Plângere contravenţională. Decizia nr. 1079/2013. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 1079/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 1079/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1079/R/2013

Ședința publică de la 16 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. S.

Judecător L.-M. B.

Judecător A. C.

Grefier T. B.

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta . SRL cu sediul în mun. V., ..1, . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului V. cu sediul în mun. V., ..1, jud.V. împotriva sentinței civile nr.577 din data de 06.02.2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul civil nr._ având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat că se prezintă recurenta . SRL reprezentată de avocat S. C., cu împuternicire avocațială în baza contractului de asistență juridică nr.SV/_/23.05.2013, lipsă fiind intimatul IPJ V..

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, recursul este declarat și motivat în termen legal, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la 02.09.2013 prin serviciul registratură, intimatul IPJ V. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, respingerea recursului formulat de recurenta . SRL și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care,

Recurenta . SRL având cuvântul prin apărător avocat Strajer C-tin, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar set de acte cu care înțelege să dovedească faptul că la data controlului acele aparate se aflau în faza de probe cuprinsă între data instalării aparatelor respectiv 07.09.2012 și 15.09.2012, ocazie cu care urma să se facă acomodarea personalului și instruirea practică pentru deservirea aparatelor, în vederea angajării ulterioare, iar prin prezentarea situației comparative a dorit să arate că societatea este de bună credință, desfășoară activitate economică, are un rulaj important, își achită toate obligațiile de plată. Nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, dând cuvântul recurentei în susținerea cererii de recurs.

Recurenta petentă . SRL solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, casarea hotărârii instanței de fond, și rejudecând cauza, să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/14.09.2012.

Așa cum s-a menționat in plângerea formulată, in urma aducerii celor trei aparate de joc în noua locație s-a încheiat Proces-verbal de predare-primire, și instruire a personalului cu normele legale și normele tehnice privind modul de utilizare și folosința aparatelor .

Totodată s-a stabilit o perioadă de probă cuprinsă între data instalării aparatelor, 07 09 2012 si 15 09 2012, ocazie cu care să se facă acomodarea personalului și instruirea practică pentru deservirea aparatelor, în vederea angajării ulterioare. Personalul localului urma să informeze societatea la sfârșitul intervalului menționat cu principalele constatări in vederea remedierii unor eventuale deficiente, urmând sa fie stabilita si modalitatea de deservire a aparatelor de joc .

In mod cu totul nejustificat instanța de fond a înlăturat acest mijloc de probă determinant în cunoașterea situației, în condițiile în care Procesul verbal de predare-primire este singurul document care atestă schimbarea locației pentru cele trei aparate, în lipsa acestuia nu există nici un mijloc de probă care să demonstreze instalarea jocurilor în noua locație, în procesul verbal se fac referiri utile pentru soluționarea legală a cauzei, sub această incidență intrând precizările de ordin legislativ și funcțional, urmărirea comportării aparatelor în poziția„pornit",și mențiunea că ele nu sunt în stare de funcționare ,interzicându-se accesarea de către jucători, încheierea procesului verbal fiind o activitate de stricta necesitate, normală, ținând cont de costul aparatelor de joc iar prin intermediul lui se transmiteau responsabilități de ordin material si funcțional fără de care nu se putea face predarea lor.

Hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, iar prezumția veridicității este perfect valabilă, în însăși motivarea soluției instanța de fond evocând prezumția relația de veridicitate și autenticitate a procesului verbal de contravenție, dar cu toate acestea nu îi ia în considerare recurentei un mijloc concludent și util de probă (procesul verbal de predare-primire a aparatelor de joc)

Sancțiunea aplicată de către agentul constatator este excesivă în condițiile in care pericolul social și consecințele sunt minore, instanța de fond neurmărind limita proporționalității, deoarece, a arătat că un asemenea aparat poate avea câștiguri variabile și dacă se au în vedere constatările din procesul verbal de contravenție, prejudiciul este minor. Cum societatea comercială recurentă este o societate de bună credință, serioasă și are intere economice, nu putea lăsa aparatele să funcționeze în mod incorect.

Societatea are licență pentru exploatare, are o conduită economică ireproșabilă, nu a fost sancționată pentru o fraudă fiscală ci pentru o neglijența de a nu arăta că acele trei aparate au fost mutate în altă parte.

Consideră că necomunicarea mutării aparatelor nu a produs prejudicii materiale și în nici un caz nu s-a încercat comiterea unor fapte de evaziune fiscală. Contravenția reprezintă neglijența unuia dintre angajați față de care societatea a luat masuri disciplinare; promovarea unei acțiuni în regres împotriva acestuia fiind ineficientă datorită situației materiale precare a respectivului salariat.

De altfel, la data de 14 09 2012, C. B. C., împuternicit ca administrator a S.C. ROYAL G. SRL Fălticeni s-a prezentat la sediul I.P.J.V. cu documentele societății pentru a soluționa pe cale amiabilă situația. Cu aceasta ocazie a prezentat si înmânat agentului constatator dosarul societății din care reiese fără echivoc că firma este la zi cu plata licențelor si a tuturor taxelor. S-a evidențiat de asemenea faptul că societatea nu fost sancționată niciodată sau condamnată pentru încălcarea prevederilor legale privind exploatarea jocurilor de noroc sau disciplina financiară.

Față de cele expuse, solicită admiterea recursului așa cum a fost acesta formulat cu consecința casării hotărârii instanței de fond, admiterii plângerii contravenționale, și anulării procesului verbal de contravenție în discuție.

S-au declarat apoi dezbaterile închise, după care s-a lăsat cauza în pronunțare.

Ulterior, conform prevederilor art. 256 Cod pr.civilă, s-a trecut la deliberare, când;

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului declarat, constată următoarele;

P. sentința civilă nr. 577 din data de 06.02.2013 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria V. a admis în parte plângerea formulată de petenta S.C ROYAL C. G. S.R.L, cu sediul în mun. Fălticeni,bld. Revoluției, nr.1, camera 3, jud. Suceava, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 14.09.2012, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în mun. V., jud. V..

A înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 14.09.2012 cu sancțiunea avertismentului.

A menținut celelalte dispoziții din procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 14.09.2012.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele,

P. plângerea înregistrata la data de 26.09.2012 pe rolul Judecătoriei V. sub numărul_, petenta S.C ROYAL C. GALAXZ S.R.L, prin reprezentant legal a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatului I.P.J. V., anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.09.2012, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de plata amenzilor contravenționale aplicate.

În motivarea plângerii, petenta a arătat ca nu se face vinovată de săvârșirea faptelor contravenționale reținute în sarcina sa, învederând instanței că la data de 11.09.2012 în urma controlului efectuat de reprezentanții intimatei la punctul de lucru aparținând societății petente din mun. V., a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 25.000 lei potrivit dispozițiilor art. 12 alin.2, art.76 alin.2 lit.a din H.G nr. 870/2009. În fapt s-a constatat că petenta nu a informat comisia cu privire la mutarea mijloacelor de joc pentru care deținea autorizare de funcționare și cu amendă de 2000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art.13 din O.U.G nr. 77/2009.

Petenta a susținut faptul că la data de 03.08.2012, ca urmare a restructurării activității unor locații unde funcționau jocuri mecanice, petenta a încheiat un contract de închiriere cu S.C II. G. O. C., pentru un spațiu aflat în mun. V., .. 12, în vederea amplasării și funcționării unui număr de 3 jocuri mecanice. În temeiul contractului de închiriere din data de 07.09.2012, petenta a instalat trei jocuri mecanice. În urma instalării jocurilor mecanice, petenta a susținut că a instruit personalul cu privire la normele legale și tehnice privind modul de utilizare și folosire a aparatelor. Totodată arată petenta, s-a stabilit o perioadă de probă, cuprinsă între data instalării și data de 15.09.2012, în vederea instruirii și acomodării personalului de deservire a aparatelor de joc. În această perioadă urma ca jocurile mecanice să nu fie accesate de către jucători. La momentul efectuării controlului, aparatele au fost găsite în poziția pornit, iar la un aparat a fost găsită o persoană, pe care însă personalul nu a observat-o.

În drept au fost invocate dispozițiile OUG nr.77/2009 și H.G nr. 870/2009.

In susținerea aspectelor de fapt relevate în cuprinsul plângerii a atașat la dosar înscrisuri.

Intimatul I.P.J V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulată de către petentă.

În dovedirea aspectelor de fapt reținute în cuprinsul procesului verbal contestat intimata a depus înscrisuri..

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a constatat și a reținut prin procesul-verbal . nr._/14.09.2012, s-a reținut că petenta S.C ROYAL G. S.R.L Fălticeni, la data de 11.09.2012, în jurul orei 18.00, în mun. V., ., nr.12, a montat aparatele de joc seriile ACX_; ACX_; ACX_, în locația situată în mun. V., ., nr.12, punct de lucru al I.I. G. O. C., fără a informa comisia cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, nu a întocmit evidența primară zilnică pentru fiecare joc tip SLOT MACHINE, cu seriile de mai sus, pentru perioada 10.08._12 și nu a eliberat bilete de joc pentru jucători.

Faptele astfel descrise au fost încadrate juridic în dispozițiile art. 76 alin.1 lit.a rap.la art. art.12 alin.2 din H.G NR. 870/2009; Art. 76 alin.1,lit.a, raportat la art.. 74 alin.1 lit.c, din H.G nr. 870/2009; și respectiv art. 13 alin.4 din O.U.G nr. 77/2009, fiind aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 25.000 lei, avertisment și amendă în cuantum de 2000 lei.

Dispoziții legale incidente:

Art. 76 alin.1 lit.a rap.la art. art.12 alin.2 din H.G NR. 870/2009 potrivit cărora Constituie contravenții la regimul exploatării jocurilor de noroc următoarele fapte: nerespectarea dispozițiilor art.12 alin.2 din același act normativ care prevăd: Organizatorii de jocuri de noroc sunt obligați să informeze comisia cu privire la mutarea mijloacelor de joc pentru care dețin autorizație de exploatare cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de realizarea operațiunii. Informarea va cuprinde adresa noii locații și datele de identificare a mijloacelor de joc care fac obiectul mutării, potrivit lit. A pct. 9 din anexa nr. 3.

Art. 76 alin.1 lit.a rap.la art. art.74 alin.1, lit.c din H.G NR. 870/2009 potrivit cărora Constituie contravenții la regimul exploatării jocurilor de noroc următoarele fapte: nerespectarea dispozitiilor art.74 alin.1 lit.c din același act normativ care prevăd :,, să țină zilnic la fiecare sală de joc o evidență completă, clară și detaliată a încasărilor realizate de fiecare mijloc de joc în parte, precum și a premiilor sau câștigurilor acordate, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, în limba română;

Art. 13 alin.4 din OUG NR.77/2009 care prevede ,, Organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activității cazinourilor, permit accesul în locațiile autorizate numai pe baza unui bilet de intrare, valabil pentru 24 de ore în intervalul 8,00–8,00, pentru fiecare persoană, iar organizatorii de jocuri de noroc tip slot-machine încasează biletul de intrare numai de la jucători.

Instanțaa constatat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de constatare a contravenției, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007). Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

În cauză, prezumția de legalitate si temeinicie a procesului verbal contravențional contestat este susținută a înscrisurile depuse de către intimată aflate la filele 18-27 din dosarul cauzei.

Astfel, în cuprinsul procesului verbal de constatare din data de 11.09.2012 întocmit de către reprezentanți ai intimatei, la punctul de lucru situat în mun. V., în prezența numitului G. O., în calitate de administrator, se atestă faptul că începând cu data de 10.08.2012, dată la care au fost aduse aparatele de joc, la punctul de lucru, nu exista nici un document privind exploatarea jocurilor de noroc individualizate în cuprinsul înscrisului și nici un fel de evidență cu privire la încasările provenind din această activitate.

Potrivit autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc tip SLOT MACHINE valabile până în data de 30.04.2013 (f.20), eliberate pe numele petentei aparatele de joc având seriile menționate în cuprinsul procesului verbal contravențional, figurează ca fiind situate în mun. Bârlad, . class="NormalWeb"> Susținerile petentei din cuprinsul plângerii, în sensul că, în perioada avută în vedere în cuprinsul procesului verbal contravențional, personalul care deservea aparatele de joc se afla în perioada de probă, iar aparatele de joc nu erau destinate a deservi terți clienți până în data de 15.09.2012 sunt nesincere, fiind contrazise de ansamblul probator administrat în cauză. Înscrisul depus de către petentă, aflat la fila 33, nu poate forma convingerea instanței cu privire la autenticitatea și veridicitatea aspectelor de fapt redate în conținutul său, motivat de considerentul că, se atestă împrejurări contrare celor susținute de ansamblul probator. Instanța a apreciat că înscrisul menționat reprezintă în mijloc de probă încheiat pro cauza și pe care instanța nu îl va avea în vedere la soluționarea prezentei cauze.

F. de considerentele invocate, instanța a apreciat că susținerile petentei nu sunt de natură să răstoarne prezumția de temeinicie a situației de fapt expuse în procesul verbal și că din probele administrate în cauză rezultă că petenta se face vinovată de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei, pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de dispozițiile art. 13 din OUG nr.77/2009, instanța a reținut că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2 /2001 privind regimul juridic al contravențiilor :„(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul – verbal.”

Potrivit art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor:

„(1) Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.

(2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

(3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune:

Sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci dor un mijloc prin care se protejează relațiile sociale și se formează un spirit de responsabilitate.

Ca si natură, avertismentul reprezintă o sancțiune pur morală ce se aplică în cazul contravențiilor ce prezintă un grad de pericol social redus, instanța putând dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului pentru plângerea contravențională prin care se invocă netemeinicia aplicării sancțiunii amenzii contravenționale.

Ori, în condițiile în care, petentul se află la prima abatere de această natură, ținând cont de urmările concrete ale faptei reținute (nefiind precizat numărul persoanelor cărora nu le-a fost eliberat bilet de joc), perioada pentru care s-a constatat neîndeplinirea obligației legale de eliberare a biletelor de joc, fapta reținută în sarcina petentului prezintă în concret un grad redus de pericol social.

Față de aceste considerente, instanța a admis în parte plângerea formulată de petentă și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentei prin procesul – verbal contestat în cuantum de 2000 lei cu sancțiunea „ avertisment”. Totodată a menținut ca legale și temeinice celelalte dispoziții înscrise în cuprinsul procesului verbal contravențional contestat.

Împotriva Sentinței civile nr.557/2013, pronunțată de către Judecătoria V. in Dosarul nr._ , a declarat recurs, în termenul legal, petenta .”SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie.

În primul rând, sub aspectul legalității, recurenta a criticat-o pentru reținerea unei stări de fapt greșite, cu consecința menținerii procesului verbal contestat.

Astfel, în esență, a susținut recurenta faptul că din înscrisurile depuse în fața instanței de fond, în speță din procesul verbal de instalare de la fila 33, rezultă faptul că cele 3(trei) aparate de tip slot-machine au fost instalate în imobilul din .. 12, jud. V., în temeiul contractului de închiriere încheiat cu II G. O. C. la data de 7.09.2012, stabilindu-se o perioadă de probă între data instalării aparatelor,7.09.2012, și 15.09.2012, dată la care urma să se realizeze instruirea practică și acomodarea personalului pentru deservirea aparatelor, angajarea persoanelor urmând a se realiza ulterior.

Apoi, în al doilea rând, sub aspectul netemeiniciei, recurenta a susținut faptul că sentința atacată este neîntemeiată, sancțiunea amenzii în cuantum de 25.000 lei sub aspectul săvârșirii contravenției prev. de art. 76al.1lit.a) din HG nr. 707/2009 fiind prea aspră raportat la gradul de pericol social concret al faptei, la consecințele minore ale acesteia, prin necomunicarea mutării aparatelor neproducându-se prejudicii materiale și neîncercându-se fraudarea bugetului de stat(aparatele nu au fost puse în funcțiune în perioada 8-11.09.2012), dar si la persoana recurentei, care nu a mai fost sancționată contravențional, are licență de exploatare pentru aparatele în discuție, și are o conduită economică ireproșabilă, fiind de bună-credință, aspect ce rezultă din faptul că, la data de 14.09.2012, împuternicitul său s-a prezentat la sediul poliție cu înscrisurile necesare soluționării cauzei.

În recurs, s-au depus mai multe înscrisuri.

Intimatul IPJ V. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către recurent, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 304 ind.1 C., instanța de recurs constată că recursul declarat în cauză este neîntemeiat, sentința recurată fiind atât legală, dar si temeinică.

Referitor la primul motiv de recurs, tribunalul arată faptul că, în mod corect, instanța de fond a reținut faptul că recurenta . Fălticeni a săvârșit contravenția prev. de art. 76al.1lit.a) din HG nr. 870/2009, constând în aceea că, în perioada 10.08._12, a montat aparatele de joc seriile ACX_; ACX_; ACX_, în locația situată în mun. V., ., nr.12, pct. de lucru II G. O. C., aparate care anterior fuseseră montate în mun. Bârlad, ., fără a informa comisia cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, aspect constatat de organele de poliție la data de 11.09.2012, în jurul orei 18.00, în mun. V., ., nr.12.

Potrivit prevederilor art. 76 alin.1 lit.a rap.la art. art.12 alin.2 din H.G nr 870/2009 potrivit cărora constituie contravenții la regimul exploatării jocurilor de noroc nerespectarea dispozițiilor art.12 alin.2 din același act normativ care prevăd: Organizatorii de jocuri de noroc sunt obligați să informeze comisia cu privire la mutareamijloacelor de joc pentru care dețin autorizație de exploatare cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de realizarea operațiunii. Informarea va cuprinde adresa noii locații și datele de identificare a mijloacelor de joc care fac obiectul mutării, potrivit lit. A pct. 9 din anexa nr. 3 și se sancționează cu amenda de la 25.000 lei la 50.000 lei.

Din mențiunile procesului verbal de sancționare contravențională confirmate de către depozițiile numiților G. O. C., H. V. și C. B. date în fața organelor de poliție rezultă că, realmente, recurenta a instalat și montat la data de 10.08.2012, aparatele de joc seriile ACX_; ACX_; ACX_, în locația situată în mun. V., ., nr.12, pct. de lucru II G. O. C., aparate care anterior fuseseră montate în mun. Bârlad, ., fără a informa comisia cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte.

Mai mult, din același proces verbal de constatare și sancționare contravențională rezultă faptul că reprezentantul recurentei a recunoscut această stare de fapt cu prilejul încheierii procesului verbal când a arătat faptul că nu are de făcut obiecțiuni cu privire la cele constatate.

Demn de remarcat este faptul că reprezentantul recurentei a recunoscut cu prilejul încheierii procesului verbal inclusiv faptul că nu a întocmit evidența primară zilnică pentru fiecare joc tip slot machine, cu seriile de mai sus, pentru perioada 10.08._12 și nu a eliberat bilete de joc pentru jucători,(contravenții pentru care recurentei i s-a aplicat două sancțiuni cu avertismentul, una de agentul constatator și una de către instanța de fond) recunoscând astfel, implicit, si faptul că aceste aparate de joc au funcționat în această perioadă.

Susținerile recurentei potrivit cărora aparatele de joc au fost mutate și instalate la data de 7.09.2012, așa cum rezultă din procesul verbal de la fila 33 dosar de fond, nu pot fi primite deoarece sunt contrazise de toate declarațiile mai sus arătate, depuse în fotocopie la dosar.

De altfel, chiar dacă apărarea recurentei ar fi fost reală, aceasta tot nu excludea existența contravenției prev. de art. art. 76 alin.1 lit.a rap.la art. art.12 alin.2 din H.G nr 870/2009 deoarece recurenta trebuia să anunțe mutarea aparatelor de joc cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data de 7.09.2012.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs,, cel constând în greșita individualizare a sancțiunii contravenționale, care este prea aspră raportat la gradul de pericol social concret al faptei, dar si raportat la persoana recurentei care nu a mai fost sancționată contravențional, tribunalul reține că acesta este neîntemeiat, sancțiunea principală a amenzii fiind corect individualizată raportat la gradul de pericol social concret ridicat al faptei prev. de art. 76 alin.1 lit.a rap.la art. art.12 alin.2 din H.G nr. 870/2009,săvârșite de către recurentă, sancțiunea avertismentului fiind insuficientă pentru îndreptarea acesteia, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost aplicată pentru ale două contravenții referitoare la regimul jocurilor de noroc.

P. procesul verbal . nr._/14.09.2012, s-a reținut că petenta S.C Rozal G. S.R.L Fălticeni, la data de 11.09.2012, în jurul orei 18.00, în mun. V., ., nr.12, a montat aparatele de joc seriile ACX_; ACX_; ACX_, în locația situată în mun. V., ., nr.12, punct de lucru al I.I. G. O. C., fără a informa comisia cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, nu a întocmit evidența primară zilnică pentru fiecare joc tip Slot machine, cu seriile de mai sus, pentru perioada 10.08._12 și nu a eliberat bilete de joc pentru jucători., fapte ce întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prev.de art. 76 alin.1 lit.a rap.la art. art.12 alin.2 din H.G NR. 870/2009, pentru care s-a aplicat amenda de 25.ooo lei, cuantum minim prevăzut de lege, art. 76 alin.1,lit.a, raportat la art.. 74 alin.1 lit.c, din H.G nr. 870/2009, pentru care s-a aplicat sancțiunea avertismentului de agentul constatator; și respectiv art. 13 alin.4 din O.U.G nr. 77/2009 pentru care s-s-a aplicat sancțiunea avertismentului de instanța de judecată.

Potrivit prevederilor art. 5 al.5 din O.G nr.2/2001, instanța de judecată trebuie să se raporteze în aprecierea temeiniciei sancțiunii contravenționale aplicate de către agentul constatator la gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Conform prevederilor art. 21 al.3 din OG nr.2/2001, gradul de pericol social concret al unei contravenții se apreciază în fiecare caz în parte de către instanța de judecată ținându-se seama de o . criterii stabilite de acest text de lege, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională, de modul și mijloace de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și urmare produsă.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese faptul că recurenta,în perioada 10.08._12, a montat aparatele de joc seriile ACX_; ACX_; ACX_, în locația situată în mun. V., ., nr.12, pct. de lucru II G. O. C., aparate care anterior fuseseră montate în mun. Bârlad, ., fără a informa comisia cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, aspect constatat de organele de poliție la data de 11.09.2012, în jurul orei 18.00, în mun. V., ., nr.12., nu a întocmit evidența primară zilnică pentru fiecare joc tip Slot machine, cu seriile de mai sus, pentru perioada 10.08._12 și nu a eliberat bilete de joc pentru jucători.

Raportat la cele expuse mai sus, având în vedere că sancțiunea contravențională trebuie să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, reținem că fapta comisă de către recurentă prev. de art. de art. 76 alin.1 lit.a rap.la art. art.12 alin.2 din H.G nr. 870/2009, are un grad de pericol social ridicat, sancțiunea amenzii fiind corect individualizată raportat la împrejurările săvârșirii faptei, sancțiunea principală a avertismentului fiind insuficientă.

Datele pozitive ce caracterizează persoana recurentei, constând în lipsa datoriilor fiscale și lipsa sancțiunilor contravenționale, nu pot determina, singure, instanța de recurs să ajungă la concluzia lipsei pericolului social concret cu privire la contravenția prev. de art. art. 76 alin.1 lit.a rap.la art. art.12 alin.2 din H.G nr. 870/2009.

În concluzie, pentru considerentele învederate mai sus, tribunalul reține că sentința recurată este întemeiată sub aspectul sancțiunii principale a amenzii aplicate cu privire la contravenția prev. de art. art. 76 alin.1 lit.a rap.la art. art.12 alin.2 din H.G nr. 870/2009.

Pentru toate cele învederate mai sus, tribunalul va respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de . SRL împotriva sentinței civile nr. 577 din 6.02.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de . SRL împotriva sentinței civile nr. 577 din 6.02.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09.2013.

Președinte,

E. S.

Judecător,

L.-M. B.

Judecător,

A. C.

Grefier,

T. B.

Redactat-B.L.M.

Tehnoredactat-T.B.

Ex.2- 15.10. 2013

Judecătoria V.-judecător fond. D. E. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 1079/2013. Tribunalul VASLUI