Actiune in regres. Decizia nr. 1142/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1142/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 1142/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1142/A/2014
Ședința publică de la 26 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător D. E. S.
Grefier A. C.
-------------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel declarată de apelanții - pârâți R. D., cu domiciliul în V., ., ., jud. V. și S.C. 27 Februarie S.R.L., prin asociat unic R. D., cu sediul în V., ., ., în contradictoriu cu intimatul – reclamant F. de Protecție a V. S. – F., cu sediul sector 2, București, .. 40-40 bis,împotriva sentinței civile nr. 739 din 14.03.2014, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ , având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat faptul că nu s-a urmat procedura citării părților și că în termenul de amânare a pronunțării nu s-au înaintat la dosar concluzii scrise;
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care:
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 18-11- 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 26 noiembrie 2014, dându-se soluția de față.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele,
Prin sentința pronunțată de prima instanță s-a admis în parte cererea reclamantului F. DE PROTECȚIE A V. S., cu sediul în sector 2, București, .. 20-40 Bis, in contradictoriu cu pârâtul R. D. și ..
A obligat în solidar pârâții R. D. și . la plata către reclamant a sumei de 1833,29 lei, din care suma de 1266,19 lei reprezintă despăgubiri, suma de 267,57 lei contravaloarea prestației de constatare avarii, 180 lei contravaloare prestații . SRL, suma de 118,82 lei reprezintă dobândă legală calculată până la data introducerii acțiunii, și dobânda legală la această sumă, calculată de la data de 20.11.2013 și până la achitarea integrală a debitului principal.
În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut următoarele:
Față de situația de fapt reținută și având în vedere că reclamantul a probat executarea plății despăgubirii în contul persoanei prejudiciate, instanța a apreciat întemeiat acest prim capăt de cerere formulat de reclamant și, în temeiul art.998 și art.999 din Codul civil din 1864 rap. la art.13 din Ordinul nr.1/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a obligat pârâtul R. D. la plata către reclamant a sumei de 1266,19 lei, cu titlul despăgubiri, achitate către L. A., pentru prejudiciul suferit de aceasta în urma accidentului de circulație produs la data de 28.09.2010.
Pentru soluționarea cererii formulate de persoana prejudiciată, reclamantul a beneficiat de serviciile S.C. Asig Tehnic Expert S.R.L., care a întocmit Raportul nr. 1494/14.09.2012 de Verificare Constatare și Avizare Tehnică de Daună. Contravaloarea acestor servicii, respectiv 180 lei, sumă ce a fost achitată de reclamant prestatorului, prin virament bancar, conform ordinului de plată depus la dosar.
Reținând dispozițiile art.13 din Ordinul nr.1/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în referire la cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, instanța a obligat pârâtul A. T. la plata către reclamant a sumei de 180 lei cu titlul contravaloare prestație executată de S.C. Asig Tehnic Expert S.R.L., în dosarul nr. F. 529/2012.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale în cuantum de 118,82 lei, calculată de la data achitării despăgubirii către persoana prejudiciată, și a atașat algoritmul de calcul care a stat la baza determinării cuantumului acesteia .
Reținând că o astfel obligație este prevăzută expres de dispozițiile art.13 din Ordinul nr.1/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța a obligat pârâtul A. T. la plata către reclamant a sumei de 118,82 cu titlul dobândă legală aferentă sumei achitate de reclamant persoanei prejudiciate.
Cât privește suma de 267,57 lei contravaloarea prestației de constatare avarii solicitată cu titlul ta, față de existența ordinului de plată ce atestă plata acestei sume, instanța a admis acest capăt de cerere.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamantul F. de Protecție a V. S., în contradictoriu cu pârâtul R. D., și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1833,29 lei, din care:
- 1266,19 lei – despăgubiri;
- 118,82 lei – dobândă legală;
- 180,71 lei – contravaloare prestație S.C. Asig Tehnic Expert S.R.L..
- 267,57 lei contravaloarea prestației de constatare avarii.
Asupra cererii privind obligarea pârâtului R. D. la plata cheltuielilor de judecată, văzând dispozițiile art.453 din codul de procedură civilă și față de împrejurarea că pârâtul este în culpă procesuală, instanța a admis ca întemeiat și acest ultim capăt de cerere formulat de reclamant și a obligat pârâtul R. D. la plata către reclamant a sumei de 133,33 cu titlul cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru.
Asupra cererii privind obligarea pârâtei .., în solidar cu pârâtul R. D., la restituirea sumei de 1266,19 lei:
În drept, reclamantul a întemeiat această cerere pe dispozițiile art. 1382 Noul Cod Civil, însă instanța având în vedere aplicarea legilor în timp, și-a întemeiat raționamentul pe dispozițiile art.1000 alin.3 cod civil din 1864, text legal care consacră răspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat unei terțe persoane printr-o faptă ilicită delictuală săvârșită de prepusul său.
Ca și reclamantul, instanța și-a însușit considerentele teoretice exprimate în doctrină cu privire la raportul dintre răspunderea comitentului pentru prepus și răspunderea prepusului pentru fapta proprie. Din această perspectivă, răspunderea comitentului este principală și autonomă în raport cu răspunderea proprie a prepusului pentru fapta sa, fără ca între ele să existe dependență unilaterală sau reciprocă. D. consecință, comitentul răspunde pentru prejudiciul cauzat victimei prin fapta prepusului, iar nu pentru repararea prejudiciului de către prepus. Prin urmare, comitentul are o obligație proprie de reparare a prejudiciului suferit de victimă, fiind indiferent dacă o obligație similară s-a născut sau nu în sarcina prepusului. Ambele obligații, atât a comitentului, cât și a prepusului, în eventualitatea în care s-a născut și există, sunt deopotrivă principale și independente și nicidecum una principală (a prepusului) și cealaltă accesorie (a comitentului). Soluția contrară ar avea consecințe inadmisibile; astfel dacă obligația comitentului față de victimă ar fi accesorie, ea s-ar naște și s-ar stinge numai odată și împreună cu obligația principală a prepusului, conform principiul accesorium sequitur principale.
În acord cu opinia doctrinară reținută, reclamantul va fi ținut să dovedească vinovăția prepusului și în ipoteza în care îi cheamă în judecată, deopotrivă și prin aceeași acțiune în justiție, atât pe prepus, cât și pe comitent spre a răspunde în solidar pentru prejudiciul cauzat.
Însă, în doctrina corespunzătoare Codului civil din 1864, s-a arătat că din economia art.1000 alin.3 C. civ., a rezultat că pentru angajarea răspunderii comitentului sunt necesare două condiții speciale care se grefează pe condițiile de drept comun ale răspunderii pentru fapta proprie, și anume:
- raportul de prepușenie dintre autorul faptei ilicite și prejudiciabile și persoana chemată să răspundă în calitate de comitent pentru prejudiciul cauzat victimei;
- fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu să fie săvârșită de către prepus în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor ce i-au fost încredințate de comitent.
În speță, instanța a constatat îndeplinirea condițiilor de drept comun ale răspunderii pentru fapta proprie, astfel că, a analiza doar condițiile speciale anterior enunțate.
(1). Doctrina a definit comitentul ca fiind persoana care, în baza unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra prepusului; dimpotrivă, prepusul este persoana care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul comitentului sau al altuia și asupra căreia comitentul exercită direcția, supravegherea și controlul. A rezultat că se stabilesc raporturi în baza cărora comitenții au dreptul să dea ordine, dispoziții și instrucțiuni prepușilor în îndeplinirea atribuțiilor care alcătuiesc conținutul funcțiilor încredințate.
În cele mai frecvente situații, raportul de prepușenie se naște dintr-un contract individual de muncă încheiat între salariat și angajator.
În sensul considerentelor teoretice menționate și în acord cu reclamantul, instanța a reținut existența unui raport de prepușenie între pârâtul R. D. și pârâta . raport juridic care s-a născut cu consimțământul ambelor părți, acesta având calitatea de asociat unic al acestei societăți.
(2). Instanța a apreciat că cea de a doua condiție nu este îndeplinită în speță, în cauză nefăcându-se dovada că fapta delictuală a fost săvârșită de pârâtul prepus în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor ce i-au fost încredințate de comitent, această condiție trebuind dovedită de reclamant potrivit art. 249 Cod procedură civilă, această condiție neprezumându-se.
Prin urmare, la data producerii evenimentului rutier, nu a existat o însărcinare dată de comitent spre îndeplinire prepusului, în interesul comitentului sau al altuia, prepusul urmărind realizarea unui interes personal, uzând în acest sens de un activ aflat în patrimoniul angajatorului.
Având în vedere argumentele expuse, instanța a respins ca neîntemeiate susținerile reclamantului referitoare la existența unei răspunderi a comitentului pentru fapta prepusului său.
Așa fiind, instanța a conchis că în speță nu sunt întrunite cumulativ condițiile speciale pentru antrenarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului său, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei ., în solidar cu pârâtul R. D., la restituirea sumei de 1833,29 lei.
Soluția pronunțată de instanța de fond a fost atacată cu apel de către R. D. și de către ., prin administrator R. D., arătându-se în motivarea apelului faptul că se solicită instanței de control judiciar să dispună audierea numitei L. A. pentru ca aceasta să arate dacă a primit sau nu suma de bani cuvenită cu titlu de despăgubiri.
F. de Protecție a V. S. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Se arată că acțiunea promovată de F. este o acțiune în regres, apreciind că nu îi este opozabilă declarația unilaterală a pârâtului potrivit căreia a despăgubit-o pe numita L. A., cu atât mai mult cu cât prevederile art.309 alin.2 Cod pr. civilă prevăd că „niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei”.
Analizând sentința atacată în raport de actele dosarului de fond și criticile formulate, tribunalul constată următoarele:
I. Apelul declarat de . este fondat, urmând a fi admis raportat următoarelor considerente:
În considerentele sentinței apelate, ultimul paragraf, prima instanță a reținut că „ în speță nu sunt întrunite cumulativ condițiile speciale pentru antrenarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, motiv pentru care urmează a respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei . în solidar cu pârâtul R. D., la restituireasumei de 1833,29 lei”.
Cu toate acestea, în dispozitivul sentinței civile nr. 739 din 14-03-2013 se menționează că . este obligată în solidar cu pârâtul R. D. la plata către reclamant a sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.
În consecință, existând contrarietate între considerente și dispozitiv, se impune corelarea acestora prin admiterea apelului declarat de . V. și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii cererii reclamantei, formulată împotriva acestei pârâte.
II.Apelul declarat de R. D. este neîntemeiat, urmând a fi respins prin prisma următoarelor argumente:
Pentru recuperarea c/valorii prejudiciului cauzat de pârâtul – apelant, păgubita L. A., a obținut un titlu executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1216/04-04-2012 a Judecătoriei V. ( definitivă și irevocabilă), prin care primul a fost obligat să-ia achite suma totală de 1820,02 lei și cheltuieli de judecată în sumă de 157 lei, sentință care nu a fost pusă în executare.
După pronunțarea acestei sentințe, apelantul – pârât susține că a achitat numitei L. A., suma de 1200 lei, plata fiind confirmată de martora Rîpâ V., sumă care însă nu acoperă creanța menționată în sentința pronunțată de Judecătoria V. și nici cea plătită de reclamant creditoarei în baza cererii formulate.
Fiind vorba de o stare de fapt, plata poate fi dovedită și cu martori, nefiind incidente dispozițiile art.309 alin. 2 Cod pr. civilă întrucât nu este vorba de dovedirea unui act juridic de peste 250 lei, așa cum eronat a considerat prima instanță.
Potrivit acestui martor, suma de 1200 de lei a fost achitată de pârât în luna noiembrie/decembrie 2013, deci după ce reclamantul intimat o despăgubise pe persoana păgubită cu suma de 1266,19 lei la data de 28-09-2012, subrogația operând în condițiile art. 13 din Ordinul nr. 1/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Este de observat că apelantul, deși a fost notificat de către intimat prin adresa nr. F. nr._ cu privire la cuantumul prejudiciului, acesta nu a formulat apărări sau obiecții.
Reclamantul –intimat s-a subrogat în drepturile persoanei prejudiciate la data de 28-09-2012, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite recuperarea sumei plătite de la autorul faptei ilicite. Faptul că acesta a achitat ulterior o anumită sumă persoanei prejudiciate, nu îl exonerează de obligația de restituire față de reclamant, astfel încât în mod legal și temeinic prima instanță a admis acțiunea reclamantului îndreptată împotriva acestuia.
Pentru aceste motive, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civilă, tribunalul va admite apelul declarat de . V. prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 739 din 14.03.2014 pronunțată de Judecătoria V. pe care o va schimba în parte, în sensul respingerii cererii reclamantului F. de Protecție a V. S. formulată în contradictoriu cu aceasta, urmând a fi păstrate restul dispozițiilor sentinței.
Va fi respins apelul declarat de pârâtul R. D. împotriva aceleași sentințe în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la el.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de . V. prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 739 din 14.03.2014 pronunțată de Judecătoria V. pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Respinge cererea reclamantului F. de Protecție a V. S. formulată în contradictoriu cu pârâta ..
Înlătură din sentință dispoziția privind obligarea în solidar a pârâtei . V. la plata despăgubirilor către reclamant.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2014.
Președinte, A. A. | Judecător, D. E. S. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. S.D.E./29.12.2014
5 ex./..01.2015
Judecător fond: M. B.
| ← Cereri privind executarea silită. Decizia nr. 310/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 1371/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
