Situaţie juridică minor. Sentința nr. 450/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 450/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 3139/89/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 450/2015

Ședința publică de la 23 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier D. T.

Ministerul Public reprezentat de procuror R. M. T. din

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. -Iași, nr.l, reprezentată legal de domnul I. A. Ș., director general în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. M., cu domiciliul în .,jud. V., având ca obiect situație juridică minor protecția și promovarea dreptului copilului Legea nr.272/2004.

S-au verificat și citit actele și lucrările dosarului, constatându-se că părțile nu au depus acte sau cereri, după care:

Se mai constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când s-au reținut următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. -Iași, nr.l, reprezentată legal de domnul I. A. Ș., director general în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. M., cu domiciliul în .,jud. V., a solicitat înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copilul C. A.-Pahomia, născut la data de 04.04.2008, CNP:_, fiica lui C. V. și M., de la asistentul maternal profesionist A. L., cu măsura de protecție specială a plasamentului, la a.m.p. S. C., cu domiciliul în .. V., acordarea alocației de plasament prevăzută de lege pentru copil, delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorul general al D.G.A.S.P.C. V., de asemenea solicităm obligarea părinților să presteze între 20-40 ore, lunar pentru fiecare copil, acțiuni sau lucrări de interes local, pe raza administrativ-teritorială, în care își au domiciliul.

În fapt, copilul C. A.-Pahomia, născut la data de 04._ fiica lui C. V. și M., beneficiază de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, conform Sentinței Civile cu nr.1031/28.10.2014, emisă de Tribunalul V., în dosarul cu nr._, la asistentul maternal profesionist A. L., care a fost de acorcTsă se ocupe" de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia, deoarece acesta a fost supus în familie diferitelor forme de neglijare.

Climatul în familia asistentului maternal profesionist, este normal, stabil, caracterizat prin înțelegerea, dragostea și afecțiunea de care are nevoie un copil aflat în dificultate. întrucât, condițiile care au condus la instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență nu s-au modificat, este în interesul copilului, menținerea măsurii de protecție specială.

Reclamanta arată că familia în cauză are 10 copii și anume: C. M. și E., majori, care sunt plecați de la domiciliu, în Spania și Italia de asemenea C. A.-C., F., A., Victorița, A.-Pahomia, M., M. și G..

Copilul C. A.-C., a fost plecat pentru o perioadă de o lună de zile în județul Iași, la muncă, iar în data de 31.10.2014, a fost adus la poliție de unde a fost preluat de reprezentanții instituției noastre.

Situația copiilor a ajuns în atenția Direcției Generale de Asistență Socială

și Protecția Copilului V., ca urmare a sesizării venite din partea reprezentantului postului de televiziune România TV(d-na Aurina P.) care s-a prezentat în cursul zilei de vineri 24.10.2014 la sediul DGASPC V. și a prezentat o înregistrare video realizată în urmă cu o zi, în ., în care se poate observa mama C. M., aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și cu o sticlă de băuturi alcoolice în mână. Mama se deplasa pe un drum din localitate împreună cu doi copii mici care erau murdari și neîngrijiți. La un moment dat mama îl ținea în brațe pe unul din copii și și-a pierdut echilibrul căzând pe jos, scăpându-l de asfalt pe copil, punându-i viața în pericol și integritatea corporală.

Același copil, care era desculț, deși era frig și asfaltul umed, este târât apoi de către mama sa pe jos. Aceasta îi lasă apoi pe copii pe marginea drumului, unul dintre ei stând pe jos și începe să se certe cu reporterul televiziunii care o filma.

Familia locuiește într-un imobil proprietate personală, alcătuit dintr-o cameră și un hol fiind racordat la rețeaua de energie electrică. La momentul vizitei efectuate în data de 24.10.2014 s-a putut constata că, în locuință era prezent un fum dens de la soba aflată în stare avansată de degradare, în cameră era dezordine, mizerie, paturile erau acoperite de haine și plapume murdare, fețele de la perne erau murdare. Pe hol se află un pat pe care erau depozitate haine murdare. Podeaua imobilului, din lut, era extrem de murdară, avea așchii de lemn împrăștiate peste tot și o farfurie din ceramică spartă și aruncată la întâmplare.

Veniturile familiei sunt constituite din ajutorul social acordat în baza Legii 416/2001 în cuantum de 216 lei/lună plus alocațiile de stat ale copiilor în cuantum de 400 lei/lună. Familia deține 1 ha de teren în proprietate. La mometul vizitei au fost identificați la domiciliu copiii: C. M., C. M., C. G. și C. A. Pahomia. Părinții ne-au primit la domiciliu, au colaborat cu specialiștii noștri și consideră că ei își cresc copiii în mod corespunzător, nu conștientizează noțiunile de igienă, sănătate. Copiii prezenți acasă erau îmbrăcați adecvat sezonului dar cu hainele murdare și desculți.

Cu excepția copilului C. G., ceilalți copii păreau răciți (ochi înroșiți, mucozități la nas, mâini și picioare reci) iar copilul C. A.-Pahomia părea să aibă temperatură. Dată fiind starea de sănătate a copiilor, mama a fost întrebată dacă a consultat vreun medic iar aceasta a declarat că, da și că are și medicamente prescrise în acest sens la care însă nu ne-a făcut dovada. Precizăm că toți copiii familiei prezenți la domiciliu erau cu picioarele goale iar la o verificare amănunțită s-a putut observa că aveau tălpile cu aspect tăbăcit având în vedere că au mers mult timp desculți.

Din ancheta socială cu nr. 2185/24.10.2014, emisă de Primăria corn. Solești, jud. V., reiese că, climatul familial este dăunător copiilor, părinții sunt cunoscuți în comunitate ca și mari consumatori de băuturi alcoolice, fac scandal atât în familie cât și în comunitate, de asemenea copiii erau neglijați, respectiv, nespălați, neîngrijiți, nealimentați și desculți, iar condițiile de locuit necorespunzătoare. Facem precizarea că, prin declarația cu nr._/05.11.2014, înregistrată la D.G.A.S.P.C. V., a.mp. A. L., a adus la cunoștința conducerii că, nu se mai poate ocupa de creșterea copilului în cauză deoarece nu a mai lucrat și nu face țară celor 2 copii abuzați și neglijați, iar în această situația a fost identificat a.m.p. S. C..

În drept,reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 62 alin 1 lit (b), art. 65 alin 2, art. 66, alin 3, art. 67, alin 2, art. 70, 1 și alin 3, art. 100, alin 4, art. 128 și art. 139, din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.

Pârâta C. M. legal citată s-a prezentat în instanță și a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă și să se dispună reintegrarea copilului în familie.

Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și de dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Copilul în cauză, în vârstă de 8 ani, beneficiază în prezent de măsura de protecție specială a plasamentului în regim de urgență instituită pe cale de ordonanță președințială de Tribunalul V. deoarece evaluarea inițială a relevat aspectul că acesta a fost supus în familie diferitelor forme de neglijare pe fondul lipsei abilităților parentale ale pârâților, fiind identificat în situație de risc major datorită condițiilor precare de viață, dar și a modului în care mama a înțeles că trebuie îngrijit un copil de vârsta acestuia. Copilul a fost dat inițial în plasament la asistentul maternal profesionist A. L. care, datorită faptului că acest asistent maternal profesionist nu a mai lucrat cu copii nu face față celor doi copii abuzați și neglijați .

În aceste împrejurări a fost identificat un alt asistent maternal profesionist în persoana doamnei S. C. unde copilul se află în prezent în perioada de acomodare/potrivire.

Instanța de judecată, fiind sesizată în condițiile art. 70 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, republicată, constată că împrejurările care au stat la baza instituirii plasamentului în regim de urgență subzistă în continuare, minora necesită în continuare o măsură de protecție specială deoarece a fost supusă în familie diferitelor forme de neglijare, iar în prezent nu este posibilă reintegrarea în familie naturală. Astfel, părinții copilului sunt interesați doar formal de reintegrare, aceștia nu au făcut dovada că și-au îmbunătățit situația materială și locativă, că prezintă garanții morale pentru a se ocupa de creșterea și îngrijirea acestuia și că înțeleg care le sunt obligațiile care le revin în calitate de părinți în a le asigura copiilor lor minori cele necesare traiului, precum și un mediu familial normal. Din dosar, dar și din atitudinea manifestată în instanță a rezultat că aceștia contestă concluziile anchetei sociale cu nr. 2185/24.10.2014, emisă de Primăria ., susținând că incidentul filmat de postul de televiziune a fost unul izolat, copiii au fost bine îngrijiți întotdeauna, bine crescuți, iar ei își pot exercita cu responsabilitate îndatoririle părintești.

Conform evaluării psiho-sociale a acestei familii efectuată de compartimentul specializat din cadrul Direcției, cu sprijinul autorității tutelare din cadrul Primăriei . a rezultat că părinții copilului familie sunt cunoscuți în comunitate ca mari consumatori de băuturi alcoolice, fac scandal atât în familie cât și în comunitate, iar copiii au fost găsiți în mai multe rânduri, nespălați, neîngrijiți, nealimentați și desculți, iar condițiile de locuit sunt total necorespunzătoare.

Din ancheta socială efectuată la data de_ de către Primăria comunei Solești, rezultă aceeași situația ba mai mult cei doi părinți erau despărțiți, pârâta C. M. locuind la un concubin în aceeași localitate.

Pentru aceste motive, instanța, în baza art.70 alin.3 din Legea nr. 272/2004 republicată, va dispune înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență instituită pentru copil cu măsura plasamentului, măsură care corespunde interesului superior al copilului.

Se va face aplicarea disp. art. 66 alin.3 și art.128 alin.1 din legea specială.

Având în vedere că părinții nu realizează venituri permanente în raport de care să fie stabilită contribuția acestora la întreținerea copilului, însă aceștia au aptitudinea de a munci, instanța în conformitatea cu art.67 alin.2 din Legea nr. 272/2004 republicată, îi va obliga să presteze câte 20 de ore lunar fiecare acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V. reprezentată de director general I. A. Ș., în contradictoriu cu pârâții C. V.(CNP-_) și C. M.(CNP-_), ambii cu domiciliul, ., în jud. V..

Înlocuiește,cu privire la minora C. A.-PAHOMIA(CNP-_,fiica pîrîților), măsura de protecție speciala a plasamentului in regim de urgenta de la asistentul maternal profesionist Agafi?ei L.(CNP-_)cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist S. C.(CNP-_,domiciliata in ..V..

Stabileste domiciliul minorei la domiciliul asistentului maternal profesionist S. C..

Delegă exercițiul drepturilor părintești și îndeplinirea obligațiilor părintești pentru minoră Directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Dispune acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004,republicata.

Obligă pîrîții sa presteze fiecare-pe durata plasamentului-cate 20 ore/lunar in actiuni sau lucrari de interes local pe raza unității administrativ teritoriale de domiciliu.

Executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2015.

Președinte,

I. P.

Grefier,

D. T.

Red./tehnored.P.I.

Ex.6/30.03.2015

Emis 4 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 450/2015. Tribunalul VASLUI