Situaţie juridică minor. Sentința nr. 314/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 314/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 314/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 314/2015
Ședința publică de la 05 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Grefier M. C. S.
Ministerul Public reprezentat de procuror R. G.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V. în contradictoriu cu pârâta B. L. P., având ca obiect situație juridică minor - menținere măsură de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamanta prin consilier juridic C. O., lipsă fiind pârâta care are interesele reprezentate de curator special, respectiv av. A. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dosarul este la al treilea termen; judecata s-a amânat pentru citarea pârâtei prin mica publicitate și pentru introducerea curatorului special desemnat în cauză, potrivit art. 167 alin 2 și 3 NCPC; s-a solicitat judecata în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Având în vedere că este primul termen de judecată la care procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile, instanța din oficiu, pune în discuția părților prezente verificarea și stabilirea competenței generale, materiale și teritoriale a tribunalului în soluționarea prezentei cauze.
Reclamanta, prin reprezentant legal, av. A. V. și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, apreciază că Tribunalul V. este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul art. 131 al.1 N.C.P.C. raportat cu art. 133 al. 1 din Legea 272/2004, instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că Tribunalul V. este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Reclamanta prin reprezentant, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv a celor care au fost atașate deja cererii de chemare în judecată și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.
Av. A. V. și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arată că sunt de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă și declară că nu mai au alte probe de propus sau alte cereri de formulat.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă ca fiind admisibilă și utilă pentru justa soluționare a prezentei cauze, conform art. 255 alin.1 NCPC.
Văzând declarația părților că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele completului, raportat la dispozițiile art. 392 alin. 1 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților, pentru ca fiecare să-și susțină cererile și apărările formulate în proces
Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost ea formulată iar prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună asupra menținerii măsurii de protecție specială, respective înlocuirea plasamentului în regim de urgență pentru copilul B. A. C. de la asistent maternal profesionist R. R. cu măsura plasamentului la același asistent maternal profesionist.
De asemenea, solicită să se dispună și în ceea ce privește acordarea alocației de plasament conform art. 128 din Legea nr. 272/2004 republicată, să se dispună ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate respectiv îndeplinite de către directorul general al D.G.A.S.P.C. V., precum și asupra stabilirii cuantumul contribuției lunare a mamei la întreținerea copilului sau obligarea acesteia să presteze acțiuni sau lucrări de interes local în conformitate cu prevederile art. 67 din Legea nr. 272/2004 republicată.
Av. A. V., având cuvântul, declară că este de acord cu acțiunea introdusă de reclamantă și solicită admiterea ei astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că cererea reclamantei este întemeiată dat fiind întregul materialul probator administrat în cauză din care rezultă că motivele instituirii măsurii plasamentului în regim de urgență persistă astfel că reintegrarea minorului în familia sa naturală nu este posibilă.
Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.11.2014 sub nr._ reclamanta, Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâta B. Loredan P. a solicitat instanței înlocuirea plasamentului în regim de urgență instituit pentru copilul B. A. C. de la asistent maternal profesionist R. R. cu măsura plasamentului la același asistent maternal profesionist.
De asemenea, solicită să se dispună și în ceea ce privește acordarea alocației de plasament conform art. 128 din Legea nr. 272/2004 republicată, să se dispună ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate respectiv îndeplinite de către directorul general al D.G.A.S.P.C. V., precum și asupra stabilirii cuantumul contribuției lunare a mamei la întreținerea copilului sau obligarea acesteia să presteze acțiuni sau lucrări de interes local în conformitate cu prevederile art. 67 din Legea nr. 272/2004 republicată.
În fapt, reclamanta arată că minora B. A. C., născută la data de 11.01.2014, fiica lui B. L. P., filiația în raport cu tatăl nefiind recunoscută, beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență la asistent maternal profesionist R. R., conform Dispoziției nr. 8847/11.09.2014, emisă de directorul general al D.G.A.S.P.C. V., deoarece acesta se afla în situație de risc major, fiindu-i pusă în primejdie dezvoltarea fizică, socială și educațională.
Reclamanta precizează faptul că pentru minora B. A. C., s-a instituit măsura de protecție specială, respectiv plasamentul la asistent maternal profesionist ca urmare a neglijării de către mamă, a condițiilor insalubre de trai, a consumului de alcool și a relațiilor tensionate și lipsite de afecțiune din familie.
De asemenea, reclamanta mai arată faptul că mama copilului din prezenta cauză întreține o relație de tip uniune liberă cu numitul O. G. (care în prezent săvârșește o pedeapsă privativă de libertate), în urma căreia au mai rezultat încă patru copii. Climatul socio-familial și moral al familiei este perturbat pe fondul consumului de băuturi alcoolice al mamei.
Ancheta socială nr. 3134/01.09.2014 întocmită de Primăria comunei Tăcuta menționează că mama își lasă cei cinci copii zilnic singuri în casă atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții și pleacă la diferite persoane, lăsându-și copiii neîngrijiți, dezbrăcați, înfometați, pișcați de purici și cu ouă de paraziți pe cap. Venitul familiei se compune din alocația de stat a copiilor în cuantum de 368 lei, alocația de susținere a familiei monoparentală în cuantum de 260 lei și ajutorul social în cuantum de 196 lei.
Reclamanta subliniază faptul că aceste venituri nu sunt gestionate în interesul copiilor ci sunt folosite doar pentru procurarea de băuturi alcoolice și țigări, mama neglijându-și în permanență copiii. Imobilul în care locuiesc membrii familiei este moștenit de la părinți și este compus din două camere, racordat la rețeaua de energie electrică, dotarea locuinței fiind limitată la strictul necesar (pat, masă, dulap) iar condițiile de igienă fiind precare.
Motivele care au stat la baza îngrijorării echipei pluridisciplinare sunt legate de neglijarea medicală severă (lipsa hranei și a unei alimentații corespunzătoare dezvoltării copilului); dezinteres față de starea precară de sănătate a copilului (refuzul acordării de asistență medicală); neglijare socială (lipsa unui mediu protectiv, lipsa condițiilor de trai și a unui suport material dar mai ales a garanțiilor morale din partea părinților); neglijare afectiv-emotională (lipsa de disponibilitate socio-afectivă, instabilitate emoțională, tulburări de conduită, generate de un mediu familial de dezvoltare cu un grad ridicat de promiscuitate etc).
Evaluarea socio-familială a evidențiat faptul că minora B. A. C. a resimțit puternic climatul familial nesigur, insecurizant și refuzul categoric al mamei de a se angaja în asumarea responsabilităților ce-i revin. Climatul intrafamilial este unul carențat, care nu asigură condițiile de dezvoltare, creștere, îngrijire și educare la nivel adaptat, pentru etapa de vârstă biologică a copilului.
Pe raza comunei Tăcuta, jud. V. nu au fost identificate rude până la gradul IV ale copilului din prezenta cauză care să dorească și să poată să se ocupe de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia. În consecință, a fost identificat asistentul maternal profesionist R. R., atestat cu nr. 397/2014 eliberat de Comisia pentru Protecția Copilului V., care dorește să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului B. A. C., manifestând interes crescut și disponibilitate materială, morală și garanții socio-afective.
În drept, reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 62 alin. 1) litera (c), art. 65 alin. 2) litera (a), art. 66 alin (3), art. 67, art. 128, art.139 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului, republicată.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.
Pârâta, legal citată, nu a fost prezentă în fața instanței.
Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:
Minora B. L. P. a fost plasată în regim de urgență la asistentul maternal profesionist R. R. prin Dispoziția nr. 8847/11.09.2014 deoarece se afla în situația prev. de art.60 alin.1 lit. c din Legea nr. 272/2004 republicată, fiind expusă în familia naturală diferitelor forme de neglijare care i-au pus în primejdie dezvoltarea fizică, socială și educațională.
Conform evaluării sociale inițiale, minora și-a dus existența într-un mediu familial insalubru, lipsit de cele mai elementare condiții de trai și dominat de violență întreținută de către concubinul mamei pe fondul consumului de alcool în mod excesiv. Mama nu s-a preocupat să-i asigure copilului satisfacerea nevoilor elementare, lăsându-l nesupravegheat în casă atât pe timpul zilei cât și pe timpul nopții, iar veniturile fammiliei au fost direcționate către achiziționarea de băuturi alcoolice.
Instanța de judecată fiind sesizată în condițiile art.70 alin.1 din Legea nr.272/2004 republicată, constată că împrejurările care au stat la baza instituirii plasamentului în regim de urgență au rămas neschimbate. Astfel, reintegrarea copilului în familia naturală nu este posibilă deoarece mama nu manifestă interes pentru reintegrare, nu și-au îmbunătățit situația materială și nici atitudinea de responsabilitate parentală. Nu au fost identificate rude din familia extinsă dispuse să-și asume răspunderea creșterii copilului.
Pentru aceste motive, instanța, în baza art.70 alin.3 din Legea nr. 272/2004 republicată, va dispune înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență instituită pentru copil cu măsura plasamentului, măsură care corespunde interesului superior al copilului.
Se va face aplicarea disp. art. 66 alin.3 și art.128 alin.1 din legea specială.
Având în vedere că mama copilului nu realizează venituri permanente în raport de care să fie stabilită contribuția acesteia la întreținerea copilului, însă are aptitudinea de a munci, instanța în conformitatea cu art.67 alin.2 din Legea nr. 272/2004 republicată,o va obliga să presteze câte 20 de ore lunar acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție.
În cauză s-a dispus citarea pârâtei B. L. P. prin mica publicitate motivat de faptul că acesta nu mai locuiește la ultimul domiciliu legal cunoscut, actul de procedură fiind returnat și nu s-a putut afla noua adresă. A fost desemnat curator special potrivit art. 167 Cod pr. Civilă, cu o remunerație de 150 de lei care va fi avansată din bugetul statului prin fondurile alocate Ministerului de Justiție conform art. 49 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 având în vedere urgența acestei cauze.
În baza art. 49 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 va obliga pârâta să restituie statului suma de 150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă, formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V. reprezentată de director general A. Ș., în contradictoriu cu pârâta B. L. P., CNP:_, cu dom. legal în ., jud. V..
Dispune înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență instituită pentru copilul B. A. C., CNP:_, născut la data de 11.01.2014, la asistent maternal profesionist R. R., cu măsura plasamentului la același asistent maternal profesionist.
Dispune acordarea alocației lunare de plasament.
Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către directorul D.G.A.S.P.C. V..
Obligă pârâta B. L. P. să presteze câte 20 de ore lunar acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza unității administrativ-teritorială în care își are domiciliul.
Stabilește suma de 150 de lei renumerația curatorului special – avocat A. V. desemnat pentru pârâtă în condițiile art. 167 C..
În baza art. 49 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 dispune ca avansarea acestei sume să fie făcută din bugetul statului prin fondurile alocate Ministerului de Justiție.
În baza art. 49 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 obligă pârâta să restituie statului suma de 150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prezenta hotărâre se comunică din oficiu organului fiscal competent pentru luare în evidență și executarea cheltuielilor de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2015.
Președinte, D. E. S. | ||
Grefier, M. C. S. |
red. și tehnored. S.D.E.-16.02.2015
ex. 5/16.02.2015
..02.2015
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 317/2015. Tribunalul VASLUI | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 318/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|








