Contestaţie la executare. Decizia nr. 85/2014. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 85/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 85/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 85/R/2014

Ședința publică de la 05 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. A.

Judecător D. M. M.

Judecător I.-M. P.

Grefier E. G.

Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulate de către contestatorul - recurent B. V. C., domiciliat în mun. Bârlad, ., ., ., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. BÂRLAD, împotriva sentinței civile 849/25.03.2013 a Judecătoriei V., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza, repusă pe rol, se află la al treilea termen de judecată; nu s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

S-au verificat actele dosarului, după care instanța dă cuvântul contestatorului pentru a arăta dacă formulează cereri.

Contestatorul B. - V. C. precizează că nu și-a mai angajat apărător și că nu formulează cereri.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a tribunalului în soluționarea contestației în anulate formulată împotriva sentinței civile 849/25.03.2013 a Judecătoriei V., excepție invocată din oficiu, la termenul anterior.

Contestatorul B. - V. C. lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.

Instanța declară dezbaterile închise, rămâne în pronunțare pe excepția invocată, după care, potrivit disp. art. 256 C.pr.civ., a trecut la deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 849 din 25.03.2013 Judecătoria Bârlad a respins ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul B. V. C., formulată împotriva înștiințării de poprire nr._ din 21.01.2013 emisă de Administrația Finanțelor P. Bârlad, reținând ca nefondată contestația la executare.

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /31.05.2013, B. V. C. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 849/25.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ , soluționat prin decizia civilă nr. 680/R/2013 a Tribunalului V..

Interpelat de instanță. la primul termen de judecată, contestatorul a arătat că înțelege să formuleze contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 849/25.03.2013 a Judecătoriei Bârlad, nu și împotriva deciziei civile nr. 680/R/2013 a Tribunalului V..

Față de cele arătate și de dispozițiile art. 323 al. 1 C. proc. Civ. care prevăd că cererea de revizuire se îndreptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărui revizuire se cere, instanța va admite excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către tribunal, urmând să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite exceptia necompetentei materiale.

Declină competenta de solutionare a contestatiei in anulare formulată de B. V. C. impotriva sentintei civile nr. 849 din 25.03.2013 a Judecătoriei Bârlad la Judecătoria Bârlad.

Irevocabilă.

Pronuntată in sedință publică, azi, 5. 02. 2014.

Președinte,

C. A.

Judecător,

D. M. M.

Judecător,

I.-M. P.

Grefier,

E. G.

Red. D.M.M.

Tehnored. D.M.M./E.G.

2 ex./

Judec. Fond. R. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 85/2014. Tribunalul VASLUI