Plângere contravenţională. Decizia nr. 399/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 399/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 399/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 399/A
Ședința publică de la 05 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L.-M. B.
Judecător A. C.
Grefier L.-C. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe apelanta – intimată Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași ( Direcția R. V. Iași) cu sediul în mun. Iași, .. 26, jud. Iași în contradictoriu cu intimatul – petent C. V., domiciliat în București, ., nr. 31, ., având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. N. C. pentru intimatul – petent, cu delegație la dosar, lipsă fiind apelanta – intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: dosarul se află la primul termen de judecată, procedura de citare cu părțile este completă, apel declarat în termen, motivat, s-a formulat întâmpinare și s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
S-au analizat actele și lucrările dosarului, după care;
Instanța pune în discuția părților proba cu înscrisuri solicitată de apelantă prin cererea de apel formulată.
Av. N. C., având cuvântul pe această probă, solicită respingerea acesteia, apreciind că au fost depuse la fond toate înscrisurile necesare soluționării cauzei.
Instanța, față de solicitarea apelantei de administrare de probe noi în cauză, respectiv a probei cu înscrisuri, raportat și la poziția intimatului – petent de respingere a acesteia, urmează a o respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Fiind interpelat de către instanță, av. N. C., arată că nu mai are de formulat alte cereri prealabile și nici alte probe de administrat în cauză, motiv pentru care instanța constată cauza în stare de judecată, după care dă cuvântul acestuia cu privire la apelul formulat de Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași ( Direcția R. V. Iași).
Av. N. C., având cuvântul cu privire la apelul formulat de Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași ( Direcția R. V. Iași), solicită respingerea acestuia.
Acesta apreciază că sentința civilă nr. 917/2013 pronunțată de Judecătoria Huși este temeinică și legală iar instanța în mod corect a stabilit că avertismentul poate corija pe viitor atitudinea petentului și că nu va mai ajunge vreodată în această situație.
Mai precizează faptul că instanța de fond a apreciat toate laturile, atât ale faptei cât și ale intimatului – petent, care este o persoană ce nu a mai avut niciodată probleme cu legea penală și nici contravențională, atât în România cât și în Republica M.. Menționează că acesta este înscris la master, este un student model iar profesorii îl caracterizează ca o persoană ce se preocupă de studiu, săritor și care a fost conștiincios la facultate, fără a crea vreo problemă de orice gen.
Arată că instanța de fond în mod corect a analizat conduita intimatului – petent, care este una foarte bună, gradul de pericol social este unul redus, urmarea produsă este nesemnificativă iar scopul urmărit de către acesta nu a constat în comercializarea pachetelor și în eludarea legii pentru a obține un folos material pentru sine sau pentru altul.
Precizează că nu se poate pedepsi un student cu aceeași pedeapsă ca a unuia care aduce în mod voit țigări în țară în mod ilegal. Menționează că intimatul – petent nu a știut de cele 27 pachete de țigări, acestea fiind puse în rucsac de către mama lui.
Fiind prima abatere de acest fel, instanța în mod corect a considerat că poate fi aplicat avertismentul .
Pentru aceste considerente solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr. 917/5.12.2013 pronunțată de Judecătoria Huși pe care o consideră temeinică și legală.
S-au declarat dezbaterile închise, conform art. 394 C., după care s-a lăsat dosarul în pronunțare, urmând a se trece ulterior la deliberare, conform art. 395 C., pentru când s-a dat decizia civilă de față;
INSTANȚA:
Deliberând asupra apelului declarat de apelanta – intimată Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași ( Direcția R. V. Iași) împotriva sentinței civile nr. 917 pronunțată de Judecătoria Huși la data de 5.12.2013, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 917/2013 Judecătoria Huși a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul C. V. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/(131)/19. 08. 2013, încheiat de Biroul Vamal A., a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 5000 lei aplicată prin actul atacat pentru comiterea contravenției prev. art. 653 lit. a din HG 707/2006, cu sancțiunea avertismentului, a atras atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și i-a recomandat să respecte dispozițiile legale și a menținut celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 19.08.2013, la Biroul Vamal Albita s-a prezentat petentul care conducea autoturismul marca FORD MONDEO, cu nr. de înmatriculare_ .
La controlul efectuat organele de control au constatat că au fost ascunse și sustrase de la vămuire bunurile menționate în ARB nr. 1007/2013. Fapta constatată este contravenție și este prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 653 lit. a) din H.G. nr.707/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României - modificată prin H.G. nr. 946/2007. Organele de control au aplicat o amendă de 5.000 lei.
De asemenea, in cauza, au fost aplicate masurile complementare prevăzute de legiuitor - anume, reținerea mijlocului auto respectiv, pana la plata amenzii si confiscarea bunurilor sustrase de la vămuire.
Cu privire la competenta materiala si teritoriala de solutionare a plângerii, care este una absoluta, potrivit art 32 alin 2 din O.G. 2/2001, Judecatoria Huși este competenta, întrucât locul savârsirii faptei este PTF Albita, iar litigiul este de competenta judecatoriei.
De asemenea, instanta a retinut ca plângerea a fost introdusa în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal, conform art. 31 din OG nr. 2/2001.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție atacat, în raport de aspectele formale, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor cerințelor impuse de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității procesului-verbal de contravenție care se poate constata și din oficiu, procesul verbal fiind corect completat sub aspectul numelui, prenumelui și calitatea agentului constatator, numelui și prenumelui contravenientului, a faptei săvârșite și datei comiterii ei, precum și a semnăturii agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contraventiei, instanta a avut în vedere faptul ca nu întreaga materie a contraventiilor din dreptul intern reprezinta o "acuzatie în materie penala", în sensul autonom al Conventiei Europene a Drepturilor Omului. O premisa contrara, în sensul ca natura "penala" are întreaga materie a contraventiilor, nefiind de conceput vreo distinctie din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se loveste de cel putin doua contraargumente.
Primul are în vedere însasi modalitatea de analiza a Curtii Europene, care nu porneste niciodata - nici chiar în situatiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa ca o anumita fapta contraventionala reprezinta o acuzatie în materie penala. Curtea procedeaza în mod necesar si invariabil la o analiza a cazului concret dedus judecatii, pentru clarificarea aplicabilitatii ratione materiae a art. 6 si subsecvent, a incidentei garantiilor instituite de acesta. Aceasta analiza are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel si altii împotriva Olandei si Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea continutului notiunii autonome de "acuzatie în materie penala ", necesara tocmai pentru a analiza realitatile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii si anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului national, (b) natura faptei incriminate, (c) natura si gravitatea sanctiunii.
În ceea ce priveste primul criteriu, în dreptul intern fapta imputată petentului reprezinta o fapta contraventionala si nu penala.
Însa în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul national al statului în cauza are o valoare formala si relativa, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuata de Curte ( cauza Weber împotriva Elvetiei).
Ratiunea pentru care calificarea realizata de dreptul intern nu este una absoluta este prezentata de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului si scopului art. 6, care garanteaza oricarei persoane dreptul la un proces echitabil, daca statelor le-ar fi permis sa excluda din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul ca acestea ar fi contraventii.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important ( cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativa a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încalcate prin savârsirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adreseaza tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercitiul functiunii, avocatilor tinuti sa respecte solemnitatea sedintei de judecata ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generala si art. 6 sub aspect "penal " devine incident ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor conditii privind savârsirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, sofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale raspunderii juridice, în masura în care norma îsi pastreaza caracterul de generala aplicare.
Verificând existenta acestui element în cauza, instanta a constatat ca H.G. nr.707/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României - modificată prin H.G. nr. 946/2007, este un act normativ cu aplicabilitate generala, adresându-se tuturor cetatenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, iar ratiunea urmarita de legiuitorul român în incriminarea faptei retinute în sarcina petentului o constituie respectarea unor norme privind regimul vamal.
Un al doilea element analizat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al masurii luate.
În cauza, sanctiunea aplicata are acest caracter de a sanctiona o anumita conduita apreciata de legiuitor ca prezentând pericol social pentru conviețuirea socială, a ordinii și liniștii publice.
În ceea ce priveste cel de-al treilea criteriu, natura si gravitatea sanctiunii, s-a avut în vedere maximul pedepsei prevazut de lege pentru fapta incriminata, deci sanctiunea la care faptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neaparat cea efectiv aplicata ( cauzele Campbell si Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).
În dreptul intern, art. 5 alin. 2 si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 din privind regimul juridic al contraventiilor prevad ca sanctiunile contraventionale principale sunt avertismentul, amenda contraventionala si prestarea unei activitati în folosul comunitatii, iar amenda contraventionala are caracter administrativ.
Fiind distincta de eventualele prejudicii produse prin savârsirea faptei, amenda contraventionala este o sanctiune pecuniara principala, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv si sanctionator.
În aceste conditii, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuând în cauza Oztürk împotriva Germaniei ca o amenda, chiar într-un cuantum moderat, nu este de natura sa înlature de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.
În prezenta cauza, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala în cuantum de 5000 lei, însa instanta are în vedere faptul ca potrivit art.63 alin.2 C.penal, minimul amenzii penale îl constituie 150 lei, comparatie care imprima severitate sanctiunii aplicate petentului.
Ultimele doua criterii formulate de Curtea europeana pentru identificarea notiunii autonome de "acuzatie în materie penala " sunt alternative, nu cumulative, îndeplinirea oricaruia dintre ele ducând la concluzia ca art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca exceptie însa, abordarea cumulativa nu este exclusa atunci când analiza separata a celor doua criterii nu a fost suficienta pentru excluderea oricarui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei ( hotarârea Bendenoun împotriva Frantei).
Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanta a apreciat ca faptele imputate petentului în prezenta cauza reprezinta o "acuzatie în materie penala".
Consecintele calificarii faptei imputate petentului de catre instanta în prezenta cauza drept acuzatie în materie penala sunt acelea ca petentul se bucura de prezumtia de nevinovatie, iar sarcina probei incumba autoritatilor statului.
Însa niciuna dintre aceste garantii procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele pâna la care functioneaza prezumtia de nevinovatie si continutul obligatiei autoritatilor de a suporta sarcina probei se raporteaza la specificul fiecarui caz în parte.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal si incluse în sfera abaterilor contraventionale, instanta de fata constata ca legiuitorul european a admis faptul ca limitele de apreciere sub aspectul respectarii prezumtiei de nevinovatie sunt mult mai largi. Prezumtia de nevinovatie nu este una absoluta, ca de altfel nici obligatia acuzarii de a suporta întreaga sarcina a probei. D. fiind ca analiza se plaseaza într-un domeniu în care numarul faptelor sanctionate este extrem de mare, Curtea Europeana a retinut ca aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enuntate ar duce la lasarea nepedepsite a multor contraventii si ar pune în sarcina autoritatilor ce aplica astfel de sanctiuni o povara excesiva si nejustificata, orientare jurisprudentiala dovedita prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauza semnificativa în jurisprudenta Curtii este Salabiaku împotriva Frantei, în care instanta europeana analizeaza limitele prezumtiei de nevinovatie prin raportare la instituirea de catre legislatiile nationale a unor prezumtii de drept ori prin folosirea de catre judecatorii nationali a prezumtiilor simple de fapt.
În aceasta cauza instanta europeana a amintit faptul ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza în legile represive din toate sistemele juridice si ca ea nu interzice în principiu asemenea prezumtii. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penala, sa nu depaseasca cu privire la instituirea prezumtiilor de fapt sau de drept anumite limite si le foloseasca într-o maniera rezonabila, tinând cont de gravitatea faptei si cu respectarea dreptului la aparare al acuzatului.
De asemenea, Curtea a stabilit ca sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumtii legale sau simple cu prevederile Conventiei, ci de a determina daca aceasta a fost aplicata în concret reclamantului într-o maniera compatibila cu respectarea prezumtiei de nevinovatie (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Frantei).
Prin urmare, Curtea statueaza ca instituirea unor prezumtii care opereaza împotriva persoanei sanctionate si care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumtiei de nevinovatie.
A conferi forta probanta unui înscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie, ci poate fi considerata o modalitate de "stabilire legala a vinovatiei" în sensul art.6 din Conventia europeana. Interpretarea contrara ar fi de natura sa perturbe în mod grav functionarea autoritatilor statului, facând extrem de dificila sanctionarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.
Or, în ceea ce priveste forta probanta atribuita de lege procesului-verbal de contraventie, instanta europeana a mentionat în mod constant ca administrarea probelor este supusa în primul rând regulilor din dreptul intern si ca revine cu prioritate jurisdictiilor nationale sa aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curtii este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul sau, care cuprinde si modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli si Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Frantei).
Instanta a apreciat, având în vedere si cauza Bosoni împotriva Frantei, ca aplicarea art. 6 din Conventie în prezenta cauza nu are ca obiect limitarea modalitatilor de proba prevazute de legea interna.
Exigentele textului mentionat au în vedere ca vinovatia sa fie în mod legal stabilita si nu reprezinta un obstacol în calea prezumtiilor de fapt sau de drept instituite în materie contraventionala, în masura în care aceste prezumtii nu sunt irefragabile, pot fi rasturnate prin proba contrara si procedura de judecata respecta dreptul la aparare al contravenientului.
În ceea ce priveste forta probanta a procesului-verbal de contraventie în dreptul intern, instanta a constatat ca desi art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, instanta pe de alta parte trebuie sa ia în considerare faptul ca dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut.
În acest context, Curtea mentioneaza ca prezumtiile de fapt sau de drept opereaza în toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care statul respecta limite rezonabile, având în vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Västberga taxi Aktiebolag si Vulic împotriva Suediei).
Înteleasa în forma ei restrictiva, dar improprie, respectarea prezumtiei de nevinovatie ar presupune ca instanta de judecata, ignorând existenta procesului-verbal de contraventie, sa stabileasca temeinicia acuzatiei pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea si imposibilitatea obiectiva de realizare a acestei cerinte, mai ales atunci când agentul constatator consemneaza în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatari, aceasta concluzie ar face ca în materia contraventionala sarcina probei sa fie mult mai împovaratoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante este un mijloc de proba necontestat.
Or, sarcina instantei de judecata este de a respecta principiul proportionalitatii între, pe de o parte, scopul urmarit de autoritatile statului de a sanctiona faptele antisociale, iar pe de alta parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevarului judiciar, cu respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional. Aceasta presupune prin esenta ca sistemul probator sa nu duca la impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit în materie de sarcina a probei. Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare în concordanta cu exigentele unui proces echitabil, de vreme ce prevede ca instanta de judecata verifica legalitatea si temeinicia procesul-verbal de contraventie. Prin urmare, în prezenta cauza instanta nu porneste de la ideea preconceputa ca persoana sanctionata contraventional este vinovata, ci mentinerea procesului-verbal de contraventie este rezultatul unor verificari, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de instanta de judecata.
Asadar, face o distinctie clara între situatia de fapt care se stabileste prin procesul-verbal de contraventie si aspectul, ce va fi ulterior stabilit, al vinovatiei persoanei sanctionate contraventional.
Procedând la administrarea celorlalte probe (înscrisuri, martori, interogatoriul), situatia de fapt retinuta în procesul-verbal de contraventie poate fi confirmata sau infirmata.
Transpunând aceste principii în speta, instanta a observat ca intimata îsi sustine acuzarea prin procesul-verbal de constatare a contraventiei contestat.
În acelasi timp însa, persoana sanctionata în baza OUG 195/2002 are dreptul la un proces echitabil (art.31-36 din O.G.nr.2/2001), în cadrul caruia poate sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realității. Instanta a dat posibilitate petentului sa indice motivele de fapt si de drept ale plângerii sale, a administrat proba cu înscrisuri și martori. Acestuia i s-a respectat astfel dreptul la un proces echitabil, oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza orice mijloc de proba si de a invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt descrisa în actul contestat nu corespunde modului de desfasurare a evenimentelor.
Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma prezumtiei de nevinovatie de care se bucura petentul, instanta a reținut că petentul nu a făcut dovada contrară a situației de fapt reținută în procesul-verbal.
Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, conf. disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, lipsa producerii unor urmări, instanța a apreciat că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 teza I din O.G. nr. 2/ 2001.
Așadar, din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța a constatat că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat în cauză, însă în raport de pericolul social redus și împrejurările săvârșirii contravenției, circumstanțele personale ale petentului, instanța a apreciat că și sancțiunea - avertisment poate asigura funcția preventiv-educativă a răspunderii contravenționale.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat apel intimata Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași ( Direcția R. V. Iași), criticând-o pentru netemeinicie,respectiv pentru greșita individualizare a sancțiunii contravenționale de către instanța de fond, care a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 5.000 lei cu sancțiunea avertismentului, care este prea blândă raportat la gradul de pericol social al faptei, care constă în sustragerea de la controlul vamal a unui număr de 27 pachete de țigări
Apelanta nu și-a motivat în drept cererea.
În apel, nu s-au administrat probe noi.
Legal citat, intimatul a solicitat respingerea apelului declarat în cauză.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către apelantă, respectiv cel constând în greșita individualizare a sancțiunii contravenționale, care este prea blândă raportat la gradul de pericol social concret al faptei, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 476 C., instanța constată că apelul declarat în cauză este neîntemeiat, sancțiunea principală a avertismentului fiind corect individualizată raportat la gradul de pericol social concret scăzut al faptei săvârșite de către intimat, fiind suficientă pentru îndreptarea acesteia.
Prin procesul - verbal ./200 nr._ din data de 19.08.2013 emis de către Direcția R. V. Iași-Biroul Vamal A. petentul C. Vadislav a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 5.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 653 lit. a) din H.G. nr.707/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României - modificată prin H.G. nr. 946/2007, constând în aceea că, la data mai sus arătată, a sustras de la controlul vamal un număr de 27 pachete de țigări.
Potrivit prevederilor art. 5 al.5 din O.G nr.2/2001, instanța de judecată trebuie să se raporteze în aprecierea temeiniciei sancțiunii contravenționale aplicate de către agentul constatator la gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Conform prevederilor art. 21 al.3 din OG nr.2/2001, gradul de pericol social concret al unei contravenții se apreciază în fiecare caz în parte de către instanța de judecată ținându-se seama de o . criterii stabilite de acest text de lege, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională, de modul și mijloace de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și urmare produsă.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese faptul că intimatul a sustras de la controlul vamal un număr de 27 pachete de țigări.
Totodată, apelanta nu a făcut dovada faptului că petentul intimat a mai fost sancționat contravențional .
Raportat la cele expuse mai sus, având în vedere că sancțiunea contravențională trebuie să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, reținem că fapta comisă de către petent are un grad de pericol social scăzut, sancțiunea amenzii fiind prea aspră raportat la împrejurările săvârșirii faptei și la circumstanțele personale ale petentului, sancțiunea principală adecvată fiind cea a avertismentului.
În concluzie, pentru considerentele învederate mai sus, tribunalul reține că sentința apelată este întemeiată sub aspectul sancțiunii principale a amenzii aplicate, care este corect individualizată.
Pentru toate cele învederate mai sus, instanța de apel constata că sentința atacata este întemeiată, instanța de fond făcând o eronată aplicare a legii raportat la probatoriile administrate în cauză, astfel că, în temeiul prevederilor art. 480 C., se va respinge apelul declarat de către de Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași ( Direcția R. V. Iași) împotriva sentinței civile nr. 917 din 5.12.2013 pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o va menține
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Iași ( Direcția R. V. Iași) împotriva sentinței civile nr. 917 din 5.12.2013 pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 mai 2014.
Președinte, L.-M. B. | Judecător, A. C. | |
Grefier, L.-C. L. |
Red./Tehnored. B.L.M/26.05.2014
Ex. 4/.>
Judecător fond – B. I., Judecătoria Huși
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 395/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 374/2014. Tribunalul... → |
|---|
