Pretenţii. Decizia nr. 1267/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1267/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 1267/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA Nr. 1267/A/2014
Ședința publică de la 18 decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. M. V.
Grefier A. C.
----------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta - pârâtă S. C. P. L. DE D. ȘI P. "REISER" SA în contradictoriu cu intimata - reclamantă . SA S. IAȘI și intimații - pârâți P. M. B. și U. A. T. B., împotriva sentinței civile nr. 1771/2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect – pretenții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat faptul că nu s-a urmat procedura citării părților și că în termenul de amânare a pronunțării s-au depus la dosar concluzii scrise de către intimata . SA .
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la termenul din data de 18.12.2014.
La termenul de pronunțare din data de 18.12.2014, conform art. 395 Cod pr.civilă, s-a trecut la deliberare când;
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1771/10.07.2014 a Judecătoriei Bârlad a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . și P. „Reiser” SA Bârlad, excepție ridicată de pârâta . și P. „Reiser” SRL Bârlad, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta . SA S. IAȘI în contradictoriu cu pârâții S. C. P. L. DE D. ȘI P. "REISER" SA, P. Bârlad și a Unitătea administrativ-teritorială Bârlad, a fost obligată pârâta S. C. P. L. DE D. ȘI P. "REISER" SA la plata sumei de 13.670,44 lei, cu titlu de despăgubiri, precum și la dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii de către reclamanta și până la plata efectivă a daunelor către reclamantă și a fost obligată pârâta S. C. P. L. DE D. ȘI P. "REISER" SA la plata către reclamantă a sumei de 2781,52 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin polița nr._/21.04.2010 auto-casco (avarii și accidente), emisă de ., autoturismul Volkswagen Golf, . WVWZZZ41KZ9P428999, fabricat în anul 2009, având ca asigurat pe Partener Construct SRL, a fost asigurat auto-casco, pentru avarii, pentru perioada 22.04._14; conform poliței de asigurare, suma asigurată este de 49.250 RON/eveniment.
Prin avizarea de daune auto-casco pentru eliberare autorizație (fila 63-65), . fost sesizată despre producerea evenimentului rutier.
Prin nota de constatare întocmită la data de 05.11.2010 de către ., s-a constatat că autoturismului Volkswagen Golf cu nr._, în evenimentul rutier din data de 16.10.2010 i-au fost cauzate avarii la airbag șofer, airbag picioare șofer, airbag pasager, centură siguranțe stânga față, centură siguranțe dreapta față, planșă bord.
Totodată, au fost întocmite două fotografii de la locul producerii evenimentului rutier, (filele 69-70 dosar), în care se poate vedea capac canal înălțat.
Avariile cauzate autoturismului Audi_ au fost reparate de către . și sunt în valoare totală de 13 670,44 lei, pentru care s-a emis factura nr._ din 07.12.2010.
Prin cererea de despăgubire din dosarul de daună nr. CE_, întocmit de .-a solicitat plata de despăgubiri în sumă de 13.670,44 lei, reprezentând c/valoarea facturii nr._ din 07.12.2010, emisă de ., pentru repararea avariilor cauzate autoturismului înmatriculat cu nr._ .
Reclamanta a achitat suma solicitată, conform extrasului de cont din data de 31.12.2010 (fila 61).
Potrivit art.22 din L136/1995, modificată, (în vigoare la momentul producerii evenimentului)„ în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei ” .
P. recuperarea prejudiciului, reclamanta s-a adresat către P. mun. Bârlad.
Prin adresa nr._/26.10.2012, P. Bârlad a comunicat către ., prin Hotărârea nr. 204/24.06.2009, anexa 2, a Consiliului Local Bârlad, . mun. Bârlad a fost dată în administrarea S.C Reiser S.A. Bârlad. Ca urmare, pentru recuperarea prejudiciului reclamanta a trebuit să se adreseze unității menționate.
Prin adresa din data de 16.10.2012, reclamanta a solicitat pârâtei . și P. „Reiser” Bârlad plata sumei de 13 670,44 lei, reprezentând despăgubiri cauzate prin evenimentul rutier din data de 16.10.2010 și a invitat-o pe pârâtă la concilierea directă a litigiului.
Privitor la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ridicată de pârâta . și P. „Reiser” Bârlad, s-a reținut că, prin Hotărârea nr. 204/24.06.2009 a Consiliului Local mun. Bârlad, s-a aprobat delegarea gestiunii prin contract de concesiune prin încredințare directă a serviciului public de administrare a drumurilor și străzilor din mun. Bârlad, către . și P. „Reiser” SA Bârlad. Conform acestei hotărâri, bunurile imobile, proprietatea mun. Bârlad, ce fac obiectul contractului de concesiune, sunt cele prevăzute în anexa nr. 2 la această hotărâre și care face parte din hotărâre.
În anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 204/24.06.2009 a Consiliului Local mun. Bârlad este înscrisă . mun. Bârlad; ca urmare . mun. Bârlad se afla în administrarea pârâtei . și P. „Reiser” SA Bârlad.
În condițiile arătate, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, ridicată de pârâta . și P. Reiser Bârlad, a fost apreciată ca neîntemeiată, fiind respinsă.
Privitor la cererea în despăgubiri civile delictuale formulată de reclamantă, împotriva pârâtei . și P. „Reiser” SA Bârlad, reclamanta a menționat că, la data de 16.10.2010, a fost sesizată de către persoana asigurată P. C. despre producerea unui eveniment rutier pe . mun. Bârlad, iar, în urma acestui eveniment, s-a avizat producerea prejudiciului având în vedere că, în timp ce asiguratul circula regulamentar pe . auto marca Volkswagen Golf cu nr._, din cauza unei gropi în mijlocul căreia se afla un canal înălțat cu 10 cm de linia solului, sistemul de airbag al auto s-a declanșat.
În drept ,în ceea ce privește legea aplicabilă, se reține că potrivit art.6, alin.2 C. civ. și cele ale art. 3 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz săvârșite înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârșirii ori producerii lor. Ca atare, fapta prejudiciabilă fiind săvârșită în perioada în care era în vigoare cod civil 1864, prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile vechiului cod civil.
Astfel, art. 998 vechiul cod civil prevede că orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar, în completare, art. 999 arată că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Din textul de lege sus invocat, a rezultat că, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală, este necesar să fie întrunite următoarele elemente: să se fi cauzat un prejudiciu, să existe o faptă ilicită, fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție și să existe un raport de cauzalitate între prejudiciu și faptă.
În cauza, s-a stabilit existența unui prejudiciu constând în avarierea autovehiculului Volkswagen Golf cu nr._, conform notei de constatare întocmită la data de 05.11.2010 de către ., din care rezultă că autoturismului Volkswagen Golf cu nr._, în evenimentul rutier din data de 16.10.2010 i-au fost cauzate avarii la airbag șofer, airbag picioare șofer, airbag pasager, centură siguranțe stg.față, centură siguranțe dr.față, planță bord, conform fișei calcul reparații și factura nr._ din 07.12.2010.
În ceea ce privește fapta ilicită poate constitui faptă ilicită, așa cum s-a arătat în doctrină și în jurisprudență, nu numai o acțiune, dar și o omisiune, iar orice abținere de la îndeplinirea acelei activități sau de la săvârșirea acțiunii prevăzută de normele imperative ale legii constituie faptă ilicită, concluzionându-se că, inacțiunea este faptă ilicită în toate cazurile când se prevede imperativ obligația unei persoane de a acționa într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă, obligație care însă nu a fost respectată.
Astfel, instanța a reținut că potrivit art. 1, din Hot. 204/24.06.2009, „se aprobă delegarea gestiunii prin contract de concesiune prin încredințare directă a serviciului public de administrare a drumurilor și străzilor din mun. Bârlad către . și P. „Reiser” S.A. Bârlad”. Potrivit art.1, din Contract - Cadru de Concesiune, obiectul contractului îl reprezintă „delegarea gestiunii prin încredințarea directă a serviciului public de administrare a drumurilor și străzilor din mun. Bârlad”.
Concesionarea este forma de gestiune delegată prin care autoritatea administrației publice desemnează o persoană în vederea administrării și gestionării serviciului public pe o perioadă determinată de timp pe riscul și răspunderea acesteia în schimbul unei remunerații plătibilă din tarifele obținute din exploatarea serviciului. Concesionarul realizează investițiile necesare pentru realizarea serviciului public, investițiile fiind recuperate din taxele percepute de la utilizatorii serviciului public.
Cu privire la vinovăția celui care a cauzat prejudiciul, trebuie avut în vedere faptul că în materie de răspundere civilă delictuală, autorul prejudiciului este obligat să răspundă și pentru culpa cea mai ușoară (culpa levis), fără a se face distincție între formele vinovăției, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 998 și 999 cod civil, care prevăd răspunderea celui a cărui „greșeală” (art. 998), ori a cărui „neglijență” sau „imprudență”( art.999) a produs prejudiciul.
Apărarea pârâtei în sensul că aceasta nu avea posibilitatea de a iniția un proiect de remediere a unei eventuale disfuncționalități apărute în cadrul unei străzi, întrucât fondurile trebuie puse la dispoziție de către concedent, nu sunt întemeiate, întrucât ar lipsi de conținut contractul încheiat prin care s-a delegat serviciul public de administrare a drumurilor și străzilor din mun. Bârlad. Însă, chiar dacă o astfel de situație ar fi reală, acest fapt nu o exonerează de orice culpă pe pârâtă, întrucât aceasta, în exercitarea obligațiilor asumate, ar fi trebuit să aducă la cunoștința concedentului orice situație apărută care necesita remediere și să propună soluții de remediere a acesteia, releva vinovația celui care a cauzat prejudiciul constând în neglijența cu care a actionat și avand in vedere ca autorul faptei ilicite raspunde pentru culpa cea mai usoara – culpa levissima.
S-a dovedit legătura de cauzalitate dintre faptă și întinderea prejudiciului prin nota de constatare întocmită la data de 05.11.2010 întocmită în cadrul dosarului de daună, factura emisa pentru contravaloarea reparațiilor precum și concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de către expert M. V.. Potrivit concluziilor expertului, „cu siguranță declanșarea airbag-urilor s-a produs datorită șocului primit în șurubul de prindere a ansamblului față”.
Raportând textele de lege mai sus enunțate la situația de fapt reținută, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, motiv pentru care s-a apreciat că acțiunea este întemeiată, fiind admisă, iar parata . și P. „Reiser” S.A. Bârlad a fost obligată la suma reprezentând contravaloarea reparațiilor, dar și la daunele reprezentând dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii de către reclamanta și până la plata efectivă a daunelor .
Cu privire la cheltuielile de judecată față de soluția pronunțată în cauză, având în vedere dispozițiile art.453 din Codul de procedură civilă, instanța a admis cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta . și P. „Reiser” S.A. Bârlad la plata sumei de 2.781,52 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta . și P. „Reiser” S.A. Bârlad solicitând admiterea apelului, casarea sentinței civile atacate, rejudecarea cauzei urmând ca după rejudecare sa respingă acțiunea reclamantei . SA - S. Iasi ca fiind nelegala si vădit netemeinica cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii de apel, apelanta a arătat că in mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive in condițiile in care părțile contractante ( . si Consiliul Local Bârlad ) au prevăzut in mod expres la art. 30, cap.XV din contractul de concesiune nr. 21/14.08.2009 ca "pe perioada de derulare a contractului concesionarul nu are voie să înstrăineze, să închirieze sau să intervină asupra bunurilor concedentului fără acordul prealabil al acestuia", că, pentru reabilitarea străzii loan Roata, societatea concesionara a solicitat de la concedent ,Consîliul Local Bârlad, in mai multe rânduri acceptul in vederea reabilitării străzii, accept materializat abia in anul 2014, dupa producerea evenimentului rutier ce face obiectul litigiului. Cu privire la fondul cauzei, apelanta a arătat că, in mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei având in vedere ca nu s-a probat in mod cert, fără putință de tăgada ca evenimentul rutier s-a produs în condițiile descrise de păgubit, că la dosarul cauzei nu exista un proces verbal încheiat de organele de poliție din care să rezulte că evenimentul rutier s-a produs în condițiile descrise de păgubit, nu exista un proces verbal prin care organele de politie sa fi constatat daunele produse si avizat reparația, nu se determina viteza de deplasare a autovehiculului, iar reclamanta a avizat favorabil despăgubirea bazându-se numai pe relatarea numitului P. C., beneficiarul asigurării in condițiile in care acesta este administratorul firmei înregistrata ca beneficiara a poliței de asigurare, că, la dosarul cauzei, reclamanta a depus o nota de constatare din data de 10.11.2010, prin care inspectorul de daune constata condițiile in care s-ar fi produs evenimentul rutier produs in urma cu aproximativ o luna (16.X.2010), notă întocmita numai in prezenta păgubitului, precum și o nota de constatare întocmită după descrierea păgubitului de coordonator service Scorpion (firma care a efectuat reparațiile ). De asemenea, apelanta maia rată că, între cele doua note de constatare, exista deosebiri importante cu privire factorii de teren care au determinat evenimentul rutier (numărul de gropi) si condiții atmosferice, păgubitul susținând in fata coordonatorului de service ca, existau doua gropi acoperite cu apa care nu au putut fi observate, iar în nota de constatare a inspectorului de daune rezulta ca exista o singura groapa în timp ce din informațiile meteo rezulta ca nu a plouat în data producerii evenimentului rutier, că păgubitul a prezentat condițiile producerii evenimentului rutier funcție de propriul interes si, firesc era ca reclamanta, înainte de a aviza despăgubirea sa efectueze cercetări, pe care sa le depună la dosarul cauzei prin care sa probeze realitatea producerii evenimentului rutier în condițiile susținute de către păgubit, că raportul de expertiza efectuat in cauza nu poate acoperi aceasta lipsa, expertul probând numai posibilitatea tehnica ca evenimentul rutier sa se fi produs și în condițiile descrise, insa nu determina si nu poate determina viteza de deplasare a autovehiculului si nici nu elimina posibilitatea producerii evenimentului rutier si in alte condiții, in alt loc sau chiar numai din culpa păgubitului, că, din întreg probatoriul administrat nu rezulta culpa exclusiva a societății, evenimentul rutier putându-se produce in nenumărate alte condiții de loc, viteza de deplasare, timp, etc., varianta reținuta fiind numai descrisa ca posibilitate, neprobata insa si nesusținută cu nici un alt mijloc de proba și nu este probata nici legătura de cauzalitate intre prejudiciul descris si fapta civila delictuala imputata constând . chiar daca gaura existenta in carosabilul străzii I. Roata este dovedita, nu este suficient pentru antrenarea răspunderii civile delictuale fiind necesar a se proba in mod cert ca prejudiciul a fost cauzat de aceasta gaura si nu in alte condiții sau alte circumstanțe
Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 395 lei ( conform chitanței nr._/09.09.2014 – fila 10).
Intimata . SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat. În motivare, intimata a arătat că instanța de fond, temeinic si legal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând ca prin HCL 204/24.06.2009, M. Bârlad a aprobat încredințarea directa, prin contract de concesiune, a serviciului public de administrare a drumurilor si străzilor din Municipiul Bârlad către . Bârlad, fosta Regie Autonoma de Gospodărire Comunala si Locativa, astfel încat, la data producerii evenimentului . Bârlad se afla in administrarea apelantei – parată, că art. 1. din Contractul Cadru de Concesiune menționează ca obiectul acestuia este delegarea gestiunii prin încredințare directă a serviciului public de administrare a drumurilor si străzilor din municipiul Bârlad, . gestionând direct ( asa cum este aceasta prevăzuta in art. 28 din Legea nr. 51/2006) administrarea drumurilor si străzilor din Bârlad, in calitate de serviciu public local de specialitate, că drepturile și obligațiile părților stabilite în contract se circumscriu obiectului contractului și relației dintre operator și utilizator astfel cum a fost delimitat explicit în art. 1 din contract, iar obligația înscrisă la art. 30 din contract, pe care apelanta - parata . fundamentează construcția juridică, respectiv obligația ca, pe perioada de derulare a contractului, concesionarul nu are voie sa înstrăineze, închirieze sau sa intervină asupra bunurilor aparținând concedenlului farà acordul prealabil al acestuia, nu se subsumează obligației generale asumate, aceea de a intretine strazile si drumurile din municipiul Bârlad. De asemenea, intimata mai arată că societății parate nu i-a fost solicitata o intervenție radicala asupra . incat aceasta sa fie transformata intr-o . din care nu face parte, singura obligație fiind aceea de întreținere, obligație pe care nu si-a indeplinit-o, că deși susține in acest moment ca au existat numeroase solicitări din partea societății parate cu privire la reabilitarea străzii, pe întreg parcursul dosarului in judecata de fond niciodată nu a pus in discuție o astfel de dovada, că, în ceea ce privește fondul cauzei, fapta ilicită imputată pârâtei a vizat nerespectarea obligației de întreținere in raport cu starea de fapt a străzii I. Roata din Bârlad și tocmai lipsa de diligenta recunoscuta bunului gospodar in îndeplinirea obligațiilor generale a avut drept consecința avarierea autovehiculului marca Volkswagen Golf_, că, în această ipoteză, obligația paratei de plata a despăgubirilor pentru prejudiciul produs din culpa sa nu rezultă din contractul de concesiune încheiat, fiind atașată sferei răspunderii delictuale, respectiv obligației generale de a repara prejudiciul produs din culpa sa, că, în mod corect, temeinic si legal, instanța de fond a reținut existenta unei fapte ilicite în sarcina pârâtei, în sensul de inacțiune (nereabilitarea străzii I. Roata) prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, s-a vătămat dreptul subiectiv al altei persoane ( al asiguratului), iar potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 asigurătorul este subrogat in drepturile asiguratului, in limita indemnizației achitate, fata de cei răspunzători de producerea pagubei. Totodată, intimata mai arată că prejudiciul produs in dauna persoanei vătămate a fost dovedit de înscrisurile depuse la dosar, respectiv deviz de lucrări si factura fiscala nr._/07.12.2010, si a fost achitat de către asigurător prin OP electronic nr._ - extras de cont 251/31.12.2010, că, având în vedere că administratorul drumului - in speță, . delegat direct a gestiona străzile din Municipiul Bârlad - nu a luat măsurile care se impuneau pentru efectuarea reparațiilor și întreținerea străzii, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță fară riscul avarierii autoturismelor care circulau pe acea stradă, administratorul îndeplinește condițiile răspunderii delictuale reglementate de art. 998-999 C. civ, și anume: existența unei fapte ilicite (neîndeplinirea obligațiilor de semnalizare și menținere a străzii I. Roata în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță) ; existența unui prejudiciu (. dreapta într-o groapă din carosabil a condus la avarierea autoturismului pentru care s-au plătit asiguratului despăgubiri în valoare de 13.670,44 lei) ; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (avarierea mașinii ca urmare a neîndeplinirii obligației de semnalizare și menținere a străzii respective în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță) ce a fost demonstrata si prin expertiza dispusa in cauza, al cărei prim obiectiv a fost determinarea dinamicii evenimentului din data de 15.10.2011, concluziile expertizei arătând in mod clar ca « cu siguranța, declanșarea airbag-urilor s-a produs datorita socului primit in șurubul de prindere al ansamblului fata », singurul punct de impactare fiind clar identificat in fotografiile depuse la dosarul de instanța si analizate de expert; existența vinovăției (neîndeplinirea obligațiilor de întreținere a tuturor străzilor din Bârlad, implicit si a străzii I. Roata). De asemenea, intimata mai arată că, față de susținerile apelantei - parate, in ceea ce privește prejudiciul suferit, acesta este cert in ceea privește existenta, cat si intinderea sa, din declarația conducătorului auto, reieșind clar ca evenimentul s-a produs ca urmare a nerespectării obligațiilor instituite in sarcina . Contractul de concesiune - HCL 204/24.06.2009, că este adevărat ca evenimentul a fost înregistrat ca urmare a declarației conducătorului auto, însă trebuie avut in vedere faptul ca aceasta a fost făcuta cu respectarea art. 79 din OUG 195/2002, că, Comisa de Supraveghere a Asigurărilor a elaborat normele privind constatarea accidentelor si emiterea autorizației de reparație, pentru vehiculelor asigurate cu polițe facultative CASCO valabile, reglementări ce se aplica din 2009 doar in situațiile in care nu este obligatorie declararea accidentelor la unitățile de politie competente, iar, prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, au fost prevăzute excepții de la obligativitatea declarării accidentului, in cel mult 24 de ore de la producerea acestuia, la unitățile de politie competente, iar, printre excepții, se număra si cazul in care conducătorul de vehicul deține o asigurare facultativa de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul, că OUG nr. 69/2007 a stabilit ca, in aceste situații, repararea vehiculelor se face pe baza documentului de constatare eliberat de unitatea de politie sau după caz, de societățile din domeniul asigurărilor. Totodată, intimata mai arată că, pentru punerea in aplicare a prevederilor introduse prin OUG nr. 69/2007, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a emis Ordinul nr. 12/2008 pentru aprobarea Normelor privind procedura de întocmire si eliberare a documentului de introducere in reparație a vehiculelor, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 556 din 23 iulie 2008 si intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2009, că accidentele sunt constatate de personal de specialitate, care soluționează dosarele de dauna si eliberează documentele de introducere in reparație a vehiculelor, doar in cazul in care asigurații dețin o asigurare facultativa CASCO valabila, iar asigurații trebuie sa dea o declarație similara cu cea de la unitățile de politie competente, in care enumera pagubele materiale si circumstanțele in care s-a produs accidentul sau avarierea in alte condiții a vehicului, dupa caz și declara pe propria răspundere ca in urma evenimentului rutier nu a rezultat decesul sau rănirea vreunei persoane ori producerea de pagube altor persoane, că, potrivit Normelor CSA, daca in urma analizării situației prezentate nu se poate desprinde o concluzie clara privind împrejurările in care a avut loc accidentul/evenimentul si exista neconcordante in declarația celui implicat, inspectorul constatator, împreună cu persoana/asiguratul in cauza, se va deplasa la locul producerii pagubei, condiții în care inspectorul va efectua o cercetare amănunțita, inclusiv prin identificarea oricăror mijloace de proba si efectuarea de fotografii, că constatarea prejudiciului a fost făcuta legal, prin respectarea normelor din domeniul asigurărilor si a legii in general, declarația conducătorului, coroborata cu probele din dosarului de dauna, fiind suficienta pentru a antrena răspunderea paratei.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză,conform prevederilor art. 479 C.proc.civ., instanța reține că apelul formulat de apelanta S. C. pentru L. de D. și P. Reiser SA împotriva sentinței civile nr. 1771/10.07.2014 a Judecătoriei Bârlad este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Apelanta S. C. pentru L. de D. și P. Reiser SA a criticat sentința instanței de fond cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale și cu privire la faptul că nu s-a probat în mod cert că evenimentul rutier s-a produs în condițiile descrise de către păgubit.
În ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a apelantei pârâta, instanța de apel reține că aceasta a fost soluționată în mod corect de instanța de fond prin respingerea acesteia ca neîntemeiată în condițiile în care apelantei pârâte i-a fost delegată prin încredințare directă gestiunea de administrare a drumurilor și străzilor din mun. Bârlad, activitate care presupune nu numai drepturi, ci și obligații, printre care și cea de întreținere a drumurilor și străzilor aflate în administrarea apelantei pârâte, conform contractului de concesiune anexă la HCLM nr. 204/24.06.2009. Administrarea drumurilor și străzilor presupune, conform prevederilor art. 1 alin. 1 din OG nr. 43/1997, proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, întreținerea și exploatarea drumurilor. Pe cale de consecință, dată fiind calitatea de administrator al apelantei pârâte, aceasta are calitate procesuală pasivă în acțiunile de genul celei care face obiectul prezentei cauze, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002 potrivit cărora în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii. Nu prezintă relevanță faptul că, potrivit art. 30 din contractul cadru de concesiune, apelanta nu poate interveni asupra bunurilor concedentului fără acordul prealabil al acestuia cât timp are obligația de întreținere a drumurilor respectiv ce presupune și identificarea drumurilor a căror stare tehnică este necorespunzătoare, obținerea acordului prealabil fiind un aspect care nu înlătură obligația menționată.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel reține că instanța de fond a constatat, în mod corect, că sunt întrunite, în persoana apelantei pârâte, condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C.civ. Nu sunt întemeiate susținerile potrivit cărora nu sunt întocmite procese verbale de către organele de poliție în condițiile în care situația autovehiculului se încadrează în prevederile de excepție ale art. 79 alin.2 lit. b) din OUG nr. 195/2002 ce stabilesc că este exceptat de la obligația de prezentare la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare, conducătorul de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul. Situația din prezenta cauză se încadrează în prevederile articolului menționat, documentele de constatare fiind întocmite de către societatea de asigurare, conform prevederilor art. 80 indice 1 din OUG nr. 195/2002.
În ceea ce privește obligația de efectuare a cercetărilor de către societatea de asigurare, instanța reține că astfel de cercetări nu sunt obligatorii pentru societatea de asigurare, ele fiind doar o posibilitate acordată acesteia.
În fine, în privința lipsei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul solicitat, instanța reține că instanța a constatat în mod corect ca dovedită legătura de cauzalitate între cele două, fiind neîntemeiate și nedovedite afirmațiile apelantei pârâte cu privire la imposibilitatea de determinare a vitezei și producerea evenimentului rutier în alte condiții decât cele menționate de către asigurat. Astfel, atâta timp cât nu s-a probat în condițiile OUG nr. 195/2002 că autovehiculul asigurat a depășit viteza legală pentru drumul respectiv, se prezumă că acesta a circulat cu viteza regulamentară, prezumție ce are caracter relativ într-adevăr, însă apelanta ar fi fost cea ce are sarcina proba în acest caz, probă ce nu a fost făcută. Este lipsită de relevanță împrejurarea existenței posibilității ca evenimentul să se producă și alte condiții atâta timp cât s-a stabilit că evenimentul s-a produs cert în condițiile indicate de către asigurat, iar alte condiții decât impactarea cu canalul ce a fost înălțat ( și nu cu groapa cum afirmă apelanta) nu au fost probate de către apelantă.
Față de toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 480 alin.1 C.proc.civ., instanța urmează să respingă ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta S. C. pentru L. de D. și P. Reiser SA împotriva sentinței civile nr. 1771/10.07.2014 a Judecătoriei Bârlad pe care o va păstra.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta S. C. pentru L. de D. și P. Reiser SA împotriva sentinței civile nr. 1771/10.07.2014 a Judecătoriei Bârlad pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 decembrie 2014.
Președinte, M. C. | Judecător, O. M. V. | |
Grefier, A. C. |
Red./ Tehnored. Jud. O.M.V./22.01.2015
6 ex./.-01-2015
Judecător fond: C. R., Judecătoria Bârlad
| ← Pretenţii. Decizia nr. 463/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1259/2014. Tribunalul... → |
|---|








