Pretenţii. Decizia nr. 1340/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1340/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 1340/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 1340/R/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător I.-M. P.
Judecător D. M. M.
Grefier M. R.
Pe rol se află PRONUNȚAREA cererii de recurs formulată de recurenta - pârâtă .- cu sediul în V.. . ., în contradictoriu cu intimata – reclamantă .. - prin L. J. A. R. L.- Cabinet Individual de Insolvență - cu sediul în V.. . .. . județul V., împotriva sentinței civile nr. 1968/07.05.2013 și a încheierilor premergătoare pronunțate de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 2013. Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, parte integrantă din prezenta decizie când instanța, având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi 20 noiembrie 2013.
Deliberând s-a dat soluția de mai jos,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
P. sentința civilă nr. 1968/ 07 mai 2013 Judecătoria V. a admis cererea formulată de reclamanta .., prin lichidator judiciar A. R.-L. – Cabinet individual de insolvență, împotriva pârâtei . V..
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6491,40 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate potrivit facturii nr._/ 21.03.2011.
A luat act de renunțarea reclamantei la solicitarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:
Având în vedere data încheierii contractului de vânzare-cumpărare invocat în speță – 21.03.2011 – raportat la art. 3 din Legea 71/2011, legea aplicabilă este Codul civil 1864 și Codul comercial.
La data de 21.03.2011, între părți a intervenit un contract de vânzare-cumpărare comercială în formă simplificată, având ca obiect bunuri mobile (ladă frigorifică, vitrină frigorifică, rafturi, cântar electronic, TV Eurocolor, masă de tenis), respectiv, prețul de 6491,40(TVA inclus), reclamanta emițând factura fiscală . nr._, semnată de reprezentantul legal al pârâtei. Părțile au convenit ca plata prețului să fie efectuată în 90 de zile.
Pârâta nu a achitat prețul de 6491,40 lei.
În drept, contractul de vânzare-cumpărare dă naștere în ceea ce îl privește pe cumpărător, în principal, unei obligații de plată a prețului la ziua și în locul determinat prin contract (art.1361 Cod civil). Neexecutarea acestei obligații îndreptățește pe vânzător să formuleze o acțiune ex contractu prin care să solicite plata prețului. Din moment ce reclamata a dovedit existența actului juridic încheiat cu pârâta și totodată executarea obligațiilor ce îi incumbau în temeiul contractului în formă simplificată exprimat prin factura fiscală nr._/21.03.2011, îi revine pârâtei sarcina de a proba stingerea obligației corelative, aceea de plată a prețului (art. 46 Cod comercial, art.1169 Cod civil). Este dincolo de orice discuție că factura în cauză a fost acceptată la plată, astfel că face dovadă în legătură cu existența actului juridic și cu executarea operațiunii care constituie obiectul ei.
În cauză, pârâta a invocat achitarea sumei de 6.491,40 lei în chiar ziua perfectării vânzării, însă a susținut că reclamanta nu și-a respectat obligația de a elibera o chitanță în acest sens. În apărare, pârâta a înțeles să își susțină situația de fapt prin probă testimonială, respectiv cu martorul P. R.(f.57) și cu înscrisuri – contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1525/21.03.2011 de BNP S. M.(f.61-63) și certificate de atestare fiscală, respectiv, chitanțe pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții din 21.03.2011(f.30-33).
Dată fiind natura comercială a contractului, dispozițiile art. 46 Cod comercial sunt aplicabile și în ceea ce privește dovada plății prețului, ceea ce presupune prezentarea de înscrisuri, declarații de martori etc. Instanța consideră că o astfel de probă nu a fost făcută în cauză, deoarece pârâta a susținut că nu deține o chitanță de plată întrucât reclamanta nu a eliberat un asemenea înscris; pe de altă parte, declarația martorului nu este convingătoare în cauză, toate informațiile cunoscute de P. R. în legătură cu discuțiile și relația dintre reprezentantul legal al reclamantei la data vânzării și reprezentantul legal al pârâtei, respectiv, plata prețului pentru bunurile cumpărate, fiind percepute indirect, de la acesta din urmă. Martorul nu a fost de față la efectuarea plății prețului solicitat prin cerere și chiar dacă ar fi declarat în acest sens, este discutabilă valoarea probatorie a declarației în lipsa oricărei alte probe cu care să se coroboreze, mai ales în condițiile în care ambele părți sunt supuse legislației contabile. În același sens, înscrisul autentic care atestă vânzarea imobilului spațiu comercial în care se aflau bunurile mobile evidențiate în factura invocată nu conține nici o mențiune referitoare la aceste bunuri ori referitor la achitarea cu prețul menționat în acest înscris atât a bunului imobil cât și a bunurilor mobile. Contrar susținerii pârâtei, acest înscris autentic nu probează voința reală a părților ca suma menționată să acopere ambele categorii de bunuri vândute, ci exprimă exact ceea ce a consemnat notarul public care a autentificat actul și ceea ce părțile au semnat, că în schimbul prețului de 50.000 lei(TVA 12.000 lei) s-a transmis doar dreptul de proprietate asupra bunului vândut constând exclusiv în imobilul cu componentele descrise.
În concluzie, instanța a apreciat că prezenta cerere este întemeiată și raportat la art. 969 Cod civil, a admis-o și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.490,40 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor vândute potrivit facturii nr._/21.03.2011.
Instanța a luat act că reclamanta, prin lichidator judiciar, a renunțat la capătul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Decizia instanței este nemotivata.
F. vreun argument instanța „respinge ca neîntemeiata excepția lipsei calității procesuale active".
Hotărârea trebuia argumentata pentru ca, atât partea cat si instanța de control, sa cunoască raționamentul juridic care a condus la luarea deciziei.
Orice decizie a instanței trebuie argumentata, altfel este lovita de nulitate.
Nemotivarea deciziei echivalează cu nepronunțarea asupra excepției invocate.
2. Greșit a respins instanța excepția lipsei calității procesuale active.
Societatea reclamanta se afla in procedura insolventei, in forma simplificata, astfel incat exercitarea oricărui drept al sau se face de către lichidator, pe care legea il mandatează sa acționeze pentru societatea aflata . situație.
In exercitarea atribuțiilor pe care legea i le conferă lichidatorul formulează personal astfel de acțiuni pentru urmărirea încasării creanțelor din averea debitoarei, căreia odată cu deschiderea procedurii ii sunt ridicate toate drepturile.
Calitatea de reclamant ii revenea lichidatorului in temeiul art. 25 lit. g din legea speciala si nu societății care la acel moment se afla in stare de insolventa.
Hotărârea prin care instanța a admis acțiunea este nelegala si netemeinica.
Instanța admite acțiunea considerând ca parata nu a făcut dovada plații prețului pentru bunurile achiziționate. Nu a făcut dovada pentru ca nu i s-a eliberat de către reclamanta un înscris doveditor al plații, pentru ca declarația martorului audiat are o valoare probatorie „discutabila" in lipsa unei alte probe cu care sa se coroboreze si pentru un alt argument străin cauzei, contractul de vânzare cumpărare al imobilului, care nu face nici o referire la bunurile mobile.
Lipsa înscrisului, obligație neîndeplinita de către reclamanta nu-i poate fi imputabila paratei, nu era un argument pentru admiterea acțiunii.
Relația dintre cei doi a avut ca principal fundament buna credința. Prețul bunurilor mobile s-a achitat in chiar ziua încheierii contractului de vânzare cumpărare a spațiului de către C. P., bun personal si nu bun al societății pe care o deținea .. S-a întocmit factura fiscala in ideea ca bunurile vor folosi activității comerciale a societății dl-lui C. P., administrator al .. si astfel sa devină bunuri ale societății. Numai ca, nu au mai incluse in patrimoniul acestei societăți, rămânând bunuri dobândite personal de către C. P..
De aceea si lipsa nevoii de a obține înscrisul doveditor al plății, fata de un contract onest in care ambele parti si-au îndeplinit obligațiile.
Îndoiala asupra realității acestei plați se naște in momentul in care lichidatorul judiciar verifica evidentele societății vânzătoare .. Numai ca, lipsa înregistrării plații in contabilitatea societății nu se datorează paratei, nu este consecința neachitării prețului ci o problema a administratorului ..
Plata a fost făcuta in chiar ziua perfectării contractului de vânzare cumpărare iar declarația martorului confirma acest lucru.
După cum este de neînțeles cum pentru instanța nu exista alte înscrisuri cu care sa se coroboreze susținerile martorului, când chiar instanța le enumera in considerentele hotărârii. Este adevărat ca nu face nici o apreciere asupra acestora, rezumându-se la a le enumera ca o maculatura la dosarul cauzei.
Nu le retine pentru ca nu le-a lecturat conținutul.
Insa ele fac dovada ca in ziua încheierii actului de vânzare cumpărare pentru spațiul comercial, al cărui preț s-a achitat integral in fata notarului, anterior acestui moment, cu bani primiți de la C. P., reprezentantul .. si-a achitat datoriile la Administrația Finanțelor Publice V.. Este un mijloc de proba elocvent, înscrisuri care fac dovada alături de declaratia martorului ca prețul a fost achitat.
Referirea la contractul de vânzare al bunului imobil nu-si găsește locul in motivarea hotărârii, nu a susținut nici un moment parata ca acel act ar face dovada convenției părtilor asupra bunurilor mobile sau dovada plații prețului, nici întâmpinarea si nici concluziile orale nu fac astfel de referiri.
Probatoriile trebuiau cu atât mai atent analizate cu cat era in situația in care creditorul obligației de plata a prețului este pasiv o perioada foarte mare de timp, nu pretinde ca nu i-ar fi fost achitați banii, aceasta petentei este rezultatul unor neconcordante din contabilitatea firmei si nicidecum a susținerii sale ca nu i s-ar fi achitat prețul.
Ca susținerile paratei sunt adevărate o confirma conduita reprezentantului societății reclamante care evita in orice mod sa dea explicații răspunzând direct instanței in legătura cu suma primita. Deși prezent la termenele fixate in dosarele de pe rolul Tribunalului V., coincidenta sau nu pleacă de altfel pentru scurt timp exact in momentul in care trebuia sa fie audiat de instanța.
In drept art. 299 si urm. cod procedura civila.
Legal citată intimata a depus întâmpinare prin care, având în vedere dispozițiile art. 302, alin. (1), lit. b) coroborate cu dispozițiile art. 312, alin. (1) din fostul C.proc.civ. a solicitat să se dispună anularea recursului.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursul formulat de recurenta-pârâtă .. V. ca fiind nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică.
Tot prin întâmpinare s-a invocat excepția nulității recursului.
La admiterea acestei excepții, solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 302, alin. (1), lit. b) din fostul C.proc.civ. potrivit cărora „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: ... b) indicarea hotărârii care se atacă."
Se solicită a se observa faptul că recurenta în motivarea recursului nu indică numărul sentinței civile pronunțată de Judecătoria V. prin care s-a soluționat fondul cauzei, ci face trimitere la o hotărâre „prin care s-a admis acțiunea și a fost obligată societatea la plata sumei de 6.491,40 lei."
Se apreciază că a această mențiune nu echivalează cu indicarea hotărârii care se atacă, fapt sancționat de dispozițiile art. 302, alin. (1), lit. b) din fostul C.proc.civ. cu nulitatea recursului.
În condițiile în care recursul promovat împotriva sentinței prin care s-a soluționat fondul cauzei este lovit de nulitate, și calea de atac promovată împotriva încheierilor de ședință este lovit de nulitate.
Din aceste considerente, vă rugăm să admiteți excepția nulității recursului și pe cale de consecință să dispuneți anularea acestui recurs.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă .. V. ca fiind nefondat și să mențineți hotărârea pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică având în vedere următoarele:
Astfel se solicită a se observa ca recurenta se contrazice in motivarea recursului, ia primul motiv de recurs menționând faptul că hotărârea primei instanțe este nemotivată în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs menționează că „greșit a respins instanța excepția lipsei calității procesuale active."
Ori, în condițiile în care instanța s-a pronunțat cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale active, cu siguranță, atât în ședință public, cât și prin încheierile de ședință și-a argumentat decizia.
Insă, așa cum am precizat la termenul la care a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei de a promova o acțiune în pretenții, recurenta-intimată face o confuzie între calitatea de reprezentant legal al lichidatorului judiciar, împuternicit de a promova acțiuni în justiție în numele societății, cu drepturile societății comerciale însăși.
Dispozițiile art. 25, lit. g) din Legea nr. 85/2006, privind legea insolvenței, în care lichidatorul judiciar are obligația de a urmări „încasarea creanțelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuate de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanțelor, formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocați" și lit. h) al aceluiași articol, potrivit cărora lichidatorul judiciar „primește plăti pe seama debitorului și consemnarea lor în contul averii debitorului."
Practic, calitatea procesuală activă nu o are lichidatorul judiciar, ci societatea ce are de recuperat anumite sume de bani, aferente drepturilor de creanță născute anterior deschiderii procedurii insolvenței.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, cu privire la fondul cauzei, prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor administrate și a concluzionat că debitul solicitat este cert, lichid și exigibil, pârâta intimată nefăcând nicio dovadă a plății acestuia către intimata-reclamantă, nici înainte și nici după deschiderea procedurii de insolvență.
Faptul că în fața primei instanțe, recurenta-pârâtă .. V. a încercat să inducă în eroare instanța de judecată, susținând faptul că în prețul unui imobil achiziționat de la intimata-reclamantă ar fi intrat și plata activelor existente în acel imobil, aceste susțineri nu pot fi primite, în situația în care din contractul de vânzare-cumpărare al imobilului, încheiat în formă autentică, nu rezultă o voință a părților cu privire la includerea activelor din imobil în același preț, cu atât mai mult cu cât pentru prețul acestora din urmă a fost întocmită o factură separată însușită de ambele părți, prin care acestea arată ce reprezintă valoarea de 6.491,40 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar a constatat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 20 lit. l din legea nr. 85/2006, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar are ca atribuție încasarea creanțelor, inclusiv prin formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului. Însă aceste dispoziții nu-i conferă o calitate procesuală activă exclusivă, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar acționând în numele societății aflată în procedura de insolvență. Astfel, în mod legal, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Într-adevăr, instanța de fond nu a arătat în încheierea prin care a soluționat excepția motivul pentru care a ajuns la această soluție, însă această lipsă a fost complinită de instanța de recurs.
La data de 21.03.2011, societatea intimată a emis factura nr._ prin care face dovada că a vândut recurentei o . bunuri mobile cu prețul de 6491,4 lei. Recurenta arată că a plătit prețul acestor bunuri chiar la momentul emiterii facturii, dar nu face nici o dovadă în acest sens, argumentând că intimata nu a eliberat un înscris doveditor în acest sens. Obligația de a-și dovedi susținerile aparține recurentei, care trebuia să dovedească cu probe că a făcut această plată.
Nu s-a făcut dovada plății cu declarația martorului audiat în cauză, având în vedere că acesta nu a fost de față la înțelegerea părților, la încheierea actului de vânzare cumpărare la notar, tot ceea ce a declarat cunoaște din susținerile reprezentatului societății recurente. Nici în contractul de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică părțile nu au stipulat nici un fel de clauze cu privire la vânzarea și plata prețului bunurilor mobile aflate în magazinul cumpărat. Nici susținerea recurentei cu privire la faptul că intimata și-ar fi achitat datoriile la bugetul statului cu suma primită de la recurentă înainte de încheierea contractului de vânzare cumpărare, nu poate fi primită, atâta timp cât înscrisurile depuse nu au putut fi coroborate și cu alte probe ce trebuiau administrate în acest sens.
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt motive de ordine publică care să impună analizarea acestora din oficiu, instanța de control judiciar va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de . V. împotriva sentinței civile nr. 1987/07 mai 2013 și a încheierilor premergătoare pronunțate de Judecătoria V..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică ,azi, 20 noiembrie 2013.
Președinte, C. A. | Judecător, I.-M. P. | Judecător, D. M. M. |
Grefier, M. R. |
M.R. 29 Noiembrie 2013
RED.M.D.M./03.12.2013 EX.2
JUD.FOND: R. R.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1364/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 273/2014. Tribunalul... → |
|---|
