizare. La data de 16.02.2044, S. I. a decedat, printre moștenitorii săi, figurând și S. D., așa cum rezultă din cererea acestuia, neexistând un certificat de moștenitor în ceea ce-l privește pe S. I..

După decesul lui S. I., recurentul este cel care a formulat numeroase cereri la comisiile de fond funciar cu privire la terenul ce a aparținut fratelui său. În urma acestor cereri, s-au emis mai multe adrese, comunicare recurentului, respectiv, nr. 2//26.03.2012 și nr. 1776/3636/11.05.2012 și hotărârea nr. 1038/26.09.2006 a Comisiei Județene V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Împotriva acestor acte a formulat contestație recurentul.

În ceea ce privește hotărârea nr. 1038/26.09.2006 a Comisiei Județene V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în mod corect, instanța de fond a reținut că plângerea formulat de reclamant este tardivă în condițiile în care acestuia i-a fost comunicată hotărârea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 18.11.2006. Actul în care s-a consemnat primirea de către recurent a hotărârii constituie înscris autentic, iar recurentul nu s-a înscris în fals cu privire la semnătura de pe acest înscris. Astfel că, până la proba contrarie, primirea hotărârii de către recurent este atestată de acest înscris. În baza legii nr. 18/1991, aceste hotărâri pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare.

În ceea ce privește celelalte două însrisuri, acestea nu constituie hotărâri ale comisiilor de fond funciar cu posibilitatea legală a fi contestate, ci doar sunt răspunsuri la petițiile adresate de recurent acestor instituții.

În ceea ce privește ultimul motiv de recurs formulat de recurent cu privire la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale cu privire la suprafața de 3000 mp teren din jurul grajdului pe care l-a cumpărat de la CAP, acesta este neîntemeiat. Reclamantul a făcut precizări la acțiune pentru termenul din 18.09.2012 în care arată că obiectul acestei plângeri se referă nu numai la terenul de 4 ha al fratelui său, S. I., ci și la terenul său din jurul grajdului cumpărat de la CAP Bereasa Dănești. Aceste precizări au fost formulate de reclamant după ce instanța a intrat în dezbateri și a trecut la administrarea de probe. Potrivit dispozițiilor art. 132 al. 1 C. proc. Civ., instanța, la prima zi de înfățișare, va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii. Reclamantul și-a modificat acțiunea după prima zi de înfățișare, astfel, în mod corect, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale, depuse peste termenul procedural.

Față de cele arătate, de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt motive de ordine publică care să impună analizarea acestora din oficiu, instanța de control judiciar va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de S. D. împotriva sentinței civile nr. 586/6.02.2013 a Judecătoriei V. pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 ianuarie 2014.

Președinte,

D. M. M.

Judecător,

I.-M. P.

Judecător,

C. A.

Grefier,

E. G.

Red. D.M.M.

Tehnored. D.M.M./E.G.

2 ex./23.01.2014

Judec. Fond. D. E. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 4/2014. Tribunalul VASLUI