Evacuare. Decizia nr. 38/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 14-03-2012 în dosarul nr. 38/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 38/A/ 2012
Ședința publică de la 14 Martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Judecător E. F.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare pronunțarea cererii de apel formulată de apelant - reclamant X. I. A. – domiciliat în București, . A,.,sect.1, în contradictoriu cu intimat - pârât R. B. cu sediul în B. ,.. 40 și intimați – intervenieniți C. L. B. și M. B. prin Primarul mun. B., împotriva sentinței civile nr.2794 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ având ca obiect – evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 07 martie 2012, fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie și când având nevoie de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea cauzei, azi, 14 martie 2012, când s-a trecut la deliberare conform art. 256 al.1 Cod pr. civilă, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față;
P. sentința civilă nr. 2794 din 25.10.2011 Judecătoria B. a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului X. I. A., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului R. B., ,,excepția inadmisibilității” acțiunii în evacuare și excepția litispendenței.
A respins ca neîntemeiată acțiunea în evacuare formulată de reclamantul X. I. A. în contradictoriu cu pârâtul R. B. și cu intervenienții principali forțați M. B. și C. local al mun. B..
A respins ca neîntemeiate cererile reconvenționale formulate de intervenienții M. B. și C. local al mun. B. pentru constatarea unui drept de superficie.
A respins cererile părților pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța acesta soluție instanța de fond a reținut următoarele:
I. Asupra excepțiilor invocate:
Excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantului X. I. A. și lipsa calității procesuale pasive a pârâtului R. B. sunt nefondate, pentru următoarele motive:
Calitatea procesuală reprezintă o condiție necesară pentru a fi parte în proces.
Calitatea procesuală activă presupune interesul îndreptățit al unei persoane de a cere concursul justiției pentru apărarea unui drept legitim, personal, născut și actual; dar și existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul și-a justificat calitatea procesuală activă prin faptul că este proprietarul terenului pe care se află construcțiile în litigiu.
Pârâta R. are calitate procesuală pasivă, deoarece folosește construcțiile în litigiu.
Așa-zisa excepție a inadmisibilității este, de asemenea, neîntemeiată. Inadmisibilitatea nu reprezintă o excepție, ci efectul admiterii unei excepții și presupune lipsa posibilității legale de a solicita concursul justiției în rezolvarea unui litigiu.
Speța de față nu este inadmisibilă, nici dacă avem în vedere motivul invocat de pârâtă, evacuarea putând fi solicitată, chiar în lipsa unor raporturi locative. În caz contrar, dacă s-ar condiționa acțiunea în evacuare exclusiv de existența unui contract de locațiune sau închiriere, s-ar încălca principiile de drept procesual civil, inclusiv accesul la justiție, fără un temei legal. Proprietarul unui imobil își poate apăra prerogativele dreptului său și pe calea unei acțiuni în evacuare.
În ceea ce privește excepția litispendenței, instanța a respins-o, deoarece dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect acțiune în constatare drept de superficie și ca părți reclamanții M. B. și C. local al mun. B. și pârâtul X. I. A., a fost suspendat în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, astfel că nu mai există riscul pronunțării a două soluții diferite cu privire la aceeași cerere.
II. Pe fondul cauzei.
Cu privire la cererea principală, din înscrisurile depuse și raportul de expertiză întocmit în cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 5.885 mp situat în mun. B., ..40, jud. V., precum și al construcției edificate pe acest teren și individualizată în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 2194/1997 al Tribunalului V., ca și în suplimentul la raportul de expertiză al expertului E. D. (filele 119 – 123), sub denumirea Corp ,,A”.
Aceste imobile au fost moștenite de reclamant de la părinții săi și nu au fost trecute în proprietatea statului, ci doar în folosința forțată și fără titlu a statului. Posesia (și nu proprietatea, cum a afirmat reclamantul în cerere) a fost redobândită în urma admiterii acțiunii în revendicare ce a format obiectul dosarului nr. 1393/1997 al Judecătoriei B. (la fond) și al dosarul nr. 2194/1997 al Tribunalului V. (în apel). Autorii reclamantului au dobândit bunurile prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 30.06.1918, transcris la Tribunalul Tutova sub nr. 557, vol. 11 din 30.06.1918.
În perioada stăpânirii terenului de către stat, R. a construit corpurile identificate cu literele B, C, D, F, G, H, I, J și K, în care în prezent funcționează R. B. și S.C. CUP (Compania de Utilități Publice) SA B..
Reclamantul a invocat în concluziile expuse la termenul din 25.10.2011 dispozițiile art. 492 Cod civil, fără a investi instanța cu acțiune întemeiată pe aceste dispoziții, ci au fost invocate pentru a fi considerat proprietarul clădirilor edificate de R., în vederea admiterii acțiunii în evacuare.
Instanța nu poate constata că reclamantul este proprietarul acestor construcții, în condițiile în care acesta nu a formulat o cerere în acest sens, care să respecte prevederile art. 112 Cod procedură civilă (și timbrată ca atare), iar art. 492 Cod civil, care reglementează dreptul de accesiune al proprietarului terenului asupra construcțiilor edificate pe el, a instituit o prezumție relativă, ce a fost răsturnată de pârâtă în dosarul având ca obiect revendicare. Sentința civilă nr. 2311 din 29.05.1997 a Judecătoriei B., astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1242/A din 15.12.1998 a Tribunalului V., a statuat irevocabil și cu autoritate de lucru judecat că respectivele clădiri (corpurile B, C, D, F, G, H, I, J și K) au fost construite de R.. În această situație, proprietarul terenului are la îndemână un drept de opțiune prevăzut de art. 494 cod civil. În speță, reclamantul nu si-a exercitat înca dreptul respectiv de opțiune, iar instanța nu poate trece peste disponibilitatea părților.
Pe de altă parte, reclamantul a beneficiat de apărare calificată, iar instanța, cu tot rolul activ prevăzut de art. 129 alin.1 Cod procedură civilă, nu poate să se substituie unei părți pentru a formula cereri și propune probe.
În aceste condiții, deși ar putea fi înlăturat de pe terenul reclamantului, constructorul nu poate fi evacuat din clădirile pe care le-a construit, chiar dacă acestea nu pot fi considerate nici proprietatea M. B. (nefiind făcută dovada trecerii în proprietatea sa), instanța a respins cererea în evacuare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererile reconvenționale formulate de intervenienții forțați M. B. și C. local al mun. B. pentru constatarea unui drept de superficie, instanța constată că nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:
Dreptul de superficie nu era definit în legislația noastră în perioada aplicării Codului civil de la 1864, dar existența sa era unanim acceptată în doctrină și jurisprudență, temeiul legal reprezentându-l prevederile art. 492 Cod civil, conform cărora, “orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”.
Dreptul de superficie cuprinde un drept de proprietate asupra unei construcții și dreptul de folosință asupra terenului pe care se află construcția respectivă;
Dreptul de folosință asupra terenului se dobândește prin convenție și uzucapiune, iar dreptul de proprietate asupra construcției se dobândește treptat, pe măsura încorporării materialelor în construcție.
În nici un caz, din probele administrate nu rezultă că între proprietarul terenului (autorul reclamantului) din ..40 și stat sau R. a intervenit vreo convenție sau că proprietarul terenului ar fi fost cel puțin de acord (în mod tacit) cu aceste construcții, dimpotrivă constructorul, la fel ca și statul, au fost de rea-credință în momentul construirii, cunoscând cine este proprietar și condițiile în care a fost preluat terenul de la fostul proprietar. În caz contrar, ar însemna să se acorde legalitate unor fapte ilicite cum este construirea abuzivă pe terenul altuia.
Pentru aceste motive, instanța a respins cererile reconvenționale, având același obiect.
Întrucât toate părțile au căzut în pretenții, conform art. 274 Cod procedură civilă, instanța a respins cererile acestora pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apelapelantul X. I. A..
A solicitat apelantul desființarea sentinței civile apelate și rejudecând cauza să fie admisa cererea sa și să se dispună evacuarea R. B..
Arata apelantul ca apelul vizează doar partea din hotărâre prin care i s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în evacuare. Astfel, a solicitat prin cererea introductivă în contradictoriu cu R. B., evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea sa, redobândit prin revendicare în baza sentinței civ. nr. 2311/29 mai 1997. Imobilul a fost intabulat conform CF nr._ .
Anterior acțiunii în evacuare a avut încheiat un contract de închiriere cu R. B., contract înregistrat sub nr._/17 nov. 1999. Acest contract a fost prelungit prin mai multe acte adiționale. Ulterior a fost reziliat pe data de 10.09.2007. Conducerea de atunci a promis că în maxim o luna de zile va elibera imobilul .
Acea echipă de conducere a R. a fost însa schimbată. Noua conducere a refuzat să mai părăsească imobilul și nici nu a încheiat un alt contract de închiriere, însă a negociat cu apelantul aproape doi ani. Actualul director nu a dorit niciodată să încheie contract de închiriere ci a tergiversat discuțiile in acest sens pentru a sta în continuare în imobilul proprietatea sa, fară să plătească nimic .
Deși a făcut dovada că este proprietar și că între părți, a existat un contract de închiriere singura acțiune era evacuarea, instanța a apreciat că aceasta este calea procesuală, însa ajunge la concluzia că nu este proprietarul imobilului.
Conform cărții funciare, care nu este desființată, el este proprietarul suprafeței de 6785 m.p. din care real măsurat 6493 m.p. Instanța însa în hotărâre îi diminuează suprafața la 5885 m.p. fară a da vreo explicație.
Susține apelantul ca i s-a opus de către R. B., faptul că parte din construcții și anume cele în care funcționează ei nu au fost proprietatea autorilor apelantului și că au dreptul să funcționeze în aceste clădiri.
Mai susține apelantul ca a invocat pe cale de excepție, deci ca formă de apărare, disp.art.492 c.civ. în care se arată că orice construcție făcută în pământul sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ.
Această excepție este o formă de apărare și nu trebuia să solicite sa se constate că este proprietarul acestor construcții, întrucât era apărat de o prezumție legal instituită de textul de lege .
Instanța de fond, însa nu a dat eficiență acestei prezumții, din contra arată că ea nu poate constata că este proprietarul acestor construcții, întrucât nu a făcut cerere în constatare în baza art. 112 c.pr.civ.
Nu a făcut acest lucru pentru că prezumția prevăzuta de art. 492 C.Civ are eficiență până când constructorul îl acționează în judecată pentru a se constata dreptul sau .
Ori, din actele de la dosar rezultă că aceste construcții sunt făcute pe terenul proprietatea sa, fără autorizație și cererea reconvențională a M. B., prin care se solicită constatarea unui drept de proprietate asupra construcțiilor, a fost respinsă.
F. de aceste considerente apelantul a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței pronunțata de Judecătoria B. in senul admiterii acțiunii sale.
Intimații legal citați au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefundat. .
Analizând actele si lucrările dosarului Tribunalul retine ca apelul formulat in cauza este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
P. sentința civila nr. 2311/29.05.1997 a Judecătoriei B. (filele 5-6 din dosarul Judecătoriei B.) pronunțata in dosarul nr. 1393/1997 a fost admisa acțiunea in revendicare formulata de reclamantul X. A. in contradictoriu cu parații C. L. B. si R. B. si in consecința parații au fost obligați sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie reclamantului imobilul constituit din construcție si teren in suprafața de 6.500 m.p. teren situate in B., .. 40, jud. V..
Sentința pronunțata de Judecătoria B. a fost schimbata in parte prin decizia civila nr. 1242/A/15.12.1998 pronunțata de Tribunalul V. in dosarul nr. 2194/1997 (fila 7 din dosarul Judecătoriei B.). Astfel, prin acesta decizie a fost admis apelul formulat de R. B. împotriva sentinței civile nr. 2311/29.05.1997 a Judecătoriei B. sentința ce a fost schimbata in parte in sensul ca a fost admisa in parte acțiunea in revendicare parații C. L. B. si R. B. fiind obligați sa lase reclamantului in deplina proprietate si liniștita posesie corpul A de clădire si suprafața de 5885,3 m.p. teren situat in B., .. 40, jud. V., imobilul fiind individualizat in anexa nr. 1 a raportului de expertiza efectuat in acea cauza.
După pronunțarea hotărârilor anterior menționate apelantul X. A. si-a înscris dreptul de proprietate in cartea funciara astfel cum rezulta din înscrisurile de la filele 8-12 din dosarul Judecătoriei B. iar la data de 17.11.1999 a încheiat cu parata R. B. contractul de închiriere nr._/17.11.1999 (filele 15-16).
Din conținutul acestui contract rezulta ca obiectul contractului l-a constituit terenul in suprafața de 5.885,3 m,.p. din care 400 m.p. teren construit si 5.485,3 m.p. teren aferent, respectiv bunurile individualizate in raportul de expertiza ce face parte integranta din decizia civila nr. 1242/A/15.12.1998 a Tribunalului V..
Contractul de închiriere anterior menționat a încetat prin acordul parților astfel cum rezulta din înscrisul de la fila 34 din dosarul Judecătoriei B..
Coroborând concluziile raportului de expertiza efectuat in dosarul nr. 2194/1997 al Tribunalului V. (filele 53-57 din dosarul de fond ) si care au condus la pronunțarea deciziei civile nr. 1242/15.12.1998 a Tribunalului V. cu cele ale raportului de expertiza efectuat in prezenta cauza, Tribunalul retine ca după preluarea terenului de la autorii apelantului, in perioada 1955-1960 au fost edificate de către fosta Întreprindere de Reparații si Construcții B. - actualmente R. B. mai multe construcții. Este vorba de construcțiile – corp C, Corp D, corp J, corp G, corp H, corp I, Corp F, corp K corp B si clădirea denumita Incinta.
Expertul E. D. a arătat in concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza ca toate clădirile anterior menționate sunt înregistrate in prezent in contabilitatea R. B..
In primul rând Tribunalul constata ca, in lipsa unor precizări exprese din partea apelantului reclamant, litigiul din prezenta cauza nu vizează corpul de clădire A – care a fost dobândit in proprietate de către reclamant prin decizia pronunțata de Tribunalul V.. Acest corp de clădire a făcut obiectul contractului de închiriere nr._/17.11.1999, contract reziliat prin acordul parților așa cum rezulta din înscrisurile de la dosar. De altfel, după intervenirea acordului de reziliere din niciunul din actele dosarului nu rezulta ca intimata R. B. sa mai fi folosit in vreun fel acest bun.
Litigiul dintre parți vizează celelalte corpuri de clădire, astfel cum au fost identificate prin expertiza efectuata in cauza de expert E. D..
Tribunalul retine ca o parte din clădirile din care s-a solicitat evacuarea paratei R. B. nu se afla in posesia acesteia si in posesia ci in posesia S.C. Cup Barlad . Este vorba de clădirile identificate de către expert, respectiv: Corp F, corp K si corp B precum si ½ din Corpul J si suprafața identificata ca fiind incinta acesta din urma împreuna cu R. B..
Or apelantul nu a formulat acțiunea in contradictoriu cu acesta societate comerciale.
In condițiile in care imobilele anterior menționate nu se afla in stăpânirea intimatei R. B., corect a apreciat instanța de fond ca acțiunea in evacuare a apelantului cu privire la acestea este nefondata.
In ce privește celelalte imobile stăpânite de către intimata R. B. corect a apreciat instanța de fond ca se impune respingerea acțiunii.
In primul rând Tribunalul retine ca prin decizia civilă nr. 1242/15.12.1998 pronunțata de Tribunalul V. a fost admisa acțiunea in revendicare doar cu privire la corpul de clădire A identificat in raportul de expertiza efectuat in acea cauza. Hotărârea judecătoreasca anterior menționata nu vizează si celelalte corpuri de clădire identificate de altfel si prin raportul de expertiza efectuat in prezenta cauza. In aceste condiții apelantul nu poate justifica o calitate de proprietar asupra construcțiilor in temeiul deciziei pronunțate de Tribunalul V..
P. cererea de apel apelantul a susținut ca in fata instanței de fond a invocat accesiunea ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra construcțiilor ce au fost edificate pe terenul proprietatea sa insa instanța greșit a respins aceste susțineri cu motivarea ca nu a făcut o acțiune in constatare sub acest aspect. A susținut apelantul ca nu era obligat sa facă o astfel de acțiune întrucât accesiunea a fost invocata ca simpla apărare iar in cauza trebuia sa se dea eficienta dispozițiilor art. 492 cod civil .
Susținerile apelantului sunt nefondate.
Astfel, tribunalul constata ca prin acțiunea formulata apelantul reclamant a solicitat evacuarea intimatei R. B. din imobilul proprietatea sa, imobil dobândit, conform susținerilor din acțiune prin sentința civila nr. 2331/29.05.1997 a Judecătoriei B. rămasa definitiva si irevocabila prin decizia civila nr. 1242/A/15.12.1998 a Tribunalului V.. In susținerea cererii sale apelantul a invocat art. 480 Cod civil.
Așa cum s-a reținut anterior in baza deciziei pronunțate de Tribunalul V. apelantul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor ce fac obiectul prezentului litigiu.
Apelantul a invocat dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune la ultimul termen de judecata, cu ocazia concluziilor asupra excepției inadmisibilității invocate de către intimata.
Pe de alta parte din actele dosarului tribunalul retine ca prin hotărârea Consiliului L. B. nr. 62/15.08.1995 (filele 28-29 din dosarul Judecătoriei B.) au fost date in administrarea R. B. o . bunuri care făceau parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale, printre acestea regăsindu-se si clădirile ca fac obiectul acestei cauze - așa cum rezulta din înscrisul de la fila 31 din dosar.
S-a invocat de altfel in cauza, in fata primei instanțe, ca aceste clădiri fac parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale fiind date doar in administrare către R. B. (prin întâmpinarea si cererea reconvenționala depuse la filele 70-71 din dosarul Judecătoriei B.).
In plus in cauza C. L. al M. B. si M. B. au invocat dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor solicitând instanței sa constate un drept de superficie in favoarea lor.
Rezulta așadar ca pe de o parte in cauza apelantul reclamant a invocat dreptul de proprietate asupra construcțiilor in temeiul accesiunii in timp ce intervenientii forțați au invocat existenta unui drept de superficie, susținând in plus ca toate construcțiile ar face parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale fiind inventariate ca atare.
Retine Tribunalul ca este specific acțiunii in revendicare compararea unor drepturi de proprietate pentru a vedea care dintre ele este preferabil si nu acțiunii in evacuare.
Astfel, acțiunea în revendicare este cel mai specific mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate, pentru că prin această acțiune proprietarul poate să obțină restituirea bunului proprietatea sa de la cel care îl deține fără drept. Pentru înlăturarea oricărei atingeri aduse dreptului său și asigurarea exercitării lui în condiții normale, proprietarul poate formula și alte acțiuni care, deși nu se întemeiază direct pe dreptul de proprietate, ci pe un raport juridic obligațional (contract, delict, îmbogățire fără justă cauză, acțiune în anularea actelor juridice) în mod indirect apără și dreptul de proprietate, dacă raportul juridic obligațional este legat de dreptul real.
În prezenta cauză, apelantul reclamant a formulat acțiunea de evacuare, invocând dreptul său de proprietatea asupra imobilului din care se solicita evacuarea, drept dobândit prin accesiune, iar intimații i-au negat dreptul, susținând că imobilul aparține domeniului public al unității administrativ teritoriale si au invocat pe de alta parte existenta unui drept de superficie.
Tribunalul apreciază ca in aceste condiții soluția respingerii acțiunii de evacuare este legală, deoarece atunci când ambele părți invocă un drept de proprietate asupra aceluiași bun, trebuie să se procedeze la compararea titlurilor ce se opun, comparare care nu este posibilă în acțiunea de evacuare.
In ce privește susținerea apelantului in sensul ca in mod greșit ar fi fost introduși in cauza C. L. al M. B. si M. B. întrucât el nu a formulat acțiunea in contradictoriu cu aceștia Tribunalul retine ca si aceste susțineri sunt nefondate.
Astfel, din actele dosarului Tribunalul retine ca parata chemata in Judecata, R. B. a depus la data de 11.01.2011 întâmpinare in cauza - fila 27 din dosarul de fond, prin întâmpinarea formulata solicitând introducerea in cauza a Consiliului L. al M. B. si a M. B. in baza art. 57 Cod procedura civila, arătând ca in realitate dreptul de proprietate asupra imobilului din care se solicita evacuarea sa ar face parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale.
Ulterior, la data de 02.03.2011 parata a precizat acesta cerere arătând ca întemeiază in drept pe dispozițiile art. 64-68 Cod procedura civila.
Retine Tribunalul ca potrivit art. 64 Cod procedura civila paratul care deține un lucru pentru altul sau care exercita in numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arata pe cel in numele căruia deține lucrul sau exercita dreptul, daca a fost chemat in judecata de o persona care pretinde un drept real asupra lucrului. Art. 66 alin. 2 Cod procedura civila prevede: când cel chemat nu se înfățișează sau tăgăduiește arătările paratului, se vor aplica dispozițiile art. 58 Cod procedura civila.
La rândul sau art. 58 Cod procedura civila prevede: cel chemat in judecata dobândește calitatea de intervenient in interes propriu, iar hotărârea ii va fi opozabila.
F. de dispozițiile legale anterior citate Tribunalul retine ca in mod corect instanța de fond adat eficienta in cauza dispozițiilor art. 66 alin. 1 si 58 Cod procedura civila si a dispus introducerea in cauza in calitate de intervenienti a Consiliului L. al M. B. si a M. B..
Având in vedere aceste considerente Tribunalul va respinge apelul formulat de apelantul X. I. A. împotriva sentinței civile nr. 2794/25.10.2011 a Judecătoriei B. pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelantul X. I. A. împotriva sentinței civile nr. 2794/25.10.2011 a Judecătoriei B. pe care o păstrează.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica, azi, 14.03.2012.
Președinte, D. M. M. | Judecător, E. F. | |
Grefier, C. A. |
Red. F.E./ 27.04.2012
Tehnoredactat C.A.
6 ex./ 27.04.2012
.>
Judecătoria B. – judecător L. N.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 255/2012. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 643/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
