Fond funciar. Decizia nr. 611/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 611/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 611/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 611/A/2015
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător A. A.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul B. Ș. domiciliat în București, . nr.3, ., ., în contradictoriu cu intimata C. C. de F. F. . Județeană De F. F. V., intimatul V. C., domiciliat în satul Avrămești, ., împotriva sentinței civile nr. 2529 din 23 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad.
Obiectul cauzei-fond funciar
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința de judecată din data de 05 mai 2015, ce s-au consemnat în încheierea de ședință publică din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, însă din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13 mai 2015, când, deliberând;
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2529 din 23 octombrie 2014, Judecătoria Bârlad a admis cererea pentru constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/9.02.2010, emis titularului V. C., cerere formulată de reclamantul B. Ș. în contradictoriu cu pârâții:
- V. C., C. . pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor; C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
A constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/9.02.2010, emis titularului V. C., nulitate ce privește suprafața de 1 ha 260 m.p. teren situată în extravilanul ., în tarlaua 53, . 1163/48), în pct. „Râpa Glodului”, suprafață delimitată prin pct. 1-2-3-4-1 din anexa nr. 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul B. I. M., ce face parte din prezenta sentință.
A dispus radierea din titlul de proprietate nr._/9.02.2010, emis titularului V. C., a suprafeței de 1 ha 260 m.p. teren situată în extravilanul ., în tarlaua 53, . 1163/48), în pct. „Râpa Glodului”.
A admis în parte cererile prin care reclamantul B. Ș. a solicitat obligarea pârâtei C. . pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să întocmească toate documentele necesare eliberării unui titlu de proprietate pentru suprafețele de 9,58 ha teren și de 1,50 ha teren pădure, situate pe raza satului Avrămești, ., pe numele titularei B. V. și al reclamantului și să înainteze documentația la C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, precum și obligarea pârâtei C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să întocmească un titlu de proprietate pentru suprafețele de 9,58 ha teren și de 1,50 ha teren pădure, situate pe raza satului Avrămești, . titularei B. V. și al reclamantului) și, în consecință:
A constatat că defuncta B. V. și reclamantul B. Ș. sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 5,38 ha teren, situată pe raza satului Avrămești, . (suprafață din care face parte și suprafața de 1 ha 260 m.p. teren, situată în extravilanul ., în tarlaua 53, . 1163/48), în pct. „Râpa Glodului”, cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/9.02.2010, emis titularului V. C.).
A obligat pârâta C. . pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să întocmească documentația necesară reconstituirii, pe numele titularei defuncte B. V. și al reclamantului B. Ș., a dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 5,38 ha teren, situată pe raza satului Avrămești, ., pe vechile amplasamente sau pe amplasamente acceptate de către reclamant și să înainteze documentația la C. Județeană V. de fond funciar în vederea emiterii unui titlu de proprietate (din suprafața totală de 5,38 ha teren face parte și suprafața de 1 ha 260 m.p. teren, situată în extravilanul ., în tarlaua 53, . 1163/48), în pct. „Râpa Glodului”, cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/9.02.2010, emis titularului V. C.).
A respins, ca neîntemeiată, cererea prin care reclamantul B. Ș. a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,50 ha teren pădure.
A obligat pârâta C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să emită, pe numele titularei defuncte B. V. și al reclamantului B. Ș., un titlu de proprietate pentru suprafața de 5,38 ha teren, situată pe raza satului Avrămești, . (suprafață din care face parte și suprafața de 1 ha 260 m.p. teren, situată în extravilanul ., în tarlaua 53, . 1163/48), în pct. „Râpa Glodului”, cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/9.02.2010, emis titularului V. C.).
A obligat pârâta C. . pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.694,47 lei
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul B. Ș. este fiul defuncților B. M., decedat la data de 4.01.1971 și B. V., decedată la data de 25.08.1996.
Din copia-extras din „Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole (BAP) din ., jud. Tutova”, întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948, emis de Arhivele Statului - Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale la data de 20.03.2000 (fila 7, vol. I dosar), rezultă că, în anul 1948, părinții reclamantului, B. M. și B. V., aveau în proprietate suprafața totală de 15 ha 7.685 m.p. teren, din care: 9 ha 3747 m.p. teren arabil; 1.253 m.p. teren grădini; 2 ha 5.000 m.p. teren pășune; 5.000 m.p. teren vie; 1 ha 5.000 m.p. teren pădure; 2.685 m.p. teren curți-construcții; 1 ha 5.000 m.p. alte terenuri; 2 ha teren în hotarul altor sate.
Potrivit registrului agricol din anul 1956, părinții reclamantului, B. M. și B. V., au avut în proprietate suprafața de 9,58 ha teren. La rubrica „ieșiri” din acest registru agricol a fost înscrisă mențiunea „folo Sfat” pentru suprafața de 4,15 ha teren (fila 30, vol. I dosar).
Potrivit registrului agricol din anii 1956, 1959-1960, părinții reclamantului, B. M. și B. V., au avut în proprietate suprafața de 5,43 ha teren (filele 30 și 31, vol. I dosar). În anul 1958 părinții reclamantului au avut în proprietate 5,54 ha teren.
Prin înscrisul sub semnătură privată intitulat „Declarație” din data de 6.07.1956 (fila 67, vol. I dosar), B. M. (tatăl reclamantului) a declarat că în anul 1950 el a dat fiicei sale B. J. o suprafață de 3 ha teren arabil, din care: 2 ha din pct. „Lungașa”; 40 ari la pct. „Râpa Glodului”; 30 ari la pct. „Lungașa”; 20 ari la pct. „Lângă Cimitir”; 10 ari la pct. „Valea Nouă”.
Prin Hotărârea nr.119/4.09.1991 emisă de C. Județeană V. de aplicarea a Legii fondului funciar, au fost validate măsurile stabilite de C. . funciar. În Tabelul nominal, la nr. crt. 12 - Anexa nr. 2.a la hotărârea menționată, a fost înscrisă B. V. cu mențiunile: suprafața cu care s-a înscris în C.A.P.- 5,43 ha; suprafața solicitată- 10 ha; suprafața stabilită conform legii- 4,88 ha (filele 93-95, vol. I dosar). La nr. crt. 13 din același Tabel nominal a fost înscrisă B. J., cu mențiunile: suprafața agricolă cu care s-a înscris în C.A.P.- 5,09 ha; suprafața agricolă solicitată în proprietate- 5,09 ha; suprafața stabilită conform legii- 4,51 ha.
Conform adeverinței nr. 701/5.10.1991, emisă de C. . funciar, prin Hotărârea nr.119/5.09.1991 a Comisiei Județene V. de fond funciar s-a stabilit mamei reclamantului, B. V., dreptul de proprietate pentru suprafața de 8,60 ha teren (fila10, vol. I dosar).
Prin adresa nr. 1400/26.03.2014 (fila 29, vol. I dosar), Primăria . instanței că părinții reclamantului s-au înscris în C.A.P. cu suprafața de 5,43 ha teren și au fost validați în Anexa 2.a la Legea nr.18/1991 cu suprafața de 4,88 ha teren. Adeverința nr. 701/5.10.1991 emisă de Primăria Voinești nu este conformă cu Anexa 2.a la Legea nr.18/1991 deoarece la poziția 12.1-2 suprafața validată este de 4,88 ha, și nu de 8,60 ha, așa cum s-a înscris în adeverință. Din verificările efectuate în evidențele primăriei, a rezultat că nu s-au formulat contestații la suprafața validată de 4,88 ha, așa cum a fost înscrisă în Anexa 2.a, și se poate întocmi titlu de proprietate numai pentru 5,34 ha teren, pe care a avut-o în proprietate defuncta B. V. în perioada 1959-1963.
Prin cererea înregistrată la Primăria .. 1341/3.04.1998 (filele 84-85, vol. I dosar), reclamantul B. Ș. a solicitat ca, în baza Legii nr. 169/1997, să i se aprobe suplimentarea suprafeței de 8,60 ha teren agricol înscrisă în adeverința nr. 701/5.10.1991, cu suprafața de 45.044 m.p. Reclamantul a precizat că această suprafață de teren se compune din următoarele:
- suprafața de 0,556 m.p. reprezintă cota de 10% de reducere, aplicată inițial, reducere a cărei anulare a solicitat-o reclamantul prin cererea menționată;
- suprafața de 5.192 m.p. teren reprezintă o parcelă de teren pe care tatăl lui a cumpărat-o în anul 1937 de la C. Bandrilă, teren care nu a fost înscris în registrul agricol din 1956-1958, dar a fost înscris în registrul agricol din 1959-1963 în pct. „La Bandila”;
- suprafața de 5.012 m.p. teren, situată în vecinătatea terenului mai sus menționat, reprezintă o parcelă cumpărată de tatăl reclamantului în anul 1938 de la V. A.. G., teren ce nu figurează în registrul agricol din 1956-1958, dar figurează în registrul agricol din 1959-1963 sub denumirea „Peste R.”;
- suprafața de 4.565 m.p. teren situată în zona „Râpa Glodului”, reprezintă o fostă livadă de pruni, defrișată de C.A.P., cumpărată de mama reclamantului în 3 etape succesive, în perioada 1937-1938 de la C. C., M. C. și P. C., în perioada 1937-1938. Acest teren, cunoscut sub denumirea „Livada lui C.”, nu a fost individualizat în registrul agricol;
- suprafața 20.720 m.p. teren, situată în zona „Valea M.”, care nu figurează în registrul agricol, ci numai în cererea de înscriere în C.A.P. a tatălui reclamantului din data de 8.03.1960.
Reclamantul a mai arătat că, potrivit actului din 24.11.1899, bunicul său N. I. B. a cumpărat de la tatăl său, I. B., 7,5 stânjeni (lățime), iar conform actului din 25.10.1896 a mai cumpărat de la sora lui Z. Vănău încă 5 stânjeni lățime, reprezentând terenul învecinat. Aceste două parcele totalizează 12,5 stânjeni (28 m.l. lățime). Lungimea acestui teren este din Z. Uricani (est), până la Z. Crlănești, în care este cuprinsă și pădurea.
Prin adresa nr. 2045/2.06.2014 (fila 133, vol. I dosar instanță), Primăria . instanței că cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri, formulată de reclamantul B. Ș. și înregistrată cu nr. 1341/3.04.1998 la Primăria . soluționată prin emiterea Hotărârii Comisiei Județene V. de fond funciar nr. 4/29.01.2001 și înscrierea lui B. Ș. în Anexa nr. 3 a acestei hotărâri cu suprafața de 9,10 ha teren. Acțiunea de emitere a titlului de proprietate este în faza de pretitlu, înregistrat cu nr. 12/3.03.2013, document pe care secretarul comisiei refuză să-l semneze deoarece reclamantul nu a prezentat acte din care să rezulte calitatea sa de moștenitor al defuncților B. M. și B. V..
Prin Hotărârea nr.4/29.01.2001, emisă de C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, au fost validate propunerile Comisiei . funciar în condițiile Legii nr. 1/2000.
Astfel, la nr. crt. 358 din Tabelul nominal - Anexa nr.3 la Hotărârea nr.4/29.01.2001, emisă de C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, privind persoanele cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit Legii nr.18/1991, în limita suprafeței de până la 10 ha de familie și cărora li s-a aplicat cota de reducere de peste 5%, care au solicitat prin cerere acest teren, conform prevederilor art. 9 alin.2 din Legea nr.18/1991- s-a stabilit reclamantului B. Ș. dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha teren din rezerva primăriei. Conform datelor din Tabelul anexă menționat, din totalul suprafeței de 9,10 ha teren deținută în proprietate, lui B. Ș. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 8,60 ha teren, urmând să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru diferența de 0,50 ha teren (fila 186, vol. I dosar și fila 37 vol. II dosar).
Din actele dosarului, nu rezultă că reclamantul ar fi formulat contestație împotriva măsurilor dispuse prin Hotărârea nr. 4/29.01.2001 a Comisiei Județene V. de fond funciar.
Conform registrului agricol din 1959-1961, B. J., sora reclamantului, a avut în proprietate suprafața totală de 4,99 ha teren, situată pe raza . (fila 44, vol. I dosar).
Potrivit registrului agricol din perioada 1959-1961, pârâtul V. C. a avut în proprietate suprafața totală de 2,85 ha teren, din care: 1 ha teren arabil în Tutova; 0,50 ha teren fânețe în Tutova; 0,28 ha teren arabil în pct. „La Păr”; 0,90 ha teren arabil la pct. „Chișteală”; 0,10 ha vie la pct. „Chișteală”; 0,07 ha teren clădiri, situate pe raza . (fila 54, vol. I dosar).
Prin cererea înregistrată la Primăria .. 265/14.01.1998, pârâtul V. C. a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,26 ha teren (fila 52, vol. I dosar).
Prin titlul de proprietate nr._/9.02.2010, s-a reconstituit titularului-pârât V. C. dreptul de proprietate pentru suprafața de 3 ha 8.800 m.p. teren, situată pe raza ., suprafață din care face parte și suprafața de 1 ha 260 m.p. teren arabil din în extravilanul . 53, . pct. „Râpa Glodului”.
Prin pretitlul de proprietate nr. 12/3.03.2012, s-a stabilit ca reclamantului B. Ș. să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 9 ha 1.000 m.p. teren, situată pe raza satului Avrămești, ., din care: 7 ha 1.000 m.p. teren extravilan și 2 ha teren intravilan (fila 11, vol. I dosar).
Prin adresa nr. 1798/8.04.2014 (fila 50, vol.I), Primăria . instanței că nu a fost emis încă reclamantului un titlu de proprietate din cauză că secretarul comisiei locale de fond funciar refuză semnarea pretitlului de proprietate. Astfel, din referatul întocmit la data de 15.03.2013 (fila 51, vol. I), rezultă că Dominteanu S., secretarul comunei Voinești, refuză să semneze pretitlul de proprietate înregistrat cu nr. 12/3.03.2013, întocmit pe numele reclamantului B. Ș., din cauză că reclamantul nu a prezentat niciun act din care să rezulte calitatea acestuia de moștenitor al defuncților B. M. și B. V., iar B. V. figurează în anexa 2 a la Legea nr.18/1991 cu suprafața validată de 4,88 ha teren.
Prin declarația dată în instanță, martorul Puțirac P., propus de reclamant, a arătat că el cunoaște că părinții reclamantului au avut în proprietate suprafața de 3 ha teren situată în pct. „Râpa Glodului” din satul Avrămești. Martorul a mai declarat că suprafața de 1 ha 260 m.p. teren din pct. „Râpa Glodului”, înscrisă în titlul de proprietate emis pârâtului V. C. a fost anterior proprietatea părinților reclamantului. Anterior înființării C.A.P., părinții reclamantului aveau în proprietate o suprafață de 10-15 ha teren și din această cauză tatăl reclamantului a fost deținut în închisoare.
Prin declarația dată în instanță, martorul T. G., propus de reclamant, a arătat că el cunoaște terenurile de 9,58 ha arabil și de 1,50 ha pădure ce au fost proprietatea părinților reclamantului, situate pe raza satului Avrămești, . primăvara anului 2014, aceste terenuri sunt deținute de către reclamant. Anterior, aceleași terenuri au fost deținute de către Dominteanu S. care este secretarul . către fratele acestuia, Dominteanu C.. Reclamantul deține în prezent aceste terenuri ca o consecință a cererii de chemare în judecată. Conform declarației martorului, părinții reclamantului au avut în proprietate o suprafață de peste 20 ha teren pe raza satului Avrămești. Reclamantul a avut 4 frați, din care trei frați sunt decedați și mai este în viață B. I., sora reclamantului, care a renunțat la drepturile ei cu privire la terenuri. Din totalul celor 20 ha teren, părinții reclamantului au dat ca zestre o suprafață de 5,19 ha teren fiicei lor B. J., care este decedată și care are 3 copii. În actele emise de Arhivele Statului s-a consemnat că părinții reclamantului au avut doar 15 ha teren, suprafață din care trebuie scăzută suprafața de teren dată ca zestre fiicei B. J., iar diferența de teren rezultă din înscrisuri sub semnătură privată. Ca urmare, potrivit declarației martorului, reclamantul este îndreptățit să i se reconstituie o suprafață de 10 ha teren. Părinții reclamantului au avut în pct. „Râpa Glodului” terenuri în suprafață de 3,50 ha. Terenul din pct. „Râpa Glodului”, înscris în titlul de proprietate emis pârâtului V. C. a fost anterior înființării CAP proprietatea părinților reclamantului.
Pentru soluționarea cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare topografice.
Astfel, prin raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul B. I. M., depus la dosarul instanței la data de 23.09.2014, filele 74-96, vol. II dosar, s-au stabilit următoarele:
Conform Copiei-extras din „Borderoul populației, proprietăților și exploatațiilor agricole (BAP) din ., jud. Tutova, întocmit conform recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948, B. M. și B. V. figurau cu următoarele suprafețe: B. M.-9 ha 2685 m.p.- 7 parcele; B. V.- 6 ha 5.000 m.p.- 4 parcele, totalul suprafețelor exploatate fiind de 15 ha 7.685 m.p.; parcele nu sunt individualizate pe amplasamente.
Conform înscrisului sub semnătură privată denumit „Declarație” din data de 6.07.1956, B. M. a dat fiicei sale B. J. suprafața de 3 ha, din care: 2 ha teren arabil în pct. Lungașa; 40 ari la pct. Râpa Glodului; 30 ari la pct. Lungașa; 20 ari în pct. Lângă cimitir. În registrul agricol din 1959-1963, B. J. figura cu suprafața de 4,89 ha teren.
La sediul Primăriei . fost găsit registrul agricol din 1951-1955, rolul lui B. M..
În anul 1956 B. M. figura în registrul agricol din 1956-1958 cu suprafața totală de 9,58 ha teren, astfel: R. Glodului- 3 ha arabil; R. Glodului- 0,20 ha pășuni; Pe șes- 0,30 ha arabil; Pe șes- 0,30 ha pășune; Lungașa- 0,90 ha arabil; Lungașa- 0,10 ha pășune; Analog- 0,75 ha arabil; Fundătura- 2,50 ha arabil; Fundătura- 0,50 ha pășune; Peste casă- 0,50 ha vie; Pe deal- 0,13 ha vie; V. . arabil; vatră . clădiri. La rubrica „notări asupra terenurilor gospodăriei”, în anul 1956 este menționată ieșirea suprafeței de 4,15 ha (3,65 arabil și 0,50 pășune) folo. sfat. În urma ieșirii suprafeței de 4,15 ha, la data de 1.07.1956, B. M. mai figura cu suprafața de 5,43 ha.
În anii 1959-1960 B. M. figura în registrul agricol din 1959-1963 cu suprafața totală de 5,43 ha, astfel: R. Glodului-1 ha arabil; Pe șes- 0,50 ha arabil; Lungașa- 0,90 ha arabil; Analog- 0,75 ha arabil; Peste râpă- 0,95 ha arabil; 0,70 ha pășune; Pe casă- 0,54 ha vie; curți și clădiri- 0,10 ha.
La obiectivul stabilit de instanță de a se identifica cu ce suprafață de teren s-a înscris în C.A.P. B. M., prin raportul de expertiză s-a menționat că nu a fost găsit un astfel de document la sediul Primăriei . agricole din 1956-1958 și din 1959-1963 se poate trage concluzia că B. M. avea la data de 1.01.1956 suprafața de 9,58 ha teren și că s-a înscris/a predat/i-a fost luată la întovărășirea „G. D.” și C.A.P., suprafața de 8,88 ha (9,58 - 0,70), astfel: 4,15 ha în 1956 („folo. sfat”) și 4,73 ha în 1961 (5,43-0,70), diferența de 0,70 rămânându-i în folosință. Expertiza a apreciat că această suprafață de 9,58 ha teren trebuia avută în vedere și a fost avută în vedere de către C. . funciar la propunerea pentru validarea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor iar amplasamentul acestei suprafețe de teren este următorul: R. Glodului- 3 ha arabil; R. Glodului- 0,20 ha pășuni; Pe șes- 0,30 ha arabil; Pe șes- 0,30 ha pășune; Lungașa- 0,90 ha arabil; Lungașa- 0,10 ha pășune; Analog- 0,75 ha arabil; Fundătura- 2,50 ha arabil; Fundătura- 0,50 ha pășune; Peste casă- 0,50 ha vie; Pe deal- 0,13 ha vie; V. . arabil; vatră . clădiri.
Conform expertizei, în adeverința nr. 701/5.10.1991 emisă pentru B. V., a fost înscrisă suprafața de 8,60 ha teren. Prin aplicarea unei cote de reducere de 10% asupra suprafeței de 9,58 ha rezultă o suprafață de 8,62 ha, suprafață ce corespunde cu cea înscrisă în adeverință. În anul 1991, când a fost emisă adeverința, în . aplicat un coeficient de reducere de 10%, iar prin Hotărârea nr.119/4.09.1991 a Comisiei Județene V. de fond funciar B. V. a fost validată pentru suprafața de 4,88 ha (5,43 ha- 10%). Deși suprafața înscrisă în adeverință este de 8,60 ha (9,54 ha- 10%), suprafața validată prin Hotărârea nr.119/4.09.1991 a Comisiei Județene V. de fond funciar a fost de 4,88 ha (5,43 ha- 10%).
Prin raportul de expertiză s-a reținut că la sediul Primăriei . o situație completă a cererilor formulate de cetățeni pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Din documentele puse la dispoziție, rezultă că B. V. și fiul acesteia B. Ș. au depus următoarele cereri: cererea din anul 1991, înregistrată la Primăria .. 543/18.03.1991 și, urmare a acestei cereri, în Hotărârea nr. 119/4.09.1991, anexa nr.2 a, la nr. crt. 12.1-2 a fost înscrisă B. V., cu suprafața solicitată de 10 ha și cu suprafața validată de 4,88 ha; cererea nr. 1341/3.04.1998 formulată de B. Ș. prin care acesta a solicitat o diferență de suprafață de 45.044 m.p.
Cererea nr. 1341/3.04.1998, prin care B. Ș. a solicitat o diferență de suprafață de 45.044 m.p., a fost soluționată prin Hotărârea nr. 4/29.01.2001 a Comisiei Județene V. de fond funciar unde în anexa nr. 3, la nr. crt. 358 este înscrisă B. V. cu suprafața totală de 9,10 ha, din care: 8,60 ha suprafața înscrisă în adeverința nr. 701/5.10.1991; 0,50 ha, reconstituire peste reducerea de 5% și prin pretitlul de proprietate nr.12/3.03.2012, emis pe numele lui B. Ș., pentru suprafața de 9,10 ha. Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor după autorul B. Ș. nu a fost finalizată prin emiterea unui titlu de proprietate, deoarece secretarul comisiei a refuzat să semneze documentele.
Expertiza a stabilit că pentru suprafața de 8,60 ha teren, înscrisă în adeverința nr. 701/5.10.1991, emisă de C. . funciar, în baza Hotărârii nr.119/5.09.1991 a Comisiei Județene V. de fond funciar, nu a fost emis niciun titlu de proprietate pe numele mamei reclamantului, B. V., nici pe numele moștenitorilor acesteia.
Prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la Primăria .. 1341/3.04.1998, reclamantul B. Ș. a solicitat o diferență de 45.044 m.p.
Cu privire la suprafața de 1 ha 260 m.p. teren, înscrisă în titlul de proprietate nr._/9.02.2010, emis titularului V. C., expertiza a stabilit că, anterior cooperativizării, această suprafață de teren era înscrisă în rolul lui B. M.. În prezent, această suprafață de 1 ha 260 m.p. teren are categoria de folosință arabil, este situată în extravilanul satului/., în tarlaua 53, . pct. Râpa Glodului, are vecinătățile: N- moștenitori B. V.; E- drum exploatare 1161; S- S. Gh. I.; V- moștenitori B. V. și a fost delimitată prin pct. 1-2-3-4-1 din anexa nr. 1 la raportul de expertiză. Conform raportului de expertiză, în anul 1956 V. C. era înscris în registrul agricol cu suprafața totală de 2,85 ha teren, în pct. „Tutova”; „La Păr”; „Chișteală”; vatră . agricol rezultă că, anterior cooperativizării, V. C. nu a avut terenuri în pct. „Râpa Glodului”.
Prin raportul de expertiză s-a mai stabilit că suprafața de 1 ha 260 m.p. teren din tarlaua 53, . 1163/48) din pct. „Râpa Glodului”, înscrisă în titlul de proprietate nr._/9.02.2010, emis titularului V. C., a aparținut anterior cooperativizării lui B. M., făcând parte din suprafața de 3,20 ha înscrisă în registrul agricol din 1956-1958.
Raportul de expertiză întocmit de expertul B. I. M. a fost avizat de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară V. prin procesul-verbal de recepție nr. 303/9.10.2004, lucrarea fiind declarată „Admisă”.
Privitor la cererea prin care reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/9.02.2010, emis titularului V. C., nulitate ce privește suprafața de 1 ha 260 m.p. teren situată în extravilanul ., în tarlaua 53, . pct. „Râpa Glodului”, în cauză sunt incidente prevederile art. III alin.1 lit. a pct. (ii) din Legea nr. 169/1997, potrivit cărora sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reținut că suprafața de 1 ha 260 m.p. teren din tarlaua 53, . 1163/48) din pct. „Râpa Glodului”, înscrisă în titlul de proprietate nr._/9.02.2010, emis titularului V. C., a aparținut anterior cooperativizării lui B. M. (tatăl reclamantului), făcând parte din suprafața de 3,20 ha înscrisă în registrul agricol din 1956-1958.
Reținând că suprafața de teren de 1 ha 260 m.p. teren din tarlaua 53, . 1163/48) din pct. „Râpa Glodului”, înscrisă în titlul de proprietate nr._/9.02.2010, nu a fost proprietatea pârâtului V. C., cererea în constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, formulată de reclamant, este întemeiată, urmând să fie admisă.
În consecință, prima instanță a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/9.02.2010, emis titularului V. C., nulitate ce privește suprafața de 1 ha 260 m.p. teren situată în extravilanul ., în tarlaua 53, . 1163/48), în pct. „Râpa Glodului”, suprafață delimitată prin pct. 1-2-3-4-1 din anexa nr. 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expertul B. I. M., ce face parte din prezenta sentință.
S-a dispus radierea din titlul de proprietate nr._/9.02.2010, emis titularului V. C., a suprafeței de 1 ha 260 m.p. teren situată în extravilanul ., în tarlaua 53, . 1163/48), în pct. „Râpa Glodului”.
Privitor la celelalte capete de cerere (cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei C. . pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să întocmească toate documentele necesare eliberării unui titlu de proprietate pentru suprafețele de 9,58 ha teren și de 1,50 ha teren pădure, situate pe raza satului Avrămești, ., pe numele titularei B. V. și al reclamantului și să înainteze documentația la C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, precum și obligarea pârâtei C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să întocmească un titlu de proprietate pentru suprafețele de 9,58 ha teren și de 1,50 ha teren pădure, situate pe raza satului Avrămești, . titularei B. V. și al reclamantului), sintetizând cu privire la probele administrate, din datele înscrise în Hotărârea nr. 119/4.09.1991 a Comisiei Județene V. de fond funciar, rezultă că B. V., mama reclamantului, a solicitat, în condițiile Legii nr.18/1991, să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren, însă B. V. a fost validată numai pentru suprafața de 4,88 ha teren, având în vedere că suprafața de teren cu care s-a înscris în C.A.P. a fost de 5,43 ha teren. Împotriva acestei măsuri nu s-a formulat contestație.
Ulterior, în condițiile Legii nr. 169/1997, prin cererea înregistrată la Primăria .. 1341/3.04.1998, reclamantul B. Ș. a solicitat ca, în completarea suprafeței de 8,60 ha teren agricol, înscrisă în adeverința nr. 701/5.10.1991, să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru încă o suprafață de 45.044 m.p. teren. Această din urmă cerere a fost validată prin Hotărârea nr. 4/29.01.2001 a Comisiei Județene V. de fond funciar pentru suprafața de 0,50 ha teren. În Tabelul nominal- anexa nr. 3, nr. crt. 358, la Hotărârea nr. 4/29.01.2001 s-a consemnat că, din totalul suprafeței de 9,10 ha teren deținută în proprietate, lui B. Ș. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 8,60 ha teren, urmând să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru diferența de 0,50 ha teren.
La data de 4.09.1991, când a fost emisă Hotărârea nr. 119/4.09.1991 a Comisiei Județene V. de fond funciar, prin care numitei B. V. (mama reclamantului) i s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4,88 ha teren, erau în vigoare prevederile art. 29 alin.1-2 din HG nr. 131/1991, potrivit cărora
„După definitivarea tabelelor anexă nr. 2 - 20 și aprobarea lor prin proces-verbal de către comisiile comunale, orășenești sau municipale, acestea vor fi afișate la sediul consiliului local pentru luarea la cunoștință de cei interesați. Fiecare tabel va fi semnat de membrii comisiei, cu mențiunea datei afișării.
Persoanele nemulțumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de către comisiile comunale, orășenești sau municipale pot face, în termen de 5 zile de la comunicare, contestație adresată comisiei județene, pe care o depun la secretariatul comisiei comunale, orășenești sau municipale, care este obligat să o înregistreze și să o înainteze, prin delegat, la secretarul comisiei județene, în termen de 3 zile”.
La data de 29.01.2001, când a fost emisă Hotărârea nr. 4/29.01.2001 a Comisiei Județene V. de fond funciar, prin care reclamantului B. Ș. i s-a validat dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha teren, erau în vigoare prevederile art. 26 alin.1-2 din HG nr. 1172/2001 (HG nr. 1172/2001 a abrogat HG nr. 131/1991; HG nr. 1172/2001 a fost abrogată prin HG nr. 890/2005).
Astfel, conform art. 26 alin.1-2 din HG nr. 1172/2001 „(1) După definitivarea tabelelor anexă nr. 2 - 20 și aprobarea lor prin proces-verbal de către comisiile comunale, orășenești sau municipale, acestea vor fi afișate la sediul consiliului local pentru luarea la cunoștință de cei interesați. Fiecare tabel va fi semnat de membrii comisiei, cu mențiunea datei afișării. (2) Persoanele nemulțumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de către comisiile comunale, orășenești sau municipale pot face, în termen de 5 zile de la comunicare, contestație adresată comisiei județene, pe care o depun la secretariatul comisiei comunale, orășenești sau municipale, care este obligat să o înregistreze și să o înainteze, prin delegat, la secretarul comisiei județene, în termen de 3 zile”.
Din probele administrate, rezultă că nici mama reclamantului, B. V. (decedată la 25.08.1996) și nici reclamantul nu au formulat contestații împotriva Hotărârilor nr. 119/4.09.1991 și nr. 4/29.01.2001 ale Comisiei Județene V. de fond funciar, prin care s-a validat să se reconstituie numitei B. V. și reclamantului B. Ș. dreptul de proprietate pentru suprafețele de 4,88 ha teren, respectiv de 0,50 ha teren.
A concluzionat instanța de fond, că reclamantul și mama sa defunctă, B. V., sunt îndreptățiți să li se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 5,38 ha teren (4,88 ha + 0,50 ha), suprafață pentru care ei au fost validați prin Hotărârile nr. 119/4.09.1991 și nr. 4/29.01.2001 ale Comisiei Județene V. de fond funciar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel B. Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
Cu privire la reconstituirea celor 5,38 ha de teren.
Instanța a stabilit că prin hotărârea 119 din 4 septembrie 1991 mamei apelantului i s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate pentru 4,88 ha.
Acest lucru este greșit pentru că prin hotărârea 119 din 4 septembrie 1991 mamei apelantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 8,60 ha teren, iar în urma acestei hotărâri i-a fost eliberată adeverința 701 din 05.10.1991.
Prima instanță a reținut în mod greșit că nu s-a făcut nici-o contestație cu privire la suprafața de 4,88 ha.
La data de 10.09.1991 arată apelantul că a expediat către C. C. de F. F. Voinești și către C. Județeană contestație cu privire la modul de soluționare a cererii de reconstituire de către comisia județeană care validase doar 4,88 ha.
Dovezile de expediere a contestației pe care a expediat-o atât la comisia comunală cât și la cea județeană se află la filele 41 și 42 din primul volum al dosarului.
Contestația formulată a fost admisă și a fost majorată suprafața validată de la 4,88 ha. la 8,60 ha.
Hotărârea 119 din 1991 a fost dată în data de 04.09.1991, contestația a fost depusă în 10.09.1991, iar adeverința de proprietate a fost eliberată în data de 05.10.1991, la mijloc fiind 25 de zile, timp în care a fost rezolvată contestația sa.
C. județeană a recunoscut greșeala comisiei comunale care nu luase în calcul suprafața de de 4,15 care apare în registrul agricol la tatăl apelantului B. M. în anul 1956 la rubrica „Ieșiri" cu mențiunea „folo sfat".
Acesta suprafața a fost luată în folosință de Sfatul Popular rămânând în continuare proprietatea tatălui apelantului.
In registrul agricol din anul 1956, B. M. apare cu suprafața de 9,58 ha. Tot în anul 1956 apare cu restul de 5,43 după ce luase Sfatul Popular în folosință cele 4,15 ha.
Se arată de către apelant că potrivit actului emis de Arhivele Statului aflat la fila 7 din volum 1 al dosarului, tatăl său B. M. a avut în proprietate 15,76 ha în 11 parcele. |
Din această suprafață de 15,76 ha, 5 ha au fost date zestre sorei sale B. J..
Ulterior, în baza legii 169/1997, B. Ș., a făcut cerere de reconstituire înregistrată sub nr. 1341 din 1998 și a cerut în completarea suprafețe de 8,60 recunoscută prin hotărârea comisie județene 119 din 1991 (în baza căreia s-a eliberat și adeverința pentru 8,60 ha) să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru încă 45.044 mp, 0,5 ha proveneau din suprafața care era menționată în actul de la arhivele statului, iar diferența provenea din actele sub semnătură privată prin care au cumpărat părinții săi diferite suprafețe de teren pe care le-a nominalizat si în cererea de reconstituire.
Prin hotărârea 4 din 29.01.2001 comisia județeană a validat doar 0,5 ha teren completând cele 8,60 ha pe care le primisem în anul 1991, în total rezultând o suprafață de 9,10 ha.
In hotărârea nr. 4 din 2001 aflată la fila 166-168 din volumul 1 din dosar, apelantul figurează că ar fi cerut suprafața de 9,10 ha, că avea reconstituit deja suprafața de 8,60 și a mai primit 0,50 ha (a se vedea poziția 358 din tabelul anexă a hotărârii).
Dacă nu ar fi fost o situație reală în hotărârea 119 din 1991, respectiv cea cu 8,60 ha, nu avea cum să se preia la un interval de 10 ani în hotărârea nr. 4 din 2001 faptul că a primit 8,60 în anul 1991.
Mai arată apelantul că în hotărârea 119 din 1991 (ca de altfel în toate hotărârile comisie județene) nu se specifică câte pagini are anexa la hotărâre, acestea
putând fi scoase și înlocuite după bunul plac acel celor interesați. Paginile din tabelul anexă nu sunt semnate de membrii comisiei și nici nu sunt numerotate.
Singura dovadă incontestabilă că a fost validat cu suprafața de 8,60 ha este adeverința de proprietate nr. 701 din 05.10.1991 și hotărârea nr. 4 din 29.01.2001.
Ca o încoronare a recunoașterii de către membrii comisiei comunale a suprafețe de 9,10 ha este și faptul că în 2012 i s-a întocmit pretitlul de proprietate cu nr. 12 din 03.03.2012 în care i s-a recunoscut că are dreptul la suprafața de 9,10 ha.
Cu privire la suprafața de 1 ha și 260 mp.
Instanța în mod greșit a reținut că suprafața de teren de 1 ha și 260 mp se include în cei 4,88 ha (9,10 ha).
Această suprafață este separată de cea de 9,10 ha și nu trebuia inclusă în cea deja recunoscută.
După cum se observă și din pretitlul de proprietate nr. 12 din 03.03.2012 suprafața de 1 ha și 260 mp din punctul Râpa Glodului care a fost inclusă în titlul lui V. C. nu face parte din cei 9,10 ha care i-au fost recunoscuți.
Terenul de 1 ha și 260 mp face parte din totalul de 15 ha și 7685 mp, suprafață avută în proprietate de părinți conform actului de la arhivele statului.
Cu privire la suprafața de 1,5 ha pădure.
Instanța a respins în mod greșit cererea de reconstituire cu privire la suprafața de pădure, motivând că la dosar nu există dovezi.
La dosar există dovezi, în sensul existenței suprafeței de 1,5 ha pădure ce au avut-o părinții apelantului.
Conform actului de la arhivele statului ce evidențiază proprietatea părinților săi la data de 01.01.1948, pe verso, la poziția 5 se prevede expres faptul că părinții apelantului au deținut 1,5 ha pădure.
Cu privire la obligarea comisiilor la întocmirea documentelor.
Având în vedere cele arătate mai sus, și capetele de cerere prin care au fost obligate comisiile comunale, respectiv județeană, să întocmească documentele, inclusiv titlul de proprietate, doar pentru suprafața de 5,38 ha au fost soluționate în mod greșit.
Cu privire la cheltuielile de judecată arată apelantul că acțiunea trebuia admisă în tot, iar cheltuielile judiciare trebuiau plătite de pârâți în totalitatea lor. Intimatele legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/91, constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate se face la cererea persoanei îndreptățite.
Prin relațiile comunicate de Primăria Voinești la data de 26.03.2014, se arată că în anul 1956 B. M. tatăl apelantului, figura înscris în registrul agricol cu suprafața de 9, 58, dar în anul 1957, suprafața de 9, 58 ha a fost diminuată cu 4, 15 ha rămânând cu diferența de 5, 34 ha.
Astfel ca urmare a cererii formulate, mamei apelantului, defunctei B. V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 8, 60 ha teren, iar în urma acestei hotărâri i-a fost eliberată adeverința nr. 701 din 05.10.1991 ( fila 10 dosar fond).
Este adevărat că intimata C. Locală de F. F. Voinești, prin Hotărârea nr. 119 din 04.09.1991 a Comisiei Județene V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a validat inițial numai suprafața de 4, 88 ha, dar în data de 05.10.1991, ulterior hotărârii, s-a eliberat adeverință de proprietate nr. 701 pentru suprafața de 8, 60 ha, astfel că prin emiterea adeverinței mama apelantului nu mai avea motive să conteste hotărârea de validare a Comisiei Județene.
În baza legii nr. 169/97, apelantul B. Ș. a formulat cerere de reconstituire înregistrată sub nr. 1341 din 1998 și a cerut în completarea suprafeței de 8, 60 ha recunoscută prin hotărârea comisiei județene nr. 119/91, să i se reconstituie dreptul de proprietate și pentru suprafața de 45 044 mp.
Prin Hotărârea nr. 4 din 29.01.2001, C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate V. a validat suprafața de 0, 5 ha teren completând cele 8, 60 ha teren pe care mama apelantului le primise în anul 1991, în total rezultând o suprafață de 9, 10 ha.
C. Județeană a recunoscut greșeala comisiei locale care nu luase în calcul suprafața de 4, 15 ha care apare în registrul agricol la tatăl apelantului în anul 1956 la rubrica „ ieșiri” cu mențiunea „ folo sfat”.
În anul 2012, pe numele apelantului, s-a întocmit pretitlu de proprietate nr. 12 din 03.03.2012 în care i s-a recunoscut că are dreptul la suprafața de 9, 10 ha, astfel că sub acest aspect apelul formulat de apelantul B. Ș. este întemeiat, acesta fiind îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 9, 10 ha teren și nu 4, 88 ha cum a reținut instanța de fond.
Referitor la solicitare apelantului petent de obligare a Comisiei Comunale de F. F. Voinești, să întocmească documentele necesare pentru eliberarea Titlului de Proprietate, pentru diferența de 0, 48 ha teren agricol și 1 ha pădure, tribunalul reține că legea nr. 18/91 a recunoscut anumitor categorii de persoane fie dreptul de proprietate asupra unor categorii de terenuri agricole sau neagricole, fie dreptul de stabilire la cerere, prin reconstituire sau constituire a proprietății private asupra unor terenuri agricole, neagricole sau forestiere, exercitarea acestui drept urmând a se face numai într-un anumit termen, sub sancțiunea decăderii.
Legea nr. 18/91 a fost modificată de mai multe ori în decursul timpului prin legea nr. 169/97, legea nr. 1/2000, legea nr. 247/2005, prin aceste modificări extinzându-se categoriile de persoane fizice sau juridice care beneficiază de prevederile legii, înlăturând unele restricții, între acestea fiind și persoanele care, anterior, din diferite motive, nu formulaseră cereri de reconstituire.
Cererile trebuiau depuse la comisiile comunale, orășenești sau municipale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a noii legi.
Termenul de depunere a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor șa cum a fost el stabilit și de legea nr. 18/91, modificată prin legea nr. 247/2005 este un termen de decădere.
Prin neformularea cererii de reconstituire în interiorul termenului de decădere, partea pierde însuși dreptul său civil la reconstituirea, în condițiile legii, a dreptul de proprietate, acest termen reprezentând un termen de decădere materială.
În speță, apelantul a formulat cerere de reconstituirea a dreptului de proprietate pentru diferența de 45 044 mp în baza legii nr. 169/97, comisia județeană validându-i dreptul de proprietate pentru suprafața de 0, 5 ha teren, completându-i cele 8, 60 ha pe care le primise în anul 1991.
Articolul 53 alin. 1 și 2 din legea nr. 18/91, astfel cu a fost modificată și completată prin legea nr. 169/97, prevede că împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei circumscripție este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/91 este un termen imperativ, înăuntrul căruia persoana nemulțumită trebuie să-și exercite dreptul de a formula plângere împotriva hotărârii comisiei județene și absolut, având caracter de obligativitate atât pentru părți, cât și pentru instanță, iar în caz de nerespectare, sancțiunea este decăderea.
Apelantul B. Ș., nu a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisie Județene Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor V. nr. 4/2001, în termenul prevăzut de lege pentru diferența de 45 044 mp și nici nu a mai formulat ulterior o cerere de reconstituire în termenul prevăzut de legile fondului funciar, ci s-a adresat direct instanței pentru diferența de teren de 0, 48 ha și 1 ha pădure, cu încălcarea dispozițiilor legii fondului funciar care sunt de strictă aplicare, astfel că sunt acest aspect apelul său este neîntemeiat.
Referitor la motivul de apel privind acordarea cheltuielile de judecată prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, astfel că în mod corect a admis cererea de acordare a cheltuielile de judecată proporțional cu admiterea acțiunii.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 480 alin. 2 cod de procedură civilă, tribunalul va admite apelul formulat de apelantul B. Ș., împotriva . 23.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o schimbă în parte în sensul că va constata că defuncta B. V. și apelantul reclamant B. Ș. sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 9, 10 ha, situată pe raza satului Avrămești, . ( suprafața din care face parte și suprafața de 1 ha și 260 mp teren, situat în extravilanul comunei Voinești, jud. V., în tarlaua 53, . ( corect 1163/48), în pct.” Râpa Glodului”, cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută a TP nr._ din 09.02.2010, emis titularului V. C..
Va obliga intimata C. ., pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să întocmească documentația necesară reconstituirii, pe numele titularei defuncte B. V. și a apelantului reclamant B. Ș., a dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 9, 10 ha, situată pe raza satului Avrămești, . ( suprafața din care face parte și suprafața de 1 ha și 260 mp teren, situat în extravilanul comunei Voinești, jud. V., în tarlaua 53, . ( corect 1163/48), în pct.” Râpa Glodului”, cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută a TP nr._ din 09.02.2010, emis titularului V. C.) pe vechile amplasamente sau pe amplasamentele acceptate de reclamant și să înainteze documentația C. Județeană V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, pentru emiterea titlului de proprietate .
Va obliga intimata C. Județeană V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor să emită pe numele titularei defuncte B. V. și a reclamantul B. Ș., titlu de proprietate pentru suprafața de 9, 10 ha și va menține celelalte dispoziții ale . 23.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul B. Ș., împotriva . 23.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Constată că defuncta B. V. și reclamantul B. Ș. sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 9, 10 ha, situată pe raza satului Avrămești, . ( suprafața din care face parte și suprafața de 1 ha și 260 mp teren, situat în extravilanul comunei Voinești, jud. V., în tarlaua 53, . ( corect 1163/48), în pct.” Râpa Glodului”, cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută a TP nr._ din 09.02.2010, emis titularului V. C..
Obligă pârâta C. ., pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să întocmească documentația necesară reconstituirii, pe numele titularei defuncte B. V. și a reclamantul B. Ș., a dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 9, 10 ha, situată pe raza satului Avrămești, . ( suprafața din care face parte și suprafața de 1 ha și 260 mp teren, situat în extravilanul comunei Voinești, jud. V., în tarlaua 53, . ( corect 1163/48), în pct.” Râpa Glodului”, cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută a TP nr._ din 09.02.2010, emis titularului V. C.) pe vechile amplasamente sau pe amplasamentele acceptate de reclamant și să înainteze documentația C. Județeană V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, pentru emiterea titlului de proprietate.
Obligă pârâta C. Județeană V. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor să emită pe numele titularei defuncte B. V. și a reclamantul B. Ș., titlu de proprietate pentru suprafața de 9, 10 ha.
Menține celelalte dispoziții ale . 23.10.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2015.
Președinte, C. M. | Judecător, A. A. | |
Grefier, C. A. |
Red.M.C. 25.05.2015
Tehnored.C.A. 25.05.2015
Ex. 9/26.05.2015
Judecător fond: T. I.
.>
| ← Pretenţii. Hotărâre din 13-05-2015, Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 593/2015. Tribunalul... → |
|---|








