Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Decizia nr. 1694/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 1694/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 1694/2015

Document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1694/A

Ședința publică de la 14 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. E. M.

Judecător R.-N. O.

Grefier M. M.

S-a luat în examinare judecarea cererii de apel formulate de apelant – petent B. V. cu domiciliul în ., jud. V., în contradictoriu cu intimatul - pârât U. A. T. Negrești, cu sediul în orașul Negrești, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 1962 din data de 16.09.2015 pronunțate de Judecătoria V. în dosarul civil nr._, având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat apelant – petent B. V. personal, lipsă fiind intimata – pârâtă U.A.T.Negrești.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care a relevat faptul că apelul se află la primul termen de judecată; declarat în termen-motivat; nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei, obligație pusă în vedere apelantului prin citația emisă pentru acest termen; nu s-a depus întâmpinare.

Instanța, verifică identitatea apelantului-pârât, legitimat cu C.I. ., nr._ CNP-_.

Tribunalul, având în vedere că apelantul B. V. nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa și pusă în vedere prin citația emisă pentru acest termen, respectiv nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei aferentă cererii de apel conform prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, în materie contravențională, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția netimbrării cererii de apel.

Apelantul-petent, având cuvântul, pe excepția netimbrării cererii, precizează că nu a cunoscut faptul că trebuia să achite taxa judiciară de timbru de 20 lei aferentă cererii de apel, pusă în vedere prin citația emisă pentru acest termen. Totodată arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce va fi dată, cu privire la excepția netimbrării.

Tribunalul declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, pe excepția invocată și ulterior, conform prevederilor art. 395 al.1 Cod procedură civilă, a trecut la deliberare, dându-se decizia de față.

TRIBUNALUL:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 1962 din data de 16.09.2015 pronunțată de Judecătoria V., a fost respinsă cererea având ca obiect „înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității” formulată de petentul B. V., în contradictoriu cu U. A. T. Negrești, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

P. procesul-verbal ., nr._/27.03.2015 petentul B. V. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 585 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de OUG 195/2002 .

Articolul 39^1 – din OG 2/2001 stipulează că:

(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității este supusă recursului.

(4) Urmărirea punerii în executare a sentințelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârșit contravenția, în colaborare cu serviciile specializate din primării.

Textul art. 39¹ - face trimitere la două cerințe necesar a fi întrunite pentru ca cererea petentului să fie admisă: neachitarea amenzii, aplicată prin actul sancționator, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și imposibilitatea executării silite ( determinată de nerealizarea veniturilor din muncă sau a inexistenței bunurilor proprietate).

Or, în cauză, petentul nu a probat, în ideea respectării art. 10 Cod procedură civilă rap. la art. 249 Cod proc.civilă, prin „orice mijloc de probă”, - simple afirmații nefiind suficiente - lipsa veniturilor sau insuficiența bunurilor proprietate ce pot fi executate silit pentru achitarea amenzii contravenționale, în contextul în care sarcina probei îi revenea.

Ca atare, instanța a respins cererea.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel petentul B. V. motivat de faptul că i s-a respins cererea prin care a solicitat să muncească în folosul comunității pentru amenda contravențională în sumă de 585 lei aplicată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de OUG 195/2002 .

Solicită admiterea apelului întrucât are în întreținerea sa 9 copii minori și trăiesc toți dintr-un ajutor social.

Nu s-a depus întâmpinare în această cauză.

La termenul din data de 14.12.2015, din oficiu, s-a invocat excepția nulității cererii de apel, motivat de faptul că apelantul nu și-a îndeplinit obligația stabilită prin rezoluție în sarcina sa de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei datorată pentru cererea de apel, conform prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, în materie contravențională.

Apelantul-petent prezent în instanță la termenul din 14.12.2015 a precizat că nu a cunoscut faptul că trebuia să achite taxa judiciară de timbru de 20 lei aferentă cererii de apel, pusă în vedere prin citația emisă pentru acest termen. Totodată arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce va fi dată, cu privire la excepția netimbrării.

Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și văzând și excepția nulității apelului, asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, tribunalul reține următoarele.

Potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, în materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei.

Tribunalul reține că, raportat dispozițiile art. 33 alin. 2 din același act normativ, a pus în vedere apelantului, la primirea cererii de apel, că are obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii.

De asemenea, apelantul a fost citat cu mențiunea de a achita suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, calculată conform art. 19 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, până la termenul fixat în cauză la data de 14 decembrie 2015, fără ca apelantul să îndeplinească această obligație.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Cum apelantul nu și-a îndeplinit această obligație în cadrul termenului stabilit de instanță și nici nu a formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 197 Cod procedură civilă și art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât obligația legalei timbrări a acțiunii are caracter imperativ, tribunalul va admite excepția nulității cererii de apel, invocată din oficiu și va dispune anularea cererii de apel formulate de petentul B. V. împotriva sentinței civile nr. 1962 din 16.09.2015 pronunțate de Judecătoria V., pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării cererii de apel.

Anulează apelul declarat de apelantul-petent B. V. împotriva sentinței civile nr. 1962/16.09.2015 a Judecătoriei V., sentință pe care o menține.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.12.2015.

Președinte,

E. E. M.

Judecător,

R.-N. O.

Grefier,

M. M.

Red: E.E.M.

Tehnoredactat: M.M.

Ex. 4/ 29.12.2015

.>

Judecătoria V. - judecător fond M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Decizia nr. 1694/2015. Tribunalul VASLUI