Contestaţie la executare. Decizia nr. 1/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 1/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1/A/2014
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Judecător C. A.
Grefier E. G.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta - contestatoare .. V. cu sediul în V., ., ., ., în contradictoriu cu intimații Direcția G. a Finanțelor P. V., cu sediul în municipiul V., ., nr. 56, județul V. și Administrația Finanțelor P. V., cu sediul în municipiul V., ., nr. 56, județul V. împotriva sentinței civile nr. 2754/08.08.2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință s-a constatat lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: cauza se află la al doilea termen de judecată; cerere de apel netimbrată; s-a solicitat ca judecata pricinii să se facă și în lipsa părților.
S-au verificat actele dosarului, când Tribunalul, având în vedere că apelanta nu a îndeplinit obligația menționată în sarcina sa, respectiv nu a achitat taxa de timbru de 97 lei aferentă cererii formulate, invocă excepția netimbrării cererii de apel, pe care o pune în discuție. Având în vedere lipsa părților legal citate precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform disp. art. 411 al.1 pct. teza a II-a Noul Cod pr. civ., în baza probatoriului administrat, instanța se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare, pe excepția invocată. Ulterior, conform prevederilor art. 395 Cod procedură civilă, a trecut la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. . 2754/08.08.2013 Judecătoria V. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de Administratia Finantelor P. V. în ceea ce privește capătul de cerere contestatie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2093 din 30. 05. 2013.
A respins contestația la executare formulată de . în contradictoriu cu Administrația Finanțelor P. V., și Direcția G. a Finanțelor P. V..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În urma controlului efectuat de către inspectorii fiscali ai intimatei DGFP V. s-a constatat faptul că . are obligații fiscale către stat neachitate, respectiv suma de_ lei, reprezentând impozit pe dividente (_ lei) și penalități (_ lei).
Pentru a-și asigura realizarea creanței și considerând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 129 alin.2 din OG nr. 92/2003, intimata a emis Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2221 din 04.04.2011. Aceasta Decizie a fost înaintată Administratiei Finantelor P. V., pentru ca, în calitate de organ de executare, să pună în aplicare măsurile dispuse. În consecință AFP V. a procedat la instituirea măsurilor asiguratorii prin Procesul verbal de sechestru bunuri mobile nr._ din 31.05.2013 precum și prin Adresa de înființare a popririi asiguratorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți nr._ din 31.05.2013.
Instanta a reținut ca, procedura de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prevăzute in OG nr. 92/2003 este reglementată distinct prin Ordinul Ministerului Finanțelor P. nr. 2605/21.10.2010.
În ceea ce privește Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2093 din 30. 05. 2013, instanța, analizând conținutul acestui act și având în vedere dispozițiile art 129 alin. 2 și 5 C. pr. fisc. art. 2.1 și art. 5.6 lit. f. din OMFP nr. 2605/2010, constată că organul de control și-a îndeplinit obligația de motivare a măsurilor asiguratorii luate.
Potrivit art. 129 alin. 2 din OG nr. 92/2003 măsurile asiguratorii se dispun asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Așadar, pentru a se lua măsurile asiguratorii nu este suficient constatarea existentei unei creante fiscale ci este necesar să se constate existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul de natură să pericliteze sau să dăuneze colectarea creantei fiscale. Mai mult decât atât, potrivit art. 129 alin. 5 din C. pr. fisc. organului fiscal are obligatia de a motiva luarea măsurii asiguratorii.
Legiuitorul nu instituie prezumția absolută că, ori de câte ori se stabilesc obligații de plată prin acte administrative de impunere, în mod automat există starea de pericol prevăzută la art. 129 alin. 2 iar organul fiscal are obligatia de a lua măsuri asiguratorii. Organul fiscal emitent are obligatia de a constata și a motiva în mod efectiv existenta a uneia din situațiile prevăzute la art. 129 alin. 2 care să justifice luarea măsurii asiguratorii. Instanța a constatat că prin art. 5.6 lit f din Ordinul ANAF nr. 2605/2010 legiuitorul a indicat cu titlu de exemplu unele situatii în care s-ar putea constatata existența vreunuia din cazurile prevăzute la art. 129 alin. 2 îndrumând totodată organul de executare la corecta apreciere a acestora, respectiv ca masurile asiguratorii se dispun avand in vedere indiciile/pericolul constatat, tinandu-se seama si de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului.
În speță, organul de control DGFP V. și-a motivat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii pe faptul că deși în contabilitate societatea figureaza la data de 31.01.2013 cu diverse sume de bani, respectiv_ lei la contul 461 „debitori diverși”,_ lei la contul 5311 „casa în lei și cu suma de_ lei la contul 542 „avansuri de trezorerie” acești bani au rămas nejustificați până la data controlului. De aici s-a tras concluzia că importante disponibilități bănești au fost retrase fără justificare legală din societate. Mai precizează inspectorii că asociatii societatii debitoare sunt aceeasi cu cei ai . și ., societăți care au intrat în insolvență ca urmare a acumulării de la bugetul de stat. Dacă în ceea ce privește acest ultim aspect contestatoarea a depus certificate emise de Oficiul Registrului Comertului de pe langă Tribunalul V. prin care face dovada că acționariatul celor trei firme, cel putin la data introducerii contestatiei la executare era diferit, în ceea ce privește existentei unor importante sume de bani retrase fără justificare în contabilitate instanța constată faptul că acest aspect reprezintă un motiv bine întemeiat de a institui masuri asiguratorii, întrucât există posibilitatea ca reprezentanții debitoarei să procedeze în același fel și în viitor existând deci pericolul sustragerii, ascunderii ori risipirii patrimoniului, periclitând sau îngreunând prin aceasta în mod considerabil colectarea.
În consecință, instanța a constatat că Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2093 din 30. 05. 2013 a fost întocmită cu respectarea rigorilor prevăzute de lege, măsurile luate fiind motivate în mod corespunzător. Pe cale de consecință, instanta a constatat că și actele subsecvente au fost întocmite de către AFP V. în mod corespunzător, în vederea îndeplinirii Deciziei emise de către organul de control.
Pentru aceste considerente, instanța a respins contestația la executare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel . criticând-o pentru următoarele motive:
Instanța de fond în analizarea motivelor contestației confundă motivele ce stau la baza instituirii măsurilor asigurătorii - acestea fiind înființate cf. art. 129 alin. 2 Cod proc. fisc. când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să îșj risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, decizia trebuind să fie motivată conform art. 129 alin. 4 din același act normativ - cu constatările fiscale ce fac parte din raportul de inspecție fiscală la terminarea inspecției fiscale conform art. 109 Cod procedură fiscală.
Considerentele hotărârii instanței de fond ce conduc la respingerea contestației la executare sunt exact constatările ce privesc elemente de contabilitate regăsite apoi în raportul de inspecție fiscală (împotriva raportului de inspecție fiscală fiind făcută plângere conform contenciosului administrativ, inspectorii fiscali greșind atât asupra componenței conturilor contabile, cât și asupra împrejurărilor ce conduc la stabilirea unor dividende ale asociaților), neexistând nici măcar o singură propoziție din care să rezulte ceea ce cere expres textul de lege și anume că debitorul se sustrage, își ascunde/risipește averea. în ceea ce privește împrejurarea că se consideră starea de insolvență o situație ce poate conduce la premisa unei risipiri a patrimoniului este greșită, atât timp cât insolvența nu este decât o stare firească a profesionistului în comerț, generată de cele mai multe ori de împrejurări neimputabile comerciantului. Pentru a se dovedi culpabilitatea conducătorului profesionist din comerț cu privire la producerea insolvenței, este necesar ca în cadrul unei proceduri judecătorești să se constate acest lucru pe baza elementelor răspunderii civile delictuale, doar o hotărâre judecătorească irevocabilă putând constitui o prezumție în sensul celor inserate în cuprinsul hotărârii apelate. Starea de insolvență nu se confundă în nici un moment cu riscul risipirii voite a patrimoniului de către debitor, aceste două situații având temeiuri juridice diferite.
Mai mult decât atât, a arătat în fața instanței de fond împrejurarea că . este o societate cu un comportament fiscal ireproșabil, fiind plătite datoriile bugetare atât înainte de aplicarea măsurilor asigurătorii cât și după instituirea acestora.
În drept a invocat art. 466 și urm. Cod proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de control judiciar constată următoarele:
În procedura de regularizare a cererii, verificând dacă cererea îndeplinește disp. art. 194-197 N.C.P.C., completul de judecată căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza a constatat că cererea este supusă timbrării, iar apelanta nu a depus la dosar dovada achitării taxelor datorate. Întrucât cererea nu îndeplinea disp. art. 197 privind timbrarea cererii apelantei i s-a pus în vedere prin adresa emisă la 25.09.2013 să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 97 lei și timbrul judiciar de 5 lei, sub sancțiunea nulității apelului prevăzută de art. 470 al.3 N.C.P.C. Întrucât potrivit aceluiași art. lipsa dovezii de achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel, instanța, în conformitate cu disp. art. 201 N.C.P.C. a procedat la comunicarea cererii de apel, iar ulterior, la fixarea primului termen de judecată având în vedere că intimații nu au formulat întâmpinare.
Deși prin citația emisă pentru primul termenul de judecată fixat în cauză la data de 04.12.2013 ( când a apreciat că procedura era viciată), cât și prin cea emisă pentru termenul din 08.01.2014 ( când procedura de citare a fost legal îndeplinită) apelantei . i s-a pus în vedere despre obligația de plată a taxelor de timbru, aceasta nu a depus la dosar dovada plății .
Față de această împrejurare, instanța din oficiu a invocat excepția netimbrării cererii de apel asupra căreia reține următoarele:
Prezenta cerere de apel a fost formulată la data de 22.08.2013, dată la care erau intrate în vigoare dispozițiile legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din acest act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, in cazul in care acestea nu au fost achitate la depunea cererii, titularul ei are obligația de a le achita pana la termenul fixat de instanță. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu anularea cererii.
De asemenea conform art. 9 alin.2 din OG 32/1995, cu modificările și completările ulterioare, în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței referitoare la timbru judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
In cauza, deși apelantei . i s-a pus în vedere în procedura de verificare și regularizare a cererii, precum și prin citațiile emise după fixarea termenului de judecată, respectiv pentru data de 04.12.2013 și 08.01.2014, despre obligația timbrării cererii formulate cu 97 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, acesta nu a înțeles sa facă dovada achitării acestei taxe.
Întrucât obligația legalei timbrări a acțiunii are caracter imperativ, iar apelanta a beneficiar de două termene acordate în acest sens, în baza dispozițiilor art. 20 al.3 din Legea nr. 146/1997, instanța urmează să dispună anularea apelului, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat apelul formulat de . V. împotriva sentinței civile nr. 2754/08.08.2013 a Judecătoriei V., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 08 ianuarie 2013.
Președinte, D. M. M. | Judecător, C. A. | |
Grefier, E. G. |
Red. D.M.M.
Tehnored. E.G.
2 ex./21.01.2014
Judec. Fond – O. C.
.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 30/2014. Tribunalul VASLUI | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 4/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
