Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1075/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1075/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 1301/89/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1075/2015
Ședința publică de la 23 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. C.
Grefier A. C.
Ministerul Public reprezentat de procuror B. E.-S. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
----------
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V.-Iași nr. 1, jud. V. și pe pârât L. L., CNP_, cu domiciliul în V., ., jud. V., având ca obiect situație juridică minor -menținere măsură de protecție specială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta prin consilier juridic A. D., cu delegație la fila 6 dosar, lipsă pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dosarul este la primul termen de judecată; reclamanta solicită judecarea în lipsă.
S-au verificat actele dosarului, după care instanța pune în discuție competența prezentei instanțe în soluționarea cauzei.
Reclamanta, prin consilier juridic, arată că prezenta instanță este competentă să soluționeze cererea.
Reprezentantul Ministerului Public arată că prezenta instanță este competentă.
Instanța, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Noul Cod de procedură civilă își verifică competența și constată că, în temeiul dispozițiilor art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, după care încuviințează administrarea probe cu înscrisuri solicitată de reclamantă, fiind îndeplinite prevederile art. 255 NCPC, în temeiul dispozițiilor art. 238 NCPC estimează durata cercetării judecătorești la o lună, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri, pe fondul cauzei.
Reclamanta, având cuvântul prin consilier juridic, solicită admiterea acțiunii, înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul L. P., cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist A. M., cu domiciliul în .. V., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., obligarea mamei de a presta între 20-40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu; de asemenea solicită încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului de la asistentul maternal profesionist M. M. și sistarea alocației lunare de plasament.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că pentru minor s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență deoarece s-a apreciat că este lipsit de ocrotire juridică iar în familia lărgită nu s-au identificat persoane care să se ocupe de creșterea și educarea acestuia. Aceste condiții care au determinat instituirea măsurii plasamentului în regim de urgență persistă astfel încât acțiunea reclamantei este dovedită și întemeiată și solicită admiterea acesteia, înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul L. P., cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist A. M., cu domiciliul în .. V., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., obligarea mamei de a presta între 20-40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu; de asemenea solicită încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului de la asistentul maternal profesionist M. M. și sistarea alocației lunare de plasament.
Instanța declară dezbaterile închise, conform art. 394 NCPC și lasă cauza în pronunțare, dând soluția de față;
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., a chemat în judecată pe L. L., CNP:_, cu domiciliul în mun. V., ., jud. V., solicitând menținerea măsurii de protecție specială pentru copilul L. P., născut la data de 21.06.2006, CNP:_, fiul lui natural și L. L..
În motivarea acțiunii arată că minorul L. P., clinic sănătos, născut la data de 21.06.2006, fiul lui natural și L. L., elev în clasa a IV-a, la Școala din ., beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, după o perioadă de acomodare/potrivire, la asistentul maternal profesionist A. M., cu domiciliul în .. V., conform dispoziției cu nr. 1532/19.05.2015, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., deoarece filiația față de tată nu a fost stabilită, iar mama copilului nu are garanții morale și resurse materiale și financiare necesare pentru a se ocupa de creșterea și îngrijirea acestuia.
Climatul în familia asistentului maternal profesionist, este normal, stabil, caracterizat prin înțelegerea, dragostea și afecțiunea de care are nevoie un copil aflat în dificultate. Întrucât condițiile care au condus la instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copil nu s-au modificat, este în interesul acestuia menținerea măsurii de protecție specială.
Copilul a mai beneficiat de măsură de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist M. M., care nu și-a mai îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile prevăzute în fișa postului și contractul individual de muncă, iar reintegrarea în familia mamei nu a fost posibilă.
Din ancheta socială din data de 22.05.2015, emisă de Primăria mun. V., jud. V., reiese că, mama copilului locuiește într-o singură cameră modest mobilată, fără bucătărie și WC, fără condiții de apă curentă, canalizare și electricitate, iar condițiile de trai și igienico-sanitare sunt nesatisfăcătoare, de asemenea aceasta nu este integrată pe plan profesional, veniturile sunt provenite din munci ocazionale. În familia lărgită nu au fost identificate persoane care să dorească să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului.
În concluzie, având în vedere situația prezentată, solicită instanței de judecată admiterea cererii așa cum a fost formulată, să se dispună asupra înlocuirii măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul L. P. cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist A. M., cu domiciliul în .. V., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., obligarea mamei de a presta între 20-40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu; de asemenea solicită încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului de la asistentul maternal profesionist M. M. și sistarea alocației lunare de plasament.
În drept, invocă dispozițiile art. 62 alin 1, lit b, art. 65, alin 2, art. 66, alin 3, art. 67, alin 2, art. 70, alin 1 și 3, art. 128 și art. 139, din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 140 din Legea 272/2004.
Pârâta L. L., legal citată, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând actele dosarului, instanța constată următoarele:
În fapt, copilul L. P. s-a născut la data de 21.06.2006, având filiația stabilită doar față de mama sa, L. L..
Conform dispoziției cu nr. 1532/19.05.2015, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., s-a luat măsura de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, după o perioadă de acomodare/potrivire, la asistentul maternal profesionist A. M., cu domiciliul în .. V., întrucât mama minorului nu dispune de condiții materiale și nu prezintă garanții morale pentru a se ocupa de creșterea și îngrijirea acestui, astfel cum rezultă și din raportul de anchetă socială aflat la fila 13 dosar.
Copilul a mai beneficiat de măsură de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist M. M., care nu și-a mai îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile prevăzute în fișa postului și contractul individual de muncă, iar reintegrarea în familia mamei nu a fost posibilă, aspecte care reies din raportul de anchetă psihosocială de la filele 7-8 dosar.
Din ancheta socială din data de 22.05.2015, emisă de Primăria mun. V., jud. V., reiese că, mama copilului locuiește într-o singură cameră modest mobilată, fără bucătărie și WC, fără condiții de apă curentă, canalizare și electricitate, iar condițiile de trai și igienico-sanitare sunt nesatisfăcătoare, de asemenea aceasta nu este integrată pe plan profesional, veniturile sunt provenite din munci ocazionale. În familia lărgită nu au fost identificate persoane care să dorească să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului.
În drept, potrivit art. 70 din Legea 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului,
„ (1) În situația plasamentului în regim de urgență dispus de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanța judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.
(2) În situația în care nu se mai mențin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgență, directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de urgență.
(3) Instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului și va dispune încetarea plasamentului în regim de urgență și, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanța se va pronunța, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părintești.”
Articolul 62 din lege definește măsura plasamentului ca fiind
(1) „… o măsură de protecție specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condițiile prezentei legi, după caz, la:
a) o persoană sau familie;
b) un asistent maternal;
c) un serviciu de tip rezidențial, prevăzut la art. 123 alin. (2) și licențiat în condițiile legii.
(2) Persoana sau familia care primește un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România și să fie evaluată de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului cu privire la garanțiile morale și condițiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament”
Pentru a decide cu privire la înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, instanța trebuie să verifice dacă subzistă motivele care au determinat luarea măsurii de protecție specială.
Or, din raportul de evaluare psiho-socială realizat de către reclamantă, rezultă că minorul se află în situație de risc, aflându-se permanent într-un mediu insecurizant, pe fondul incapacității părintelui de a răspunde pozitiv, nonviolent nevoilor esențiale ale copilului de asigurare a hranei, a îmbrăcămintei, a igienei, nevoilor de educație, de sănătate fizică și psihică, cât și nevoilor emoționale, (filele 7-8 dosar).
În ceea ce privește garanțiile materiale pe care le prezintă pârâta minorului, instanța constată, potrivit susținerilor reclamantei, coroborate cu raportul de anchetă socială, că aceasta nu obține venituri din muncă suficiente pentru întreținerea familiei. De asemenea, condițiile de locuit pe care le asigură pârâta minorului sunt necorespunzătoare, în prezent. Astfel, în imobilul în care locuia familia, format dintr-o singură cameră, neracordată la utilități, starea de igienă era precară, potrivit raportului de anchetă socială ( filele 13-14 dosar).
În ceea ce privește garanțiile morale pe care le prezintă pârâta instanța apreciază că sunt insuficiente pentru creșterea și educarea copilului. Pârâta ignoră nevoile de bază ale minorului, cât și nevoile emoționale.
Rezultă așadar că minorul se află în continuare în dificultate, fiind lipsit de ocrotire părintească, așa încât se impune ca acesta să beneficieze în continuare de măsura plasamentului.
Legea 272/2004, ca de altfel orice reglementări în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează principiului interesului superior al copilului, iar acest interes reclamă ca minorul să beneficieze în continuare de protecție.
Domnul A. M. este atestat ca asistent maternal profesionist, potrivit atestatului nr. 232/2014 eliberat de Comisia Județeană pentru protecția copilului ( fila 20 dosar) și a declarat că este de acord să se ocupe de creștere, îngrijirea și educarea minorului ( fila 16 dosar).
Astfel, instanța va dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru L. P., cu plasamentul la asistent maternal profesionist A. M., urmând ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., potrivit art. 66 alin. (3) din Legea 272/2004
În temeiul art. 128 din aceeași lege, urmează a acorda alocația de plasament minorului.
Potrivit art. 67 alin. (2 ) din același act normativ, instanța va obliga pârâța să presteze, pentru întreținerea minorului câte 20 ore lunar fiecare în acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială a localității de domiciliu.
Urmează, totodată a dispune încetarea măsurii plasamentului la asistentul maternal profesionist M. M. și sistarea plății alocației de plasament.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași-V. nr. 1, jud. V. în contradictoriu cu pârâta L. L., CNP_ cu domiciliul în V., ., jud. V..
Dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru copilul L. C. P., născut la 21.06.2006, CNP_ cu plasamentul la asistentul maternal profesionist A. M., CNP_.
Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..
Dispune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004.
Obligă pârâta să presteze, pentru întreținerea minorului, câte 20 ore lunar, în acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială a municipiului V..
Dispune încetarea măsurii plasamentului la asistentul maternal profesionist M. M. și sistarea plății alocației de plasament.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iulie 2015.
Președinte, O. C. | ||
Grefier, A. C. |
Red. O.C.
5 ex. /28.07.2015
Tehnored. A.C.
E. 3 .
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1076/2015. Tribunalul... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 194/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|








