Plângere contravenţională. Decizia nr. 151/2013. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 151/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 151/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 151/R/2013

Ședința publică de la 04 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE N. P.-F.

Judecător A. C.

Judecător R.-N. O.

Grefier F. P.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul C.N.A.D.N.R. SA.- Direcția R. D. și P. Iași cu sediul în Iași, ..19, jud.Iași în contradictoriu cu intimatul B. I. domiciliat în Iași, .. av.O. M.), nr.5, . împotriva sentinței civile nr.835 din 17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, recursul este declarat peste termen, motivat, nu s-a răspuns la excepția de tardivitate invocată din oficiu de instanță și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Instanța având în vedere că nu s-a răspuns la excepția de tardivitate a recursului invocată din oficiu de instanță și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare pe excepția tardivității recursului, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 al.1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față,

Prin Sentința civilă nr. 835 din 17.10.2012 a Judecătoriei Huși a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul B. I. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ..N.A.D.N.R. nr._ din 05.07.2012 întocmit de Direcția R. de D. și P. Iași din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și D. Naționale din România.

A fost anulat în parte procesul verbal menționat și înlocuită amenda de_ lei cu sancțiunea „avertisment”.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Petentul a fost sancționat de agentul constatator la data de 9.06.2012 pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 61 al.1 lit.p din OG 43/1997, respectiv pentru faptul că a efectuat un transport de mărfuri indivizibile cu depășirea masei totale admise de 12,58 tone față de limita legală de 10 tone prevăzută de OG 43 din 1997.

Instanța a constatat că din punct de vedere al legalității, procesul verbal de contravenție a cărui anulare se solicită, cuprinde toate elementele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OUG nr.2/2001 cât și mențiunile obligatorii prev. de art. 16 din același act normativ

Procesul verbal de contravenție cuprinde descrierea, pe scurt, a faptei in concret cuprinzând si identificarea legala a acesteia, prin trimiterea făcută de agentul constatator la textul legal care o incriminează. În cuprinsul sau se regăsește data săvârșirii contravenției precum și semnătura agentului constatator.

Procesul verbal de contravenție cuprinde data, respectiv ziua si ora săvârșirii contravenției precum si locul săvârșirii contravenției.

S-a considerat că contravenția a fost săvârșită de conducătorul auto,în persoana petentului, în considerarea disp. art.61 al.12 din OG 43/1997 care arată că ,,pentru vehiculele înmatriculate în alte state, amenzile contravenționale se aplică în toate cazurile conducătorului auto. Așadar calitatea de subiect activ a contravenției revine conducătorului auto.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. 1 O.G. 43/1997 (in forma sa in vigoare la data săvârșirii faptei contravenționale), „ (1) Este interzisă efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 si 3."

Petentul a circulat, pe ruta Vama V. -A. cu depășirea greutății totale de 12,58 t fata de limita maxima admisa de 10 tone depășirile fiind determinate printr-o cântărire efectiva, tichetul de cântar_/ 5.07.2012 fiind eliberat automat in urma cântăririi - 8.06.2012, ora 14. Din acest tichet depus la dosar, rezultă că greutatea pe axa a doua a fost de 12,58 t și față de 10 tone.

Rezultă, așadar, că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

CEDO a stabilit ca in măsura in care regimul juridic al contravențiilor este completat de dispozițiile Cd.pr.civ .reglementat de principiul onus probandi incumbit actori, obligația de prezentare a probei asupra unei fapte revine celui ce invocă aceasta faptă,fiind acceptat de către Curte faptul ca orice sistem juridic cunoaște prezumțiile de fapt si de drept pe care Convenția nu le împiedica in principiu,dar in materie penala obliga statele contractante sa nu depășească un anumit prag.

În cauza de față, petentul nu a solicitat administrarea de dovezi prin care să facă dovada contrară celor reținute prin procesul verbal de contravenție, nereușind să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție.

Cu privire la cererea petentului de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului instanța a constatat ca aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.21 al.3 din OG nr.2 din 2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ si trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșită, de modul si de mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului.

În lumina criteriilor de individualizare a sancțiunii prevăzute de art.21 din OG nr.2 din 2001, reținând ca petentul a recunoscut fapta contravențională, este la prima abatere de acest gen, ca aceasta prezintă un grad relativ redus de pericol social, fără urmări concrete grave pentru societate, instanța a apreciat că se justifica înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea ,,avertisment,,.Prin aceasta sancțiune se poate asigura prevenția generala si speciala ceruta de lege.

Se constatat de către instanță că petentul a depășit greutatea doar cu 2,58 t și a achitat și c/v tarifului de despăgubire în sumă de 245 euro.

F. de cele arătate, instanța a admis plângerea formulată de petentul B. I. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 5.07.2012 încheiat de C. SA - Direcția R. D. și P. Iași.

În baza art.34 din OG.2 din 2001 instanța a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii in suma de_ cu sancțiunea ,,avertisment,,.

În baza art.7 al. 1 din OG 2 din 2001 a atenționat petentul asupra pericolului social al faptei cu recomandarea de a respecta, pe viitor, dispozițiile legale.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata C.. –D.R.D.P.Iași. Prin motivele de recurs cuprinse în cererea de recurs intimata apreciază că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte:

-instanța de fond în mod eronat a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu avertismentul. Amenda este conformă cu modul concret de săvârșire a contravenției prev. de art. 61 alin.1 din OG.nr.43/1997.

Petenta-intimată a depus întâmpinare prin care, în esență, a solicitat respingerea recursului motivat de faptul că șoferul autocamionului a încercat să evite un accident astfel că redistribuirea greutății încărcăturii pe axe este urmarea unui caz fortuit.

La termenul din 14.01.2012 instanța de recurs a invocat din oficiu excepția tardivității recursului.

Examinând cauza, conform art.304 ind.1 Cod proc.civilă, sub aspectul excepției invocate din oficiu, tribunalul constată că excepția este întemeiată.

Această constatare face inutilă analiza motivelor de recurs formulate de către recurentă și legătura lor cu cauza de față.

Potrivit art. 301 Cod proc.civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Intimatului-agent constatator i-a fost comunicată hotărârea primei instanțe la 30.10.2012. Termenul de recurs a expirat la 15.11.2012 care a fost într-o zi de joi. Intimata a depus cererea de recurs la 10.11.2012 și a fost înregistrată la instanță la 16.11.2012, deci după expirarea termenului de recurs.

Conform art.312 alin.1 teza a II-a Cod proc.civilă recursul va fi respins ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității recursului.

Respinge, ca tardiv recursul declarat de C. SA –Direcția R. de D. și P. Iași împotriva sentinței civile nr. 835 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2013.

Președinte,

N. P.-F.

Judecător,

A. C.

Judecător,

R.-N. O.

Grefier,

F. P.

Red.P.F.N.

2ex./11.02.2013

J..fond:A. A.

Tehdact.P.F.

F.P. 05 Februarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 151/2013. Tribunalul VASLUI