Anulare act. Decizia nr. 1182/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1182/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 30-10-2012 în dosarul nr. 1182/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1182/R/2012
Ședința publică de la 30 Octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE P. C. D.
Judecător E. R. I.
Judecător M.-C. Ț.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererii de recurs declarată de recurentul – reclamant T. I., cu domiciliul în com./., jud. V. și recurentul – intervenient I. V., cu domiciliul în V., ., ., . în contradictoriu cu intimații – pârâți C. JUDEȚEANĂ V. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, C. L. M. DE J. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, P. C. M. DE J. P. JUDEȚULUI V., ROTBĂȘAN Z., cu domiciliul în B., ., jud. B. împotriva sentinței civile nr. 1902/29-05-2012 pronunțată de Judecătoria V. având ca obiect anulare act - anulare titlu de proprietate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, la solicitarea părții pentru a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 30 octombrie 2012, dându-se decizia de față;
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1902 din 29.05.2012 pronunțată de Judecătoria V., au fost respinse excepțiile lipsei coparticipării procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere constând în anularea titlului de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995 și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâții C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. L. M. de J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Rotbășan Z..
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de I. V., domiciliată în mun. V., ., ., ..
P. a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Având în vedere dispozițiile art. 137 cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Față de excepția lipsei coparticipării procesuale pasive instanța de fond a reținut că, prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat anularea parțială a titlului de proprietate nr. 1207/1995, în sensul excluderii unei suprafețe de teren care nu reprezintă vechiul amplasament și obligarea comisiilor să îi emită un nou titlu pentru suprafața care constituie vechiul amplasament și pe care a fost pus în posesie, titlul a cărui anulare parțială se solicită fiind unul comun, emis pe numele: T. I., T. Ș. și T. G..
Se mai reține că, după punerea în discuția părților a excepției, prin precizări scrise reclamantul a arătat că ceilalți coproprietari indicați în titlu nu urmează a fi prejudiciați prin emiterea noului titlu întrucât prin noul act li se va atribui o suprafață egală de teren, cu respectarea vechiului amplasament astfel că, întrucât reclamantul a precizat în mod expres că nu dorește atribuirea vechiului amplasament numai către sine ci și către ceilalți coproprietari și întrucât potrivit art. 643 Noul Cod Civil, hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor coproprietarilor, a fost respinsă excepția invocată.
Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile formulate în termenul prevăzut de legislația fondului funciar, instanța a respins-o ca neîntemeiată reținându-se că, reclamantul a pus în discuție nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 1207/1995 și această nulitatea putea fi invocată de către orice persoană interesată, fiind o acțiune imprescriptibilă.
Excepția inadmisibilității capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii a fost de asemenea respinsă cu motivarea că, reclamantul a solicitat obligarea comisiilor la plata acestui tip de daune ca sancțiune în eventualitatea în care pârâtele nu s-ar încadra în termenul limită de emitere a noului titlu de proprietate astfel încât, deoarece daunele cominatorii au fost solicitate de către reclamant în subsidiar, pentru nerespectarea unei obligații de a face, cererea nu apare ca fiind inadmisibilă pentru că, analizarea temeiniciei acestei solicitări ținea însă de soluționarea pe fond a cauzei.
Excepția lipsei de interes a intervenției accesorii, invocată de pârâta C. L. M. de J. a fost respinsă ca neîntemeiată de vreme ce pronunțându-se asupra admiterii în principiu a cererii de intervenție, instanța a reținut și faptul că intervenientul justifică un interes.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat cu privire la soluționarea capătului de cerere constând în anularea titlului de proprietate nr. 1207/1995 prima instanță a reținut că, prin acțiunea care a format obiectul dosarului nr._, reclamanții T. I. și T. Ș. au solicitat în contradictoriu cu pârâții T. V., T. A., T. A. și cele două comisii de fond funciar, constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1207/1995, în sensul radierii mențiunii privind atribuirea în proprietate a suprafeței de 1 ha teren în tarlaua 29, . a suprafeței de 0,30 teren din tarlaua 26, .. Ca urmare a radierii acestor suprafețe, au solicitat eliberarea unui nou titlu de proprietate care să conțină terenurile care au reprezentant vechiul amplasament..
Se arată că, analizând acțiunea formulată, instanța a constatat că titlul de proprietate a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și că, hotărârea pronunțată a fost menținută de către Tribunalul V., prin decizia civila nr. 543/R din 21.04.2010.
Instanța de fond a mai reținut că, prin acțiunea care face obiectul prezentei cauzei, reclamantul a solicitat instanței nulitatea parțială a aceluiași titlu de proprietate, nr. 1207/1995 cu privire la terenul amplasat în tarlaua 26, ., cu motivarea că terenul prevăzut în acest titlu nu corespunde vechiului amplasament.
Analizând cea de-a doua acțiune formulată sub aspectul soluționării primului capăt de cerere, instanța de fond a constatat existența identității de obiect, cauză și părți cu acțiunea care a format obiectul dosarului nr._ și în care instanța s-a pronunțat în mod irevocabil cu privire la solicitările reclamantului așa încât, reținând că nu puteau fi repuse în discuție chestiuni asupra cărora instanțele judecătorești s-au pronunțat în mod irevocabil, a admis excepția invocată cu privire la constatarea nulității titlului de proprietate nr. 1207/1995.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, constând în anularea titlului de proprietate nr._ din 08.09.2010 emis pe numele Rotbasan Z. prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 2507 din 21.06.2010, cele două comisii au fost obligate să reconstituie în natură pârâtei Rotbasan Z., dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 0,60 ha, situat pe raza comunei M. de J..
Raportându-se la materialul probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a reținut însă că acest titlu de proprietate a fost emis unei persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate și cu respectarea dispozițiilor legale și că, punerea în posesie a pârâtei pe suprafața de teren de 0, 60 ha teren s-a făcut de către comisia locală în virtutea atribuțiilor sale stabilite în acest sens prin HG 890/2005 în timp ce, atribuirea terenului s-a făcut pentru suprafețe din extravilanul localității, conform și mențiunilor din registrul agricol din care reiese că pârâta a deținut terenuri în extravilan.
Cat privește susținerile reclamantului în sensul că în fapt terenurile atribuite pârâtei se găsesc în intravilanul localității și nu în extravilan, instanța a reținut că din sentința penală nr. 112/27.01.2012, depusă în aceste sens de către reclamant nu a reieșit o astfel de concluzie și că, sentința penală invocată nu făcea trimitere la terenul deținut de pârâtă sau la titlul de proprietate emis pe numele acesteia.
Prin urmare, instanța a respins cel de-al doilea capăt de cerere ca neîntemeiat.
Ca urmare a respingerii acțiunii principale a fost respinsă și cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul I. V. în folosul reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții I. V. și T. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului s-a arătat că data de instanța de fond este netemeinica si nelegala deoarece, deși este adevărat ca și în cererea soluționata prin sentința civila nr. 1930/2010 s-a solicitat constatare nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1207/1995,fiind enumerată si suprafață de 0,30 hă amplasata in punctul C. Ses iar sub aspectul obiectului cele doua cererii pot fi considerate ca având același obiect-constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1207/1995 pentru suprafața de 0,30 ha, însă, în ceea ce privește cerința articolului 1201 cod civil privind existenta autorității de lucru judecat daca cele două acțiuni nu au aceiași cauză.
După redarea unor pasaje din motivarea instanței, se mai arată în justificarea motivului de recurs că, în realitate, prin acțiunea care face obiectul dosarului nr._ a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 1207/1995 si radierea din acest titlu a suprafeței de 0,30 ha teren,cu motivarea ca, aceasta suprafața, de 0,30 ha teren îi fusese restituita prin reconstituirea dreptului de proprietate si predata in fapt in posesie prin adeverința de proprietate nr.397/4.09.1991, prezenta acțiune având ca obiect nulitatea titlului de proprietate nr. 1207/1995, prin radiera suprafeței de 0,30 ha,înscrisa la poziția a treia din titlu,are ca baza legala prevederile dreptului comun si prevederile art. 27 punctul 2.2 din Legea nr. 247/2005 si nu prevederile speciale înscrise in art. III din Legea nr. 169/1997, avute in vedere la darea sentinței civile nr. 1930/2010.
Se susține că, prin acțiunea de soluționată prin hotărârea atacată s-a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1207/1995 motivat de faptul ca înscrierea in acest titlu a suprafeței de 0,30 ha teren s-a făcut in mod abuziv, cu nesocotirea prevederilor legale, prin nerespectarea puterii conferite de lege adeverinței de proprietate si actelor-planul parcelar si schița cadastrala - prin care se dovedește punerea efectiva a mea in posesia celor 0,30 ha teren, cu trimitere la art27 punctul 2.2 din Legea nr. 18/1991 modificata, astfel că, excepția autorității de lucru judecat nu trebuia admisa de instanța de fond, atât timp cât, cererea prin care s-a solicitat anularea parțiala a titlului de proprietate nr. l 207/1995, a fost motivata in drept pe prevederile art. 27alin 2.2 din Legea nr. 18/1991 si prevederile dreptului comun, si nu pe prevederile art. III din Legea nr. 169/1997.
În al doilea rând, prin recursul declarat s-a apreciat că este netemeinica si nelegala si sub aspectul respingerii ca neîntemeiate a capătului de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate,nr._/4.02.2010, emis pe numele lui Ratbasan Zoita reținându-se greșit că emiterea titlului de proprietate s-a făcut in baza sentinței civile nr.2507/21.06.201 a Judecătoriei V..
Se susține că, fără anularea titlului de proprietate emis nelegal numitei Rotbasan Zoita, soluționarea celui de al doilea capăt de cere prin care se solicită constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995 si radierea din acesta a suprafeței de 0,30 ha teren atribuita nelegal, in punctul "Podiș Mijloc",ar fi inutila, deoarece terenul pe care revendicat s-ar găsi ocupat.
Potrivit opinie recurenților, anularea acestui titlu face posibila repunerea pârtilor in situația anterioara,in sensul recunoașterii dreptului de proprietate, in baza adeverinței de proprietate nr.397 din 4.09.1991, necontestata si intrata in autoritate de lucru judecat si a actelor prin care se dovedește punerea in posesie pe suprafața de 0,30 ha teren, creându-se posibilitatea de o se eliberă titlul de proprietate,ca act doveditor a unei situații de fapt deja dovedite, aceea ca in baza legii, mi s-a restituit, prin reconstituirea dreptului de proprietate, suprafața de 0,30 ha teren.
Susțin recurenții că, din analiza sentinței civile nr. 2507 din 21 iunie 2010 data de Judecătoria V., in dosarul nr._, rezultă ca numitei Ratbasanu Zoita i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unei diferențe de 0,60 ha teren,fără a se preciza prin sentința amplasamentul celor 0,60 ha teren, nici daca terenul urmează sa fie restituit in intravilanul sau extravilanul localității, situație in care terenul restituit lui Rotbasan Zoita putea sa-i fie atribuit pe vechiul amplasament sau in cazul în care nu mai exista teren disponibil sa i se acorde despăgubiri.
Recurenții arată că, motivarea data de instanța de fond soluției de respingere a acțiunii in constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pe numele lui Ratbasan Zoita, este in contradicție cu situația de fapt si cu textele legale incidente in materie, ceea ce echivalează cu lipsa motivării, pentru că, nu se poate admite ca emiterea titlului de proprietate pe numele lui Ratbasan Zoita este legala numai pentru faptul ca acesta a fost emis in baza sentinței civile nr. 2507/21.06.2010 în condițiile în care, este dovedit ca nici Ratbasan Zoita si nici autorii acesteia nu au avut teren in punctul „Arie".
Recurenții au apreciat totodată că, sentința recurata este netemeinica si nelegala si prin acea ca instanța nu se pronunța asupra motivării in fapt si in drept pe care au făcut-o in susținerea cererii prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pe numele lui Ratbasan Zoita, respectiv incidența prevederilor art. 27 alin 2.2 din Legea nr. 18/1991 si ale art 15 din Regulamentul de aplicare a Legilor fondului funciar.
In finalul acestui motiv de recurs s-a arătat că, prima instanță nu a analizat si nu s-a pronunțat asupra incidenței in cauza a prevederilor art. 27 punctul 2.2 din Legea nr. 18/1991 așa cum a fost modificata prin Legea nr. 247/2005.
Suplimentar, recurentul I. V. a mai arătat că solicită admiterea recursului si casarea sentinței motivat și de faptul ca instanța, in mod abuziv i-a modificat cererea sa de interventie, calificând-o ca intervenție accesorie deși, din cuprinsul cererii depuse rezulta clar ca a formulat cerere de intervenție in nume propriu, redând în susținerea motivului de apel, conținutul cererii de intervenție.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
C. locală M. de J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
În motivare, intimata pârâtă a arătat, în esență că, în mod temeinic a fost admisă excepția autorități de lucru judecat deoarece, există identitate de părți obiect, singura diferență între cele două cereri fiind aceea că, în cererea soluționată prin sentința recurată, s-a schimbat motivarea în drept.
Se mai arată în motivare că, în mod corect instanța de fond, constatând că nu există un interes legitim a respins cererea de intervenție în interes propriu și a disjuns cererea principală de intervenție, înregistrată sub nr._ .
În final, intimata pârâtă a mai arătat pe de o parte că titlul de proprietate emis pe numele lui Ratbasan Zoita a fost emis ca urmare a unei hotărâri judecătorești iar pe de altă parte că, susținerile recurenților cu privire la punerea lor în posesie cu privire la suprafața de 0,30 ha teren nu este reală.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți dar și prin prisma sentinței atacate, instanța de control judiciar apreciază, în majoritate, că aceasta din urmă este temeinică și legală .
Soluția pronunțată de prima instanță de respingere a acțiunii este legală și temeinică, având corespondent în probele administrate și care au fost analizate în mod judicios de către judecător, criticile aduse de recurentă în acest sens fiind nejustificate.
Cu privire la excepția autorității lucrului judecat referitoare la capătul de cerere constând în anularea titlului de proprietate nr. 1207/1995, Tribunalul, în majoritate, reține că aceasta este întemeiată, iar instanța de fond a reținut în mod temeinic existența identității de părți, obiect și cauză între cele două acțiuni.
Autoritatea lucrului judecat, are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală inversată, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces.
Autoritatea de lucru judecat interesează ordinea publică și are de scop să evite pronunțarea de hotărâri contradictorii. P. ca să existe autoritate de lucru judecat este necesar ca, cele două cereri, între aceleași părți și în aceeași calitate, să aibă același obiect și aceeași cauză.
În speță, acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._, reclamanții T. I. și T. Ș. au solicitat în contradictoriu cu pârâții T. V., T. A., T. A. și cele două comisii de fond funciar, constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1207/1995, în sensul radierii mențiunii privind atribuirea în proprietate a suprafeței de 1 ha teren în tarlaua 29, . a suprafeței de 0,30 teren din tarlaua 26, .. Ca urmare a radierii acestor suprafețe, au solicitat eliberarea unui nou titlu de proprietate care să conțină terenurile care au reprezentant vechiul amplasament.În motivarea cererii lor, s-a arătat că, reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest suprafețe nu s-a efectuat pe vechiul amplasament.
Cererea acestora a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1930 din 25 mai 2009 a Judecătoriei V., sentință menținută de către Tribunalul V., prin decizia civila nr. 543/R din 21.04.2010 ( filele 23 -27 dosar fond).
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. sub nr._, reclamantul T. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. L. M. de J. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, P. comunei M. de J. și P. județului V., constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995 în sensul radierii din acest titlu de proprietate a suprafeței de 0,30 ha teren înscrisă la poziția a III a, punctul “C. Ș.”, tarlaua 26, ..
De asemenea, a solicitat obligarea pârâților să îi emită titlul de proprietate pentru suprafața de 0,30 ha teren, pe raza administrativă a comunei M. de J., punctul Arie, cu respectarea vechiului amplasament și să îi elibereze proces verbal de punere în posesie asupra acestei suprafețe.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, referindu-se la suprafața de 0,30 ha teren din punctul C. Sus că, înscrierea în titlul de proprietate nr. 1207/1995 a suprafeței de 0,30 ha în punctul C. Ș. este nelegală, deoarece nu au fost respectate vechile amplasamente ( fila 3, paragrafele 6,7,8 dosar fond).
S-a mai susținut că, deja i se atribuise 0,30 ha în punctul Arie, suprafață pe care a fost pus în posesie astfel încât aceasta era suprafața care trebuia să fie trecută în titlul de proprietate și nu cea din punctul C. Ș..
În speța de față, este îndeplinită condiția triplei identității de părți, cauză și de obiect .
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor invocate în cele două acțiuni dar și a sentinței civile nr. 1930 din 25 mai 2009 a Judecătoriei V., respectiv a prin deciziei civile nr. 543/R din 21.04.2010 a Tribunalului V., instanța de control judiciar, în majoritate, reține că există autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității titlului de proprietate nr. 1207/1995 .
- În ceea ce privește identitatea de părți, nu există nici un dubiu,
ambele cauze desfășurându-se între aceleași părți, având aceeași calitate .
- Cu privire la obiect, așa după cum s-a statuat în practică dar și în
literatura de specialitate, în sfera noțiunii de obiect se cuprinde nu numai pretenția concretă a reclamantului ci și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material .
Ori, din analiza celor două acțiuni, rezultă cu certitudine că, dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material este acela referitor la anularea aceluiași titlu de proprietate .
Mai mult decât atât, acest lucru este recunoscut și de către recurenți prin motivele de recurs (fila 4, paragraful 5 dosar recurs).
De altfel, așa cum a statuat și Tribunalul Suprem în două decizii de speță – decizia nr. 45/12.01.1980 și nr. 1849/13.11.1982 – „există putere de lucru judecat și când se constată că acțiunile au același cuprins, chiar dacă dreptul pretins de una sau cealaltă parte se discută numai pe cale incidentă, astfel că soluția dată într-un prim proces are autoritate de lucru judecat în noua acțiune prin care se încearcă valorificarea aceluiași drept ”, deci cu atât mai mult în prezenta cauză, unde dreptul pretins s-a discutat în mod direct .
- Cauza cererii de chemare în judecată privește fundamentul
raportului juridic dedus judecății, în speță, fundamentul ambelor cereri este același, în sensul că se întemeiază pe de o parte pe nelegalitatea înscrierii în titlul de proprietate nr. 1207/1995 a suprafeței de 0,30 ha în punctul C. Ș., deoarece nu au fost respectate vechile amplasamente iar pe de altă parte pe punerea în posesie asupra acestei suprafețe de teren anterior, în punctul Arie.
Așa cum s-a statuat și în practica judiciară în materie, cauza juridică a unei cereri este reprezentată de fundamentul juridic al pretenției, de actul sau faptul juridic generator al dreptului, alături de împrejurările de fapt care au determinat promovarea acțiunii.
Din acest punct de vedere, în ambele demersuri juridice împrejurările de fapt și de drept, astfel cum au fost reliefate prin motivarea celor două cereri de chemare în judecată, au fost identice, prin cele două acțiuni recurenții urmărind aceeași finalitate, respectiv aceea de a le reveni suprafața de teren în suprafață de 0,30 ha, situată în punctul Arie, finalitate grefată, așa cum am mai arătat, pe de o parte pe nelegalitatea înscrierii în titlul de proprietate nr. 1207/1995 a suprafeței de 0,30 ha în punctul C. Ș., deoarece nu au fost respectate vechile amplasamente iar pe de altă parte pe punerea în posesie asupra acestei suprafețe de teren anterior, în punctul Arie.
În acest condiții, actul juridic generator al dreptului subiectiv (titlul autorului deposedat) precum și elementele de fapt (pretinsa reconstituire anterioară și implicit o pretinsă posesie precum și nerespectarea vechilor amplsamente) sunt aceleași și conturează identitatea de cauză juridică.
Pe de alt parte, chiar și analizând, cererea prin prisma temeiului de drept invocat, așa cum s-a reiterat și prin cererea de recurs, dispozițiile art. 27 din Legea nr. 18/1991, se poate observa că, pentru titlurile de proprietate intrate în circuitul civil, constatarea nulității absolute se constată tot potrivit dispozițiilor art. III din Legea nr. 169/1997, dispoziții legale avute în vedere și la pronunțarea sentinței civile nr. 1930 din 25 mai 2009 a Judecătoriei V., respectiv a prin deciziei civile nr. 543/R din 21.04.2010 a Tribunalului V..
Așadar, chiar prin prisma noului temei de lege invocat, analiza legalității titlului de proprietate se verifică tot prin prisma motivelor avute deja în vedere, deci, ne aflăm în fața aceleiași cauze a raportului juridic al dreptului pus în discuție (causa debendi).
În sensul tuturor celor reținute mai sus, Tribunalul se raportează și la practica judiciară în materie, respectiv I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4525 din 30 mai 2005 și decizia civilă nr. 4679 din 7 iunie 2007 ÎCCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3765 din 9 iunie 2008, ÎCCJ, Secția I-a civilă, decizia nr. 58 din 11 ianuarie 2012, Curtea de Apel Târgu M., Sectia Civila, De munca Si Asigurari Sociale, P. Minori Si Familie, decizia civilă nr..131/R din 12 februarie 2008.
Instanța de control judiciar, în majoritate, reține de asemenea că, autoritatea de lucru judecat face parte din limitările justificate ale dreptului de acces la o instanță, contribuind la respectarea securității raporturilor juridice și a echității procedurii, așa încât, substanța dreptului reclamanților de a avea acces la o instanță, nu este afectată, în măsura în care instanțele s-a mai pronunțat asupra temeiniciei cererii lor în cadrul primei acțiuni .
În același sens, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a statuat în cauza L. împotriva României că: „ excepția autorității de lucru judecat urmărește un scop legitim dacă vizează să asigure securitatea raporturilor juridice în materie civilă” .
De asemenea, instanța europeană a mai reținut și faptul că: „Dreptul de acces la instanță nu este absolut. El poate permite limitări admise implicit, deoarece el cere prin însăși natura sa o reglementare de către stat. În elaborarea unei asemenea reglementări statele se bucură de o anumită marjă de apreciere…. ( F.E. împotriva Franței, Hotărârea din 30 octombrie 1998,, paragraful 44 și Yagtzilar și alții împotriva Greciei, nr. 41.727/98, paragraful 23, CEDH 2001-XII).”
Pe de altă parte, chiar dacă autoritatea de lucru judecat, este consacrată ca un principiu ce stă la baza procesului civil, nu este consacrată ca atare de Constituție, astfel că nu se poate susține că este în contradicție cu dispozițiile art.44 și art.21 din Constituție.
În concluzie, dispozițiile legale contestate, prin mijloacele procesuale puse la dispoziția părților, denotă echilibrul procesual și egalitatea de arme dintre părți, dar și respectarea securității raporturilor juridice și a echității procedurii, lipsind de suport critica privitoare la încălcarea art. 21 alin.(1) și (2) din Constituție.
Pe cale de consecință, nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art.6 §1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Continuând analiza motivelor de recurs, instanța de control judiciar, în majoritate, reține că și soluția dată celui de-al doilea capăt de cerere este legală și temeinică, recursul fiind nefondat și din acest punct de vedere.
Așa după cum recunosc și recurenții, prin sentința civilă nr. 2507 din 21.06.2010, cele două comisii de fond funciar au fost obligate să reconstituie în natură pârâtei Rotbasan Z., dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 0,60 ha, situat pe raza comunei M. de J., astfel că, în executarea hotărârii judecătorești irevocabile a fost emis titlul de proprietate nr._ din 08.09.2010 emis pe numele Rotbasan Z..
În aceste condiții, în ceea ce privește neîndreptățirea acesteia la suprafața de 0,30 ha teren, împrejurare analizată ca și motiv de nulitate, instanța reține că nu se poate constata nulitatea titlului de proprietate, în condițiile în care, emiterea Titlului de Proprietate nr._ din 08.09.2010 nu s-a făcut la inițiativa celor două comisii ci în urma unei hotărâri judecătorești irevocabile, respectiv sentința civilă nr. 2507 din 21.06.2010 a Judecătoriei V. ( filele 37 – 39, 213 dosar fond) .
În aceste condiții, contrar susținerilor recurenților, aceștia nu pot invoca inopozabilitatea acestei hotărâri, deoarece statuările unor hotărâri irevocabile, cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng în mod indirect și asupra terților .
Ca element nou apărut în ordinea juridică și în cea socială, hotărârea nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei .
În acest sens, invocăm și practica instanței supreme, respectiv Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2351 din 14 martie 2007.
Mai mult decât atât, titlul de proprietate intrând în circuitul civil și producând efecte juridice, astfel că, raportat la principiului securității actelor juridice, instanța nu poate dispune anularea acestuia fără a avea în vedere și alte consecințe colaterale. De asemenea, instanța nu poate analiza legalitatea acestui titlu, care a fost emis in vederea respectarii unei hotărâri judecatoresti intrate in puterea lucrului judecat, deoarece ar fi obligata sa analizeze valabilitatea acestora, ca acte anterioare titlului, dispunand in consecinta.
Nefiind posibil a se reanaliza situatia de fapt retinuta in aceste hotărâri, asa cum corect a dispus prima instanta, odată eliberate titlurile, părțile pot solicita verificarea modalității de dobândire a terenului in cadrul unei actiuni in revendicare, actiune care este deja pe rolul instantei si la a carei solutionare pot fi avute in vedere, eventual, actele si lucrarile prezentei cauze.
Din acest punct de vedere, acțiunea reclamantului este vădit neîntemeiată, soluție ce se impune și prin raportare la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, referitoare la principiul securității raporturilor juridice .
În acest sens, instanța are în vedere opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza S. și alții contra României, 23 februarie 2006, unde a statuat că :„preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie.”.
În același sens, invocăm jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului, exprimată și în cauza R. contra României, 19 octombrie 2006, unde se mai reține că nu se poate face derogare de la acest principiu – al securității raporturilor juridice - decât atunci când motivele materiale și imperioase o solicită ( așa cum de altfel s-a mai pronunțat Curtea și în cauzele A. împotriva României și Riabykh c. Rusia, no_/99, § 52, CEDH 2003‑IX).
Pe de altă parte, în cauza Toșcută și alții c. României, Curtea a reținut că anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, se analizează ca o privare de proprietate așa cum aceasta este definită prin cea de-a doua frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1, așa încât, anularea va fi permisa numai dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea alineatele 33-34 din hotărârea mai sus citată), în cauză nefiind întrunite elementele menționate care să permită anularea titlului de proprietate al pârâtei, fără ruperea justului echilibru, în condițiile în care, titlul de proprietate a fost eliberat ca urmare a unei hotărâri judecătorești.
Totodată s-a reșținut că, atunci când se solicită e anularea titlurilor de proprietate pentru motive întemeiate exclusiv pe fapte imputabile autorităților și fără ca beneficiarii titlurilor anulate să primească o despăgubile echitabilă sau un teren echivalent, Curtea a statuat că, și dacă s-ar putea demonstra că servește unei cauze de interes public, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, impunând beneficiarilor titlurilor o sarcină specială și exorbitantă care rupe echilibrul între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului .
In același sens este și hotãrârea datã în cauza în cauza L.-A. M. c. României (din data de 31.03.2009), Curtea a decis că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 prin anularea parțială de către instanțele judecătorești a unui titlu de proprietate favorabil reclamante, constatând că titlul de proprietate, confirmat de instanțele interne printr-o hotărâre irevocabilă, a fost anulat din motive imputabile exclusiv autorităților.
Raportat la cele redate mai sus, este evident nefondat și motivul privitor la nemotivarea hotărârii, deoarece instanța de fond a precizat, deși pe scurt, motivele pentru care a apreciat ca neîntemeiată capătul de cerere, deci evident nu ne aflăm în fața nemotivării hotărârii . Totodată nu ne aflăm nici în situația necercetării fondului, în condițiile în care, instanța de fond a apreciat că, față de probatoriul administrat în cauză, se verifică susținerile pârâtei .
Lipsa fundamentului susținerilor recurentului este dată de faptul că, sentința tacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conform art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă. Cu toate acestea, tribunalul remarcă faptul că, prima instanță a reținut lipsa bunei credințe – fila trei paragraful 1 sentință.
Pe de altă parte, așa cum a statuat și instanța supremă într-o decizie de speță: „Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice” – Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2522 din 29 iunie 2006.
În același sens, instanța de control judiciar reține și jurisprudența instanței de contencios al drepturilor omului, care, este constantă, statuând că: „noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse ....(Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, p. 2.930, paragraful 60)” .Aceeași instanță a statuat de asemenea că: „obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81; Hotărârea V. der Hurk, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX)”.Instanța de control judiciar reține din jurisprudența Curții EDO, cauzele Albina împotriva României, B. împotriva României și D. împotriva României, D. împotriva României – paragraful 50 dar și decizia nr. 1846/1956 a Tribunalului Suprem, colegiul civil . Motivarea sumară a hotărârii nu echivalează cu nemotivarea acesteia, pentru a se reține că prima instanță nu ar fi cercetat fondul și a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Și motivul de recurs privind greșita calificare a cererii de intervenție în interes propriu este vădit nefundat.
Astfel, pe de o parte, ca natură juridică, intervenția voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată, îndreptată împotriva părților inițiale, deci atât a reclamantului cât și a pârâtului .
Deși intervenția voluntară presupune invocarea de către terț a unui drept propriu, fără a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins de terț și cel ce face obiectul cererii de chemare în judecată, însă, între cele două drepturi subiective trebuie să existe o legătură suficientă, care să justifice judecarea împreună a celor două cereri .
Așa cum se poate observa, în mod temeinic și legal, prima instanță a apreciat că ne aflăm în fața unei cereri de intervenție accesorie și a admis-o ca atare. Pe de altă parte, intervenientul nu este lezat în nici un fel în apărarea drepturilor sale, având în vedere că, cererea sa a fost disjunsă și înregistrată separat, urmând a fi supusă controlului instanței deoarece, că nu există o legătură suficientă între care să justifice judecarea împreună a celor două cereri.
Mai mult decât atât, instanța de control reține că recurentul nu a fost vătămat în drepturile sale procedurale deoarece, spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat, temeiul ei juridic nu leagă instanța care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii.
În acest sens, Tribunalul are în vedere practica instanței supreme, Înalta Curte De Casație Și Justiție, Secția Civilă Și De Proprietate Intelectuală Decizia nr. 64 din 12 ianuarie 2011.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța de control judiciar, cu majoritate, va respinge recursul declarat de recurenții I. V. și T. I. împotriva sentinței civile nr. 1902/29.05.2012, a Judecătoriei V., sentință pe care o va menține.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții I. V. și T. I. împotriva sentinței civile nr. 1902/29.05.2012, a Judecătoriei V., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2012.
Președinte, P. C. D. | Judecător, E. R. I. | Judecător, Cu opinie separată M.-C. Ț. |
Grefier, R. A. |
Red: D.P.C./07.11.2012
Tehn.R.A./08.11.2012
2ex.
Judecătoria V.: judecător V. C..
OPINIE SEPARATĂ,
Opinia separată vizează soluționarea excepției autorității de lucru judecat, excepție care apreciez că trebuia respinsă, față de următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art. 1201 vechiul C. civ. (în vigoare până la . Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit art. 230 din Legea nr. 71/2011), este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauza si este intre aceleași părți, făcută de ele si in contra lor in aceeași calitate.
Este indiscutabil că între prezenta cauză și cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei V. există identitate de părți și identitate de obiect, fiind așadar îndeplinite două din cele trei condiții prevăzute de art. 1201 C.civ.
În schimb, în ceea ce privește cea de-a treia condiție, apreciez, contrar opiniei majoritare, că nu există identitate între cauza acțiunii deduse judecății în prezentul dosar și cea care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei V..
În prezenta cauză, potrivit cererii completatoare depuse în fața primei instanțe la data de 27.07.2011 (filele 69 – 77 din dosarul instanței de fond, vol. nr. 1), recurentul a arătat că solicită constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995 emis pe numele T. I. T. Ș. și T. G. în ceea ce privește suprafața de 0,30 ha din pct. Podiș M., Tarlaua 26, ., în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 18/1991.
Motivând în fapt cererea, recurentul a arătat că a fost pus în posesie cu suprafața de teren de 0,80 ha teren în pct. „Arie”, așa cum dovedește schița cadastrală înregistrate la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară și i s-a eliberat și adeverința de proprietate nr. 397/04.09.1991. Cu toate acestea, ulterior, i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 2699/_ din 22.12.1999 în care a fost inclusă doar suprafața de 0,50 ha teren în pct. „Arie”, tarlaua 27, ., diferența de 0,30 ha teren fiindu-i atribuită pe alt amplasament, în pct. Podiș M., Tarlaua 26, ., conform titlului de proprietate nr. 1207/_ in 14.12.1995.
Aceleași aspecte au fost invocate și în motivarea acțiunii privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis pe numele intimatei Rotbășan Z. nr._/08.09._.
Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 18/1991, în cazul în care s-au emis titluri de proprietate în mod abuziv altor persoane decât foștii proprietari, iar aceștia dețineau la acel moment adeverințe de proprietate și aveau posesia terenului, comisiile de fond funciar vor revoca titlurile emise cu încălcarea legii, dacă acestea nu au intrat în circuitul civil. Dacă respectivele titluri de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare cumpărare sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiției pentru constatarea nulității absolute a titlului respectiv potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997.
În consecință, în prezenta cauză instanța investită cu acțiunea recurentului reclamant era ținută a analiza îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de aceste dispoziții legale pentru a interveni constatarea nulității absolute, respectiv: emiterea titlului de proprietate în favoarea unei terțe persoane; titlul de proprietate a fost emis în mod abuziv; foștii proprietari dețineau, la data emiterii titlului, adeverințe de proprietate și erau în posesia terenurilor incluse în titlul de proprietate emis terțului.
În cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ , motivele pentru care s-a solicitat anularea titlului de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995 vizau reconstituirea dreptului de proprietate pe alt amplasament decât cel din registrul agricol, faptul că respectivul titlu ar fi fals, antedatat, emis pro causa, în vederea paralizării acțiunii din dosarul nr._, de constatare a nulității absolute a titlului nr. 1891/2002 a numitei G. I..
Prin sentința civilă nr. 1930/25.05.2009 a Judecătoriei V., menținută prin decizia civilă nr. 543/R/21.04.2010 a Tribunalului V., a fost respinsă acțiunea, în considerentele sentinței și respectiv ale deciziei reținându-se: titlul de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995 a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 14 alin 2 din Legea nr. 18/1991; la data eliberării titlului de proprietate terenul nu era liber, ci în proprietatea privată a statului, la IAS V., astfel că erau incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991; posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în perimetrele societăților agricole a fost permisă de legiuitor prin art. 8 din Legea nr. 1/2000, așadar ulterior emiterii titlului de proprietate contestat, iar reclamanții nu aveau calitatea de acționari la acele societăți și nu contestaseră amplasamentele din titlu, conform pretitlului de proprietate eliberat în 1992, astfel că nu a fost posibilă reconstituirea pe vechiul amplasament; nici unul din motivele de nulitate invocate de reclamanți nu se încadrează în cazurile de nulitate absolută prevăzute limitativ de art. III din Legea nr. 169/1997. De asemenea, s-a mai reținut că, chiar dacă din înscrisurile depuse în recurs rezultă că nu există procese verbale de punere în posesie a reclamanților, deoarece comisia, la data eliberării titlurilor, nu întocmea întreaga documentație prevăzută de legea fondului funciar, această lacună nu este sancționată cu nulitatea absolută a titlului de proprietate, neîncadrându-se printre motivele prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997.
Într-adevăr, cauza cererii de chemare în judecată o reprezintă fundamentul pretenției afirmate, respectiv situația de fapt calificată juridic, astfel încât, la stabilirea cauzei, interesează nu numai regula de drept, dar și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică.
În prezenta cauză, atât temeiul de drept invocat de recurent în susținerea cererii, cât și împrejurările de fapt invocate, erau diferite de cele care au fost analizate în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ .
Astfel, în primul rând, prima acțiune a fost analizată prin prisma incidenței vreunuia din cazurile de nulitate prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997, modificată, iar în prezenta cauză s-a invocat motivul de nulitate prevăzut de art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 18/1991.
Este adevărat că dispozițiile art. 27 alin. 2 ind. 2 fac referire la formularea unei acțiuni în justiție pentru constatarea nulității titlului respectiv potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997, însă apreciez, contrar opiniei majoritare, că o asemenea trimitere nu poate avea în vedere decât dispozițiile din art. III referitoare la condițiile de procedură pentru exercitarea unei asemenea acțiuni (calitate procesuală activă, instanță competentă, etc.), în condițiile în care, printre cazurile de nulitate expres și limitativ prevăzute de art. III alin. 1 lit. a – h, nu se regăsește și situația avută în vedere de legiuitor în art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 169/1997. Ori, dispozițiile legale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, respectiv permit analizarea cazului de nulitate prevăzut de art. 27 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 18/1991.
În condițiile în care dispozițiile art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 18/1991 consacră așadar un caz de nulitate absolută distinct de cele prevăzute de art. III alin. 1 lit. a – h din Legea nr. 169/1997, apreciez că nu se poate reține că, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._, reținând că nu este incident nici unu din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. III, instanța ar fi avut în vedere și dispozițiile art. 27 alin. 2 ind. 2 din Legea nr. 18/1991.
În al doilea rând, împrejurările de fapt invocate în prezenta cauză – eliberarea adeverinței nr. 387/04.09.1991 și punerea în fapt în posesie asupra suprafeței de 0,80 ha teren în pct. „Arie”, conform schiței cadastrale înregistrate la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V. - nu au fost invocate în cauza înregistrată sub nr._ și implicit nici nu au făcut obiectul analizei instanței.
De asemenea, contrar opiniei majoritate, apreciez că, în cauză, respingerea excepției autorității de lucru judecat nu era de natură a aduce atingere nici principiului securității raporturilor juridice, consacrat de jurisprudența CEDO, care interzice readucerea în fața instanțelor a chestiunilor litigioase deja rezolvate prin hotărâri definitive.
Astfel, este adevărat că efectele sentinței civile nr. 1930/25.03.2009 a Judecătoriei V. nu pot fi ignorate, aspectele asupra cărora s-a pronunțat deja o instanță de judecată nemaiputând face obiectul unei alte analize.
Faptul că între cauza care a format obiectul dosarului nr._ și prezenta cauză nu exista tripla identitate cerută de art. 1201 C.civ. nu împiedica însă instanța să dea eficiență puterii de lucru judecat, în condițiile în care lucrul judecat are mai multe efecte, atât exclusivitatea, care face sa nu fie posibil un nou litigiu daca exista tripla identitate de părți, obiect si cauza, dar si obligativitatea, care face ca părțile sa se supună hotărârii judecătorești.
Puterea de lucru judecat nu este reglementata în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești ci ca o prezumție legala prin art. 1200 pct.4 C.civ. si ca o excepție procesuala - prin art.166 C.pr.civ.
Efectele puterii de lucru judecat prezintă un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, în sensul ca nu mai poate repune în discuție dreptul sau într-un alt litigiu.
În consecință, prin prisma acestor efecte ale puterii de lucru judecat, existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocata în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invoca exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces sa fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.
Aceasta concluzie are în vedere inclusiv nevoia de ordine si stabilitate juridica și permite evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.
Ce efect al puterii de lucru judecat, instanța investită cu soluționarea prezentei cereri era ținută de cele stabilite, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 1930/25.05.2009 a Judecătoriei V., menținută prin decizia civilă nr. 543/R/21.04.2010 a Tribunalului V., cu privire la condițiile eliberării titlului de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995, situația juridică a suprafeței de teren în litigiu, lipsa proceselor verbale de punere în posesie.
O asemenea interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1201 C. civ. respecta atât exigențele principiului securității raporturilor juridice, consacrat prin jurisprudența CEDO, dar și pe cele ale liberului acces la justiție, impus de asemenea de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Prin prisma acestor considerente, apreciez că recursul trebuia admis, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 312 alin 5 C.pr.civ., și cauza trimisă primei instanțe pentru a judeca pe fond cererea recurentului T. I. privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 1207/_ din 14.12.1995. O asemenea soluție se impunea cu atât mai mult cu cât numai în condițiile în care se constata că într-adevăr, suprafața de teren de 0,20 ha teren situată în pct. „Arie”, tarlaua 27, ./1, inclusă în titlul de proprietate nr._ din 08.09.2010, eliberat pe numele intimatei Rorbasan Z., face parte din terenul cuprins în adeverința 397/04.09.1991, recurentul avea calitate procesuală activă pentru a solicita anularea acestui titlu de proprietate, justificând un interes legitim în sensul avut în vedere de legiuitor în art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997.
Judecător, M. –C. Ț. |
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1181/2012. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1195/2012. Tribunalul... → |
|---|
