Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1587/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1587/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 1587/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1587/2015
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Grefier E. G.
Ministerul Public reprezentat de procuror E. – S. B.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în mun. V., . – Iași, nr.1, reprezentată legal de d-l A. Ș. – director general, în contradictoriu cu pârâta B. E.-G., cu domiciliul în mun. Bârlad, ., ., la asistentul maternal profesionist V. L. și cu domiciliul în fapt, în ., jud. V., la numitul G. V., având ca obiect situație juridică minor - încetare măsură de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic A. D., lipsind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la primul termen de judecată; se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Având în vedere că dosarul se află la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în temeiul art. 131 C.P.C., verificându-și din oficiu competența în prezenta cauză tribunalul constată că în potrivit disp. art. 95 C.P.C., raportat la art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 este competent general, material și teritorial să judece pricina. În baza dispozițiilor art. 238 al.1 C.P.C., ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și rezonabil, tribunalul estimează durata cercetării procesului la 1 lună. De asemenea, încuviințează pentru reclamanta proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei. Acordă cuvântul reprezentanților prezenți pentru a indica dacă formulează cereri.
Consilier juridic A. D., respectiv reprezentantul Ministerului Public nu formulează cereri prealabile.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă tribunalul deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul reprezentanților prezenți pe cererea de chemare în judecată.
Consilier juridic A. D., având cuvântul pentru reclamantă, solicită admiterea cererii formulate întrucât tânăra a împlinit vârsta de 19 ani și nu dorește șă-și continue studiile. Solicită ca prin hotărâre ace se va pronunța să se dispună asupra încetării măsurii de protecție specială a plasamentului, pentru tânăra B. E.-G., de la asistentul maternal profesionist V. L. și sistarea alocației lunare de plasament.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază cererea reclamantei ca fiind întemeiată pentru că tânăra a finalizat cursurile clasei a XII-a și a solicitat încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului deoarece a dobândit capacitate deplină de exercițiu și nu dorește continuarea studiilor. Ea a inițiat o relațiie de concubinaj și intenționează să plece în străinătate.
Întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute Legea nr. 272/200, pentru menținerea măsurii de protecție specială solicită încetării măsurii de protecție specială a plasamentului, pentru tânăra B. E.-G., de la asistentul maternal profesionist V. L. și sistarea alocației lunare de plasament.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod pr. civ. tribunalul declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care, potrivit disp. art. 395 Cod pr.civ. a trecut la deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.10.2015 sub nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. E.-G., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună asupra încetării măsurii de protecție specială a plasamentului instituită pentru aceasta.
În motivarea cererii se arată că tânăra B. E.-G., născută la data de 14.01.1996, fiica lui B. Ș. și B. E., beneficiază de măsura de protecție specială a plasamentului, la asistentul maternal profesionist V. L., conform Sentinței Civile nr. 414/23.04.2014, dispusă de Tribunalul V., în dosarul cu nr._, deoarece părinții acesteia nu erau interesați pentru a se ocupa de creșterea și îngrijirea tinerei.
În urma reevaluării cazului, tânăra a finalizat cursurile clasei a XII-D, la zi, anul școlar 2014-2015. Prin cererea cu nr._/04.09.2015, înregistrată la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., tânăra a solicitat încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului, deoarece a împlinit vârsta de 19 ani și nu își mai continuă studiile, aceasta dorește să plece la muncă în Italia. în prezent tânăra întreține o relație de uniune liberă cu numitul G. Viorie, cu domiciliul în ., jud. V..
Solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună asupra încetării măsurii de protecție specială a plasamentului, pentru tânăra B. E.-G., de la asistentul maternal profesionist V. L., cu domiciliul în mun. Bârlad, ., ., . și sistare
Tânăra în cauză nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de art. 55 alin 2, din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, pentru menținerea măsurii de protecție specială a plasamentului.
În drept, invocă dispozițiile art. 55 alin. 2, art. 65, alin. 2, art. 73, alin. 3, art. 128 și art. 139, din Legea nr. 272/2004.
Potrivit prevederilor art. 411, alin 1, pct. 2, din C. pr. Civ. solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Probe: înscrisuri.
Pârâta B. E.-G., legal citată, nu au formulat întâmpinare.
Conform art. 140 din Legea nr. 272/2004 cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizând actele dosarului în raport de prevederile legale în materie, tribunalul constată următoarele:
Tânăra B. E. G., născută la 14.01.1996, beneficiază de măsura de protecție a plasamentului la asistentul maternal profesionist V. L.. Aceasta a împlinit vârsta de 18 ani, dobândind capacitate deplină de exercițiu, iar potrivit dispozițiilor art. 55 al. 2 din legea nr. 272/2004 acesta poate beneficia în continuare de măsură de protecție la cererea sa însă doar în situația în care își continuă studiile.
Pârâta a dat o declarație prin care arăta că nu dorește să continue studiile, în prezent întreținând o relație de uniune consensuală cu numitul G. V. în ., județul V., iar potrivit dispozițiilor legale mai arătate, măsura de protecție încetează.
Față de cele arătate, instanța va admite cererea și va dispune încetarea măsurii de protecție de care beneficiază pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., . Iași, nr. 1, jud. V. în contradictoriu cu pârâta B. E.-G..
Dispune încetarea măsurii de protecție specială pentru tânăra B. E.-G., născută la 14.01.1996 la asistentul maternal profesionist V. L..
Dispune sistarea acordării alocației de plasament.
Executorie.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2015.
Președinte, D. M. M. | ||
Grefier, E. G. |
Red. D.M.M.
Tehnored. E.G./D.M:M.
5 ex./24.11.2015
..11.2015
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1584/2015. Tribunalul... → |
|---|








