Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 158/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 158/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 158/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 158/A
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEA. I. Z.
Judecător D. M. M.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul – reclamant B. I. C., în contradictoriu cu intimata –pârâtă C. P. E., împotriva sentinței civile nr. 2752/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ , având ca obiect ordonanță președințială modificare măsuri privind copilul – cauză minori și familie.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că se prezintă apelantul reclamant B. I. C., legitimat cu C.I. . nr._ eliberată la data de 02.02.2011 de SPCLEP B., asistat de avocat G. E., cu împuternicire avocațială nr. 11 emisă de Baroul B. la data de 17.01.2015 și aflată la fila nr. 77 din dosar și intimata pârâtă C. P. E., legitimată cu CI . nr._ eliberată la data de 15.11.2014 de SPCLEP V., asistată de avocat C. C., cu împuternicire avocațială nr._ emisă la data de 11.02.2015 de Baroul V. și aflată la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar cauza s-a amânat la solicitarea apărătorului apelantului;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Nemaifiind alte chestiuni prealabile, președintele completului pune în discuție propunerea de probe.
Apărătorul apelantului reclamant B. I., având cuvântul, arată că nu mai insistă în încuviințarea probei cu un martor, însă solicită în continuare re-efectuarea unei anchete sociale la domiciliul intimatei, precum și reaudierea minorei. Consideră că prima anchetă socială efectuată în cauză a fost dată din birou, întrucât s-a arătat în referat că în ceea ce privește apartamentul intimatei, acesta ar avea 3 camere, în condițiile în care, în realitate, imobilul are 2 camere și o debara. În ceea ce privește mobilarea acestui apartament, s-a arătat că acesta este mobilat corespunzător, însă apreciază că în cauza de față este vorba de standard. Minora i-a comunicat tatălui său modul în care este mobilată camera, singura cameră de care, de altfel, beneficiază.
La fila nr. 139 din dosar există o scrisoare, un memoriu, pe care minora l-a adresat instanței și în care aceasta povestește o relație inexistentă cu concubinul mamei ce locuiește practic în acel imobil. Arată că relația dintre concubin și minoră s-a repercutat asupra relației dintre mamă și copil și consideră că există clar o disfuncționalitate în această relație, fapt atestat de cele două rapoarte întocmite de reprezentanții DGASPC.
La fila nr. 110 din dosar, minora a fost într-adevăr audiată la instanța de fond, dar instanța de fond nu a pus în nici un fel de accent pe aceste relații. Disfuncționalitatea există dar nu rezultă cauza de nicăieri.
Pe rolul Judecătoriei V. există dosarul nr._ – dosarul de fond. Este urgentă această cerere pentru că minora vine acasă și rămâne închisă în casă. Mama se joacă cu psihicul minorei. Minora mănâncă singură pentru că mama sa mănâncă cu concubinul. În fiecare seara, minora stă singură închisă în casă. Consideră că în speță este vorba despre viitorul unui copil, despre interesul major al unui copil, care, pe zi ce trece, este afectat de ceea ce se întâmplă în acea casă. Minora discută în permanență cu tatăl la telefon.
Apărătorul intimatei pârâte C. P. E., având cuvântul, arată că s-a susținut de partea adversă, ca și argument în efectuarea unei noi anchete sociale și reaudierea minorei, faptul că situația familială în care trăiesc intimata și minora ar fi una dezastruoasă. S-a mai susținut că acel referat de anchetă socială s-ar fi făcut din birou. S-a susținut că minora îi comunică în permanență apelantului situația tensionată din familie. Însă, apelantului, când a venit la V. în data de 06.02.2015 nu a discutat cu intimata despre ceea ce se întâmplă cu minora, ci doar a venit, a luat copilul și nu i-a adresat mamei nicio întrebare. Apelantul se rezumă să asculte minciunile minorei și nu o întreabă pe mama acesteia despre ce se întâmplă. Arată că se opune readministrării probelor de la instanța de fond.
Având în vedere renunțarea apelantului la administrarea probei testimoniale, tribunalul ia act de renunțarea părții la administrarea probei cu un martor.
Cu privire la efectuarea unei noi anchete sociale la domiciliul intimatei, instanța, având în vedere lipsa unor elemente care să justifice refacerea anchetei sociale, respinge proba solicitată.
În ceea ce privește re-ascultarea minorei, având în vedere procesul-verbal de ascultare aflat la dosarul cauzei, precum și referatul de analiză psihosocială și văzând și actele aflate la dosarul cauzei, tribunalul respinge această solicitare.
Văzând declarația părților că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele completului, raportat la dispozițiile art. 392 alin. 1 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților, pentru ca fiecare să-și susțină cererile și apărările formulate în proces.
Apărătorul apelantului reclamant B. I., având cuvântul, precizează că instanța de fond s-a raportat la probatoriul administrat în cauză și aici are în vedere e-mailurile depuse la dosar la filele 169-176. Aceste e-mailuri au fost trimise/primite de aceeași persoană, fiind vorba de niște probe pro causa. Aceste e-mailuri sunt trimise în cursul procesului.
A reținut instanța de fond că în raport de probatoriul testimonial, faptul că nu se impune exercitarea autorității tutelare în comun pentru că între apelant și intimată există o relație de animozitate, părțile fiind căsătorite până în anul 2011, an în care, apelantul, întors dintr-un voiaj, află de la rudele sale, că este golit apartamentul, că au fost luați toți banii iar minora este luată la V.. Minora a fost încredințată prin hotărârea judecătorească a Judecătoriei B., intimatei din prezenta cauză.
La un moment dat, minora a încercat să-și caute tatăl care era plecat însă a luat legătura cu rudele acestuia cărora le-a spus că este într-o situație mai specială, respectiv că acel concubin al mamei s-a instalat în apartament.
Un al doilea motiv de apel vizează stabilirea locuinței minorei la domiciliul tatălui. Pentru a fi admisă o asemenea cerere, cererea trebuie să fie urgentă. De la momentul la care minora a ajuns la V., în viața intimatei a apărut un bărbat, însă acel bărbat suferă de hepatita C, Virusul este transmisibil, într-adevăr prin sânge, dar există totuși, cel puțin posibilitatea teoretică, pentru ca minora să se poată îmbolnăvi.
Din cele două rapoarte de anchetă socială precum și din referatul în materia psihologiei clinice judiciare rezultă o disfuncționalitate a relației dintre mamă și fiică, tocmai ca urmare a relației dintre mamă și un alt bărbat.
Instanța de fond a respins cererea formulată fără să țină cont de dorința unui copil. Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond iar în rejudecare, admiterea cererii așa cum aceasta a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța onorariu avocat.
Apărătorul intimatei pârâte C. P. E., având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Consideră că instanța de fond a avut în vedere 3 aspecte în momentul în care a dispus respingerea cererii reclamantului.
În primul rând reclamantul a solicitat modificarea măsurii privind exercitarea autorității părintești, respectiv stabilirea domiciliului minorei la acesta, însă, din administrarea probatoriului rezultă că acesta este plecat din țară în permanență și revine în imobil doar 4 luni iar în lipsă, ar ruga-o pe mama sa să aibă grijă de minoră. Acest lucru nu poate fi avut în vedere întrucât chiar mama reclamantului ar arătat că până la domiciliul reclamantului ar face circa 10-15 minute și nu poate să aibă grijă în permanență de minoră.
S-a mai susținut că instanța de fond nu ar fi avut în vedere acele rapoarte psihosociale și acel referat emis de DGSPC V. care a fost sesizată cu o reclamație de către martora F.. Din referat reiese că disfuncționalitățile dintre intimată și fiica acesteia se datorează influenței nefaste primite din partea apelantului. Nu poate fi condamnată o persoană să nu conviețuiască cu o persoană pentru că ar fi suferindă de hepatita C. La judecata în fond s-a depus un act medical din care rezultă că acea afecțiune nu mai este activă. Nu se poate pune temei pe afirmațiile că oricând minora ar putea fi afectată de acest virus.
Nimeni nu i-a interzis nimic minorei. De fapt, relația dintre mamă și fiică s-a deteriorat ca urmare a unei gelozii provenite din partea minorei ca urmare a relației inițiate de intimată. Nu există nicio dovadă că intimata i-ar fi impus minorei un anumit mod de viață, fapt ce rezultă din actele dosarului.
Nu se poate pune temei pe afirmațiile apelantului că îi poate oferi minorei ceea ce mama sa nu îi poate oferi. Rezultă că apelantul își cumpără fericirea propriului copil.
Consideră că nu se impune schimbarea măsurii, apelantul nu a făcut dovada că domiciliul în care locuiește minora i-ar periclita acesteia siguranța și integritatea fizică și morală. Depune concluzii scrise.
Având cuvântul în replică, apărătorul apelantului reclamant B. I., cu privire la afirmația că mama apelantului ar locui la 15 minute distanță, face precizarea că s-a spus și la instanța de fond că în situația în care s-ar schimba măsura iar minora ar fi încredințată tatălui, mama acestuia s-ar muta la domiciliul apelantului pentru a avea grijă de copil.
În ceea ce privește disfuncționalitatea precizează că aceasta a intervenit ca urmare a raporturilor greșit înțelese dintre mamă și copil.
Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2752 pronunțată la data de 02.12.2014 de Judecătoria V., constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2752 din 02.12.2014 Judecătoria V. a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă.
A respins ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanței președințiale formulată de reclamantul B. I. – C. împotriva pârâtei C. P. - E..
A respins capătul de cerere formulat de pârâtă având ca obiect obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Părțile au fost căsătorite până la data de 02.03.2011, din căsătoria lor rezultând minora B. M., născută la data de 07.07.2001.
Prin sentința civilă nr. 1845 din 02.03.2011 a Judecătoriei V., căsătoria părților a fost desfăcută prin divorț, iar în urma acordului părților, minora B. M. a fost încredințată spre creștere și educare mamei, iar reclamantului i s-a încuviințat un program de vizitare a minorei cu posibilitatea luării acesteia la domiciliul său din B..
Potrivit art. 996 alin. 1 Cod pr. Civilă ,, Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
A.. 5 al aceluiași articol, invocat de pârâtă în motivarea excepției inadmisibilității, prevede: „Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.”
Examinând admisibilitatea cererii de ordonanță președințială prin prisma motivelor invocate de pârâtă, instanța a considerat că acestea nu sunt întemeiate. Astfel pârâta a arătat că modificarea măsurilor privind încredințarea și stabilirea domiciliului minorilor nu se poate face pe cale de ordonanță președințială, ci doar în cursul unei judecăți pe procedură comună, invocând în acest sens dispozițiile art. 996 alin. 5 NCPC.
Or, în cauza de față, măsurile solicitate de reclamant, respectiv exercitarea în comun a autorității părintești față de minoră și stabilirea vremelnică a locuinței acesteia la tată nu sunt măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt și nu implică în mod necesar o rezolvare pe fond a litigiului, care face obiectul unui alt dosar aflat pe rolul acestei instanțe. Instanța poate lua în mod vremelnic aceste măsuri care pot fi modificate la soluționarea fondului cauzei.
În consecință, instanța a respins excepția inadmisibilității cererii reclamantului pe motivele invocate de pârâtă.
Cât privește condițiile ce trebuie analizate pentru a stabili temeinicia sau netemeinicia unei astfel de cereri, acestea sunt în număr de 4, si anume: neprejudecarea fondului, aparența dreptului reclamantului, urgența și vremelnicia.
Condiția vremelniciei măsurii este îndeplinită având în vedere ca există posibilitatea discutării fondului potrivit procedurii de drept comun, respectiv în dosarul nr._, având ca obiect exercitare autoritate părintească și stabilire locuință minor, aflat pe rolul acestei instanțe.
Este de asemenea îndeplinită și condiția ca măsurile luate să nu prejudece fondul, în această situație măsurile luate privesc de fapt înlăturarea unui potențial pericol pe care o anumită situație o prezintă pentru dezvoltarea psihică a unui minor și nu stabilesc de partea cui este dreptul, deci nu se analizează fondul pretențiilor dintre părți, ci numai aparența dreptului.
Dacă pentru rezolvarea cererii de ordonanță președințială instanța nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți, în schimb, pentru ca măsurile luate să nu fie arbitrare, va cerceta aparența acestui drept. Aparența dreptului este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia în cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințială este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt pe baza probelor administrate.
În ceea ce privește cererea reclamantului ca instanța să dispună în mod vremelnic exercitarea autorității părintești față de minoră în comun cu pârâta, până la soluționarea pe fond a litigiului dintre părți având același obiect, instanța a constatat din probele administrate că situația de fapt nu justifică urgența acestei măsuri.
Art. 36 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 prevede: „Exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie sa aibă in vedere interesul superior al copilului si sa asigure bunăstarea materiala si spirituala a copilului, in special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării si întreținerii sale, precum si prin reprezentarea sa legala si administrarea patrimoniului sau.”
Conform alin. 3 al aceluiași articol exercitarea autorității părintești asupra unui minor înseamnă luarea deciziilor importante, precum cele referitoare la alegerea felului invataturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor acestuia.
În cauza de față însă reclamantul nu a făcut dovada necesității luării urgente a unei astfel de decizii în privința minorei până la soluționarea cauzei pe fond, când se va stabili în mod definitiv modul în care se va exercita autoritatea părintească.
Mai mult, din declarația martorilor audiați în cauză și din corespondența purtată pe e-mail de către pârâtă cu reclamantul rezultă că, în ciuda încercărilor pârâtei de a comunica cu reclamantul, acesta refuză categoric orice formă de comunicare. Din declarația martorei F. P. V. rezultă că acesta nici nu vrea măcar să o salute pe pârâtă și nu a încercat să discute vreodată cu aceasta despre problemele copilului pe care îl au împreună.
Prin urmare, este greu de crezut că cei doi foști soți vor putea comunica, chiar și vremelnic, până la soluționarea fondului cauzei, în vederea luării deciziilor în ceea ce o privește pe minoră.
Pentru aceste considerente instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamant având ca obiect exercitarea provizorie, în comun, a autorității părintești față de minora B. M..
În ceea ce privește cealaltă măsură solicitată a fi luată urgent și provizoriu de instanță și anume stabilirea locuinței minorei la reclamant, instanța a constatat din probele administrate că nu există niciun motiv întemeiat, bazat pe interesul superior al minorei, care să justifice urgența luării unei astfel de măsuri.
Astfel, din sentința civilă nr. 1845 din 02.03.2011 a Judecătoriei V. rezultă că minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei, conform înțelegerii părților, reclamantul susținând și în cererea introductivă că era cea mai bună soluție la acel moment ca minora să locuiască cu mama.
Instanța trebuie să analizeze, pentru a modifica urgent și provizoriu măsura luată astfel de instanță în anul 2011, dacă a intervenit o modificare a situației de fapt care ar putea pune în pericol dezvoltarea fizică, psihică sau morală a minorei în vârstă de 13 ani.
Din declarațiile părților, din cele ale martorilor și din răspunsurile date de minoră la întrebările instanței rezultă în mod clar că schimbarea care a intervenit este o relație începută de mama ei în cursul acestui an cu un alt bărbat, relație normală având în vedere că aceasta este divorțată de mai mulți ani și nu este ilegal sau imoral să își refacă viața.
Ceea ce interesează în cauza de față este dacă această relație a schimbat în mod negativ comportamentul mamei față de fetiță și dacă are o influență gravă asupra dezvoltării fizice sau psihice a copilului.
Din răspunsul dat de D.G.A.S.P.C. V. la sesizarea mătușii fetiței, F. A. – C., din raportul nr. 384 din 03.10.2014, întocmit în urma acestei sesizări și din raportul de expertiză în materia psihologiei clinice și judiciare nr._ din 28.11.2014 depuse la dosar rezultă că între mamă și fiică a intervenit o disfuncție, însă nu s-au conturat elemente care să indice o situație de abuz, neglijare ori expunere la alte violențe asupra copilului de către mamă.
Concluziile acestor rapoarte se coroborează cu declarațiile martorelor F. P. V. și C. E., care arată că nu există o ruptură între mamă și fiică, ci doar dificultăți de comunicare.
Minora a arătat reprezentanților D.G.A.S.P.C și instanței că a avut o relație armonioasă cu mama, care se implica în toate activitățile ce țin de creșterea și educarea ei, până a intervenit prietenul mamei în viața lor, „ăla” sau „persoana asta” cum o numește fetița.
Deși din raportul de expertiză în psihologie clinică și judiciară rezultă că fetița este în mod evident mai atașată de mama cu care a locuit până în prezent, pe fondul transformărilor radicale pe care le suportă minora din cauza vârstei și a perioadei preadolescenței, a intervenit o gelozie profundă la nivelul subconștientului față de „străinul” care a intrat în viața lor și a mamei, manifestată prin reproșuri și o reacție de pedepsire a mamei pentru că a permis în viața lor ..
Astfel, minora a refuzat categoric să îl cunoască pe acest bărbat, chiar dacă, așa cum reiese din probele de la dosar, acesta nu a avut un comportament nepotrivit sau abuziv față de ea.
Din declarațiile martorilor și din mailurile trimise de pârâtă rezultă că reclamantul și rudele sale nu au luat legătura deloc cu ea și au refuzat orice comunicare cu pârâta în vederea rezolvării problemelor pe care aceștia le-au sesizat cu privire la minoră. Mai mult, mătușa fetiței a preferat să sune la poliție și să sesizeze D.G.A.S.P.C. V. în loc să sune pârâta să vadă ce se întâmplă, după ce aceasta a venit acasă cu prietenul ei, deși nu au pus cu nimic în pericol integritatea fizică sau psihică a copilului.
Audiați ca martori, mătușa minorei, F. A. – C. și unchiul ei, B. T. – P. au arătat că toate aspectele referitoare la situația prin care trece fetița le cunosc în mod exclusiv de la copil și că au refuzat comunicarea cu pârâta pe motiv că aceasta oricum se va apăra pe ea însăși.
Instanța nu poate decide doar pe baza dorinței unui copil de 13 ani și a aspectelor reținute de martori în mod exclusiv de la acest copil, dacă acestea nu corespund interesului superior al copilului, pe baza și a celorlalte probe de la dosar.
Interesul superior al copilului este să beneficieze în primul rând de supravegherea măcar a unuia dintre părinți și dacă acest lucru nu este posibil ori îi pune în primejdie dezvoltarea fizică ori psihică, atunci instanța va hotărî stabilirea locuinței minorei la bunici sau alte rude.
Acest fapt rezultă și din prevederile art. 21 din Legea nr. 272/2004:
„ (1) In cazul in care parintii nu se inteleg cu privire la locuinta copilului, instanta de tutela va stabili locuinta acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluara interesului copilului instanta poate avea in vedere, in afara elementelor prevazute la art. 2 alin. (6), si aspecte precum:
a) disponibilitatea fiecarui parinte de a-l implica pe celalalt parinte in deciziile legate de copil si de a respecta drepturile parintesti ale acestuia din urma;
b) disponibilitatea fiecaruia dintre parinti de a permite celuilalt mentinerea relatiilor personale;
c) situatia locativa din ultimii 3 ani a fiecarui parinte;
d) istoricul cu privire la violenta parintilor asupra copilului sau asupra altor persoane;
e) distanta dintre locuinta fiecarui parinte si institutia care ofera educatie copilului.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si pentru cazurile in care locuinta minorului se stabilește la terțe persoane sau la un serviciu de protectie speciala.”
Din probele administrate în cauză rezultă că, deși pârâta are o relație cu un alt bărbat, nu și-a neglijat copilul și nu și-a modificat comportamentul față de acesta, astfel încât să se impună de urgență stabilirea locuinței la reclamant. Cea care și-a modificat comportamentul, refuzând orice comunicare și acceptare a noii situații este minora, încurajată fiind și de rudele reclamantului. Din acest motiv a fost nevoie de un set de reguli pe care i le-a impus pârâta prin afișarea lor pe perete, reguli pe care instanța nu le consideră exagerate sau anormale, de natură să aducă atingere dezvoltării psihice a minorei, fiind stipulate în interesul acesteia.
Din foaia matricolă a elevei B. M. emisă de Școala Gimnazială „E. C.” V. rezultă că fetița are rezultate foarte bune la învățătură, ceea ce denotă că mama s-a ocupat în mod corespunzător de educația ei de când locuiește la ea.
De asemenea, din susținerile reclamantului și din declarațiile martorilor rezultă că pârâta nu a împiedicat niciodată desfășurarea legăturilor personale dintre reclamant și minoră, ba chiar le-a încurajat și a insistat ca minora să nu rupă relațiile cu tatăl său.
În consecință, instanța a constatat din probele administrate că nu există niciun motiv întemeiat care să justifice luarea urgentă a măsurii schimbării locuinței minorei la tată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât din probele administrate (declarațiile martorilor, contractul de închiriere încheiat de reclamant pe timp de un an având ca obiect o locuință situată în localitatea Pembroke Pines, Florida la data de 10.08.2014) rezultă că tatăl fetiței este navigator și este plecat în cea mai mare parte a anului din România, prin urmare acesta nu ar avea prea mult timp în care să stea cu copilul. Dacă s-ar admite schimbarea locuinței minorei la reclamant, practic aceasta ar sta în apartamentul din B. fără tatăl său, în grija bunicii paterne ori a mătușii. Chiar dacă martorii reclamantului susțin că bunica a crescut 3 copii și că este sănătoasă și capabilă să aibă grijă de minoră, instanța a reținut totuși că aceasta are o vârstă destul de înaintată în prezent și este greu să se ocupe în mod corespunzător de creșterea și educarea unei fetițe de 13 ani aflată la o vârstă critică, chiar și temporar.
Având în vedere aceste considerente, instanța a constatat că în cauză nu a fost dovedită existența unor motive temeinice, bazate pe interesul superior al minorei, care să justifice luarea de urgență și provizoriu a măsurii stabilirii locuinței minorei la reclamant și a respins cererea acestuia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a formulat apel reclamantul B. I. C., apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.
A solicitat apelantul instanței admiterea apelului promovat, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond iar în rejudecare, admiterea cererii așa cum aceasta a fost formulată în sensul de a se dispune pe cale de ordonanță președințială:
-exercitarea autorității tutelare, în comun, de către reclamant și pârâtă asupra minorei B. M. (născută la data de 18.07.2001),
-stabilirea locuinței minorei B. M. (născută la data de 18.07.2001), la domiciliul reclamantului până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei V..
În fapt, prin sentința civilă nr. 2752/2 12.2014 pronunțată în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei V., instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta C. P. E., cerere ce viza exercitarea autorității tutelare, în comun, de către reclamant și pârâtă asupra minorei B. M. (născută la data de 18.07.2001) precum și stabilirea locuinței acesteia, la domiciliul reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească a reținut instanța de fond că nu există, aparența dreptului pentru niciunul dintre cele 2 capete de cerere ale ordonanței președințiale formulate.
Hotărârea instanței de fond ca netemeinică din următoarele considerente:
a) Cu privire la capătul de cerere ce vizează fiica mea si a intimatei (născută la data de 18.07.2001).
Căsătoria încheiată la data de 7.06.1997, s-a desfăcut prin divorț, pe baza acordului conform sentinței civile nr. 1845/2.03,2011 pronunțată în cauza ce a format obiectul dosarului nr._/196/2010 al Judecătoriei B..
Cu acel prilej, B. M., născută la data de 18.07.2001, a fost încredințată spre creștere și educare intimatei tot pe baza acordului întrucât, la acel moment, a apreciat apelantul că era în interesul acesteia să locuiască alături de mama sa,
Aceasta, în pofida faptului că încă de la naștere fiica sa a crescut alături de părinți la B., având un cerc bine conturat de colegi și prieteni, a acceptat plecarea acesteia în V..
A reținut instanța faptul că nu a făcut dovada necesității luării măsurii urgente a exercitării autorității tutelare comune în privința minorei, raportându-se la corespondența „purtată prin e-mail între apelant și intimată, în ciuda încercărilor acesteia de a comunica cu dânsul" precum și declarația martorei F. P. V..
Sub un prim aspect, corespondența e-mail la care face referire instanța de fond relevă discuții purtate între 2 titulari de ID: persoana ce are căsuța de e-mail „paula_bratu_05@yahoo corn" și C. E. P..
Nu este greu de ghicit cui anume aparține corespondența e-mail atâta vreme cât numele de B. este fostul nume ai intimatei și C. este actualul nume al dânsei. Cu alte cuvinte, corespondența în cauză nu fost purtată între apelant și intimată ci compusă de către intimată și adresată sieși, în perioada de după promovarea cererii introductive de instanță. Probele pro causa este evident că nu pot produce efecte juridice.
O altă probă ce a format convingerea instanței de fond că nu se poate dispune exercitarea autorității tutelare comune este declarației martorei F. P. V. din care rezultă că nici măcar nu ar vrea să o salute pe intimată, astfel încât este greu de crezut că ar putea comunica chiar și vremelnic în vederea luării deciziilor privitoare la copil. Nu este real faptul că nu ar putea lua în comun decizii privitoare la fiica lor. Există într-adevăr o stare de animozitate între apelant și intimată însă aceasta are în vedere doar raporturile dintre subsemnatul și fosta sa soție, nicidecum raporturile dintre apelant și mama copilului.
Cu alte cuvinte, instanța de fond a scos din context declarația unei martore, apreciind contrar evidențelor că părțile nu pot comunica în privința fiicei.
Dacă nu ar fi existat o comunicare între părți în ceea ce privește deciziile de luat în privința fiicei este evident faptul că minora nu ar mai fi putut veni la B. ori de câte ori ar fi avut posibilitatea.
Mai mult decât atât, dispozițiile legale actuale ale vechiului cod civil cu privire la încredințare se regăsesc acum în instituția juridică a executării autorității tutelare. D. în situația în care interesul unui minor o reclamă, exercitarea autorității tutelare poate fi exercitată exclusiv de către un singur părinte și doar atunci când celălalt părinte are un comportament contrar intereselor copilului său.
Nu este cazul însă în speța dedusă judecății atâta vreme cât relațiile dintre apelant și copilul său sunt de cel mai bun augur.
Este însă firesc să se poată implica în creșterea și educarea fiicei sale prin exercitarea în comun a autorității tutelare părintești asupra acesteia, să aibă dreptul de a fi consultat în deciziile de luat în privința fiicei și să ajungă la un acord cu privire la modul de creștere și educare al acesteia.
Temeinicia unei asemenea cereri derivă nu numai din probele administrate în cauză ci și din reglementarea exercitării autorității tutelare comune, instituție ce a înlocuit vechea instituție juridică a încredințării.
b) Un al doilea motiv de apel vizează stabilirea locuinței fiicei la domiciliul apelantului.
Evident, pentru admiterea unei asemenea cereri era necesar ca instanța să verifice dacă în prezent există sau nu împrejurări urgente care să reclame schimbarea locuinței fiicei sale la domiciliul apelantului.
Nu una, ci toate împrejurările avute în vedere la momentul încredințării fiicei spre creștere și educare intimatei s-au schimbat.
Sub un prim aspect, la acel moment, iama anului 2010/2011, în viața intimatei nu exista nicio persoană. La acest moment există, însă, nu este normal să periclitezi viața propriului copil prin apropierea forțată a acestuia de un om bolnav de hepatita C.
Chiar dacă virusul hepatitei C se transmite doar prin sânge există posibilitatea teoretică a transmiterii acestuia către fiica sa.
Față de momentul la care s-a dispus încredințarea fiicei către intimată, în anul 2011, s-a schimbat în mod radical modul în care intimata concepe relația cu copilul. Dacă în cursul anului 2011, raporturile dintre mamă și copil erau unele extraordinare, la acest moment există o disfuncționalitate la nivelul relației mamă-copil. Acest aspect rezultă din raportul extrajudiciar întocmit de către reprezentanții DGASPC V..
S-a reproșat de către instanța de fond faptul că mătușa minorei, martora F. A. a preferat să se adreseze acestei instituții în loc să ia legătura cu intimata pentru a vedea ce anume se întâmplă „după ce aceasta a venit acasă cu prietenul ei, deși nu au pus cu nimic în pericol integritatea fizică sau psihică a copilului".
La acest moment, minora B. M. este în vârstă de 13 ani. Este la vârsta adolescenței, vârstă ce cu siguranță va reclama probleme din ce în ce mai mari.
Or, după cum a reținut și instanța de fond, din raportul nr.384/3 10 2014 întocmit de către reprezentanții DGASPC V. precum și din raportul de expertiză în materia psihologiei clinice și judiciare nr._/28.11.2014, rezultă că între mimoră și intimată a intervenit o disfuncție la nivel relațional. Dacă la acest moment de debut al perioadei adolescentine există asemenea disfuncții, nu este greu de imaginat ce se va întâmpla în viitor.
Dacă la acest moment intimata apreciază că minora este doar un copil cu o atitudine arogantă față de dânsa (trimitere ta răspunsul la întrebarea nr.4 din interogatoriul ce i-a fost administrat la instanța de fond), este cert faptul că în prezent, nevoile minorei fie sunt cunoscute de către mama sa, fie aceste nevoi o lasă impasibilă.
Modalitatea concretă în care intimata a înțeles să se impună în fața minorei, cu siguranță este una prin forță: impunerea unor reguli prin atârnarea acestora pe pereții casei.
Nu a susținut nimeni că regulile de conduită nu ar trebui să existe dar ceea ce frapează este modul în care intimata a înțeles să impună aceste reguli.
În condițiile în care atenția intimatei este orientată la acest moment către relația pe care o are cu prietenul dânsei și nu asupra relației cu minora, așa cum normal ar fi fost, comportamentul intimatei s-a schimbat față de minoră cu doar câteva zile înaintea audierii acesteia de către instanță: rezultă aceasta din procesul-verbal din data de 13 11 2014, înscris încheiat în urma audierii minorei. Acest comportament disimulat este cert că a fost observat de către minoră din moment ce a fost adus în atenția instanței chiar de către minoră cu prilejul audierii sale.
Cu toate că minora dorește să locuiască împreună cu apelantul, opinia instanței de fond a fost aceea că nu se poate schimba reședința unui minor doar pe baza dorinței unui copil de 13 ani și a aspectelor reținute de martori în mod exclusiv de la acest copil dacă acestea nu corespund interesului superior al copilului.
Este adevărat faptul că nu dorința unui minor este hotărâtoare în privința stabilirii locuinței sale dar probatoriul administrat la instanța de fond, este adevărat, cunoscut de noi doar din cele afirmate de fiica noastră se coroborează cu dorința acesteia în sensul necesității schimbării majore a vieții minorei .
În cursul vacanței școlare de vară din anul 2012, a fost plecat împreuna cu fiica sa la Paris. Vizitarea DisneyLand-ului a avut impact puternic asupra minorei care se află și acum la granița dintre copilărie și adolescență. A căutat să-i ofere fiicei sale în cele 4 zile cât a vizitat capitala Franței, tot ceea ce apelatul nu a avut posibilitatea să viziteze în copilărie.
În vara anului următor, 2013, fiica sa a dorit să rămână în B. pentru a-și remobila camera din apartamentul cu 3 camere pe care apelantul îl are în proprietate Pentru a o responsabiliza, a lăsat-o să-și aleagă singură mobila de dormitor și culoarea camerei așa încât în acest apartament să se simtă, așa cum de multe ori afirmă „acasă". În vara acestui an, au fost plecați împreună în Miami. Au locuit în casa unor prieteni o perioadă de 2 săptămâni și au avut posibilitatea de a vizita împreună locuri noi precum și de a cunoaște o civilizație nouă, total diferită. A vizitat tot în acest an Disney Land-ul din Orlando, Nasa Kennedy Space Center, Seaquarium-ul, Jungle Island dar și multe mall-uri din care minora, adolescentă în devenire, a făcut nenumărate cumpărături. Uimirea și mulțumirea fiicei sale față de tot ce e nou l-a surprins în mod plăcut, apreciind că dacă a avut un fiasco în căsătorie, cel puțin se poate dedica creșterii și educării corespunzătoare a copilului său.
La rândul dânsei, intimata din prezenta cauză a reușit să achiziționeze în cursul acestui an un apartament urmare adjudecării la o licitație.
În pofida încercărilor de a dovedi condițiile locative de care dispune intimata la acest moment, referatul de anchetă socială de la domiciliul acesteia a fost efectuat din birou de către reprezentanții autorității tutelare, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în asemenea cazuri. Pe parcursul derulării cercetării judecătorești la instanța de fond, minora, urmare voinței sale a fost adusă ia B. și ulterior la V..
Pe de altă parte, a reținut instanța de fond faptul că în situația în care s-ar fi admis cererea formulată, minora ar locui în apartamentul apelantului din B., fără ca dânsul să o poată supraveghea.
Mama sa este de acord să se mute oricând în apartamentul său pentru a exercita o supraveghere îndeaproape a minorei, dânsa având alături pe fratele, sora, cumnatul și cumnata sa.
Este adevărat faptul că apelantul mai are doar un an intenția de a locui în Statele Unite, dovadă este contractul de închiriere depus la instanța de fond.
S-a arătat în concluziile orale ale intimatei, la instanța de fond, faptul că dacă dânsa ar avea convingerea și certitudinea că minora ar locui numai cu apelantul, începând chiar de mâine ar fi de acord cu acțiunea. Este aceasta dovada supremă a realizării chiar de către intimată a interesului superior al minorei, aspect ce se coroborează pe deplin cu declarația martorilor B. T. P. și B. A.: acela de a locui la B..
Nu în ultimul rând, minora, nu o dată, i-a spus că intenționează să plece în B. chiar și fără acordul intimatei.
Pentru toate aceste considerente, a solicitat reclamantul admiterea apelului promovat, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond iar în rejudecare, admiterea cererii așa cum aceasta a fost formulată în sensul de a se dispune pe cale de ordonanță președințială:
-exercitarea autorității tutelare, în comun, de către reclamant și pârâtă asupra minorei B. M. (născută la data de 18.07.2001)
-stabilirea locuinței minorei B. M. (născută la data de 18.07.2001),, la domiciliul apelantului până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei V..
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare dar a depus concluzii scrise la finalul dezbaterilor.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel, Tribunalul reține că apelul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Procedura ordonanței președințiale este o procedură specială prin care se pot lua măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Această procedură este reglementată de prevederile art.996-1001 C..
Potrivit art.996 C., pentru a fi admisibilă, o cerere de ordonanță președințială trebuie să întrunească, cumulativ, patru condiții:
a) aparența dreptului;
b) caracterul provizoriu al măsurii;
c) existența unor cazuri grabnice;
d) neprejudecarea fondului.
a) Apelantul-reclamant justifică o aparență a dreptului în privința stabilirii domiciliului la el a fiicei sale, precum și în privința exercitării autorității asupra acesteia, date fiind prevederile art.397 Cod civil referitoare la regula exercitării autorității părintești de ambii părinți, și ale art.400 alin.(2) Cod civil referitoare la locuința minorului după divorț, în caz de neînțelegere între părinți.
b) Cu privire la caracterul provizoriu al măsurii, instanța precizează că termenul provizoriu, cu antonimul definitiv, are o dublă semnificație în materia ordonanței președințiale: pe de o parte, se referă la conținutul reversibil al măsurii, situație în care, pe calea ordonanței președințiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar face posibilă restabilirea situației de fapt; pe de altă parte, se referă la durata limitată temporar a măsurii.
Cerința duratei temporare a măsurii este justificată în prezenta cauză, efectele sale fiind limitate în timp, până la pronunțarea hotărârii asupra dosarului de fond (având ca obiect exercitarea în comun a autorității părintești și stabilirea domiciliului minorei la tată).
În privința caracterului reversibil al măsurii constând în exercitarea temporară a autorității părintești în comun, în condițiile în care, autoritatea părintească aparține mamei în momentul de față, conform vechii reglementări, Tribunalul apreciază că acesta nu poate fi conceput.
Raportat la noua reglementare, conform art.483 Cod civil, „autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți”. Aceasta înseamnă dreptul părinților de a decide împreună în chestiunile esențiale de viață ale copilului lor minor (efectuarea de vaccinuri, de intervenții chirurgicale etc.).
Odată luate aceste decizii de către ambii părinți, în cadrul exercitării temporare a autorității părintești în comun, nu mai este posibilă o repunere în situația anterioară. De aceea, Tribunalul apreciază că, sub acest aspect, nefiind întrunită cerința caracterului provizoriu (reversibil) al măsurii, cererea de ordonanță președințială apare ca inadmisibilă.
În ceea ce privește stabilirea provizorie a domiciliului minorei la tatăl ei, de principiu, este posibilă o repunere a părților în situația anterioară, respectiv revenirea minorei la domiciliul mamei. Aprecierea caracterului reversibil al acestei măsuri provizorii trebuie făcută din puncte de vedere obiectiv, iar nu subiectiv(în considerarea specificului relațiilor de familie și a sentimentelor implicate).
A aprecia în cadrul ordonanței președințiale că măsura schimbării domiciliului minorei ar avea efecte ireversibile asupra relației cu mama sa, înseamnă a antama analiza temeiniciei cererii de fond, și a prejudeca astfel fondul.
O asemenea analiză implică cercetarea unui probatoriu complex și verificarea criteriilor prevăzute de lege în vederea respectării interesului superior al minorei, astfel cum vor fi detaliate ulterior, în cuprinsul acestei decizii.
c) Spre deosebire de măsurile care pot fi luate pe calea ordonanței președințiale în timpul soluționării procesului de divorț, în condițiile art.919 C., unde condiția urgenței este prezumată de legiuitor în privința stabilirii domiciliului minorului la unul dintre părinți, în cazul ordonanței președințiale comune, această condiție nu este presupusă aprioric.
Potrivit art.403 Cod civil, „în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului”. Rezultă că pentru schimbarea domiciliului minorei se impune stabilirea schimbării împrejurărilor care au stat la baza încredințării ei către mamă, în urma procesului de divorț.
În cadrul procedurii ordonanței președințiale, această analiză trebuie făcută în contextul urgenței măsurii solicitate, întrucât, altfel, s-ar prejudeca fondul. Legea prevede două situații în care instanța poate aprecia existența urgenței, și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube care nu s-ar putea repara altfel.
Dreptul tatălui de a obține stabilirea domiciliului minorei nu s-ar păgubi prin întârziere. În ceea ce privește paguba care s-ar putea produce, aceasta trebuie apreciată în privința persoanei minorei, fizic și psihic.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că, sub aspect material și financiar, condițiile oferite de mamă sunt corespunzătoare creșterii și educării fiicei sale. M. urmează cursurile Școlii Generale nr.4 V. și are rezultate excepționale, ceea de denotă, pe lângă inteligența nativă a minorei, și interesul și efortul depus de intimata-pârâtă în acest sens. De asemenea, probatoriul administrat în cauză nu a relevat lipsa disponibilității intimatei pârâte în a asigura menținerea legăturilor personale ale apelantului-reclamant cu fiica lor.
În ceea ce privește sentimentele minorei, Tribunalul reține că se invocă schimbarea împrejurărilor inițiale prin aceea că mama acesteia a început de curând o relație cu o persoană, pe care fiica sa o respinge aprioric, respectiv fără a invoca un motiv concret, cum ar fi comportamentul necorespunzător al acestei persoane. O asemenea împrejurare ar putea fi verificată de instanță, pentru a observa în ce măsură afectează siguranța psihică a minorei. Episodul din data de 24.09.2014, astfel cum a fost finalmente cercetat de organele de poliție chemate și, ulterior, de reprezentanții DGASPC, nu a relevat existența unui pericol sub acest aspect, ci doar existența unei disfuncționalități de comunicare între mamă și fiică, inițiată de aceasta din urmă ca și comportament punitiv față de intimată.
Din procesul-verbal de audiere a minorei (fila 190) nu rezultă motivele pentru care prezența bărbatului cu care mama sa are o relație o sperie, în afara faptului că atunci când l-a văzut prima dată la ea în casă, deși știa că e prietenul mamei, l-a perceput ca pe un străin. Reiese doar că nu îl place, nu îl acceptă și nu suportă ideea ca mama sa să îi pretindă să îl accepte. Nu au fost relevate, până în acest moment, elemente care să justifice concluzia că minora ar fi terorizată sistematic de propria sa mamă cu privire la acest aspect, astfel încât să fie creată impresia unui pericol iminent în ceea ce privește psihicul fetei. Afișarea listei cu reguli a survenit în contextul disfuncționalității de comunicare dintre mamă și fiică, și nu poate fi interpretată ca excedând limitelor comportamentului parental educațional.
Același lucru transpare și din scrisoarea depusă la dosarul cauzei de apelant, atribuită Mălinei. De remarcat este faptul că nu există un comportament provocator din partea mamei și a persoanei cu care aceasta are o relație. După cum rezultă din scrisoarea Mălinei, atunci când i-a solicitat mamei ca respectiva persoană să plece, amenințând-o cu chemarea organelor de poliție, nu a întâmpinat opoziție, bărbatul plecând.
A susținut apelantul că în prezent minora mănâncă singură, stă singură în camera ei dar nu au rezultat elemente care să conducă la concluzia că este forțată de mama ei în acest sens. În lumina actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul reține că, pe fondul respingerii vehemente a acestei relații a mamei sale, M. își induce o stare de psihic negativă, pe care o exacerbează, până la autoizolare. S-a mai susținut de către apelant că minora amenință cu sinuciderea și asta ar justifica urgența.
În acest context, Tribunalul apreciază că, pe lângă faptul că gestul extrem cu care ar amenința minora nu este justificat în nicio împrejurare, cu atât mai puțin de un capriciu, potențiala declarație a Mălinei în acest sens, ca de altfel și comportamentul ei exagerat în condițiile actuale, nu denotă gradul de maturitate al minorei pe care apelantul îl invocă. Faptul că minora se află la vârsta preadolescenței, cu viziunea specifică asupra relațiilor cu părinții, nu poate constitui o împrejurare care să justifice urgența măsurii schimbării domiciliului, până la soluționarea cererii de fond.
Prezenta instanță se raportează astfel la declarațiile minorei, conform art.264 alin.(4) Cod civil, conform căruia „opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta și cu gradul său de maturitate”. Or, având în vedere considerentele anterioare, precum și faptul că, în acest moment, nu se poate reține că intimata și-ar pune în pericol propria fiică, inclusiv sub aspect psihic, Tribunalul apreciază ca nefiind întrunită cerința urgenței.
Cu privire la afecțiunea medicală a acestei persoane (boală cu transmitere prin sânge), Tribunalul înțelege îngrijorarea apelantului, ca părinte, cu privire la acest aspect. Totuși, având în vedere că în privința intimatei-pârâte nu s-a dovedit, până la această dată, că ar avea o atitudine neglijentă în condițiile date, Tribunalul apreciază că această îngrijorare nu trebuie absolutizată de apelant.
În ceea ce privește depozițiile martorilor audiați în cauză, acestea constituie proba indirecte cu privire la starea de psihic a minorei, stare care deja a fost analizată în contextul aprecierii urgenței. Celelalte împrejurări relatate de martori cu privire la scăderea interesului intimatei față de minoră ca urmare a finalizării procesului de partaj de bunuri comune, pe lângă faptul că reprezintă opiniile personale, subiective ale martorilor, excedează obiectului prezentei cauze.
d) În ceea ce privește neprejudecarea fondului, se impune a fi precizat că această cerință a fost avută în vedere de judecător odată cu soluționarea cauzei. Dezlegarea problemelor de drept de către judecător cu ocazia motivării ordonanței președințiale s-a circumscris stabilirii aparenței de drept invocate de reclamant fără a tranșa irevocabil disputa judiciară în favoarea uneia dintre părți.
Garanțiile morale ale părților pentru creșterea minorei nu pot fi analizate în cadrul acestei proceduri, motivat de faptul că astfel s-ar prejudeca fondul cererii formulate pe calea dreptului comun.
Față de specificul prezentei proceduri, de menționat este faptul că potrivit art.1001 alin.(1) C., „Ordonanța președințială are autoritate de lucru judecat față de o altă cerere de ordonanță președințială, numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o” (n.n. care au justificat formularea cererii).
Pe de altă parte, din perspectiva soluționării fondului, sub aspectul stabilirii locuinței minorei la unul dintre părinți, se impune menționarea prevederilor art.1001 alin.(2) C., potrivit cărora: „Ordonanța președințială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului”.
Astfel fiind, analiza împrejurărilor care ar justifica stabilirea locuinței la un părinte sau celălalt implică administrarea unui probatoriu mai amplu care să releve atât condițiile materiale, cât și cele morale, precum și verificarea respectării interesului superior al minorei prin prisma aspectelor prevăzute de art.2 alin.(6) și de art.21 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului:
- art.2 alin.(6): a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; b) opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament”;
- art.21 „a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale; c) situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; d) istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane; e) distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului”.
Aceste aspecte nu au putut forma obiectul prezentei analize, în considerarea respectării cerinței neprejudecării fondului procesului de divorț.
Instanța precizează că, în continuare, se impune ca ambii părinți să dea dovadă de înțelegere în ceea ce privește nevoile și dorințele fiicei lor, fără a o obliga pe aceasta sau a-i impune în vreun fel adoptarea conduitei vreunuia dintre părinți în raport cu celălalt. În prezent, minora se află într-o stare accentuată de derută cu privire la sentimentele sale față de mamă. Alegațiile apelantului cu privire la abuzarea psihică a fiicei sale de către propria mamă nu au corespondent probator. Este cert că între foștii soți relațiile sunt tensionate dar din susținerile apelantului nu a rezultat intenția acestuia de a comunica în vreun fel și de a coopera cu mama fiicei sale, în scopul determinării celei mai bune abordări a situației ivite, respectiv în unicul scop de a-și ajuta fiica și de a nu-i alimenta și amplifica starea de derută.
Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că nu au fost relevate elemente probatorii care să determine concluzia că minora s-ar afla în vreo stare de pericol sau de neglijență raportat la condițiile actuale de trai, stabilirea locuinței la domiciliu tatălui până la soluționarea procesului de fond, nu apare ca o măsură imperios necesară.
În acest context, în mod corect a decis prima instanță respingerea cererii de emitere a ordonanței președințiale, sens în care apelul formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul B. I. C. împotriva Sentinței civile nr.2752/02.12.2014 a Judecătoriei V., pe care o păstrează.
Ia act că intimata-pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2015.
Președinte, A. I. Z. | Judecător, D. M. M. | |
Grefier, A.-R. V. |
Red. A.I.Z.
Tehnored. A.I.Z./A.V.
4 ex./13.02.2014
Comunicat 2 ex./
Judecătoria V. – Judecător G. B.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 106/2015. Tribunalul VASLUI | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 317/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
