Fond funciar. Decizia nr. 494/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 494/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 17-04-2012 în dosarul nr. 494/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 494/R/2012
Ședința publică de la 17 Aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. R. I.
Judecător P. C. D.
Judecător M.-C. Ț.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererii de recurs declarată de recurenta – pârâtă C. L. DE F. F. A C. B. - PRIN PRIMARUL C. B., cu sediul în com. B., .. V. în contradictoriu cu intimata – reclamantă L. A. (F. B.), cu domiciliul în com. B., .. V. și intimata – pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE F. F. V., cu sediul în V., ., nr. 76, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 23 din 10-01-2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 10.04.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 17.04.2012, dându-se decizia de față;
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 23 din 10.01.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, a fost respinsă cererea principală formulată de reclamanta Livița A. în contradictoriu cu pârâtele C. locală B. și C. județeană V. ambele pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru obligarea pârâtelor de a comunica modul de soluționare a cererii de constituire a dreptului de proprietate.
A fost admisă cererea subsidiară a reclamantei pentru constituirea dreptului de proprietate și s-a constituit reclamantei dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 500 mp în echivalent arabil, pe raza satului Gara B., ., din terenurile aflate în rezerva Comisiei locale B..
A fost obligată pârâta Comisiei locale B. să procedeze la punerea în posesie a reclamantei pentru suprafața menționată.
A fost obligată pârâta C. județeană V. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să emită pe numele reclamantei titlu de proprietate cu privire la suprafața de teren de 500 mp teren arabil, menționat mai sus.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a formulat în baza Legii nr. 18/1991, o cerere de constituire a dreptului de proprietate pentru o suprafață de teren (neprecizată), ,,conform dispozițiilor legii fondului funciar”, cererea fiind înregistrată sub nr. 3550 din 03.04.1991 (fila 14).
Față de înscrisurile și precizările depuse de C. . reținut că aceasta a refuzat să constituie reclamantei dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren agricole, motivând că reclamanta nu îndeplinea condițiile impuse de art. 19 din Legea nr. 18/1991, deși reclamanta nu a invocat situațiile prevăzute de aceste text de lege, ci a solicitat pur și simplu, atribuirea în proprietate a unui teren agricol, conform legii speciale.
Anexa 10 întocmită de C. comunală B. privește măsurile propuse față de cererile formulate de personalul de specialitate din serviciile publice comunale, cărora li s-a atribuit în folosință terenuri agricole și nu se referea la persoane care au solicitat constituirea dreptului de proprietate, precum reclamanta.
Reclamanta a solicitat în principal obligarea pârâtelor de a-i comunica modul de soluționare a cererii,însă din actele și lucrările dosarului a rezultat clar care este modul de soluționare a cererii sale și poziția pârâtei C. . admiterea cererii principale a reclamantei nu ar fi avut finalitate practică.
Instanța nu a putut primi susținerea reclamantei că pârâta ar fi trebuit să-i comunice în mod special reclamantei soluția asupra cererii sale, mai ales că a locuit în satul Gara B., . a precizat, la solicitarea instanței. Conform procesului verbal de afișare din data de 03.05.1991, tabelele cu persoanele cărora li s-a constituit sau reconstituit dreptul de proprietate li s-a atribuit teren în folosință au fost afișate la sediul Primăriei, iar legea nu prevedea comunicarea acestor tabele.
În ceea ce privește contestarea propunerilor Comisiei locale, s-a precizat că procedura în fața Comisiei județene era o procedură administrativ - jurisdicțională, care nu era obligatorie, conform art.21 alin.4 din Constituție, alineat introdus prin Legea nr. 429/2003 de revizuire a Constituției României. Odată aleasă însă această cale, trebuiau respectate termenele legale de contestare a actelor.
Din centralizatorul privind situația aplicării legii nr. 18/1991 (fila 51) a rezultat că la dispoziția Comisiei comunale B. se află în prezent suprafața de 374 ha, ce putea fi atribuită în proprietate. Prin urmare, dacă în prezent exista încă teren disponibil pentru atribuire în proprietate, la data finalizării operațiunilor de punere în posesie și atribuire în proprietate, respectiv la expirarea termenelor stabilite de lege, C. locală avea în rezervă de terenuri, fiind nejustificat refuzul acesteia de a soluționa favorabil cererea reclamantei.
Aceasta era îndreptățită, în aceste condiții, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr.18/1991. Astfel, ,,În localitățile cu excedent de suprafață agricolă, cu deficit de forță de muncă în agricultură, din terenurile prevăzute la art. 18 se poate atribui în proprietate teren până la 10 ha în echivalent arabil tuturor familiilor care solicită în scris și se obligă să lucreze această suprafață.” Potrivit art. 18 alin.1, ,,Terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei agricole de producție de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat și nu au moștenitori, precum și terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire rămân la dispoziția comisiei.
(2) Toate terenurile cooperativei agricole de producție care nu sunt atribuite conform art. 14 - 17, precum și terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosința cooperativei, rămân, de asemenea, la dispoziția comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptățite, potrivit prevederilor prezentei legi.”
Pentru motivele de fapt și de drept arătate instanța a admis ca întemeiată cererea formulată în subsidiar de către reclamantă și a constituit acesteia dreptul de proprietate pentru suprafața de 500 mp teren în echivalent arabil, pe raza satului Gara B., ., din terenurile aflate în rezerva Comisiei locale B..
De asemenea, având în vedere prevederile art. 116 alin.2 din Legea nr. 18/1991, a obligat pârâta Comisiei locale B. să procedeze la punerea în posesie a reclamantei pentru suprafața menționată, întocmind și procesul verbal de punere în posesie.
Totodată, a obligat pârâta C. județeană V. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să emită pe numele reclamantei titlu de proprietate cu privire la terenul menționat mai sus.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. L. de fond funciar B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
În mod greșit instanța de fond a admis cererea reclamantei si a constituit dreptul de proprietate, de teren de 500 mp. in echivalent arabil, pe raza satului C. B., ., fiind obligata C. Locala B. sa procedeze la punerea in posesie pentru aceasta suprafața de teren.
Astfel, reclamanta nu a îndeplinit condițiile legale pentru a fi admisa solicitarea acesteia, in sensul ca nu îndeplinea condițiile prevăzute de legea 18/1991, respectiv nu a lucrat in ultimii 3 ani, anterior formulării cererii in cadrul CAP sau alte asociații intercooperatiste si nici nu locuia pe raza comunei B., motiv pentru care nu putea beneficia de atribuirea unei suprafețe de teren.
În momentul formulării cererii reclamanta nu a locuit pe raza comunei B. pentru a putea beneficia de prevederile legii 18/1991, respectiv atribuirea unei suprafețe de teren pe care sa-l cultive. Și in prezent aceasta locuiește in V., ., se. A, ., aspect ce reiese din copia CI dar si din certificatul de căsătorie emis de Primăria V. in data de 21.12.1990 sub numărul 340, înscrisuri existente la fila 26, 27 dosar fond. Interpretarea instanței de fond cum că reclamanta ar fi îndreptățită la constituirea dreptului de proprietate pentru 500 m.p. teren conform prevederilor art. 21, al. I, Legea 18/1991, nu este in conformitate eu prevederile legale si nici in conformitate cu situația de fapt.
Astfel, textul de lege reglementează constituirea dreptului de proprietate tot asupra terenurilor agricole situat in extravilan, la care se refera art. 18 din lege, in favoarea familiilor care domiciliază in localitățile cu excedent de suprafața și care se obliga sa lucreze aceasta suprafața (alin. 1 ) si in favoarea familiilor fără pământ sau cu pământ puțin din alte localități, daca-si asuma obligația de a-si stabili domiciliul în . unde se alia terenul, de a-l cultiva si de a renunța la proprietatea avuta in localitatea lor din extravilan (alin. 2).
În aceste condiții, rezulta cu claritate ca instanța de fond nu a procedat corect prin sentința pronunțata, întrucât reclamanta nu domicilia in momentul formulări cererii si nici nu si-a stabilit domiciliul pe raza acestei comune, situație in care nu sunt îndeplinite prevederile art. 21 din Legea nr. 18/1991 in vederea constituirii dreptului de proprietate pentru 500 de mp.
Mai mult, pe raza comunei B. nu exista suprafețe de teren disponibile pentru a putea fi pus la dispoziția reclamantei, iar aceasta nu s-a obligai in niciun fel sa lucreze suprafața de teren solicitată prin cererea formulata.
Un alt motiv pentru care se impune a fi admis recursul, este si faptul ca instanța de fond, a dispus constituirea dreptului de proprietate, "pe raza satului Gara B., .,” situație în care s-ar interpreta faptul că constituirea dreptului de proprietate să fie făcută în intravilan, lucru ce ar fi imposibil de realizat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. Cod proc.civ.
Intimatele, legal citate nu au formulat întâmpinare.
La solicitarea recurentei, s-a întocmit, la data de 09.04.2012, referat în urma verificărilor efectuate în programul DEPABD pentru identificarea domiciliului intimatei L. A..
La data de 10.04.2012 intimata L. A. a depus la dosar precizări prin care a solicitat suspendarea cauzei în baua dispozițiilor art. 244 alin. 2 C.pr.civ. deoarece față de Primarul comunei și mai mulți angajați ai Primăriei s-a început urmărirea penală cu privire la modul de soluționare a cererilor referitoare la familia B. . Prin aceleași precizări, recurenta a arătat că înțelege să invoce faptul că declarația de recurs nu poartă ștampila Comisiei Locale de fond funciar, iar ștampila nu aparține reprezentantului legal.
La termenul din data de 10.04.2012 instanța a respins cererea de suspendare formulată de intimata L. A. în baza dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința orimei instanțe prin prisma motivelor de recurs și văzând și excepția nulității recursului invocată de intimata L. A., asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, în baza dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul va reține următoarele.
În primul rând, excepția nulității recursului nu este întemeiată. Dispozițiile art. 302 ind. 1 C.pr.civ. prevăd expres mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, sub sancțiunea nulității, iar ștampila persoanei juridice sau, precum în prezenta cauză, a autorității publice cu activitate administrativă nu se regăsește printre aceste mențiuni. În consecință, faptul că cererea de recurs ar purta ștampila unității administrativ teritoriale și nu a comisiei locale nu este de natură a atrage sancțiunea nulității recursului.
Referitor la semnarea recursului, tribunalul va reține că atât cererea de recurs trimisă prin fax și înregistrată la data de 07.02.2012, cât și originalul acesteia depus la dosar la data de 09.02.2012 sunt semnate.
Potrivit dispozițiilor art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membrii.
În susținerea excepției, intimata L. A. nu a justificat în nici un fel susținerea că semnătura existentă pe cererea de recurs nu ar aparține Primarului ., în calitate de reprezentant legal al recurentei C. locală de fond funciar B.. De asemenea, comparând respectiva semnătură cu celelalte existente pe întâmpinarea depusă în fața instanței de fond sau pe adresele de înaintare a relațiilor comunicate instanței de recurentă, tribunalul va constata că nu există diferențe între acestea, de natură a face credibilă afirmația intimatei.
În consecință, constatând că cerința semnării recursului a fost îndeplinită corespunzător exigențelor art. 302 ind. 1 C.pr.civ., tribunalul va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata L. A..
În ceea ce privește motivele de recurs invocate de recurentă, tribunalul va reține că acestea sunt întemeiate, în mod greșit reținând prima instanță că intimata L. A. era îndreptățită a beneficia de constituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 500 mp, în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 18/1991.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, în localitățile cu excedent de suprafață agricolă, cu deficit de forță de muncă în agricultură, din terenurile prevăzute de art. 18 (terenuri agricole extravilane care se află la dispoziția comisiei) se poate atribui în proprietate până la 10 ha teren în echivalent arabil tuturor familiilor care solicită în scris și se obligă să lucreze această suprafață.
Potrivit alin. 2 al art. 21, familiile fără pământ sau cu pământ puțin din alte localități, care solicită în scris, pot primi în proprietate până la 10 ha teren în echivalent arabil, cu obligația de a-și stabili domiciliul în comună, oraș sau municipiu, după caz, și de a cultiva pământul primit, renunțând la proprietatea avută în localitatea lor, din extravilan.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că titularii dreptului de constituire a dreptului de proprietate sunt, în primul caz, persoanele care domiciliază în localitățile cu excedent de suprafață agricolă și cu deficit de forță de muncă și respectiv, în cel de-al doilea caz, persoanele care domiciliază în alte localități, care au puțin pământ, cu obligația pentru acestea de a renunța la proprietatea asupra terenurilor agricole din extravilan din alte localități și de a-și stabili domiciliul în localitatea unde se află suprafața de teren ce se va atribui și de ara respectiva suprafață.
Nici din cuprinsul cererii de constituire a dreptului de proprietate înregistrate sub nr. 3550/03.04.1991 și nici din actele și lucrările dosarului nu rezultă însă că intimata îndeplinea aceste condiții.
Astfel, din cuprinsul referatului întocmit la data de 09.04.2012 și din copia cărții de identitate a intimatei rezultă că din anul 1991 și până în prezent aceasta a avut în mod continuu domiciliul în mun. V., jud. V., nu în . nu se va putea reține că aceasta domicilia în . se susține că ar fi localitate cu excedent de suprafață agricolă și nici că și-ar fi stabilit ulterior domiciliul în această localitate.
Prin cererea de constituire a dreptului de proprietate aceasta nu și-a asumat obligația de a lucra suprafața de teren a cărei atribuire o solicită (nici nu a precizat întinderea acestei suprafețe), așa cum prevăd dispozițiile art. 21 din Legea nr. 18/1991. D. în cuprinsul cererii de chemare în judecată a arătat intimata că terenul solicitat s-a aflat în posesia sa și l-a lucrat împreună cu părinții și fratele său, fără însă a individualiza în vreun fel suprafața de teren la care se referă și fără a face dovada deținerii în fapt a vreunei asemenea suprafețe.
De asemenea, susținerile intimatei că la nivelul . fi constituit dreptul de proprietate, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 18/1991 nu justifică presupunerea că și cererea intimatei ar fi fost întemeiată, cele două dispoziții legale reglementând cazuri diferite de constituire a dreptului de proprietate. În același timp, din centralizatorul privind aplicarea Legii nr. 18/1991 nu rezultă că la nivelul . fi atribuit teren în baza dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 18/1991, nefiind întocmită anexa nr. 12 A, potrivit dispozițiilor art. 25 din HG nr. 131/1991 privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, punerea în posesie a proprietarilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate.
Față de aceste considerente, constatând că admiterea acțiunii reclamantei s-a făcut cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 din legea nr. 18/1991 tribunalul, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de C. L. de fond funciar B. împotriva sentinței instanței de fond, pe care o va modifica în parte, în sensul că va respinge cererea subsidiară a reclamantei pentru constituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 500 mp.
Celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu sunt contrare prezentei decizii urmează a fi menținute, inclusiv dispoziția referitoare la respingerea cererii reclamantei privind obligarea pârâtelor la comunicarea modului de soluționare a cererii, în condițiile în care, urmare a analizării pe fond a cererii de constituire formulate de reclamantă, nu se mai impune o asemenea comunicare.
Vor fi înlăturate dispozițiile sentinței recurate care sunt contrare prezentei decizii.
În baza dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. va fi obligată intimata L. A. la plata către recurenta C. L. de fond funciar B. a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată, anume onorariu avocat ales, conform chitanței nr. 171 din 16.03.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata L. A..
Admite recursul declarat de C. L. de fond funciar B. împotriva sentinței civile nr. 23 din 10.01.2012 a Judecătoriei Bârlad, pe care o modifică în parte, în sensul că
Respinge cererea subsidiară a reclamantei pentru constituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 500 mp.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu sunt contrare prezentei decizii și înlătură dispozițiile contrare.
Obligă intimata L. A. la plata către recurenta C. L. de fond funciar B. a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată, anume onorariu avocat ales.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.04.2012.
Președinte, E. R. I. | Judecător, P. C. D. | Judecător, M.-C. Ț. |
Grefier, R. A. |
Red: Ț.M.C./02.05.2012
Tehnored: R.A.
2ex./07.05.2012
Judecătoria Bârlad: judecător N. L.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 543/2012. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 506/2012. Tribunalul... → |
|---|
