Plângere contravenţională. Decizia nr. 1627/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1627/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 1627/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1627/A/2015
Ședința publică de la 02 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. A. C.
Judecător M. C.
Grefier A. C.
-------------
Pe rol se află spre soluționare cererea de apel declarată de apelantul - reclamant H. P. în contradictoriu cu intimatul - pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V. și intimat – intervenient P. C., asigurător A. V. I. G. SA, asigurător C. A., împotriva sentinței civile nr. 1016/27.04.2015 pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect - plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelantul H. P., avocat B. G., ce depune la dosar delegație de substituire pentru avocat Z. C., cu împuternicire avocațială la fila 6 din dosar, lipsă fiind celelalte părți în litigiu.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, în cauză este acordat al treilea termen de judecată, se solicită ca judecarea cauzei să se facă în lipsă; la data de 19.11.2015 A. V. I. G. SA a depus la dosar copia dosarului de daune, iar în data de 27.11.2015 IPJ V. a depus la dosar înscrisuri.
Președintele completului constată că societatea de asigurare A. V. I. G. SA a depus la dosar precizări cu privire la sediul procesual ales, urmând a se lua act de acest aspect, prin efectuarea cuvenitelor modificări în sistemul Ecris.
Nefiind cereri de formulat și alte aspecte de pus în discuție, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra motivelor de apel.
Av. B. pentru apelant, solicită admiterea apelului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii plângerii contravenționale, urmând a se reține că petentul nu a condus în acea zi autoturismul societății.
Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1016/27.04.2015 a Judecătoriei V. a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul H. P. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 09.09.2014 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., societățile de asigurare C. A. și A. V. I. G. S.A. și conducătorul auto implicat în accident P. C.. A fost menținut procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 09.09.2014.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța a reținut la data de 09.09.2014, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 360 lei și s-a dispus aplicarea măsurii complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile în temeiul dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. În sarcina petentului s-a reținut că, petentul a fost sancționat reținându-se în sarcina sa că, în timp ce conducea o autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a acroșat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ avariindu-i aripa dreapta spate și nu s-a prezentat în termenul legal la poliție pentru a anunța evenimentul.
În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat petentului la data de 06.10.2014, iar plângerea a fost depusă la data de 22.10.2014.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că acesta este temeinic, fapta existând și fiind în mod corect încadrată în dispozițiile legale.
Conform dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II- a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei de neprezentare la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2).
De asemenea, potrivit prevederilor art. 79 alin. 1 lit. b din același act normativ, conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare, iar art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 definește accidentul de circulație ca fiind evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare.
Instanța a reținut și faptul că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, această prezumție operând fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului având în vedere câmpul de aplicare general al normei și scopul preventiv și represiv al sancțiunii, și, în consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
A reținut prima instanță că s-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană stabilind în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.
De asemenea, instanța a arătat că, procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
În prezenta cauză starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză. Astfel, petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt deși îi revenea sarcina probei în condițiile în care martorul propus de către petent și audiat în cauză a declarat că nu știe nimic despre vreun evenimentul rutier în care petentul să fi fost implicat.
De asemenea, în raport de apărarea petentului în sensul că nu a fost implicat nici într-un accident de circulație, nu se coroborează cu probele administrate în prezenta cauză având în vedere că din declarațiile martorei P. G. a rezultat că evenimentul rutier a existat, autoturismul condus de către petent acroșând autoturismul intervenientului P. C..
Astfel, evenimentul rutier producându-se, petentul avea obligația de a se prezenta pentru a anunța evenimentul la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale. În plus petentul nu a formulat nicio altă apărare privind contravenția reținută în sarcina sa care să conducă la existența unei alte situații de fapt față de cea reținută în procesul-verbal de contravenție.
În aceste condiții, chiar dacă autoturismul petentului nu ar fi fost avariat, instanța constatat că petentul a fost implicat într-un accident de circulație în sensul dispozițiilor art. 75 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice fiind întrunite și din acest punct de vedere elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa.
În lumina celor prezentate, constatând temeinicia procesului-verbal de contravenție în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată, instanța a reținut că fapta petentului H. P. întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și pedepsite de art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.
Cu privire la sancțiune, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.
Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 360 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Instanța constată că acestea au fost stabilite în limitele legii, conform prevederilor art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și a celor ale art. 98 alin. 4 lit. b din același act normativ, amenda, chiar la limita minimă prevăzută de lege.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța a constatat că faptele petentului (de a nu se prezenta la poliție în termen de 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare) este destul de gravă, prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație. În contextul constatării acestui pericol social ridicat al faptei petentului nu există nici un motiv pentru care s-ar justifica înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment. Scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială pot fi realizate doar prin sancționarea pecuniară a petentului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul H. P., invocând faptul că sentința pronunțată de către Judecătoria V. este netemeinică raportat la situația de fapt reieșită din actele dosarului, arătând că la început, fiind în eroare, societatea comercială unde își desfășoară activitatea a trimis adresă organelor de poliție cum că în ziua cu pricina ar fi condus autoturismul presupus a fi implicat în evenimentul rutier și nu ar fi trebuit să fie considerat un temei suficient pentru atragerea răspunderii sale contravenționale. Susține acest lucru mai ales cu raportare la aspectul că la scurt timp, societatea și-a retractat afirmația, înștiințând IPJ V. că în ziua respectivă totuși nu a condus autovehiculul respectiv. De aceea, solicită reanalizarea situației de către instanța de fond, cu consecința firească a admiterii plângerii contravenționale formulate.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate și față de prevederile art. 477 C.proc.civ., Tribunalul constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.09.2014 apelantul a fost sancționat contravențional cu amendă de 360 lei și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, în temeiul dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, reținându-se că la data de 27.05.2014, ora 09:00, pe . V., în timp ce conducea o autoutilitara marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare_ a acroșat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ avariindu-i aripa dreapta spate și nu s-a prezentat în termenul legal la poliție pentru a anunța evenimentul.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. g din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II - a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei de neprezentare la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2).
Din prevederile art. 79 alin. 1 lit. b, coroborate cu prevederile alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rezultă că, exceptând cazurile în care se încheie o constatare amiabilă de accident sau conducătorul de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul, conducătorul de vehicul implicat într-un accident de în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materialeeste obligat să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
Prin urmare, pentru a se reține săvârșirea contravenției în sarcina apelantului prima instanță avea obligația de a verifica dacă apelantul era conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de pe urma căruia a rezultat avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare_, aparținând numitei P. C. M., condusă de intervenientul P. C..
Astfel, pentru a fi stabilit acest aspect este important a se observa circumstanțele în care a fost încheiat procesul verbal de contravenție, respectiv ca urmare a sesizării martorei P. G., soția conducătorului auto intervenient P. C. și mama proprietarei autoturismului, iar nu ca urmare a constatării situației de fapt direct de către agentul constatator. În aceste condiții, era necesar ca, în primul rând, Judecătoria V. să solicite organului de poliție din care face parte agentul constatator documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.
Această documentație nu a fost solicitată și nici nu a fost depusă de intimat în cursul judecății în primă instanță, fiind înaintată la solicitarea instanței de apel în această fază procesuală.
Or, analizând toate probele administrate atât de către prima instanță, cât și în apel, se constată că procesul verbal de contravenție, deși îndeplinește condițiile de legalitate, sub aspectul temeiniciei nu pot fi confirmate concluziile primei instanțe.
Astfel, Judecătoria V. pornește în analiza temeiniciei procesului verbal de contravenție de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea prezumției de nevinovăție în domeniul contravențional.
În completarea celor reținute de către prima instanță, Tribunalul reamintește că în mod constat Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în temeiul paragrafelor 2 și 3 ale articolului 6, primul consacrând principiul prezumției de nevinovăție.
Printre altele, principiul prezumției de nevinovăție impune instanței ca, în îndeplinirea rolului său, aceasta să nu pornească de la ideea preconcepută că inculpatul (contravenientul) a săvârșit într-adevăr fapta imputată, iar în acest context sarcina probei revine acuzării și îndoiala profită acuzatului. Mai mult, este necesar ca instanța să indice inculpatului acuzațiile care i se aduc, pentru a-i permite să își pregătească și să își prezinte apărarea în mod corespunzător, precum și ca aceasta să ofere probe suficiente pentru ca prezumția de vinovăție să fie întemeiată (Barberà, Messegué și Jabardo împotriva Spaniei, hotărârea Curții EDO din 6 decembrie 1988, par. 77; Bernard împotriva Franței, hotărârea Curții EDO din 23 aprilie 1998, par. 37).
În speță, apelantul a fost „acuzat” la data de 06.10.2014, dată la care fost afișat la domiciliul acestuia procesul-verbal de contravenție din data de 09.09.2014, prin care era sancționat cu o amendă contravențională pentru faptul că nu s-ar fi prezentat la unitatea de poliție și nu ar fi anunțat producerea unui accident de circulație care ar fi avut loc la data de 27.05.2014.
Potrivit raționamentului primei instanțe, apelantul era ținut să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal obiect al litigiului, printr-o probă care să contrazică faptele consemnate de agentul constatator în procesul-verbal întocmit. Acest fapt reiese clar din considerentele hotărârii Judecătoriei V., care menționează, în esență, că a respins plângerea apelantului pe motiv că acesta nu și-a putut dovedi nevinovăția prin mijloacele de probă administrate.
Într-adevăr, Curtea EDO a constatat că prezumțiile de fapt și de drept se regăsesc în orice sistem de drept și că, în principiu, Convenția nu derogă de la acestea, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. Or, prezumția de nevinovăție instituită de art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva Franței, hotărârea Curții EDO din 7 octombrie 1988, par. 28; Telfner împotriva Austriei, hotărârea Curții EDO din 20 martie 2001, par. 16).
În privința ocrotirii dreptului la apărare, trebuie remarcat faptul că prima instanță a înlăturat prezumția de nevinovăție a apelantului pe baza a trei mijloace de probă, respectiv prezumția de temeinicie a actului de constatare a contravenției, declarația martorei P. G. și adresa nr. 298/02.07.2014 a . și Securitate SRL V..
Astfel, prima instanță pare să fi dat crezare martorei P. G., soția conducătorului auto al celuilalt autoturism avariat în accident și mama proprietarei autoturismului, fără să încerce să obțină celelalte documente care au stat la baza întocmirii procesului verbal și cererea de despăgubire adresată asigurătorului RCA.
Potrivit documentelor solicitate de către instanța de apel atât intimatului IPJ V., cât și asigurătorului RCA A. V. I. SA, rezultă că martora P. G. a declarat la data de 27.05.2014, ora 18:00, anterior audierii sale în instanță, o altă situație de fapt, respectiv că în data de 27.05.2014, în jurul orei 09:00, am găsit mașina Skoda O., nr._ tamponată (zgâriată), mașina a fost parcată în laterala blocului de iei, de 26.05.2014. … Tot lângă mașina Skoda era parcată și o dubă cu nr. de înmatriculare_ ; pe spatele mașinii (dubei) este un semn la o balama exact cu care ar fi zgâriat Skoda.
Pe de altă parte, apelantul a negat în mod constant faptul că ar fi avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, recunoscând, prin declarația dată în 02.09.2014 la organul de poliție, că în data de 27.05.2014, în jurul orelor 11:30 – 12:00 am plecat spre Mun. Iași la volanul mașinii cu nr._, precizând faptul că a luat cunoștință despre faptul că autovehiculul a fost implicat într-o tamponare în dimineața aceleiași zile, lucru pe care l-a aflat prin adresa făcută de Biroul Rutier nr._/23.06.2014, însă nu cunoaște împrejurările producerii evenimentului și nici persoana care se afla la volanul autovehiculului deoarece sunt mai mulți angajați care conduc aceeași mașină.
Mai mult, instanța de apel constată că martora P. G., în fața organului de poliție, cu ocazia sesizării producerii accidentului, a relevat alte circumstanțe în care a fost descoperite avariile la autoturismul cu nr. de înmatriculare_, confirmate, în parte, și de recunoașterea extrajudiciară a intervenientului P. C. făcută cu ocazia formulării cererii de despăgubire la asigurătorul RCA, respectiv că autoturismul a fost găsit în parcarea de lângă . era și autoutilitara, care avea pe bara din dreapta spate urme de vopsea de pe autoturismul Skoda. Cu toate acestea, în fața primei instanțe martora prezintă elemente noi ce contravin celor declarate anterior, în sensul că dimineața în jurul orei 08-09, a auzit o bubuitură și a văzut că o dubiță gri ce aparținea societății Alarmtel i-a lovit mașina, însă nu a văzut cine conducea acea dubiță.
În ceea ce privește declarația martorului apelantului Atasie A., se observă că aceasta este imprecisă, întrucât nu menționează în mod clar data la care l-a însoțit pe apelant în cursă, astfel încât nu poate fi avută în vedere decât prin coroborare cu declarația dată de apelant în fața organelor de poliție la data de 02.09.2014, depus la dosar de către intimat, la solicitarea instanței de apel.
Toate aceste probe administrate atât în fața instanței, cât și în apel sunt în măsură să confirme numai o parte din elementele de fapt reținute în procesul verbal de contravenție, respectiv: faptul că autovehiculul marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_ prezenta la data de 10.09.2014 avarii în partea dreapta spate, aripă și bară, fotografiile efectuate de organele firma de asigurări confirmând acest aspect; faptul că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând . și Securitate SRL a fost parcat în data de 26.05.2014 în apropierea autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ .
Cu toate acestea, sunt împrejurări de fapt pe care probele administrate în cauză nu sunt de natură să le lămurească. Astfel, o primă împrejurare este cea referitoare la momentul când a fost produsă avaria, nerezultând dacă autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost avariat în dimineața zilei de 27.05.2014 sau cu o zi înainte, în ambele situații, neputându-se reține, dincolo de orice dubiu, că apelantul a condus acel autovehicul. Asta în condițiile în care, coroborând probele, se confirmă doar faptul că apelantul a plecat în cursă cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ în jurul orei 12, oră la care avariile la autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ fuseseră produse și descoperite deja în jurul orei 09:00.
Totodată, deși probele administrate confirmă existența avariilor la autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, dar nu există probe certe că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ să fi fost avariat, cu excepția declarației martorei P. G., care este persoană interesată în cauză, niciun alt mijloc de probă neconfirmând cele relatate.
Aceste aspecte relevate sunt de natură să conducă la existența unor dubii cu privire la corectitudinea situației de fapt reținute prin procesul verbal de contravenție, lucru care este cu atât mai important cu cât polițistul care a întocmit procesul-verbal de contravenție nu a asistat la producerea accidentului în urma căruia a rezultat avarierea autovehiculului condus de intervenient.
Or, din actele dosarului rezultă că declarația dată în fața primei instanțe de numita P. G., martor al acuzării, căreia Judecătoria V. i-a dat crezare, pe lângă faptul că vine în contradicție cu cele declarate anterior în fața organelor de poliție și a asigurătorului, nu confirmă faptul că cel care ar fi fost implicat în accidentul rutier reclamat ar fi fost cu certitudine apelantul.
Prin urmare, Tribunalul constată că, în contradicție cu cele reținute de prima instanță, procesul verbal de contravenție, date fiind circumstanțele în care a fost încheiat, putea fi considerat temeinic numai în măsura în care probele administrate ar fi confirmat, dincolo de orice dubiu, săvârșirea contravenției de către petent, precum și vinovăția acestuia. Câtă vreme contravenția nu fost constatată în mod direct de către agentul constatator, acesta din urmă avea sarcina probei, iar orice dubiu cu privire la situația de fapt profită celui sancționat contravențional, dată fiind incidența în cauză a prezumției de nevinovăție, care nu ar putea fi răsturnată decât în prezența unor dovezi clare de vinovăție.
Față de toate aceste considerente, va fi admis apelul formulat de apelantul H. P. împotriva sentinței civile nr. 1016/27.04.2015 a Judecătoriei V., pe care, în condițiile art. 480 alin. 2 C.proc.civ., o va schimba în tot, în sensul că va fi admisă plângerea contravențională formulată de petentul H. P., va fi anulat în tot procesul verbal de contravenție . nr._ emis de către Inspectoratul de Poliție al Județului V. la data de 09.09.2014, va fi exonerat petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei și, totodată, față de căderea în pretenții a intimatului IPJ V. și conform art. 453 C.proc.civ., acesta va fi obligat la plata sumei de 20 lei către petent cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată pentru plângerea contravențională.
De asemenea, ca urmare a admiterii apelului intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. să plătească apelantului suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată pentru cererea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul H. P. împotriva sentinței civile nr. 1016/27.04.2015 a Judecătoriei V., pe care o schimbă în tot.
Admite plângerea contravențională formulată de petentul H. P., CNP_, cu domiciliul în V., .. 86, ., jud. V., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat Z. C. din V., .. 274, ., jud. V., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în V., .. 1, jud. V., societățile de asigurare C. A., cu sediul în Sibiu, . de Afaceri nr. 5, .. Sibiu și A. V. I. G. SA, cu sediul în București, .. 31, sector 2 și intervenient-forțat P. C., cu domiciliul în V., ., ., ..
Anulează în tot procesul verbal de contravenție . nr._ emis de către Inspectoratul de Poliție al Județului V. la data de 09.09.2014 și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 360 lei.
Obligă intimatul la plata sumei de 20 lei către petent cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. să plătească apelantului suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2015.
Președinte, O. A. C. | Judecător, M. C. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. MC/04.01.2016
7 ex./.>
Judecătoria V.: Jud. C. D.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1767/2015. Tribunalul VASLUI | Validare poprire. Decizia nr. 1726/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
