Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1252/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 1252/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 1252/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1252

Ședința publică de la 22 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O. A. C.

Grefier D. T.

Ministerul Public reprezentat de procuror G. R.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V.,, prin reprezentant legal, cu sediul în mun. V., Șoseaua Națională V.-Iași nr. 1, jud. V., în contradictoriu cu pârâta C. M.-F., CNP_, cu domiciliul în ., jud. V., citată prin publicitate, reprezentată la dezbateri de curator special H. M., având ca obiect situație juridică minor-Legea nr. 272/2004.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin consilier juridic A. D., cu delegația de reprezentare depusă la dosarul cauzei și av. T. C. cu delegație de substituire pentru av. H. M. curator special care răspunde pentru pârâta C. M. F. lipsă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; dosarul se află la al doilea termen de judecată; se solicită judecata în lipsă; caza a fost amânată pentru lipsa de procedură cu pârâta.

S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Având în vedere că este primul termen de judecată la care procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile, în temeiul art. 131 al.1 N.C.P.C. raportat cu art. 133 al. 1 din Legea 272/2004, instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că Tribunalul V. este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța întreabă părțile dacă mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv a celor care au fost atașate deja cererii de chemare în judecată și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

În baza art. 258C.pr.civilă încuviințează proba cu acte solicitată de reclamantă prin reprezentant legal ca fiind utilă și admisibilă pentru o justă soluționare a cauzei.

Tribunalul, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin.1 NCPC, estimează durata cercetării procesului la o zi.

Instanța ia act de faptul că pârâta nu a depus întâmpinare la dosar, drept pentru care constată că aceasta este decăzută din dreptul de a mai propune probe, conform art. 208 alin. 1 Cod Proc. Civ.

Văzând declarația părților că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele completului în temeiul disp. art.244 N.C.P.C. constată terminată cercetarea judecătorească și, în temeiul dispozițiile art. 392 alin. 1 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, arată că în cauză filiația față de tată, nu a fost stabilită,iar mama nu a re condiții materiale și resurse financiare pentru creșterea și îngrijirea copilului nou născut. De asemenea și din ancheta socială efectuată la domiciliul minorului reiese că mama nu are condiții materiale, nu are nici un venit, nu ține legătura cu părinții și nu are unde locui.

Pentru aceste motive, solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost ea formulată iar prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună asupra menținerii măsurii de protecție specială, respectiv înlocuirea plasamentului în regim de urgență pentru copilul C. A., cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist L. L.-G., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., de asemenea solicităm obligarea mamei de a presta între 20-4 40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu. Fără cheltuieli de judecată.

Av.T. C. curator special, având cuvântul, consideră cererea formulată de reclamantă ca fiind întemeiată și solicită a fi admisă .Din materialul probator administrat în cază rezultă că pârâta și-a exprimat deja adopția cu privire la copilul ei, că aceasta mai are 4 copii în sistemul de plasament și față de aceste aspecte să se aprecieze că este in interesul minorului pentru a fi dispusă măsura de plasament la asistent maternal profesionist. Solicită a se dispune și pentru onorariu pentru curator.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, .consideră că cererea reclamantei este întemeiată dat fiind întregul materialul probator administrat în cauză din care rezultă că motivele instituirii măsurii plasamentului în regim de urgență persistă astfel că reintegrarea minorului în familia sa naturală nu este posibilă.

Din aceste considerente pune concluzii de admitere a acțiunii reclamantei, așa cum a fost ea formulată.

Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâta C. M.-F.,a solicitat înlocuirea plasamentului în regim de urgență pentru copilul C. A., cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist L. L.-G., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., de asemenea solicităm obligarea mamei de a presta între 20-4 40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu. Fără cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta arată că,minorul C. A., clinic sănătos, născut la data de 02.06.2015, fiul lui natural și C. M.-F., beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, după o perioadă de acomodare/potrivire, la asistentul maternal profesionist L. L.-G., cu domiciliul în mun. Bârlad, .. 43, jud. V., conform dispoziției cu nr. 1904/10.06.2015, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., deoarece filiația copilului față de tată nu a fost stabilită, iar mama copilului nu are resurse* materiale și financiare necesare pentru a se ocupa de creșterea și îngrijirea nou-născutului.

Climatul în familia asistentului maternal profesionist, este normal, stabil, caracterizat prin înțelegerea, dragostea și afecțiunea de care are nevoie un copil aflat în dificultate. întrucât condițiile care au condus la instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copil nu s-au modificat, este în interesul acestuia menținerea măsurii de protecție specială.

Din ancheta socială cu nr. 3854/15.06.2015, de Primăria corn. I.. V., jud. V., reise că, mama copilului este plecată din localitate și nu este interesată a se ocupa de creșterea și îngrijirea acestuia. Mama copilului mai are 4 copii afiați în prezent în sistemul de protecție, iar prin cererea cu nr. 1678/08.06.2015, înregistrată la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., a solicitat instituirea unei măsuri de protecție specială pentru copil deoarece nu are unde locui, nu legătura cu părinții săi, pentru a o sprijini nu are niciun venit și nu menține familia lărgită.

Reclamanta mai arată că nu au fost identificate persoane care să aibă condiții materiale și garanții morale necesare pentru a se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului.

In drept,reclamanta și/a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 62 alin 1, lit b, art. 65, alin 2, art. 66, alin 3, art. 67, art. 70, alin 1 și 3, art. 128 și art. 139, din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.

Pârâta legal citată nu s-au prezentat în fața instanței.

Analizând cererea reclamantei, în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

În fapt, minorul C. A., născut la data de 02.06.2015, provine dintr-o relație liberă a mamei, nefiind stabilită filiația față de tată.

Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., prin dispoziția în regim de urgență nr. 1904/10.06.2015, a instituit plasamentul în regim de urgență al copilului la asistentul maternal profesionist L. L.-G., care dorește să se ocupe de creșterea, educarea și îngrijirea copilului ( fila 16 dosar).

În drept, potrivit art. 70 din Legea nr. 272/2004:

„(1) În situația plasamentului în regim de urgență dispus de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanța judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.

(2) În situația în care nu se mai mențin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgență, directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de urgență.

(3) Instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului și va dispune încetarea plasamentului în regim de urgență și, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanța se va pronunța, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părintești.”

Față de aceste dispoziții legale, rezultă că instanța trebuie să verifice dacă motivele care au determinat măsura de protecție a copilului subzistă. Astfel, pentru a decide cu privire la înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, instanța trebuie să verifice dacă subzistă motivele care au determinat luarea măsurii de protecție specială.

Or, din raportul de evaluare psiho-socială realizat de către reclamantă, rezultă că minorul se află în situație de risc, întrucât mama sa nu s-a mai preocupat de situația copilului ( filele 7-9 dosar ).

Rezultă așadar că minorul se află în continuare în dificultate, fiind lipsit de ocrotire părintească, așa încât se impune ca acesta să beneficieze în continuare de măsura plasamentului.

Legea nr. 272/2004, ca de altfel orice reglementări în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează principiului interesului superior al copilului, iar acest interes reclamă ca minorul să beneficieze în continuare de protecție.

Asistentul maternal profesionist este de acord cu plasamentul minorului și deține condiții materiale și morale care să asigure creșterea și îngrijirea copilului cum reiese din ancheta socială cu nr. 3854/15.06.2015 întocmită de Primăria Comunei I. ( fila 15 dosar).

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța va dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru minor, cu plasamentul la asistentul maternal L. L.-G., urmând ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., potrivit art. 66 alin. (3) din Legea 272/2004

În temeiul art. 128 din aceeași lege, urmează a acorda alocația de plasament minorului.

Potrivit art. 67 alin. (2 ) din același act normativ, instanța va obliga pârâta, care nu obține venituri, să presteze, pentru întreținerea minorului, 30 de ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială în care are domiciliul sau reședința.

De asemenea, în temeiul art. 49 alin. 3 din OUG nr. 80/2013, cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 150 lei, reprezentând remunerație curator special desemnat pentru pârâtă în condițiile art. 167 C. – avocat H. M., urmează a rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., prin reprezentant legal, cu sediul în mun. V., Șoseaua Națională V.-Iași nr. 1, jud. V., în contradictoriu cu pârâta C. M.-F., CNP_, cu domiciliul în ., jud. V., citată prin publicitate, reprezentată la dezbateri de curator special H. M..

Dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru copilul C. A., CNP_, cu plasamentul la asistentul maternal profesionist L. L.-G..

Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Dipune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004.

Obligă pârâta să presteze, pentru întreținerea copilului, 30 de ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială în care are domiciliul sau reședința.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 150 lei, reprezentând remunerație curator special desemnat pentru pârâtă în condițiile art. 167 C. – avocat H. M., rămân în sarcina acestuia.

Executorie.

Cu drept de a formula cerere de apel, care se va depune la Tribunalul V., în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.

Președinte,

O. A. C.

Grefier,

D. T.

Red./tehnored.C.O.A.

Ex.5/28.09.2015

Emis 3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1252/2015. Tribunalul VASLUI