Fond funciar. Decizia nr. 124/2016. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 124/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 124/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:005._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 124/A

Ședința publică de la 03 Februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. I. Z.

Judecător D. M. M.

Grefier A.-R. V.

Pe rol se află judecarea cererii de completare dispozitiv formulată de intimata S. NUȘA, apelul declarat de apelantul-reclamant H. A. în contradictoriu cu intimații D. C., H. C., S. NUȘA, C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR VOINEȘTI, C. JUDEȚEANĂ V. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, împotriva sentinței civile nr. 1453 pronunțată la data de 09.06.2015 de Judecătoria Bârlad, în cauza având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, termenul s-a acordat pentru soluționarea cererii de completare dispozitiv, iar apelantul H. A. a depus întâmpinare la cererea de completare dispozitiv.

Având în vedere că apelantul-reclamant H. A., prin întâmpinare, a invocat excepția tardivității formulării cererii de completare dispozitiv, văzând dispozițiile art. 247 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare în ceea ce privește excepția invocată, când:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de completare dispozitiv, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.01.2016, în cadrul dosarului nr._, intimata S. NUȘA a formulat cerere de completare dispozitivului Deciziei civile nr. 1331/A din 21.10.2015 a Tribunalului V. în sensul obligării apelantului-reclamant H. A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de apel, în cuantum de 1000 lei.

A mai arătat intimata S. Nușa că în încheierea din 7.10.2015 se consemnează faptul că apărătorul acesteia a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată, sens în care a fost depusă chitanța cu privire la onorariul de avocat.

Apelantul-reclamant H. A. a formulat întâmpinare față de cererea de completare dispozitiv, prin care a solicitat respingerea acesteia, în principal, ca tardivă, și în subsidiar, ca nefondată.

A înțeles apelantul-reclamant să invoce tardivitatea depunerii cererii de completare dispozitiv, aceasta fiind depusă cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 444 Cod procedură civilă.

A apreciat apelantul-reclamant că și pe fondul cauzei cererea ar trebui respinsă, având în vedere că nu este vorba de o situație în care să fie incidente dispozițiile art. 444 Cod procedură civilă, întrucât instanța a dispus asupra tuturor cererilor intimaților. De asemenea, cererea de completare dispozitiv nu îndeplinește condițiile prev. de art. 148 Cod procedură civilă, nefiind datată și neprezentând nici ștampila de înregistrare la instanță.

S-a apreciat de apelant că acordarea unui onorariu de 1000 lei pentru avocat în calea de atac a apelului este nejustificată, în condițiile în care la instanța de fond onorariul apărătorului a avut același cuantum.

Analizând cererea de completare a hotărârii, prin prisma dispozițiilor legale, raportat la excepția tardivității invocată de apelant, Tribunalul reține următoarele:

Potrivit art.444 alin.(1) Cod procedură civilă, „ (1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 04.01.2016, intimata S. Nușa a invocat tocmai omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt accesoriu de cerere, sens în care sunt aplicabile prevederile legale anterior enunțate.

Cu privire la tardivitatea formulării cererii de completare, Tribunalul reține art.444 alin.(1) Cod procedură civilă nu stabilește expres un termen în care pot fi atacate hotărârile date în calea ordinară de atac a apelului care sunt definitive (fără recurs), cum este cazul Deciziei civile nr. 1331/A din 21.10.2015 a Tribunalului V.. Art.444 C. menționează astfel doar posibilitatea formulării în termen de 15 zile de la pronunțare a cererii de completare a hotărârilor pronunțate în căile de atac extraordinare (recurs, contestație în anulare și revizuire).

Nu se poate reține însă intenția legiuitorului de a exclude de la procedura completării deciziile pronunțate în apel, atunci când ele sunt definitive, situație în care, prin procedeul analogiei reglementat de art.5 Cod procedură civilă, Tribunalul va reține și în această situație aplicabilitatea dispozițiilor legale privind termenul de 15 zile de la pronunțare pentru hotărârile date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, un argument suplimentar în acest sens fiind și caracterul definitiv al acestor hotărâri, conform art.634 alin.(1) pct.5 și 6 Cod procedură civilă. Or, potrivit pct.4 al aceleiași dispoziții legale, hotărârile date în apel, fără drept de recurs sunt, de asemenea, definitive. Astfel, pentru identitate de raționament, în această situație trebuie aplicat același termen.

În consecință, față de data pronunțării Deciziei civile nr. 1331/A din 21.10.2015, formularea cererii de completare la data de 04.01.2016, respectiv la aproximativ două luni de la pronunțare, este tardivă, situație în care se impune admiterea excepției invocată de partea de adversă și respingerea cererii ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității, invocată de intimatul H. A..

Respinge cererea de completare a Deciziei civile nr.1331/A/21.10.2015 a Tribunalului V., formulată de intimata S. NUȘA, ca tardivă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.02.2016.

Președinte,

A. I. Z.

Judecător,

D. M. M.

Grefier,

A.-R. V.

A.V. 04 Februarie 2016

Red./tehnored. A.I.Z.

2 ex./05.02.2016

Comunicat 6 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 124/2016. Tribunalul VASLUI