Plângere contravenţională. Decizia nr. 876/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 876/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-09-2012 în dosarul nr. 876/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 876/R/2012
Ședința publică de la 03 Septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R.-N. O.
Judecător A. C.
Judecător N. P.-F.
Grefier F. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul M. M. domiciliat în Republica M., Raionul Cimișlia, ..16 în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA R. V. IAȘI- B. V. A. cu sediul în Iași, str. ..10C, jud.Iași și intimatul A. N. V. cu sediul în București, ..13, jud.I. împotriva sentinței civile nr.214 din 06.03.2012 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr._, având ca obiect plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul M. M. asistat de av. B. L. cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind intimatul ANV.București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dosarul este la al II-lea termen de judecată, și s-a solicitat judecata în lipsă.
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, acte de depus sau excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului recurentului în susținerea recursului.
Av.B. L. având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe cale de consecință să fie admisă plângerea și anulat procesul verbal de contravenție.
Solicită să se aibă în vedere faptul că instanța de fond nu a luat în considerare declarația martorului din lucrări care afirmă că la punctul de trecerea frontierei recurentul se afla la volan, declarație care din punctul său de vedere duce la soluționarea cauzei.
In subsidiar dacă instanța va considera că recurentul se face vinovat solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr.214 din 06.03.2012 Judecătoria Huși a respins plângerea contravențională formulată de petentul M. M. cu domiciliul în Rep. M., raion Cimișlia, .. 16 în contradictoriu cu intimatul D. R. A. O. V. Iași, cu sediul în mun. Iași, B- dul N. I., nr. 10 C, cu sediul central A. N. V. București, .. 13, sector 1 împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./200 NR. 126/04. 07. 2011.
S-a menținut ca fiind legal și temeinic, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./200 NR. 126/04. 07. 2011.
Pentru a se pronunța astfel,instanța de fond a reținut că sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Instanța a mai retinut, de asemenea si împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a efectuat analiza procesului – verbal contestat.
Printre garanțiile procedurale care se impun a fi respectate de către instanța de judecată, în momentul în care este învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale, se numără și prezumția de nevinovăție, enunțată de art.6 paragraf 2 din Convenție.
Curtea de la Strasbourg a stabilit, în jurisprudența sa, că prezumția de nevinovăție este încălcată fie prin prezentarea unei persoane acuzată de comiterea unei infracțiuni ca vinovată înainte ca vinovăția acesteia să fie legal stabilită, fie prin stabilirea în sarcina persoanei respective a obligației de a își dovedi nevinovăția.
Așadar, prezumția de nevinovăție implică și problema sarcinii probei.
În cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că prezumția de nevinovăție are un caracter relativ, nefiind una absolută, întrucât poate suferi limitări prin instituirea în sistemele de drept naționale a unor prezumții de drept sau de fapt.
Prezumțiile în discuție nu sunt prin ele însele contrare Convenției, cât timp există un raport rezonabil de proporționalitate între scopul legitim urmărit și mijloacele utilizate ( cauza Janosevic contra Suediei ).
În dreptul intern, procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ care se bucură de o prezumție de legalitate.
Prezumția de legalitate, așadar, nu este prin ea însăși contrară prezumției de nevinovăție, însă revine organelor judiciare obligația de a verifica, în fiecare caz concret, dacă prin modalitatea în care prezumția de legalitate operează se respectă principiul proporționalității rezonabile între scopul legitim urmărit prin instituirea ei și mijloacele utilizate.
Instanța a considerat că analiza trebuie să urmărească în mod esențial asigurarea condițiilor exercitării efective a dreptului la apărare de către petent. Petentul trebuie să aibă posibilitatea de a combate în mod real procesul – verbal de constatare a contravenției prin mijloace de probă pe care să le poată administra, iar în condițiile în care prin mijloace de probă se răstoarnă prezumția relativă de legalitate, agentului constatator urmează a îi incumba obligația probării temeiniciei procesului – verbal.
În speță, instanța a reținut că petentul nu a făcut dovada susținerilor sale în sensul de a proba existența unei situații de fapt contrarii celei reținute de agentul constatator prin procesul – verbal de constatare a contravenției.
Astfel, la data de 24.03.2011 s-a prezentat la Biroul V. A. pe fluxul de intrare în România microbuzul marca Mercedes, având nr. de înregistrare C. 941, . WDD903463IP901966, condus de cetățeanul M. M..
În urma controlului vamal efectuat de organele de control au fost descoperite un nr. de 15 cutii pastile DANABOL (900BUC.), substanțe aflate pe lista substanțelor interzise. Aceste cutii cu pastile au fost reținute cu A.R.B. nr. 1145/ 2011.
Fapta constatată este contravenție și este prevăzută și sancționată de dispozițiile Legii nr. 104/2008 coroborate cu art. 142 din Legea nr. 10/2011.
Conform dispozițiilor art. 142 din legea nr. 10 din 1 martie 2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de substanțe cuprinse în „lista interzisă”.
Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de substanțe dopante cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.
Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de steroizi anabolici sintetici, de testosteron și de derivați ai săi, de eritropoietină, de hormoni de creștere și de substanțe chimice care sporesc producerea naturală și eliberarea de testosteron sau de hormoni de creștere, fără autorizație emisă de autoritățile competente, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 45.000 lei.”
Instanța a constatat că motivul necunoașterii legislației române în domeniu nu exonerează petentul de răspundere contravențională.
Raportat la împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și la pericolul social, sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, fiind în concordanță cu prevederile legale, iar fapta săvârșită a fost de natură să aducă atingere desfășurării normale a activității autorității vamale și relațiilor sociale.
Pentru cele ce preced, instanța a constată că plângerea contravențională formulată de către petent este neîntemeiată, fiind respinsă, conform dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurentul M. M. care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Prin sentința recurată, instanța de judecata a respins plângerea contravenționala prin care a solicitat anularea procesului verbal de constatare si sancționare ./200 nr. 126/04.07.2011.
Instanța de fond nu a luat in considerare probatoriul administrat in cauza si anume declarația martorului din lucrări C. I., care a susținut că el se afla la volanul autoturismului Mercedes cu nr. de identificare WDD903453IP901966 la punctul de trecere a frontierei Albita.
Arată că atât el, cât și martorul, sunt șoferi pe mașina respectivă, iar agentul constatator a aplicat sancțiunea primului șofer care a coborât din mașina in momentul controlului, si anume lui. Agentul constatator trebuia sa aplice sancțiunea șoferului care se afla la volan in momentul controlului si nu unui pasager al autovehiculului, chiar daca acesta avea si el calitatea de șofer, astfel că agentul constatator a aplicat sancțiunea unei alte persoane decât cea care a săvârșit contravenția.
In al doilea rând, instanța de fond nu a luat in considerare nici faptul ca șoferii nu au voie sa efectueze controale asupra pachetelor si coletelor pe care le transporta, aceasta obligație revenind societății de transport care primește aceste pachete care urmează a fi transportate in Italia.
Solicită admiterea recursului, modificarea in tot sentința nr. 214/2012 a Judecătoriei H., anularea procesului verbal de contravenție ./200 nr. 126/04.07.2011 si exonerarea de amenda aplicata.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea sentinței instanței de fond.
Analizând sentința civilă recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar si din oficiu, potrivit art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:
Sub aspectul legalității, se constată că prima instanța a reținut, in mod corect, că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; datele de identitate ale contravenientului și domiciliul acestuia; fapta săvârșită; data săvârșirii acesteia).
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act
( Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).
Tribunalul apreciază că, în mod corect, s-a apreciat de către instanța de fond că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 19 din O.G. nr.2/2001.
Potrivit art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care procesul-verbal este întocmit în lipsa contravenientului sau acesta refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, iar procesul-verbal trebuie confirmat de un martor, prin semnătura și arătarea datelor de identitate ale acestuia, iar alin. 3 prevede obligația agentului constatator, în lipsa unui martor, de a preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
În cauză, instanța apreciază că intimata a respectat dispozițiile art. 19 alin. 1 și alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, indicând că nu a existat posibilitatea de a găsi martori. Se impune a fi menționat și faptul că este că locul întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenției este sediul intimatei, procesul-verbal fiind întocmit la o dată ulterioară celei a săvârșirii faptei.
Faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, fiind indicate atât prevederile legale încălcate, cât și cele care reglementează sancțiunea contravențională. Totodată, constată că organul constatator a aplicat și o sancțiune contravențională complementară.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt.
Sub aspectul depoziției martorului C. I., aceasta urmează a fi înlăturată ca subiectivă, urmărindu-se exclusiv exonerarea petentului-recurent de răspunderea contravențională.
Nu se poate ignora nici faptul că martorul C. I., împreună cu C. S., au semnat, în calitate de martori asistenți, în data de 24.03.2011, procesul-verbal preliminar nr. 187/T din 24.03.2011 și procesul-verbal de constatare nr. 190/T din 24.03.2011, întocmite cu ocazia controlului vamal efectuat asupra microbuzului marca „Mercedes 312”, cu număr de înmatriculare C. 941, condus de recurentul M. M., fără a formula vreo obiecție (filele 30-31 dosar instanța de fond).
De asemenea, o eventuală imposibilitate de a controla conținutul coletelor, decurgând din fișa postului, nu este de natură de a nu duce la înlăturarea răspunderii contravenționale.
Tribunalul arată și că sancțiunea contravențională este corect individualizată - amendă contravențională în cuantum de 30.000 lei pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 14 indice 2 alin. 2 din Legea nr. 104/2008, modificată prin Lega nr. 10/2011 (amendă aplicată la minimul prevăzut de textul sancționator, minim de 30.000 lei și un maxim de 45.000 lei).
În mod corect, s-a aplicat sancțiunea complementară a confiscării raportat la dispozițiile art. 22 fin Legea nr. 104/2008.
În consecință, fata de considerentele mai sus expuse, in temeiul art. 312 Cod de procedură civilă, urmează a fi respins recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de M. M. împotriva sentinței civile nr.214 din 6.03.2012 pronunțată de Judecătoria Huși, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2012.
Președinte, R.-N. O. | Judecător, A. C. | Judecător, N. P.-F. |
Grefier, F. P. |
Red./tehred.C.A.
2ex./10.09.2012
J..fond:B. I.
F.P. 05 Septembrie 2012
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 858/2012. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 900/2012. Tribunalul... → |
|---|








