Contestaţie la executare. Decizia nr. 420/2014. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 420/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 420/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 420/R

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. G.

Judecător E. R. I.

Judecător C. A.

Grefier A.-R. V.

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenții contestatori T. L. și T. N. în contradictoriu cu intimata B. C. R. P. C. C. ROMÂNIA SRL, împotriva sentinței civile nr. 1214 pronunțată la data de 07.05.2014 de Judecătoria V. în cauza având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că se prezintă pentru recurenții contestatori T. L. și T. N., avocat D. M., cu împuternicire avocațială nr._ la dosarul cauzei lipsind reprezentantul intimatei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauză amânată pentru ca intimata să răspundă motivului de ordine publică invocat din oficiu, intimata nu a depus precizări, la dosarul cauzei a sosit o cere de amânare a cauzei formulată de către apărătorul recurenților, iar în cauză se solicită judecarea și în lipsă;

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

În ceea ce privește cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul recurenților contestatori, Tribunalul constată că în cauză a mai fost formulată o cerere de amânare întemeiată pe lipsă de apărare, cerere încuviințată la termenul de judecată din data de 03.09.2014, motiv pentru care, având în vedere și dispozițiile art. 156 alin. (1) Cod procedură civilă, văzând și faptul că cererea depusă pentru acest termen de judecată nu este dovedită în nici un fel, nefiind depuse înscrisuri în dovedirea susținerilor, respinge cererea de amânare a cauzei.

Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1214 pronunțată la data de 07.05.2014 de Judecătoria V., constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 1214/07.05.2014, Judecătoria V. a respins cererea având ca obiect - contestație la executare - formulată de contestatorii T. L. și T. N. în contradictoriu cu intimata B. C. R. prin C. C. ROMÂNIA S.R.L.

A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

P. cererea de executare silită formulată de către intimata BCR prin mandatar S.C C. C. ROMÂNIA S.RL, conform procurii autentificate sub nr.3325 din data de 09.09.2011 de către BNP Confides înregistrată, sub nr. 1366/30.07.2012 la B. Asociați M. I. și M. L. (f.1și21 din dosarul de executare silită), creditoarea a solicitat demararea procedurii execuționale împotriva contestatorilor în vederea satisfacerii creanței totale în valoare 37.600,87 euro conform titlurilor executorii constând în contract de credit nr._/16.05.2008 și de contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1085/22.05.2008.

În temeiul cererii de executare silită formulată de către intimata – creditoare, B. Asociați M. I. și M. L. s-a adresat Judecătoriei V. în vederea încuviințării executării silite (f.25), cererea fiind încuviințată prin încheierea din data de 09.08.2012 pronunțată în dosarul nr. 4979 /333/2012 al instanței susmenționate (f.27).

La data de 27.08.2012, B. Asociați M. I. și M. L. a emis Somația adresată contestatorilor prin care era somată ca în termen de o zi de la primirea sau lăsarea acesteia la domiciliu să achite creditul restant de 37.600,87 euro, somația a fost afișată la adresa de domiciliu a contestatorilor, dovada de comunicare existentă la fila 30 din dosarul de executare silită atestând acest fapt. Adresa indicată în cuprinsul procesului verbal de afișare este ..

La data de 04.09.2012, potrivit dispozițiilor art. 496 Cod pr. civ. executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal de situație nr._ privind imobilul situat în V. ., comunicat contestatorilor la adresa susmenționată la data de 03.09.2012 ( f.30,31).

La data de 05.09.2012 a fost emisă somația imobiliară adresată contestatorilor, comunicată la aceeași adresă conform proceselor verbale de afișare la data de 10.09.2012 ( f.34,35).

La data de 13.09.2012, prin Încheierea O.C.P.I V. nr._, a fost notată somația de plată pentru suma de_,87 lei în favoarea intimatei, privind imobilul situat în V. ., ., ..

La data de 26.10.2012 a fost întocmit, la cererea executorului judecătoresc, Raportul de expertiză extrajudiciară în construcții, de către expertul tehnic judiciar N. C., imobilul supus executării silite fiind evaluat la prețul de 17.595 euro valoarea de piață. (f.49-60).

Imobilul supus executării silite a fost suspus procedurii de vânzare la licitație publică în mai multe rânduri fiind adjudecat conform Actului de Adjudecare nr.134 din 09.12.2013 în baza procesului verbal de vânzare la licitație publică cu adjudecare din data de 19.11.2013 la prețul de 53.000 lei (f.177-178).

Având în vedere actele de executate silită efectuate în dosarul de executare nr.1366/2012 al B. Asociați M. I. și M. L., instanța, analizând criticile învederate de contestatori a apreciat că sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Contestatorilor din prezenta cauză le-au fost comunicate actele de executare potrivit dispozițiilor legale la domiciliul indicat de către aceștia în cuprinsul Contractului de credit bancar_/16.05.2008 și de contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1085/22.05.2008, prin care a fost indicată adresa de domiciliu, respectiv ., jud. V. (f.2-6 din dosarul de executare silită). Din conținutul înscrisurilor existente în dosarul de executare silită menționat se reține faptul că, debitorii nu au adus la cunoștința intimatei-creditoare schimbarea domiciliului, sub acest aspect contestatorii prevalându-se de propria culpă pentru a-și crea un drept.

A fortiori, nu poate fi primită susținerea în sensul că aceștia nu au cunoscut de existența actelor de executare silită în condițiile în care actele de urmărire au fost comunicate la domiciliul indicat de debitori la data perfectării contractelor, precum și în condițiile în care prin Încheierea O.C.P.I V. nr._ din data de 13.09.2012, a fost notată în CF, somația de plată pentru suma de_, 87 lei în favoarea intimatei, privind imobilul situat în V. .. B . jud. V..

Referitor la critica invocată de contestatori în sensul că prețul de vânzare la licitație publică este derizoriu, acesta este neîntemeiat executorul judecătoresc respectând dispozițiile art. 500 din Codul de procedură civilă, apelând la serviciul unui expert tehnic pentru stabilirea valorii de piață a imobilului. Astfel, la data de 26.10.2012 a fost întocmit, la cererea executorului judecătoresc, Raportul de expertiză extrajudiciară în construcții, de către expertul tehnic judiciar N. C., imobilul supus executării silite fiind evaluat la prețul de 17.595 euro valoarea de piață. (f.49-60).

Sub acest aspect, contestatorii nu au procurat nicio dovadă în sensul susținerii caracterului derizoriu al prețului de natură să afecteze valabilitatea actului juridic al vânzării la licitație publică, sarcina probei revenind contestatorilor.

Referitor la critica de nelegalitate a procesului verbal de rezultat la vânzarea la licitație publică cu adjudecare din data de 19.11.2013, instanța analizând conținutul actului față de dispozițiile art. 509, art. 511 Cod pr. civ. a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, cuprinzând elementele esențiale, critica fiind neîntemeiată.

Totodată, instanța a constatat faptul că organul de executare a respectat dispozițiile prevăzute de art. 488-515 Cod pr.civ., privind executarea silită imobiliară.

Privitor la celelalte acte de executare silită efectuate în dosarul de executare silită 1366/2012, contestatorii nu au indicat în concret niciun motiv de nelegalitate, contestația la executare fiind neîntemeiată și pe cale de consecință a fost respinsă.

Având în vedere dispozițiile art. 274 Cod pr.civ., considerentele sus citate, instanța a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 301 Cod de procedură civilă, au declarat recurs contestatorii T. L. și T. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând urmatoarele:

Instanța de judecata nu a analizat întreg probatoriul administrat in cauza si in principal Actul Adițional la Contractul de Credit Bancar nr._/21.05.2008, depus, act care atesta in mod clar ca au evidențiat domiciliul din V., ., ., .> In mod evident acest act a fost întocmit de instituția bancara si a fost anexat la contractual de credit. Nu s-a indicat niciodată ulterior acestui act, un alt domiciliu.

Au mai arătat ca nu li se poate imputa necunoașterea notarii in cartea funciara a somației de plata, tot pentru considerentele arătate anterior, respectiv necomunicarea acesteia la domiciliu.

In ceea ce privește prețul de vânzare stabilit fara a li se oferi posibilitatea de a formula eventuale obiecțiuni, apreciază ca ar trebui aplicate in mod obligatoriu dispozițiile art. 335 al. 1 care prevăd sub sancțiunea nulității absolute citarea părtilor prin scrisoare recomandata cu conținut declarat si confirmare de primire.

Cu privire la proba cu expertiza, instanța de la Strassbourg a decis că respectarea principiului contradictorialității și a celorlalte cerințe ale unui proces echitabil se referă la toate dezbaterile ce au loc în fața unui tribunal, motiv pentru care nu se poate deduce din dispozițiile art. 6 că ar exista un alt principiu general și abstract potrivit căruia atunci când instanța desemnează un expert, părțile ar trebui să aibă în toate situațiile facultatea de a asista la discuțiile conduse de acesta sau să li se comunice piesele de care el se folosește. Esențial rămâne faptul ca ele să participe în modalitatea adecvată la procedura contradictorie în fața tribunalului, de pildă, prin discutarea conținutului raportului.

Omisiunea comunicării raportului de expertiză către una dintre părțile litigante aduce, de asemenea în discuție, respectarea principiului contradictorialității.

Exigențele impuse de jurisprudența CEDO cât privește respectarea art. 6 din Convenție vizează și asigurarea egalității de arme între părți, ceea ce înseamnă inclusiv asigurarea luării la cunoștință în mod efectiv de către părți a elementelor esențiale ale dosarului.

Ori atâta timp cit prețul plătit pentru cumpărarea imobilului este mult peste prețul de piața stabilit prin expertiza iar acest lucru prejudiciază prin aceea ca si după evacuare tot recurenții vor fi obligați a plăti parte din creditul rămas neachitat după vânzarea imobilului la licitație, apreciază ca le-au fost încălcate drepturile privind stabilirea unui preț real.

Cu privire la comunicarea actelor, chiar Curtea Constituționala a reținut prin decizia nr. 536/28.04.2011 ca prevederile art. 44 alin. 3 din OG 92/2003 care consacra posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultima și subsidiara de comunicare a actelor administrative fiscale, folosita doar in cazul in care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Consideră aplicabile aceste dispoziții si in cazul, de fata si solicita a fi aplicate disp. art. 167 al.1 NCPC in sensul ca în cazul comunicării cu rea credință a actelor prin publicitate vor fi anulare actele săvârșite ulterior acestui moment. Având in vedere cele precizate si fata de dispozițiile legale enunțate, solicita admiterea recursului, casarea hotărârii si in final admiterea contestației si anularea actelor de executare ca urmare a neîndeplinirii obligației de înștiințare și citare.

Intimata B. Comerciala R. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si menținerea ca legala si temeinica a sentinței civile recurate, pentru următoarele considerente:

I. In ce privește primul motiv de recurs, cel referitor la nulitatea actelor de executare pe motiv ca acestea au fost făcute fara respectarea obligației de înștiințare si comunicare către debitori:

Din analiza actelor dosarului de executare silita rezulta ca debitorii contestatori au cunoscut despre aceasta executare silita, comunicarea actelor realizându-se fie prin comunicarea acestora unor rude sau prin afișare, inclusiv la locul situării imobilului, care este si domiciliul contestatori lor indicat in contestația la executare.

Astfel, la data de 01.11.2012 si la data de 09.11.2012, s-au comunicat sub semnătura, tatălui contestatorului T. N., respectiv T. C., publicația de vânzare si raportul de evaluare a imobilului, atât cea destinata contestatorului T. N. cat si cea destinata contestatoarei T. L.. Toate publicațiile de vânzare au fost afișate la locul situării imobilului supus executării silite si daca contestatorii afirma ca acesta este si domiciliul lor, au luat cunoștința in acest mod de procedura executionala. Publicația de vânzare cu nr. 3 a fost comunicata tot sub semnătura unei rude a contestatorilor, respectiv Motos D., care a semnat de primire pentru ambii contestatori la data de 28.01.2013. De asemenea, la data de 12.07.2013 a fost comunicata sub semnătura mamei contestatoarei T. L., respectiv G. V., publicația pentru contestatoarea T. L., iar la data de 11.07.2013 a fost comunicata aceleiași persoane publicația de vânzare pentru contestatorul T. N.. Si din raportul de evaluare a imobilului rezulta ca expertul a convocat părțile cu scrisoare recomandata.

Executarea silita împotriva contestatorilor s-a demarat in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/16.05.2008 si de contractul de ipoteca autentificat sub nr. 1085/22.05.2008.

Așa cum au arătat chiar contestatorii, aceștia nu au rambursat creditul contractat conform graficului de rambursare, ceea ce a determinat creditorul sa recurgă la procedura de executare silita pentru recuperarea creanțelor.

Pe de alta parte, considera ca necomunicarea somației emise fata de contestatorii recurenți, la noul domiciliu, nu poate conduce la anularea acestui act de executare si a celor subsecvente.

Potrivit art.387 alin.1 pct.3 C.p.c. „In afara de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație care va cuprinde următoarele:...3.numele sau domiciliul, sau după caz, denumirea si sediul debitorului..."

Conform art.391 C.proc. civila „încălcarea dispozițiilor art.384, 385, 387 si 389 atrage anularea executării."

P. urmare, nerespectarea dispozițiilor legale menționate se sancționează cu nulitatea relativa, condiționata de existenta unei vătămări care nu poate fi înlăturata altfel decât prin anularea actului.

Astfel, art. 105 alin.2 C.p.c, stabilește ca nulitatea intervine numai daca sunt îndeplinite cumulativ trei condiții: sa existe un act de procedura care a fost întocmit cu nerespectarea formelor legale, actul de procedura sa fi produs părții o vătămare si vătămarea sa nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Cat privește prima cerința, instanța va analiza întocmirea si comunicarea somației de executare.

In ce privește următoarele doua condiții, respectiv existenta unei vătămări, care sa nu poate fi înlăturata altfel decât prin anularea actului, este evident ca acestea nu sunt îndeplinite.

Din motivația contestației la executare rezulta cu evidenta ca recurenții - contestatorii nu a avut nici un moment intenția de a achita debitul datorat, iar prin faptul ca procedura de executare imobiliara impune afișarea la locul situării imobilului a publicației de vânzare, este evident ca recurenții contestatori au cunoscut de aceasta procedura executionala, cu atât mai mult cu cat imobilul s-a vândut la al optulea termen de licitație si in condițiile in care acte de executare au fost primite sub semnătura de rude ale ambilor contestatori recurenți.

Nu exista nici o vătămare a contestatorilor, care sa fie precizata in cuprinsul contestației la executare, vătămare care sa nu poată fi înlăturata decât prin anularea actului de executare. Mai mult, insasi contestatorii au arătat prin contestație ca nu au avut posibilitatea financiara de a achita ratele din cauza pierderii locurilor de munca.

In consecința, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 105 alin.2 c.pr.civ. pentru a anula somația si actele subsecvente.

II. In ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la prețul de vânzare stabilit in procedura executionala, apreciază ca nici acesta nu este fondat.

Executorul judecătoresc a procedat in conformitate cu dispozițiile legale.

Art. 500 alin.2 c.pr.civ, în coroborare cu art.411 alin.3, statuează ca executorul va stabili de îndată prețul imobilului, prin evaluarea cu acordul pârtilor, iar in cazul in care considera necesar, va cere părerea unui expert. P. urmare, apelarea la părerea unui expert care sa stabilească valoarea de piața a imobilului, in lipsa unui acord al pârtilor, este una perfect legala si avizata.

Prima publicație de vânzare, împreuna cu raportul de evaluare au fost comunicate contestatorilor, semnând de primirea acestora tatăl contestatorului - T. C.. In lipsa licitatorilor, prețul de începere a licitației a fost diminuat cu 25% si la a opta licitație, prețul de pornire a fost tot de 75% din prețul inițial, respectiv de 60.451,50 lei. Acesta a fost valorificat cu prețul de 53.000 lei, la a opta ședința de licitație, in conformitate cu prevederile legale.

Prețul este dat de cerere si oferta si nu reprezintă un pret derizoriu, astfel cum susțin contestatorii. Potrivit prevederilor legale, bunul putea fi vândut la cel mai mare preț oferit, fiind la a opta licitație.

De asemenea, creditorii, nu pot avea vreo culpa procesuala in ce privește întocmirea legala a actelor de executare de către executorul judecătoresc. In calitatea de creditor, s-a intimata adresat pentru recuperarea debitului datorat de către contestatori unui organ de executare competent, pentru recuperarea pe calea legala a executării silite a acestuia, obligația întocmirii actelor de executare cu respectarea întocmai a legii revenind, in totalitate, organului de executare sesizat.

F. de cele de mai sus, solicită a se constata ca sentința instanței de fond este temeinica si legala si, pe cale de consecința, solicită menținerea acesteia.

Analizând actele si lucrările dosarului, motivul de ordine publică invocat din oficiu, raportat la prevederile legale aplicabile cauzei, tribunalul reține următoarele:

Recurenții contestatori au formulat contestație împotriva executării silite pornite la cererea creditoarei B. Comerciala R. S.A. in dosarul de executare silita nr.1366/2012 al B. Asociați M. I. și M. L.,

In cererea de recurs criticile acestora vizează doua aspecte: nulitatea actelor de executare pe motiv că acestea au fost făcute fără respectarea obligației de înștiințare si comunicare către debitori si stabilirea prețului imobilului, la o valoare estimata de recurenți ca fiind derizorie.

Tribunalul retine că procedura de executare s-a realizat prin urmărirea silită a imobilului situat in V. ., ., ..

La data de 26.10.2012 a fost întocmit, la cererea executorului judecătoresc, Raportul de expertiză extrajudiciară în construcții, de către expertul tehnic judiciar N. C., imobilul supus executării silite fiind evaluat la prețul de 17.595 euro valoarea de piață. (f.49-60).

Imobilul supus executării silite a fost supus procedurii de vânzare la licitație publică în mai multe rânduri fiind adjudecat conform Actului de Adjudecare nr.134 din 09.12.2013 în baza procesului verbal de vânzare la licitație publică cu adjudecare din data de 19.11.2013 la prețul de 53.000 lei.

Deși in cadrul contestației la executare contestatorii au invocat motive care ar fi putut conduce la anularea actului de adjudecare in baza căruia adjudecatarul M. D. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului supus procedurii de executare silita, acesta nu a fost chemat in judecată și nici nu a fost citat in cauză.

In cazul contestațiilor la executare este obligatorie citarea tuturor părților din raportul execuțional, respectiv creditor, debitor, adjudecatar, întrucât anularea unui act de executare are efect asupra tuturor părților. Adjudecatarul imobilului trebuia chemat în judecată în calitate de intimat și în lipsa acestei cereri, instanța în baza rolului activ trebuia să pună în discuție introducerea în cauză a acestuia ca parte.

In baza principiului rolului activ al judecătorului, instanța are îndatorirea sa stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale.

In speță, instanța de fond nu a dat dovada de rol activ pentru a lămuri cauza sub toate aspectele, exigență stabilită de altfel și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Conform art. 85 Cod procedura civila Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea parților, afara numai daca legea nu dispune altfel.

Aceste dispoziții trebuie a fi coroborate cu cele ale art. 105 alin. 2 Cod procedura civila, care prevăd: Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai daca prin acesta s-a pricinuit parții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. In cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune pana la dovada contrara.

Raportat considerentelor anterior expuse, precum si prevederilor art. 85 si art. 105 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, Tribunalul reține că in cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, in cauza impunându-se casarea sentinței civile nr. 1214/7.05.2014, a Judecătoriei V..

In consecință, tribunalul, in baza dispozițiilor art. 312 alineat 1 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1214/7.05.2014, a Judecătoriei V., pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria V..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de T. L. și T. N. împotriva sentinței civile nr. 1214/7.05.2014, a Judecătoriei V., pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria V..

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2014.

Președinte,

E. G.

Judecător,

E. R. I.

Judecător,

C. A.

Grefier,

A.-R. V.

Red. I.E.R.

Tehnored. I.E.R./A.V. -10 noiembrie 2014

2 ex./

Judecătoria V. – judecător E. M. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 420/2014. Tribunalul VASLUI