Contestaţie la executare. Decizia nr. 1444/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1444/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 1444/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1444/R/2013
Ședința publică de la 23 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător D. E. S.
Judecător C. A.
Grefier A. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de către recurenta – intimată Banca Comercială Română SA, în contradictoriu cu intimații – contestatori V. G. D., C. I., V. N. și C. R. și intimații – terți popriți . și B. G. S. GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 2804/28.08.2013, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită.
Se constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 17.12.2013, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.12.2013, când:
INSTANȚA
Asupra recursului de față constată următoarele;
Prin sentința pronunțată de prima instanță s-a admis contestația la executare formulată de contestatorii V. G.-D., V. N. ambii domiciliați în Negrești, .. 24 și C. I. și C. R. ambii domiciliați în Negrești, ., în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română SA prin mandatar CEE Collect România SA cu sediul în București, .. 11, sector 1 și terții popriți . și B. G. S. G..
S-au anulat în parte actele de executare emise și s-a dispus continuarea executării silite împotriva contestatorilor, pentru suma de 85.749,24 lei.
S-a dispus anularea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor executării și recalcularea acestor cheltuieli în funcție de valoarea debitului care se execută.
A fost obligată intimata-creditoare să plătească contestatorilor cheltuieli de judecată în sumă de 2202 lei.
Analizând actele dosarului instanța a reținut următoarele:
Societatea Comercială Comelvas SRL a încheiat cu intimata BCR SA contractul de credit nr. 21/4477/19.12.2007 modificat și completat prin actul adițional 21A/2969/12.12.2008.
Garantarea creditului s-a făcut prin contractul de fidejusiune încheiat cu contestatorii la data de 12.12.2008 (fila 9). Prin acest contract contestatorii s-au obligat în solidar cu debitoarea să garanteze creditul în sumă de 75.000 lei plus dobânzile aferente și alte speze și cheltuieli, renunțând la beneficiul de diviziune și discuțiune.
La data de 3.04.2012 a fost deschisă procedura insolvenței simplificată împotriva debitoarei principale (sentința civilă 230/F/2012), iar la data de 6.12.2012 s-a emis de către executorul judecătoresc, la cererea intimatei-creditoare, somația de plată către debitoare și contestatori, pentru plata debitului restant în sumă de 92.187,81 lei și a cheltuielilor de executare în sumă de 7919,88 lei (fila 6). Nu se face nicio referire în niciun act de executare, cât din suma ce se execută reprezintă debit principal, și cât accesorii și până la ce dată s-a făcut calculul debitului.
La solicitarea instanței, executorul judecătoresc a precizat că debitul pentru care s-a pornit executarea silită a fost de 91.863,51 lei la care s-a adăugat suma de 310 lei contravaloare onorariu avansat și 14,3 lei timbre, în total 92.187,81 lei. La debitul în sumă de 91.863,51 lei s-a calculat onorariul executorului în sumă de 7609,88 lei.
În lipsa actelor care să dovedească caracterul cert al creanței, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă care a stabilit că debitul principal (creditul restant) la data deschiderii procedurii insolvenței, era de 51.957,25 lei, iar accesoriile calculate până la aceeași dată, în sumă de 33.791,99 lei, în total 85.749,24 lei.
Având în vedere că intimata a demarat executarea silită împotriva contestatorilor pentru suma de_,51 lei după cum a rezultat din precizările executorului judecătoresc, se prezumă că diferența de la 85.749,24 lei și până la 91.863,51 lei, adică 6114,27 lei, reprezintă accesorii ale creditului calculate de la data de 3.04.2012, data intrării în insolvență și până la data de 6.12.2012, data declanșării executării silite împotriva contestatorilor.
Problema de drept care se ridică este cea a dreptului creditorului de a calcula dobânzi la un debit datorat de un debitor și fidejusorii săi, după deschiderea procedurii insolvenței împotriva celui dintâi, întrucât art. 41 din Legea 85/2006 stipulează că „nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii.”
Fiind indiscutabil faptul că între debitorul principal și contestatori în calitate de garanți există o solidaritate pasivă rezultă din contractul de fidejusiune, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 1681 din vechiul cod civil în vigoare la data încheierii contractului, garanții pot opune creditorului toate excepțiile debitorului principal inerente datoriei, cu excepția celor curat personale ale debitorului principal.
Excepțiile curat personale la care legiuitorul s-a referit sunt cele pur personale, respectiv o cauză de nulitate relativă care operează numai în privința debitorului principal sau modalitățile consimțite numai acestuia.
Articolul 1047 Cod civil prevede că, codebitorul solidar poate opune creditorului toate excepțiile care îi sunt personale, precum și acelea care sunt comune tuturor debitorilor.
Instanța a opinat că dispozițiile art. 41 din Legea 85/2006 care stagnează curgerea și calculul accesoriilor la o obligație de plată în cazul intrării în insolvență a unui debitor, reprezintă o excepție comună care poate fi opusă de către toți codebitorii solidari întrucât vizează o cauză de încetare a obligației de plată.
Prin urmare, contestatorii nu datorează intimatei-creditoare decât debitul principal restant la care se adaugă accesoriile calculate până la data intrării în insolvență a debitoarei principale, adică 85.749,24 lei cum a calculat expertul contabil.
În aceste condiții, având în vedere că executarea silită a fost pornită pentru o sumă mai mare, actele de executare deja emise nefiind afectate de vreo nulitate absolută, instanța a opinat că nu se impune anularea lor în totalitate ci, parțial pentru diferența de sumă ce nu este datorată, urmând ca executarea silită să continue pentru debitul reținut în prezenta hotărâre la care, evident, se vor adăuga cheltuieli de executare.
Întrucât prin procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor executorii, suma datorată cu acest titlu de către contestatori a fost calculată la un debit mai mare decât cel real, instanța a anulat acest act, urmând ca executorul judecătoresc să recalculeze suma la valoarea reală a debitului și să încheie un nou proces-verbal în acest sens.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă intimata-creditoare a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către contestatori, constând în onorariu avocat și expert, taxele de timbru urmând a fi restituite contestatorilor la cerere, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri conform art. 23 lit. e din Legea 146/1997.
Hotărârea fondului a fost criticată cu recurs de către Banca Comercială Română SA, fiind invocate următoarele motive:
Prima instanța a reținut ca suma pretinsa de către creditorul BCR in valoare de_,51 lei,cu titlu de „creanța datorata",nu îndeplinește in totalitate condițiile unei creanțe certe,lichide si exigibile,motivat de faptul ca „contestatorii nu datorează intimatei-creditoare decât debitul principal restant la care se adaugă accesoriile calculate pana la data intrării in insolventa a debitoarei principale,adică 85.749,24 iei cum a calculat expertul contabil.
In acest sens a opinat instanța ca, analizând dispozițiile art.41 din L.85/2006,acestea ar opera si impotriva codebitorilor solidari,in cazul intrării in insolventa a debitorului principal,cazul, contestatorilor din cauza.
Prin semnarea Actului adițional din 12.12.2008 la contractul de credit nr.21/4477/19.12.2007,cat si prin semnarea contractului de fidejusiune nr.21 A/2969/12.12.2008,contestatorii,in calitate de garanti-fidejusori, s-au obligat in solidar cu împrumutatul . si au declarat ca renunța la beneficiul discutiunii si diviziunii si la orice alte opoziții,obligandu-se sa plătească orice suma datorata si neachitata de către imprumutat, fiind de acord ca executarea contractului de fidejusiune sa se faca in cazul in care debitorul-imprumutat nu-si executa la termen obligațiile.
Urmează ca instanța sa constate ca atat contractul de credit, actul adițional la acesta,cat si contractul de fidejusiune sunt contracte valabil incheiate, care exprima acordul de voința al tuturor pârtilor semnatare, dat la încheierea acestora si care constituie legea partilor,urmand a fi respectate intocmai de semnatarii acestora,in caz contrar,putând fi aduse la indeplinire pe calea executării silite.
Scopul garanției unui credit este tocmai acela de a asigura creditorului posibilitatea de a-si recupera creanțele in situația in care imprumutatul este in imposibilitate de a-si achita datoriile aferente imprumutului angajat.
Contestatorul invoca faptul ca banca ar fi trebuit sa urmărească cu prioritate indestularea creanței de la debitorul imprumutat .,in dosarul de faliment, dosar in care, de altfel s-a inchis procedura conform art.131 din L.85/2006,respectiv pentru lipsa de bunuri in patrimoniul societății debitoare.
Cu privire ia acest aspect, dupa cum s-a arătat și în fața primei instanțe, in conformitate cu clauzele contractului de fidejusiune,respectiv a solidarității asumate,creditorul este îndreptățit sa urmărească pe oricare dintre debitorii obligați la plata,pe toti sau numai pe unii dintre aceștia, concomitent sau separat. In acest sens, art. 1039 si urm, art. 1652, art.1662 C.civil.
Despre aceste reglementari invocate, prima instanța nu a reținut nimic in cuprinsul hotărârii,ci exclusiv si-a bazat soluția pe concluziile unui raport de expertiza.
Cu referire la cuantumul debitului datorat BCR,pentru care s-a declanșat executarea silita,respectiv suma de 92.187,81 lei,s-a reținut ca creditorul BCR nu mai avea dreptul sa calculeze accesorii la debitul principal,invocandu-se in acest prevederile art.41 din Legea nr.85/2006.
Urmează a se constata faptul că, prima instanța a interpretat greșit prevederile art.41 din Legea nr.85/2006, acest articol impune a fi interpretat sistematic, in funcție de celelalte prevederi ale legii speciale .
Creanta BCR, decurgand din contractul de credit nr.21/4477/19.12.2007, este o creanța garantata. În dosarul de executare silita nr.1715/2012,se urmăresc toate bunurile/veniturile aparținând contestatorului, in calitatea sa de tert garant,conform contractului de fidejusiune. Prin urmare, stoparea calculului dobânzilor operează numai fata de debitor, nu si fata de codebitorii solidari sau fidejusori care nu sunt supuși procedurii.
Creanțele bancare produc în continuare dobânzi, pana la achitarea integrala a debitului, fiind aplicabile dispozițiile art. 41 alin. 2.
In acest sens,si art.371 ind.1 C.proc.civ. dispune ca executarea silita are loc pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlu,achitarea dobânzilor,penalităților sau altor sume,acordate potrivit legii,cuantumul acestora putând fi stabilit chiar de către executorul judecătoresc.
Banca este indreptatita sa calculeze accesorii la creanța declarata,respectiv creanțe atasate,drept pentru care se apreciază ca in mod greșit instanța a diminuat suma pretinsa prin executare, adica cu suma de 6114,27 lei,deoarece prin fidejusiunile constituite, contestatorii,renunțând la beneficiul diviziunii si discutiunii, s-au obligat si in mod solidar cu împrumutata . sa paranteze creditul,plus dobânzile aferente,comisioanele si alte cheltuieli prevăzute in contractul semnat (pct.1 din contractul de fidejusiune) si s-au mai angajat sa plătească băncii orice suma datorata si neachitata de către . (pct.2 din contract).
Prin urmare,rezulta in mod clar ca fidejusorii-contestatori/intimati in cauza au inteles ca se obliga la plata sumelor datorate băncii in temeiul contractului de credit ca insusi debitorul obligației neexecutate la termen,..
Intimații contestatori nu au depus la dosar întâmpinare .
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor de ordine publică aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În mod corect a stabilit instanța de fond că penalitățile de întârziere pot fi datorate doar până la data intrării în insolvență a debitorului principal.
Contractul de fidejusiune dă naștere mai multor raporturi obligaționale: raporturile dintre creditor si fidejusor; raporturile dintre fidejusor si debitorul principal; raporturile dintre fidejusori.
În cadrul raportului obligațional dintre creditor și fidejusor, fidejusorul va putea opune creditorului atat exceptiile inerente obligatiei principale (ex.: prescriptia, nulitatea, compensatia), dar si exceptiile personale care decurg din contractul de fidejusiune (conditii, termene, intinderea garantiei etc.).
Întinderea garanției nu poate fi mai mare decât cea la care este obligat debitorul principal. Imposibilitatea legală de calculare a penalităților de întârziere față de debitorul principal atrage și imposibilitatea obligării fidejusorului la penalitățile datorate după deschiderea procedurii, fidejusorul fiind obligat în limita a ceea ce este obligat și debitorul principal.
Renunțarea la beneficiul diviziunii(facultatea fidejusorului sa ceara creditorului sa porneasca mai intai executarea impotriva debitorului si apoi impotriva sa, daca nu va fi indestulat) și discuțiunii(în cazul existentei mai multor fidejusori, care garanteaza pe acelasi creditor si aceeasi datorie, fidejusorul are facultatea de a invoca beneficiul de diviziune.) nu prezintă relevanță sub aspectul datei până la care se calculează penalitățile, aceste instituții având o altă finalitate.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Banca Comercială Română împotriva sentinței civile nr. 2804/28-08-2013, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23 decembrie 2013.
Președinte, A. A. | Judecător, D. E. S. | Judecător, C. A. |
Grefier, A. C. |
Red. jud. C.A./ 08 ianuarie 2014
2 ex. /08-01-2014
Judecător fond: C. P.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1447/2013. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 12/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
