Fond funciar. Decizia nr. 1181/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1181/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 30-10-2012 în dosarul nr. 1181/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1181/R/2012
Ședința publică de la 30 Octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE P. C. D.
Judecător E. R. I.
Judecător M.-C. Ț.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea cererii de recurs declarată de către recurentul – reclamant P. S. G., cu domiciliu în Iași, ., jud. Iași în contradictoriu cu intimații –pârâți C. L. SOLEȘTI- F. F. -P. PRIMAR M. B., C. JUDEȚEANĂ V.- F. F. - P. PREFECT L. C. SZEKELY, STAȚIUNEA DE C. - D. P. PAJIȘTI V. ( SCDP) -P. DIRECTOR A. E., cu sediul în Moara Grecilor, ., nr. 256, jud. V., AGENȚIA D. S. (A.) cu sediul în sector 1, București, Calea Ș. V., nr. 43 și O. DE C. ȘI P. I. (O.) V. -P. DIRECTOR C. D., cu sediul în V., ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 550/14-02-2012 pronunțată de Judecătoria V. având ca obiect fond funciar: plângere împotriva refuzului de punere în posesie.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 30 octombrie 2012, dându-se decizia de față;
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 550 din 14 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria V., a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. S.-G. în contradictoriu cu pârâtele C. Locala Solești de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, C. Județeană V. de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V., Agenția D. S. și O. de C. și P. Imobiliara V..
P. a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V., Agenția D. S. și O. de C. și P. Imobiliara V., prima instanță a reținut că:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V. instanța de fond a constatat că terenul solicitat de reclamant se afla în administrarea Stațiunii de C. - D. pentru Pajiști V., fiind predat de către A. prin Protocolul încheiat la data de 20.12.2006 la poziția 37 astfel că, pentru ca punerea în posesie și eliberarea titlului sa se efectueze era necesar, ca în prealabil, să fie efectuate anumite operațiuni de delimitare a terenului si predarea acestuia către comisia locală. Or, aceste operațiuni nu puteau fi realizate fără participarea efectiva a administratorului parcelei de teren, în speță pârâta Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V.. P. aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V..
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția D. S. instanța de fond, raportându-se la dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 268/2001, instanța de fond a constatat că, pârâta avea ca atribuție administrarea terenurilor inclusiv suprafețele aflate în exploatarea stațiunilor de cercetare, iar pe de altă parte, așa cum reiese din adresa nr. 3 din 05.01.2012 suprafața de 2,7 ha din . Tarlaua 37 (menționată în pretitlul de proprietate) se afla chiar în administrarea directă a A.. Având în vedere aspectele sus-menționate instanța va respinge și această excepție.
Instanța de fond a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. de C. și P. Imobiliara V. motivat de faptul că această instituție a fost obligată prin Hotărârea nr. 197/2008 cu ducerea la îndeplinire a dispozițiilor acestui act administrativ alături de A. și C. locală Solești. Or, îndeplinirea hotărârii presupune delimitarea și punerea în posesie a suprafeței de teren precum și eliberarea titlului de proprietate, operațiuni care reprezentau, de altfel capetele de cerere din acțiunea introductivă.
Analizând fondul cauzei, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește situația de fapt că, prin Hotărârea Comisiei Județene V. nr. 197 din 24.04.2008 (filele 6-7) reclamantului i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 20,70 ha de teren situat pe raza comunei Solești, fiind înscris în anexa nr. 30 la regulament.
Se reține de asemenea că, la data de 20.11.2008 s-a eliberat Pretitlul de proprietate pentru suprafața de 20,7167 ha teren identificată în . aflându-se în administrarea pârâtelor Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V. și Agenția D. S., așa cum a rezultat din anexa Protocolului din data de 20.12.2006 la poziția 37 și adresa nr. 3 din 05.01.2012, concluzionând în sensul că, până la această dată reclamantul nu a fost pus în posesie și nu i s-a eliberat titlul de proprietate pentru suprafața de teren care făcea obiectul Hotărârii nr. 197/2008.
Stabilind cadrul juridic aplicabil, instanța a analizat cauza prin prisma temeiului juridic invocat de către reclamant respectiv art. 64 alin. 1 și 2 din Legea nr. 18/1991 și art. 14 alin. 1, art. 1516 și art. 1527 alin. 1 N.C.C. și a constatat că, dintre capetele de cerere invocate de către reclamant doar cel referitor la obligarea pârâtei Comisiei Locale Solești la întocmirea procesului verbal de punere în posesie putea fi analizat din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 18/1991.
Raportându-se la dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/1991 prima instanță a reținut că, pentru ca primul motiv de plângere să fie incident în cauză, respectiv refuzul comisiei locale de fond funciar de a înmâna titlul de proprietate, trebuia îndeplinită condiția ca titlul de proprietate să fi fost deja emis de către comisia judeteană, deci ca acesta să existe însă, din actele dosarului și susținerile părților rezultă că nu a fost încă emis un titlu de proprietate pentru suprafața solicitată ci doar validată cererea pentru suprafața de 20,70 ha de teren. Legea, însă, nu se referea la ipoteza în care se refuza însăși eliberarea titlului de proprietate.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de plângere, respectiv refuzul de punere efectivă în posesie instanța de fond a constatat că acesta putea fi incident în cauză doar dacă se făcea dovada existenței unui refuz nejustificat din partea comisiei locale de a pune în posesie. Însă, așa cum a rezultat din înscrisurile existente la dosarul cauzei, pârâta C. L. Solești a încercat încă din anul 2008 să pună în aplicare dispozițiile HCJ nr. 197/2008, eliberând pretitlul de proprietate pentru suprafața de 20,7167 ha teren identificată în . ocazie a efectuat și schița terenului (fila 11).
Instanța de fond reține că, nu putea fi reținută o culpă din partea Comisiei Locale Solești pentru nepunerea in posesie deoarece suprafața de teren reconstituită reclamantului nu a fost predată încă pârâtei de către administratorii terenului, respectiv Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V. și Agenția D. S..
În aceste condiții, neavând la dispoziție suprafața de teren, prima instanță a conchis că, în speță, comisia locală nu avea posibilitatea de a realiza punerea în posesie drept pentru care a conchis că nu era îndeplinită condiția de admisibilitate a existenței unui refuz justificat. P. aceste considerente, instanța a respins capătul de cerere cu obiect obligarea pârâtei Comisiei Locale Solești la întocmirea procesului verbal de punere în posesie pentru suprafața de 20,70 ha de teren.
Referitor la celelalte capete de cerere, respectiv delimitarea suprafeței de 20,7 ha de teren agricol și predarea acestei suprafețe de către pârâtele Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V. și A., întocmirea, semnarea și eliberarea titlului de proprietate de către O. V. și C. Județeană V., instanța de fond a constatat că acestea puteau fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 14 alin. 1, art. 1516 și art. 1527 alin. 1 N.C.C., invocate de reclamant în susținerea acțiunii. Instanța a reținut că aceste texte de lege cuprinse în noul cod civil reiau și dezvoltă prevederile art. 1073 din vechiul cod.
Față de aceste prevederi, instanța de fond a analizat dacă pârâtele și-au îndeplinit obligațiile legale reținând că, prin Hotărârea nr. 197 din 24.04.2008 reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 20,70 ha de teren situat pe raza comunei Solești, fiind înscris în anexa nr. 30 la regulament. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri erau însărcinate pârâtele Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V., Agenția D. S. și O. de C. și P. Imobiliara V..
Instanța de fond a reținut de asemenea că, împotriva acestei Hotărâri pârâta Stațiunea de C. - D. pentru Pajiști V. a formulat plângere la Judecătoria V. ce a făcut obiectul dosarului nr._ . Plângerea a fost soluționată în mod irevocabil prin constatarea perimării la data de 12.04.2010. Aceste aspecte au fost arătate de pârâtele comisiile de fond funciar prin întâmpinare și nu au fost contestate de către reclamant.
Față de plângerea formulată împotriva hotărârii instanța a constatat că în perioada cuprinsă intre introducerea plângerii din anul 2008 si data constatării perimării, instanța de fond a reținut că efectele Hotărârii nr. 197/2008 au fost suspendate de drept în baza art. 57 din Legea nr. 18/1991 astfel că, înăuntrul acestui termen nu se putea retine vreo culpă pârâtelor pentru neîndeplinirea celor dispuse de către hotărârea comisiei județene, deoarece, așa cum s-a arătat, efectele acesteia au fost suspendate ope legis.
Chiar și în această situație, instanța de fond a reținut pe de o parte că s-a încercat de către comisiile de fond funciar rezolvarea situației stabilind un Plan de măsuri obligatorii adoptat în ședința Comisiei Județene V. din 21.01.2009 cu termen limită 31.01.2009 iar pe de altă parte că, înainte de termenul limită stabilit, la data de 30.03.2009 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice “G. I.-Sisești”.
Se arată în motivare că, prin aceasta nouă Lege s-a stabilit că puteau fi retrocedate doar terenurile aparținând foștilor proprietari, care nu intrau în categoria terenurilor indispensabile activității de cercetare, pentru colecțiile de material biologic etc., acestea rămânând în administrarea unităților de profil. D. restul suprafețelor de teren puteau fi retrocedate. Terenurile indispensabile activității de cercetare date în administrarea instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare de drept public sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile și nu pot fi scoase din proprietatea publică și din administrarea unităților de cercetare-dezvoltare decât prin lege. Potrivit art. 6 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 45/2009 terenurile aflate în proprietatea ASAS, redobândite de către ASAS în temeiul aplicării legilor fondului funciar, precum și clădirile situate pe acestea au destinație exclusivă pentru activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare și multiplicarea materialului biologic în domeniul agricol, fiind inalienabile și insesizabile. Înstrăinarea sau schimbarea destinației acestor bunuri imobile se face numai prin lege.
În Anexa 3.17 din Lege s-au identificat suprafețele minime de teren, din domeniul public al statului, aflate în administrarea pârâtei Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V., județul V., indispensabile activității de cercetare-dezvoltare-inovare și multiplicării materialului biologic.
În această situatie instanța de fond a constatat că pârâta Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V. nu putea fi obligată decât la predarea acelor amplasamente care, în temeiul legii, au fost scoase din proprietatea publică și că, nu a avut importanța faptul că Hotărârea nr. 197/2008 a Comisiei Județene V. era anterioară apariției Legii nr. 45/2009 deoarece art. III alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 169/1997, invocată de reclamant, se referea doar la suspendarea efectelor actelor cu caracter administrativ nu și a Legii nr. 45/2009, care reprezinta un act normativ emis de Parlament în urma procedurii specifice, iar nu un act administrativ, iar suspendarea nu putea fi extinsă pe cale de interpretare și asupra actelor normative.
Prima instanță a mai reținut că, după . acestei legi pârâtele erau în situația de a nu avea posibilitatea de a reconstitui în întregime dreptul de proprietate persoanelor validate prin HCJ nr. 197/2008 ca urmare a indisponibilizării suprafetelor de teren aflate în administrarea pârâtei Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V. indispensabile cercetării dar și că, pârâtele C. Județeană V. și C. L. Solești au convenit în ședința din 08.03.2011 (fila 15) reconstituirea dreptului de proprietate persoanelor îndreptățite pe raza Stațiunii cu suprafețe de teren diminuate cu aplicarea unei cote de reducere, diferența rămasă urmând să fie înscrisă în anexa pentru despăgubiri (filele 40-42). Deși, această propunere a fost adusă la cunoștința reclamantului acesta a refuzat în mod expres acest mod de rezolvare a situației solicitând în continuare în întregime terenul în natura pe vechiul amplasament. Însă, așa cum s-a arătat mai sus, suprafețele solicitate de vechii proprietari sunt mai mari decât terenul disponibil. Așadar, în mod corect au procedat cele două comisii propunând diminuarea suprafețelor de teren tuturor persoanelor îndreptățite. Ar fi, de altfel, și inechitabil ca numai o parte din aceste persoane, printre care si reclamantul, să primească terenul în întregime pe raza Stațiunii în timp ce celorlalți să li se aplice cota de reducere.
În concluzie, instanța de fond a concluzionat în sensul că nu a putut fi reținută culpa pârâtelor pentru nereconstituirea dreptului de proprietate reclamantului pentru suprafața de 20,7 ha solicitată pe vechiul amplasament. În consecință instanța a respins și cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata de daune cominatorii. P. aceste considerente, instanța a respins acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. S. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului, reclamantul a arătat în primul rând că, recursul nu vizează modul de soluționare a excepțiilor invocate, sub acest aspect, apreciind sentința ca legala si temeinica.
În al doilea rând, reclamantul a susținut că, instanța de fond a respins acțiunea reclamantului-recurent cu o motivare străina de obiectul cauzei, si care nu a fost pusa niciodată in discuția părților și în lipsa oricărei probe la dosar care susțină aceasta motivare si in condițiile în care însăși pirita si in posesia căreia se afla terenul nu a înțeles sa invoce nimic din cele reținute de prima instanță si nu a înțeles sa-si facă nici un fel de apărări pe fond.
Reluând situația de fapt, reclamantul a precizat că, susținerea instanței de fond referitoare la faptul că pârâtele nu si-au îndeplinit atribuțiile de punere in aplicare a Hotărârii 197/2008, este nereala, întrucât, pe de o parte, art. 57 din legea 18/1991, modificata, prevede expres si limitativ ca plângerea formulata potrivit art. 53-56 suspenda executare iar pe de altă parte, nici unul din art. 53-56 nu se refera la plângerea împotriva Hotărârii Comisiei privind validarea anexelor privind persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate concluzionând că, nu exista nici un text de lege potrivit cu care plângerea împotriva hotărârilor de validare a anexelor ar suspenda punerea in executare a acestora.
Reclamantul a precizat că și reținerea de către prima instanță a faptului că, prin Legea nr. 45/2009 s-ar fi stabilit că se pot retroceda doar terenurile aparținând foștilor proprietar, care nu intra in categoria terenurilor indispensabil/ce activității de cercetare este eronată deoarece, pe de o parte, niciunde în legea 45/2009 nu se prevede absolute nimic legat de retrocedarea terenurilor de către ASAS către vechii proprietari, instanța de fond adăugind in mod nepermis la lege iar pe de altă parte că, dispozițiile art. 6 citate de instant de fond, vin tocmai sa contrazică clar susținerea instanței, întrucât, legiuitorul a stabilit clar modul de dobândire a bunurilor ASAS, si nicăieri nu se prevede ca aceasta s-ar face prin însușirea terenurilor ce urmează a fi retrocedate foștilor proprietari. Precizează reclamantul că art. 6 al. 21 din legea 45/2009 face referire expresa si limitativa la terenurile redobândite de ASAS in temeiul aplicării legii fondului funciar.
În al treilea rând, reclamantul arată că, în mod greșit prima instanță a reținut că după . legii nr. 45/2009. pârâtele sunt in situația de a nu avea posibilitatea de a reconstitui in întregime dreptul de proprietate persoanelor validate prin Hotărârea 197/2008 ca urmare a indisponibilizării suprafețelor d e teren aflate in administrarea Stațiunii de C. - D. pentru pajiști V. deoarece, din dispozițiile art. 6 alin 1 lit. b ale acestui act normativ rezultă că este vorba doar de bunuri aflate in proprietate publica sau private a statului sau a unităților administrative teritoriale însă, nici un moment, in aceasta cauza nu s-a susținut de către vreo parte si nici nu s-a dovedit ca terenul revendicat de reclamant este proprietatea publica sau private a statului sau a vreunei unități administrative teritoriale. Reclamantul învederează că, mai mult decât atât, textul conține si condiția ca aceste bunuri sa fie date in administrarea sau folosința ASAS însă, în cauza, nu exista absolut nici un document din care sa rezulte darea in administrare către ASAS a vreunui bun proprietate publica sau private a statului sau comunei Solesti dupa înființarea acestei instituții.
Reclamantul a mai precizat că, art. 6 al. 31 din legea 45/2009 face trimitere expresa la dispozițiile art. 4 al. 15 din legea 752/2001 însă, acesta prevede că reconstituirea dreptului d e proprietate a Academiei Române asupra terenurilor agricole care au aparținut acesteia, conform art. 9 al. 4 din legea 1/2000, se face prin exceptare de la prevederile art. 221 indice 1 din aceeași lege, daca nu se afectează vechile amplasamente ale foștilor proprietari în timp ce, art. 9 al. 4 din legea 1/2000 prevede ca reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole care au aparținut Academiei Române se face prin comasarea terenurilor de către Agenția D. S., la cererea Academiei Romane, daca nu se afectează vechile amplasamente ale foștilor proprietari.
În final, reclamantul a arătat că, nu s-a dovedit ca terenul ce a aparținut autorilor reclamantului-recurent ar intra in aceasta categorie exceptata de la reconstituire și că,, este mai mult decât evident ca legiuitorul nu a avut in intenție si nu a prevăzut sub nici o forma ca ar putea intra in proprietatea ASAS terenuri ce au aparținut foștilor proprietari, așa cum este și terenul cuvenit reclamantului-recurent, atât timp cit legiuitorul a prevăzut expres ca nu pot fi afectate sub nici o forma vechile amplasamente ale foștilor proprietari.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
C. Județeană V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
În motivarea poziției procesuale, după expunerea situației de fapt și a soluției primei instanțe, pârâta arată că, în mod corect prima instanță a avut în vedere faptul că Stațiunea de C. - D. pentru pajiști V. este o instituție de drept public și că, putea fi obligată la predarea doar a amplasamentelor care, în temeiul legii, au fost scoase proprietatea publică.
A mai arătat pârâta că, atât comisia locală cât și cea județeană au recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului însă, așa după cum rezultă din actele și lucrările dosarului, o parte din terenurile pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate aparțin domeniului public al statului.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin Hotărârea Comisiei Județene V. nr. 197 din 24.04.2008 (filele 6-7 dosar fond) recurentului reclamant i se reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 20,70 ha de teren situat pe raza comunei Solești, fiind înscris în anexa nr. 30 la regulament, pentru ca, la data de 20.11.2008 să fie întocmit Pretitlul de proprietate pentru suprafața de 20,7167 ha teren identificată în . 10 dosar fond).
Potrivit art. 1073 Cod civil ( în vigoare la momentul introducerii acțiunii, 1 septembrie 2011) :” Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, si in caz contrar are dreptul la dezdăunare.” iar art. 1077 Cod civil prevede că :” Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.”
De asemenea, art. 5 lit. a, b și h din HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor, dispune: „ Comisiile comunale, orășenești sau municipale au următoarele atribuții principale: a) preiau și analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, cu excepția celor formulate de comune, orașe sau municipii; b) verifica în mod riguros îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 6 din Legea nr. 1/2000, cu modificările ulterioare, solicitând în acest scop toate relațiile și datele necesare; h) înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesară, precum și divergențele produse și consemnate la nivelul acestor comisii; „în timp ce, art. 36 alin 1 teza I-a din același act normativ prevede că: „ (1) Pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 20. Documentațiile se trimit în doua exemplare, dintre care unul se retine și se depozitează la arhiva oficiului de cadastru și publicitate imobiliară.”
Conform art. 64 alin 2 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar republicată, modificată și completată prevede “ (2) Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat sa execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, dupã caz, punerea efectivã în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanta.”
Din analiza recursului, rezultă că acesta este neîntemeiat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
Cu privire la obligația de a face, instanța de control judiciar reține că, în
speță, nu există o obligație neîndeplinită de către pârâtă deoarece, pe de o parte, Agenția D. S. și-a îndeplinit obligația de predare a terenului pe care l-a deținut în administrare, prin Protocolul din data de 20.12.2006 la poziția 37 ( filele 156 – 160, 165 dosar fond) iar pe de altă parte, Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V. nu deține terenul recurentului reclamant aspect ce rezultă fără dubiu din adresa nr. 139 din 17 octombrie 2012.
Pe de altă parte, intimatele pârâte, comisiile de fond funciar împreună cu recurentul reclamant urmează a stabili, conform competențelor amplasamentul suprafeței de teren ce i se cuvine acestuia, cu atât mai mult cu cât, amplasamentul stabilit inițial, prin Pretitlul de proprietate pentru suprafața de 20,7167 ha teren identificată în . 10 dosar fond), nu există, așa cum rezultă din adresa nr. 47 din 5 ianuarie 2012 a Oficiului de C. și P. I. V.. Astfel, din adresa menționată, rezultă că în evidența O. V., în tarlaua 31 a comunei Solești, nu figurează parcelele nr. 999/1/1/5, nr. 999/1/1/6, nr. 999/1/1/1 și nr. 999/1/1/3.
Așadar, Agenția D. S. și-a îndeplinit obligația de predare, iar potrivit actelor, Stațiunea de C.-D. pentru Pajiști V. nu deține terenul recurentului.
Deși, în mod corect reclamantul afirmă că nu-i poate fi diminuată suprafața de teren la care acesta este îndreptățit, dreptul său fiind recunoscut de către comisia județeană prin Hotărârea Comisiei Județene V. nr. 197 din 24.04.2008, nu se reține culpa comisiilor, deoarece, conform regulamentului, după reconstituire, recurentul trebuia, să identifice împreună cu comisia terenul, pentru a putea fi efectuată punerea în posesie. P. a putea fi obligate comisiile la eliberarea titlului de proprietate, trebuie să existe, în afara unui amplasament identificat și o acceptare a acestuia amplasament de către persoana îndreptățită.
În aceste condiții și cererea privind obligarea comisiei comunale și a comisiei județene, sunt neîntemeiate, acestea neputând fi obligate să-și îndeplinească sarcinile decât după ce amplasamentul va fi identificat și acceptat de către recurentul reclamant conform art. 10 alin 1 din HG nr. 890/2005 iar O. de C. și P. I. V. își va da avizul.
Nici cu privire la daunele cominatorii cererea nu este întemeiată
P. a putea admite capătul de cerere, conform dispozițiilor Legii nr. 18/1991, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții:
a) existența unui refuz al comisiei locale de a efectua punerea în posesie;
b) refuzul să fie nejustificat .
Instanța de control judiciar constată că, în speță, nici una din cele două condiții nu este îndeplinită .
- În primul rând, nu există un refuz al comisiei locale Solești, deoarece
intimatele pârâte au făcut dovada faptului că s-a conformat dispozițiilor legale încercând identificarea terenului și stabilirea amplasamentului, solicitând relații de la o . cu atribuții în domeniu ( filele 15, 17 – 19, 36 - 42 dosar fond).
Pe de altă parte, textul de lege indică expres persoana care va fi obligată la plata acestor daune – respectiv primarul, deci nu ar putea fi obligate pârâtele la plata de daune cominatorii, cu atât mai mult cu cât capătul principal de cerere a și fost respins cu motivarea de mai sus .
- În condițiile inexistenței unui refuz, este evident că nici cea de-a
doua condiție nu subzistă, respectiv caracterul injust al refuzului. Cu toate acestea, se poate observa că, nesoluționarea cererii recurentului reclamant are o justificare rezonabilă, respectiv dificultăți în identificarea amplasamentului dar și a stabilirii situației juridice a acestuia.
P. toate aceste considerente, urmează ca instanța de recurs să respingă recursul declarat de recurenta S Unitatea Administrativ teritorială a mun. Bârlad împotriva sentinței civile nr. 253 din 26.01.2012 a Judecătoriei Bârlad, sentință pe care o va menține.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul P. S. G. împotriva sentinței civile nr. 550 din 14 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 octombrie 2012 .
Președinte, P. C. D. | Judecător, E. R. I. | Judecător, M.-C. Ț. |
Grefier, R. A. |
Red: D.P.C./06.11.2012
Tehn.R.A./06.11.2012
2ex./06.11.2012
Judecătoria V.: judecător O. C..
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1249/2012. Tribunalul... | Anulare act. Decizia nr. 1182/2012. Tribunalul VASLUI → |
|---|
