Pretenţii. Hotărâre din 13-05-2015, Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 612/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 612/A/2015
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător A. A.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea apelului Civil formulat de apelanta C. I. în contradictoriu cu intimatul M. G., împotriva sentinței civile nr.2679 din 25.11.2015 pronunțată de Judecătoria V..
Obiectul cauzei-pretenții restituire împrumut.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința de judecată din data de 05 mai 2015, ce s-au consemnat în încheierea de ședință publică din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, însă din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13 mai 2015, când, deliberând;
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2679 din 25.11.2015, Judecătoria V. a admis în parte cererea formulată de reclamantul M. G. (CNP_) cu domiciliul în V., ., . . în contradictoriu cu pârâta C. I., cu domiciliul în V., ., ., jud. V..
A obligat pârâta să restituie reclamantului împrumutul în sumă de 2700 euro, plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plății.
A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 918,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3000 euro acordați acesteia cu titlu de împrumut în data de 04.06.2013 precum și a sumei de 2400 euro reprezentând dobânda lunară de 300 euro acumulată până la data introducerii acțiunii în instanță.
Potrivit art. 2158 NCC „împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate”.
Dovada încheierii unui contract de împrumut cade în sarcina reclamantului și presupune atât probațiunea acordului de voință cât și a remiterii materiale a bunului împrumutat, în speță suma de 3000 euro.
Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză instanța constată că reclamantul a dovedit existența convenției părților precum și faptul remiterii sumei împrumutate către pârâta.
Astfel, din depozitia martorei M. S. (fila 45) rezultă faptul că reclamantul a împrumutat pârâta cu suma de 3000 de euro la data de 04.06.2013 pentru un termen de 2 luni (până în august 2013) contra unei dobânzi de 300 de euro pe lună. Reclamantul a împrumutat acești bani chiar la insistentele martorei, viitoarea sa soție, care, în calitate de soră a pârâtei a garantat restituirea banilor. Cu toate acestea, pârâta nu a restituit suma de bani împrumutată nici până în prezent.
Cu toate că martora M. S. este soția reclamantului si sora pârâtului, în lipsa unei manifestări exprese din partea pârâtei, instanța a admis audierea acestui martor în temeiul art. 315 alin. 2 NCPC.
Depozitia martorei M. S. este completată și confirmată de depozitia celui de-al doilea martor audiat în cauză, respectiv Ț. L. care a arătat că l-a însoțit pe reclamant la o sucursală a unei bănci din municipiul V., de unde reclamantul a ridicat suma de 3000 euro în vederea acordării unui împrumut sorei viitoarei sale soții. Chiar martorul a atras atentia reclamantului că ar trebui să încheie un act scris cu pârâta, având în vedere cuantumul sumei împrumutate.
Mai mult, reclamantul a depus la dosarul cauzei și Ordinul de plată nr._ din 04.06.2013 (fila 48) prin care acesta a demonstrat ca a ridicat la data de 04.06.2014 suma de 3000 euro de la Sucursala V. a BCR SA, ceea ce face ca depozitia martorului T. L. să fie credibilă.
În ceea ce privește posibilitatea dovedirii convenției părților instanța reține că potrivit art. 309 alin. 2 NCPC niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei.
Cu toate acestea, potrivit alin. 6 “(...) este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, în afară de cazurile în care:
1. partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic;
2. există un început de dovadă scrisă, potrivit prevederilor art. 310;
3. partea a pierdut înscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de forță majoră;
4. părțile convin, fie și tacit, să folosească această probă, însă numai privitor la drepturile de care ele pot să dispună;
5. actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violență ori este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită sau imorală, după caz;
6. se cere lămurirea clauzelor actului juridic”.
Instanța reține că reclamantul se poate prevala de art. 309 alin. 6 pct. 1 NCPC întrucât persoana căreia i-a acordat împrumutul era chiar sora viitoarei sale soții (cu care s-a căsătorit la data de 21.06.2013 așa cum rezultă din depoziția martorei) astfel încât se poate constata existența unui caz de imposibilitate morală de se întocmi un înscris, relațiile dintre cele două părți fiind una cordială, de încredere reciprocă, înainte de încheirea contractului. De asemenea, instanța constată că pârâta nu s-a opus la încuviințarea probei cu martori, așa cum s-a arătat și anterior, astfel încât în cauză devin aplicabile și dispozitiile art. 309 alin. 2 pct. 4 NCPC.
Mai mult, pârâta deși a fost citată cu mențiunea “personal la interogatoriu” nu s-a prezentat la instanță, astfel încât potrivit art. 358 NCPC dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.
În consecință, instanța constata că reclamantul a făcut dovada convenției părților și a remiterii sumei de bani.
Însă în ceea ce privește dobânda solicitată, respectiv de 300 euro pe lună (deci 10% pe lună, 120 % pe an) instanța reține că potrivit art. 5 din OG nr. 13/2011 “în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an”.
Or, în speță dobânda stabilită de părți depășește cu mult cuantumul maxim arătat de art. 5 din OG nr. 13/2011. Sanctiunea acestei conduite a părților este prevăzută expres de alin. 2 al art. 5, respectiv “orice clauză prin care se încalcă dispozițiile alin. (1) este nulă de drept. În acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală”.
În consecință, având în vedere dispozitiile exprese ale legii, instanța constată că este nulă clauza prin care părțile au stabilit o dobândă mai mare decât cea prevăzută de lege și în consecință, va respinge acest capăt de cerere.
Mai reține instanța că din depozitia martorei M. S. rezultă că pârâta a achitat suma de 300 de euro reprezentând dobânda aferentă primei luni. Însă, așa cum a reținut instanța anterior, clauza prin care s-a stabilit această dobândă este nulă, astfel încât suma de bani deja achitată se va imputa debitului principal, respectiv împrumutul. Deci din suma de 3000 de euro pârâta a achitat 300 de euro, rămânand de plătit suma de 2700 euro, cu titlu de împrumut.
În drept, conform art.1270 alin.(1) Cod civil, „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”. În acest sens, potrivit art.1516 alin.(1) Cod civil, „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației”
În speță, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile art. 662 NCPC
în sensul această obligație este certă (existența ei rezultând din probele administrate), lichidă (cuantumul ei fiind determinat prin aceleași probe) și exigibilă (restituirea împrumutului avea scadența în luna august 2013).
În consecință, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta să achite reclamantului suma de 2700 euro, plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plății. Instanța nu va reține susținerile pârâtei din înscrisul intitulat “Note de concluzii”întrucât acestea nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă de-a lungul procesului(pârâta de altfel nu a formulat nicio apărare deși a fost citată la fiecare termen și i-a fost comunicat fiecare act de procedură), iar pe de altă parte înscrisurile și apărările au fost depuse după încheierea dezbaterilor, însă potrivit art. 394 alin.3 Noul Cod de procedură civilă acestea nu pot fi luate în seamă. Mai mult, înscrisul depus, respective scadențar contract de credit, nu este în măsură să dovedească prin el însuși alte aspect decât cele deja reținute de instanța de judecată în prezenta hotărâre.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că acestea sunt în cuantum de 1837 lei (filele 18-19) și având în vedere soluția de admitere în parte instanța va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată proporțional cu valoarea pretențiilor admise (50 %, respectiv 2700 euro din valoarea de 5400 euro), conform cu 453 alin. 2 NCPC și va obliga pârâta să achite reclamantului suma de 918,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel C. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulata, am fost chemata in judecata de către reclamantul-intimat M. G. prin care a solicitat instanței de judecata, obligarea subsemnatei la restituirea către acesta a sumei de 5400 euro, din care 3000 de euro reprezintă imprumutul pe care reclamantul-intimat, mi l-ar fi acordat la data de 04.06.2013, iar suma de 2400 euro reprezintă dobânda pe care acesta din urma a perceput-o.
Prin sentința civila nr. 2679 din 25 noiembrie 2014, Judecătoria V. admite in parte acțiunea formulata de reclamantul-intimat M. G., obligând pârâta să restituie acestuia împrumutul în suma de 2700 euro, plătibil în lei la cursul BNR din ziua plații precum și să achite reclamantului-intimat suma de 918,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Consideră Sentința Civila sus-citata nelegală și netemeinică din următoarele motive:
1. In ceea ce privește legalitatea sentinței civile, consider ca au fost nesocotite dispozițiile art. 309 alin.(2), care arata ca "niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, daca valoarea obiectului sau, este mai mare de 250 lei....".
Or, instanța de judecata in motivare, arata faptul ca dovada împrumutului pe care apelanta l-ar fi primit de la reclamantul-intimat M. G. se face cu depoziția martorilor M. S. si T. L., fapt ce contravine dispozițiilor art. 309 alin.(2) NCPC, neexistând niciuna din excepțiile de la aceasta regula, prevăzute de art.309 alin. (4) pct. 1-6 NCPC, așa cum în mod greșit, prima instanța a reținut ca reclamantul-intimat se poate prevala de dispozițiile art. 309 alin. (4) pct. 1, respectiv de faptul ca acesta, la momentul acordării împrumutului s-ar fi aflat . de a întocmi un înscris, care sa dovedească pretențiile.
A menționat faptul ca ea cu M. G. nu este rudă si nu a avut nici o relație apropiata, singura legătura dintre ei fiind aceea că, acesta urma să se căsătorească cu sora sa M. S. (martora în acest dosar), dar el nefiind agreat în familia sa încă de la început.
In susținerea acestei situații, vin chiar afirmațiile reclamatului-intimat, care arată ca atunci când i-ar fi acordat împrumutul i-a pretins o dobânda de 300 de euro pe luna, fapt ce demonstrează ca intre ei doi nu a putut existat o relație cordiala, de afinitate, acest presupus împrumut neputând fi acordat în considerarea relațiilor apropiate ce ar fi existat între ei, atâta timp cât atitudinea reclamantului-intimat este una de "cămătar" prin pretinderea la acest presupus împrumut a unei o dobânzi substanțiale, ceea ce arata că intre apelantă și reclamantul-intimat nu ar fi putut să existe o relație apropiata, care sa-l facă pe acesta să se afle în imposibilitatea de a constitui un înscris, astfel încât să facă dovada acestui așa zis împrumut, mai cu seama ca este vorba despre o suma considerabila, si o dobânda pe măsură.
In ceea ce privește depoziția martorului T. L., declarație ce tinde să întărească convingerea instanței, (cu toate ca si de aceasta data instanța greșește admițând proba și cu acest martor, nesocotind dispozițiile art. 309 alin. (2) NCPC), va rog sa observați ca din cele declarate de martorul T. L. nu rezulta în niciun moment faptul ca acesta a văzut ca reclamantul-intimat M. G. i-ar fi remis suma de 3000 euro, ci doar a fost împreună cu acesta, la banca de unde a ridicat aceasta sumă, si apoi s-ar fi deplasat cu acesta până în fața unui ., după cum bine se știe contractul de împrumut de consumație, este un contract real si unilateral, ceea ce presupune atât dovedirea acordului de voința, cât și al faptului material al remiterii sumei împrumutate, către debitor.
Or, martorul T. L. după cum chiar el declara, nu a fost de față atunci când reclamantul-intimat i-ar fi remis presupusa suma de 3000 de euro, el doar a auzit de la M. G. ca aceasta suma i-a fost dată, astfel că martorul nu a constatat cu propriile simțuri ("ex propriis sensibus") faptul remiterii materiale a sumei împrumutate, declarația s-a neputând face dovada ca intre subsemnata si reclamantul-intimat ar exista un contract de împrumut.
Mai mult decât atât martorul T. nu știe nici data la care sa dat așa zisul împrumut deoarece el declara ca reclamantul i-ar fi dat împrumutul la 4.06.2014, fapt care dovedește indubitabil ca nu a perceput direct acțiunea de realizare a împrumutului ci a fost "instruit" de către reclamant, ce sa declare si pe cale de consecința nu a reținut fidel informația!Pe cale de consecința depoziția martorului T. L. trebuie înlăturată din sistemul probatoriu ca fiind nesincera.
A mai precizat faptul ca împotriva martorului T. L. a promovat o plângere penala pentru mărturie mincinoasă, cauza aflându-se in prezent in curs de soluționare la P. de pe lingă Judecătoria V..
In aceste condiții, atâta timp cât reclamantul-intimat nu și-a îndeplinit obligația prevăzuta de art. 249 NCPC, acesta nefăcând dovada susținerilor sale, instanța ar fi trebuit să respingă ca nefondata acțiunea formulata de M. G. si nu să dispună admiterea ei.
In concluzie, față de cele de mai sus și în lipsa oricăror alte probe certe, care să stabilească existenta unui împrumut între apelantă si reclamantul-intimat, a solicitat admiterea apelul și să se dispună anularea sentinței civile sus-citate și respingerea acțiunii ca fiind nedovedită.
In drept, și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art. 466 si următoarele NCPC, art. 309 si următoarele NCPC, art. 249 NCPC.
A achitat taxa de timbru judiciar.
Intimat M. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanta C. I., considerând că sentința civilă nr. 2679/25.11.2014 pronunțată de instanța de fond - Judecătoria V. este legală și temeinică.
În fapt, prin acțiunea promovată în primă instanță a arătat că la data de 04. 06. 2013, a acordat un împrumut în cuantum de 3.000 Euro numitei C. I., căzând de comun acord cu aceasta să-i restituie împrumutul în termen de două luni cu o dobândă totală de 300 Euro. Aceasta nu a respectat data de restituire a împrumutului drept pentru care a prelungit perioada de așteptare până în luna octombrie 2013. Într-adevăr nu a încheiat niciun înscris motivat de faptul că încrederea față de persoana apelantei a garantat-o M. S. cu care la acea vreme eram în raport de concubinaj, iar ulterior în data de 29.06.2013 s-a căsătorit cu aceasta. Arăt faptul că M. S. este soră cu C. I. și raportul de rudenie și faptul că soția sa a garantat pentru suma de bani l-a determinat să nu întocmesc niciun act. Reaua credință a apelantei din prezenta cauză a observat-o de la momentul căsătoriei cu soția sa motivat de schimbarea numelui de familie, totodată din această împrejurare C. I. a afirmat că nu-i v-a da niciodată banii.
Corect reține instanța de fond din întreg probatoriu administrat, adică depozițiile martorilor M. S. și Ț. S., că într-adevăr a împrumutat apelantei suma de 3.000 Euro cu titlu de împrumut. Despre dobânda de 300 Euro a știut doar soția sa deoarece altă persoană în afară de noi trei nu a mai participat la discuție.
Chiar dacă M. S. este soția sa și sora apelantei instanța de fond a admis audierea, iar din depoziția acesteia aflată la fila 45 dosar Judecătoria V., rezultă în mod clar că suma de 3.000 Euro a împrumutat-o la data de 04. 06. 2013. Cu privire la celălalt martor audiat în persoana lui Ț. S., acesta a declarat că în data 04. 06. 2013 l-a transportat cu mașina din Zona Industrială - V. la sucursala BCR V. unde după un scurt timp de așteptare a revenit la autoturism cu suma de 3.000 Euro și cu un ordin de plată de unde a dovedit că a ridicat acea sumă de la bancă. Ordinul de plată nr._/04. 06. 2013 l-a depus la dosarul de fond la fila 48. Ț. S. l-a transportat în zona T. din mun. V. în apropierea sediului RDS; de acolo a urcat la domiciliul apelantei a dat suma de bani, iar soția sa a luat legătura de față cu mine cu apelanta care a confirmat împrumutul. A fost inspirat la acel moment și a oprit dobânda de 300 Euro, C. I. rămânând cu suma de 2.700 Euro.
Curios este faptul că apelanta mai sus arătată la instanța de fond nu s-a opus încuviințării probei cu martori, dar după aflarea soluției a depus o plângere penală împotriva lui Ț. S. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. Acest fapt îl determină să creadă că din rea voință nu dorește să recunoască împrumutul odată ce împotriva surorii ei nu a formulat nici o plângere penală.
Revenind la acea prezumată încredere bine reține instanța în motivarea hotărârii civile că a existat un caz de imposibilitate morală de a se întocmi un înscris datorită raporturilor de rudenie dintre părți. Obligația restituirii sumei de 2.700 Euro este certă (existența ei rezultând din probele administrate), lichidă (cuantumul ei fiind determinat de aceleași probe) și exigibilă (suma trebuia restituită până în luna august 2013).
C. I. nu și-a formulat nici o apărare, nu s-a prezentat la termenele de judecată deși a fost citată cu mențiunea „personal la interogatoriu" dar prin notele de concluzii care le-a depus la Judecătoria V. în acest dosar a solicitat înlăturarea depozițiilor martorilor ca fiind nesincere, însă nesinceritatea cade în sarcina ei deoarece nu s-a opus probatoriului cu martori.
Pentru aceste argumente a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta pârâtă C. I., menținerea hotărârea civilă nr. 2679/25. 11. 2014 ca fiind legală și temeinică. Solicităm obligarea apelantei pârâtei C. lulia la restituirea împrumutului în sumă de 2.700 Euro plătibilă în lei la cursul BNR din ziua plății, a sumei de 918, 5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată de la instanța de fond și a sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în faza de judecată a apelului.
Probe: înscrisuri, CD (convorbiri telefonice între părțile din dosar).
Analizând actele si lucrările dosarului, hotărârea apelata,prin prisma motivelor de apel si a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul retine următoarele:
Criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt neîntemeiate.
Instanța de fond a reținut in mod corect ca intre cele doua părți a intervenit o convenție de împrumut prin care reclamantul a împrumutat paratei suma de 2700 euro. Chiar daca cu ocazia acordării împrumutului nu s-a încheiat un înscris doveditor al înțelegerii dintre părți, aceasta nu înseamnă ca dovada acestui act juridic nu se poate face si cu alte mijloace de proba.
.-au aflat . de a întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic datorita relațiilor apropiate dintre ele.
Convenția de împrumut a sumei de 2700 euro acordat de către reclamant paratei C. I. este dovedita cu declarația martorei M. S., a martorului T. S., depoziții care in mod corect au fost coroborate de către instanța de fond cu împrejurarea ca deși parata a fost citata personal la interogatoriu, nu s-a prezentat in instanța, atitudinea sa putând fi interpretata ca o mărturisire deplina in folosul celui care a propus interogatoriul. Aceste probe se coroborează si cu ordinul de plata din care rezulta ca reclamantul a retras de la BCR suma de 3000 euro si care a fost eliberat la data de 4.06.2013, data încheierii convenției dintre părți.
Valoare probanta deosebita o are si înregistrarea audio pe suport CD din august 2013 depusa la dosar in apel cu privire la discuția dintre reclamant si parata si din care rezulta ca aceasta din urma a împrumutat de la reclamant o suma de bani.
Instanța de fond a reținut in mod corect si incidenta disp. art. 2 din OG 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar,, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea,,.
La obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, fideiusiune și societate,,
Aceste daune se cuvin creditorului fără ca acesta să fie ținut a justifica vreo pagubă.
Dobânda legală reprezintă, de fapt, daune interese moratorii,iar în condițiile răspunderii contractuale, vor fi datorate, de regulă, din ziua chemării în judecată și în continuare, de la data pronunțării instanței și până la achitarea debitului.
Dobânda legală nu curge de drept, deoarece raporturile dintre părți nu au fost de natură comercială, ci civilă.
F. de cele arătate, Tribunalul apreciază ca apelul formulat este neîntemeiat, urmând sa fie respins.
In baza art.480 Cod. pr.civ, Tribunalul va păstra sent. civ. nr.2679/2014 a Judecătoriei V..
In baza art.450 Cod. pr.civ. Tribunalul va obliga apelanta la plata cheltuielilor de judecata efectuate de intimat in faza procesuala a apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta C. I. împotriva . 25.11..2014, pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Obligă apelanta la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2015 .
Președinte, C. M. | Judecător, A. A. | |
Grefier, C. A. |
Red. A.A./05.06.2015
Tenhored.C.A. 05 Iunie 2015
4 ex./05.06.2015
Judecător fond: O. C.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 548/2015. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 611/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
