Plângere contravenţională. Decizia nr. 1054/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1054/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 1054/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1054/A
Ședința publică de la 15 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEV. B.
Judecător O. C.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta DIRECȚIA DE S. P. V. în contradictoriu cu intimata petentă G. M., împotriva sentinței civile nr. 949 pronunțată la data de 17.04.2015 de Judecătoria V., în cauza având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, în cauză este acordat primul termen de judecată, iar apelul este declarat în termen și motivat;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 949 din 17.04.2015 Judecătoria V. a respins excepția lipsei calității de agent constatator a Direcției de S. P. V..
A admis plângerea formulată de petenta G. M., împotriva procesului-verbal de contravenție nr._ din 10.11.2014 încheiat de Direcția de S. P. V..
A dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată petentei G. M. prin procesul-verbal nr._/10.1.2014, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 32/k – HG 857/2011, cu sancțiunea avertismentului.
A atras atenția petentei asupra dispozițiilor art. 7 din OG 2/2001 referitoare la respectarea prevederilor legale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Prin procesul-verbal nr._ întocmit de intimata DDirecția de S. P. – V. la data de 10.11.2014, petenta G. M. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 32/k din HG nr.857/2011, reținându-se că la data controlului – 28.10.2014,asistenta medicală nu respectă protocoalele de lucru privind curățarea și dezinfecția materialelor de laborator, termograma lanțului de frig este antedatată în registrul de sterilizare, martorul este atașat în avans.
Respectând dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.
Așadar, în speță, instanța a constatat că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele, indicate de dispozițiile art. 16 și următoarele din OG 2/2001 (inclusiv descrierea faptei - în condițiile în care în actul sancționator se face trimitere la nerespectarea protocoalelor de lucru privind curățarea și dezinfecția materialelor de laborator, deficiențele constatate, urmare a controlului ale cărui concluzii detaliate au fost înserate în procesul-verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare nr._/123/10.11.2014, fiind transpuse în actul sancționator).
Față de refuzul petentei de a semna procesul-verbal, agentul constatator a procedat conform dispozițiilor art. 19 din OG 2/2001, consemnând datele de identificare, ale martorului R. A.-S..
Deși, martorul indicat de lege nu vizează atestarea unei situații de fapt (respectiv conținutul constitutiv al contravenției) ci simpla atitudine a contravenientului sau absența sa din locul și momentul încheierii procesului-verbal, iar aportul informațional pe care îl poate aduce un astfel de martor se răsfrânge exclusiv asupra acestor aspecte și diferă de mijloacele probatorii asupra fondului cauzei, instanța a procedat la audierea sa, din depoziție reținându-se că secții ale Spitalului Județean V. au fost supuse unui control tematic efectuat de inspectorii Direcției de S. P. V., iar în laboratorul de analize medicale, echipe ale agentului constatator desfășurau activitatea de verificare în diversele compartimente.
Din aceeași declarație, s-a reținut că la momentul întocmirii procesului-verbal, petentei i s-a imputat nerespectarea unor reguli de desfășurare a activității laboratorului, iar la momentul controlului, s-au perceput (de același martor) anumite constatări ale echipei de control precum curățenia necorespunzătoare a sticlăriei de laborator, folosirea necorespunzătoare a diferitelor soluții de dezinfecție, autoclavarea unor materiale ce nu erau necesar a fi supuse unei astfel de proceduri.
Nu este fondată nelegalitatea actului sancționator invocată de petentă și justificată de aceasta prin nerespectarea art. 16/7 – OG 2/2001 din următoarele considerente:
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt STRICT determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. 2/2001.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal”, specificându-se că numai în astfel de situații „nulitatea se constată din oficiu”.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.
Articolul 175 din Codul procedură civilă stipulează că „actele îndeplinite cu neobservarea cerințelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”. Potrivit art. 175 din codul de procedură civilă nulitatea intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- existența unui act de procedură întocmit cu neobservarea formelor legale;
- actul de procedură să fi produs părții o vătămare;
- vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Nerespectarea (invocată de petentă) a dispozițiilor art. 16/7 din OG 2/2001, poate determina nulitatea relativă a procesului-verbal sancționator (decizia civilă nr. XXII/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), ce poate fi reținută ca atare de instanță doar în cazul în care petenta ar fi făcut dovada că a suferit o vătămare ca urmare a încălcării aspectului menționat.
Nerespectarea dispozițiilor art. 16/7 din OG 2/2001, nu poate cauza nulitatea actului sancționator deoarece petenta nu a demonstrat existența vătămării.
Nu este fondată – și a fost respinsă – excepția lipsei calității de agent constatator a intimatei, raportat datei de 28.10.2014 (data controlului tematic) și a lipsei mandatului dat de Ministerul Sănătății prin adresa nr._/30.09.2014, întrucât nu doar un mandat permite intimatei – Direcția de S. P. prin Serviciul de Control, în Sănătatea P. – realizarea controlului în unitățile sanitare cu paturi, în contextul în care Ordinul nr. 1078/2010 al Ministerului Sănătății stabilește în sarcina intimatei atribuții (art. 16) (precum: implementare activitate de control, sancționare contravenții la norme igienico-sanitare, elaborare plan tematic anual al activității de control în sănătatea publică la nivel județean, participare în echipe de inspecție și control în domeniul de competență în unitățile sanitare, etc.).
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a examinat-o din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, conform art.20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudența de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia), instanța a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiile art. 6 paragraf 1 CEDO, în latura sa penală în mod evident a fost ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal.
Instanța a apreciat că, procesul – verbal nu este afectat de vicii de legalitate, ca atare valoarea sa probatorie nu trebuie exclusă.
În raport de principiile stabilite de Curtea Drepturilor Omului, ar fi lipsit de logică să nu le fie recunoscut statelor parte la convenție, dreptul de a investi organe administrative cu competența de sancționare a unor fapte minore, fiind conformă convenției procedura de aplicare și executare a unei sancțiuni contravenționale pe baza unui act necontestat, ce are valoare probatorie, iar în momentul promovării unei plângeri judiciare împotriva unui asemenea act (proces – verbal), acordarea unei relevanțe probatorii, să contravină Convenției.
Procesul-verbal se bucură de o prezumție relativă de autoritate și veridicitate până la proba contrară.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia numărul 65 din 15 ianuarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și 21 din Ordonanța Guvernului 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 04.03.2009, partea I „(…). Totodată instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul – verbal de contravenție.”
În procesul contravențional operează două prezumții care produc efecte contrarii. Pe de o parte prezumția de legalitate a procesului-verbal decurgând din natura sa juridică de act administrativ, iar pe de altă parte, prezumția de nevinovăție care operează în favoarea petentului având în vedere natura „penală” a contravenției.
Petentei îi sunt recunoscute garanțiile procesuale specifice în materie penală în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție. Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei.
Pe de altă parte, în favoarea agentului constatator, operează prezumția instituită prin art. 1171, vechiul cod civil (art. 1252 NCC) privind legalitatea, veridicitatea și autenticitatea actului întocmit de un funcționar public aflat în exercitarea autorităților sale de serviciu și în limitele competenței sale. Prezumția instituită prin art. 1171 Cod civil (art. 1252 NCC) are un caracter relativ, care dispensează de sarcina probei și este susceptibilă a fi combătută prin proba contrarie.
În fața a două prezumții legale relative în favoarea fiecăreia dintre părți, pentru asigurarea echilibrului procesual dintre ele, urmează ca fiecare să producă în fața instanței probe pertinente și concludente în susținerea afirmațiilor sale.
Împrejurarea că sarcina probei revine petentului sancționat contravențional nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție – asimilată dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile proceselor care decurg din aceasta. Contravenientul, prin exercitarea plângerii, supune analizei instanței legalitatea și temeinicia procesului-verbal, motivele de nelegalitate putând fi analizate de instanță din oficiu, chiar în lipsa invocării unor astfel de motive de către petent acesta având posibilitatea să administreze probe sub aspectul temeiniciei actului sancționator, mențiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară, prin prisma autorității cu care agentul constatator a fost investit de stat.
Probatoriul testimonial administrat, la solicitarea petentei – declarația martorei P. L. – nu este de natură a răsturna prezumția de validitate a actului sancționator în condițiile în care, aceasta - ca și angajată a Spitalului Județean infirmieră în Laboratorul de analize medicale - invocă respectarea protocoalelor, curățarea și dezinfecția materialelor din laborator cu respectarea procedurilor și a timpilor, dar depoziția poate fi apreciată ca o depoziție subiectivă, dată fiind calitatea acesteia de lucrător în laboratorul de analize medicale (direct implicat în activitatea de curățare a materialelor de laborator) ce creează astfel o prezumție de lipsă de obiectivitate.
În aprecierea probei, prin declarații de martori, există particularități, necesară fiind rezolvarea a două probleme: sinceritatea martorului și realitatea pe care acesta o surprinde.
Instanța a apreciat că faptele relatate de martoră au depins de intensitatea cu care acestea au trecut prin conștiința acesteia, gradul de obiectivitate fiind afectat.
Însă instanța a apreciat că raportat circumstanțelor în care a fost săvârșită contravenția, având în vedere gravitatea faptei comisă, modul și mijloacele de comitere, scopul urmărit și urmarea produsă, văzând dispozițiile art. 7 din O.G. 2/2001 – text ce face vorbire de sancțiunea „avertismentului”, instanța a admis plângerea și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.
I s-a atras atenția petentei asupra dispozițiilor art. 7 din O.G. 2/2001 referitoare la respectarea prevederilor legale.
Este de reținut totodată, și în ideea justificării sancțiunii avertismentului, că sancțiunea contravențională are aptitudine funcțională numai în măsura în care ea e adecvată cazului individual concret. Orice faptă care întrunește elementele constitutive prevăzute de o anumită normă contravențională constituie contravenția prevăzută în acea normă. Fapta însă, ca realitate concretă, realizează într-o măsură și într-un mod distinct trăsăturile esențiale ale contravenției și tocmai de aceea trebuie apreciată distinct de la o persoană la alta și de la o împrejurare la alta.
Este de reținut că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională nu reprezintă un scop, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii, (de altfel pentru aceeași contravenție prevăzută de art. 32/k – HG 857/2011 – agentul constatator a aplicat sancțiunea avertismentului pentru asistentul medical șef UPU cu ocazia aceluiași control).
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă, a formulat apel intimata Direcția de S. P. V., apreciind că sentința este nelegală și netemeinică.
Prin sentința civilă sus arătată, instanța a admis plângerea formulată de petenta G. M. împotriva procesului verbal de contravenție nr._ din 10.11,2014 încheiat de Direcția de S. P. V. și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicate petentei, cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că raportat circumstanțelor în care a fost săvârșită contravenția, având în vedere gravitatea faptei comisă, modul și mijloacele de comitere, scopul urmărit și urmarea produsă, văzând dispozițiile art. 7 din OG 2/2001, s-a impus înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.
Raportat la probatoriul administrat în cauză, așa cum în mod corect a constatat și prima instanță, rezultă fără echivoc faptul că petenta a încălcat prevederile legale exprese și imperative privind normele în domeniul sănătății publice.
Concret, motivul pe care se întemeiază prezenta cerere de apel, are în vedere hotărârea instanței privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție, cu cea a avertismentului.
Astfel, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, raportat la dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, agentul constatator a aplicat în mod corect sancțiunea amenzii contravențională, ținând cont pe de o parte de atitudinea ostilă a contravenientei în timpul controlului, dar mai ales de gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite. Fapta reținută în sarcina petentei, este una de pericol și nu una de rezultat, care ar putea avea consecințe grave pentru sănătatea publică.
Din aceste considerente, în mod corect agentul constatator a sancționat contravențional petenta cu amenda stabilită la cuantumul minim prevăzut de lege și nu se impune înlocuirea acesteia cu avertisment.
În consecință, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei cu consecința respingerii plângerii contravenționale și menținerii în integrum a procesului verbal de contravenție cu toate consecințele sale juridice.
Intimata petentă nu a formulat întâmpinare.
Analizând legalitatea și temeinicia cererii de apel Tribunalul constată următoarele
Prin cererea de apel formulată de către apelanta Direcția de S. P. V. s-a invocat greșita individualizare a sancțiunii contravenționale dispuse de către instanța de fond prin înlocuirea amenzii cu avertismentul deși fapta comisă ar avea un grad ridicat de pericol social prin afectarea sănătății publice.
Tribunalul constată că în urma controlului tematic efectuat în perioada 21.10 – 10.11.2014 la Spitalul de Urgență V. s-au descoperit deficiențe în desfășurarea activității la Laboratorul de analize medicale privind nerespectarea procedurilor și protocoalelor de lucru concretizate în întocmirea procesului verbal de contravenție nr._.
Instanța de fond a considerat în mod greșit că circumstanțele în care au fost comise faptele imputate intimatei coroborate cu gradul de pericol social și urmările produse justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Astfel, activitatea desfășurată în laboratorul de analize medicale presupune respectarea unor proceduri și protocoale stricte privind curățarea și dezinfectarea instrumentelor și materialelor de laborator, a manipulării și utilizării instrumentarului și a materialelor chimice și biologice, iar nerespectarea acestora pot conduce la consecințe grave față de acuratețea și precizia rezultatelor analizelor efectuate.
De corectitudinea rezultatelor analizelor medicale depinde în mod necesar și diagnosticul și tratamentul care va fi aplicat pacienților din cadrul Spitalului Județean de Urgențe V. care presupune o intervenție rapidă și eficientă a personalului medical.
În aceste condiții, îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către petentă în calitatea de asistentă medicală are potențialul de a afecta în mod semnificativ activitatea celorlalte secții din cadrul unității medicale și prezintă în concret un grad ridicat de pericol social concret față de normele juridice care protejează sănătatea publică.
Pentru aceste motive Tribunalul va admite apelul formulat de către Direcția de S. P. V., va desființa sentința Judecătoriei V. și, rejudecând fondul cauzei, va respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată, apreciind că nu se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Instanța va lua act de faptul că părțile nu au solicitat plata unor cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta de Direcția de S. P. V. în contradictoriu cu intimata G. M., domiciliată în V., . 262, scara A, . împotriva sentinței civile nr. 949/17.04.2015 a Judecătoriei V. pe care o desființează și rejudecând pe fond cauza, respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta intimată împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/10.11.2014.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015.
Președinte, V. B. | Judecător, O. C. | |
Grefier, A.-R. V. |
A.V. 21 Septembrie 2015
Red. B.V.
Tehnored. B.V./A.V.
2 ex./01.10.2015
Comunicat 2 ex./01.10.2015
Judecătoria V. – judecător M. G.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 1726/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1149/2015. Tribunalul... → |
|---|
