Contestaţie la executare. Decizia nr. 1091/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1091/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 1091/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1091/A/2015
Ședința publică de la 17 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. A. C.
Grefier A. C.
----------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta - pârâtă . P. A. J. E. S. SUCEAVA în contradictoriu cu intimata - contestatoare S. I. L. și intimat – terț poprit . SRL, împotriva sentinței civile nr. având ca obiect - contestație la executare, cauză ale cărei dezbateri au avut loc în ședința publică din 09.09.2015 și consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când în conformitate cu art. 396 (1) Cod procedură civilă, pronunțarea cauzei s-a amânat pentru termenul de astăzi.
În termenul de amânare a pronunțării s-au depus la dosar concluzii scrise de către apelanta ..
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 1016/22.04.2015 a Judecătoriei Bârlad s-a respins excepția lipsei competenței teritoriale invocate de contestatoarea S.C. S. I. LDT și s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. S. I. LDT în contradictoriu cu debitoarea S.C.F. S.A Bârlad, prin administrator judiciar E. S. Suceava, s-a admis excepția necompetenței executorului judecătoresc S. I. M. din Bârlad, invocată de contestatoare și au fost anulate toate actele de executare întocmite de Biroul executorului judecătoresc S. I. M. în dosarul de executare silită nr.02/2014 privind titlul executor Sentința civilă 1249/18.10.2010 pronunțată de Tribunalul V.: Încheierea de executare nr. 2/18.11.2011 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc S. I. M. în dosarul de executare silită nr. 02/2014 precum și Încheierea de executare privind încuviințarea executării pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._ .
Pentru a pronunțat această sentință, prim instanță a reținut, în ceea ce privește excepția necompetenței teritoriale, că obiectul cauzei îl reprezintă contestație la executare, prin poprire, precum și faptul că cererea de executare silită a fost depusă de creditoarea S.C. F. S.A. la Biroul executorului judecătoresc S. I. M. la data de 9 ianuarie 2014 anterior modificărilor codului de procedură civile intervenite prin Legea 134/2014 intrate în vigoare la data de 15 octombrie 2014. P. urmare, instanța a apreciat că aspectele referitoare executarea și contestația la executare se vor supune legii în vigoare la data declanșării executării.
A considerat prima instanță că, potrivit art. 650 alin. 1, 2 din codul civil instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea instanță care este competentă să soluționeze cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare precum alte incidente apărute pe parcursul executării. Astfel că, în cauză prima instanță a constatat că executarea s-a pornit de Biroul Executorului Judecătoresc S. I. M. aflat în circumscripția Judecătoriei Bârlad și Judecătoria Bârlad a pronunțat încheierea de încuviințare a executării și, prin urmare, Judecătoria Bârlad a reținut este competentă teritorial material și general să soluționeze contestația la executare, excepția invocată de contestatoarea debitoare fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește termenul de introducere a contestației la executare instanța a reținut analizând dosarul de executare că somația din 18.11.2014, adresa de înștiințare despre poprire făcută debitoarei creditoare și terțului poprit S.C. C. Me D. SRL din aceeași dată au fost comunicate la data de 21 noiembrie 2014. Față de această dată depunerea contestației la data de 8 decembrie 2014 se încadrează în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 714 pct.1 din codul de procedură civilă, susținerea creditoarei în sensul că s-a depus contestația cu încălcarea termenului legal este neîntemeiată, fiind înlăturată.
Cu privire la necompetența teritorială a executorului judecătoresc instanța a reținut prevederile art. 781 din codul civil, constatând că debitoarea nu are sediul în țară, iar terțul poprit S.C. C. Me D. SRL, are sediul în București, ., sector 2, astfel că B. S. I. M. din Bârlad, aflat în circumscripția Curții de apel Iași, nu era competent să procedeze la executarea silită a debitoarei. P. urmare actele de executare întocmite sunt lovite de nulitate absolută potrivit art. 651 al.4 din codul de procedură civilă.
În ceea ce privește celelalte aspecte invocate în cadrul contestației la executare, privind prescripția executării, valabilitatea titlului de executat, creanța certă, lichidă, exigibilă, întoarcerea executării, instanța a reținut că sunt aspecte care vor fi soluționate în cadrul executării pornite de executorul competent.
Împotriva sentinței de fond a declarat apel ., arătând că Sentința civilă nr. 1016/22.04.2015 pronunțata de Judecătoria Bârlad este netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului, creditoarea a arătat că prin cererea înregistrată la biroul executorului judecătoresc S. iulian M. la data de 16.12.2013, creditoarea . solicitat să se procedeze la executarea silită împotriva debitoarei . V., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1249/18.10.2010 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ . S-a mai solicitat recuperarea cheltuielilor de judecată, a onorariului de executare și a tuturor celorlalte cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite.
P. cererea înregistrata pe rolul judecătoriei Bârlad la data de 09.10.2014 sub nr. de dosar_, Biroul Executorului judecătoresc S. I. M. a solicitat să se dispună încuviințarea executării silite pentru creditoarea F. SA împotriva debitoarei S. I. L., în temeiul titlului executoriu - Sentința civilă nr. 1249/2010 a Tribunalului V..
Potrivit dispozițiilor art. 665 alin. 5 pct. 1 Cod proc. Civila, instanța de executare poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel executat, iar art. 623 Cod proc. Civila stabilește că organ de executare este executorul judecătoresc.
Apreciază apelanta că dacă instanța de executare investită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Bârlad ar fi constatat că executorul judecătoresc S. I. M. nu are competența teritorială de a efectua actele de executare în dosarul de executare nr. 2/2014 privind pe debitoarea . V., ar fi procedat la respingerea aceste cereri de încuviințare a executării silite în baza titlului executoriu Sentința civilă nr. 1249/18.10.2010 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
Or, dimpotrivă, Judecătoria Bârlad apreciind că B. S. I. M. din Bârlad are competența teritorială a efectua aceste acte de executare, prin încheierea din 14.10.2014 pronunțată în dosarul nr._ a admis cererea formulata de B. S. M. I. pentru creditoarea . a încuviințat executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1249/18.10.2010 a Tribunalului V., autorizând creditoarea sa treacă la executarea silita a obligației cuprinse în titlul executoriu menționat, iar încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul tarii, cu excepția imobilelor situate în afara circumscripției Judecătoriei Bârlad.
A mai precizat apelanta că înființarea popririi aparține executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit, iar competența teritorială este una alternativă și alegerea aparține exclusiv creditorului, această dispoziție reprezentând o aplicație particulară a regulilor de competență pentru cazul urmăririi silite a bunurilor mobile (art. 651 NCPC).
Apreciază apelanta că pentru a curma interpretările divergente, ca și posibilul abuz de drept din partea debitorului, ar trebui stipulat expres că pentru determinarea instanței de executare prezintă interes doar domiciliul sau sediul debitorului de la momentul sesizării, organului de executare, fiind fără relevanță eventuale schimbări ulterioare.
A mai invocat apelanta că, de vreme ce este posibil ca debitorul să domicilieze sau să-și aibă sediul în afara României, însă art. 22 pct. 5 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială conferă instanțelor statului membru în care se face executarea silită o competență exclusivă în ce privește cererile aflate în legătură cu executarea silită, este necesar ca această normă europeană direct aplicabilă (chiar și atunci când debitorul domiciliază într-un stat nemembru al Uniunii Europene) și cu caracter obligatoriu să-și aibă un corespondent în legislația internă.
Ca urmare, consideră apelanta că legiuitorul trebuie să aibă în vedere situația în care se urmăresc bunuri situate în România, aparținând unui debitor nerezident, și să confere și în această situație un acces efectiv la justiție persoanelor interesate (în primul rând, creditorului interesat să obțină încuviințarea executării silite, iar ulterior și debitorului urmărit sau altor terți interesați). În această situație, se impune ca instanța de executare să fie judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul creditorul.
A mai arătat apelanta că, recent, în practica judiciară s-a statuat că „dispozițiile Regulamentului nr. 44/2001 sunt relevante doar în ce privește competența executorului judecătoresc de a efectua executări silite, pe teritoriul României, împotriva unui debitor cu domiciliul sau sediul în străinătate”. În pofida caracterului lacunar al dispozițiilor art. 651 NCPC, care nu se referă la situația în care se urmăresc bunuri mobile situate în România, aparținând unui debitor cu domiciliul sau sediul în străinătate, este neîndoielnic că o atare competență (internațională) există, fiind chiar exclusivă, după cum rezultă din dispozițiile art. 22 pct. 5 din R. nr. 44/2001, care urmează a primi o interpretare largă, ca reoferindu-se la toate organele cu atribuții judiciare sau execuționale implicate în procedura executării silite. Existența unei norme imperative, de aplicare prioritară față de dreptul intern (art. 148 din Constituție), care conferă organelor judiciare și execuționale române competența internațională în ce privește executările silite desfășurate pe teritoriul României, obligă toate autoritățile publice ori persoanele cărora legea le conferă exercitarea unor prerogative de putere publică - deci și instanțele și executorii judecătorești - să interpreteze legea internă de așa manieră, încât să fie identificată o regulă de competență teritorială care să permită unui executor judecătoresc din România să efectueze acte de executare pe teritoriul României împotriva unui debitor străin.
Consideră că, din ansamblul dispozițiilor art. 651 și ale art. 781 alin. 1 NCPC, rezultă că trebuie considerat competent teritorial executorul judecătoresc din raza curții de apei unde vor fi identificate bunuri, mobile sau imobile, ce aparțin debitorului străin, ori terți popriți ce datorează sume de bani acestuia. P. dispozițiile noului Cod de procedura civila, legiuitorul a lărgit competența teritorială a executorilor judecătorești, menționând în acest sens cazul popririi pe conturile unei persoane juridice, când competența înființării popririi aparține executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel de la sediul debitorului ori, după caz, de la sediul principal sau, după caz, de la sediile secundare ale instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul. Daca debitorul are mai multe conturi deschise, competența pentru înființarea popririi asupra tuturor conturilor aparține executorului judecătoresc de la oricare din locurile unde acestea au fost deschise. Competența teritorială este una alternativă și alegerea aparține exclusiv creditorului.
Apreciază apelanta că trebuie avut în vedere faptul că drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna-credință, or, în cauză, deși la dosarul primei instanțe exista înscrisuri ce atesta faptul că debitoarea . V. are relații contractuale cu diverse persoane juridice din România, putând avea astfel deschise conturi bancare inclusiv la unitățile bancare ce se află pe raza de competența a Curții de Apel Iași, că are calitatea de asociat la diverse societăți din România, urmărind astfel fie de a se sustrage de la plata unor taxe și impozite față de bugetul consolidat al statului, desfășurând activitate comercială pe teritoriul țării noastre prin persoane interpuse, fie de a se sustrage de la plata către creditorii săi din România a sumelor datorate, prima instanța a apreciat ca B. S. M. I. nu are competența teritorială de a efectua acte de executări față de debitoarea ..
A mai arătat că debitoarea invocând diverse excepții procedurale și profitând de faptul că legea română permite mai multe interpretări, nu face altceva decât să se sustragă sistematic, având chiar concursul dispozițiilor legale ce ar fi trebuit să vină în sprijinul creditorului, de la plata creanței ce o are față de . în insolvență.
Ipoteza ca B. S. M. I. are competența teritorială de a efectua acte de executare în dosarul execuțional nr. 2/2014 este consolidată și prin dispozițiile procedurale care reglementează înființarea popririi, astfel că, prin excepție de la regula conform căreia executarea silită poate începe numai după somarea debitorului să își exercite voluntar obligația de plată, consacrată prin art. 666 NCPC, poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării silite, pronunțată de instanța de executare în temeiul art. 665 NCPC.
A mai arătat apelanta că Curtea Constituțională a constatat că poprirea se realizează prin intermediul unei proceduri suple și rapide în vederea recuperării creditului, având ca finalitate tocmai asigurarea celerității executării prestației la care debitorul . este obligat prin titlul executoriu - hotărâre judecătoreasca.
Intimata debitoare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de F. ca nefondat, cu efectul menținerii în tot a sentinței civile nr. 1016/22.04.2015 a Judecătoriei Bârlad ca fiind legală și temeinică, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului,
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că competența în materia executării silite mobiliare prin poprire aparține executorului judecătoresc de la sediul debitorului sau al terțului poprit, astfel că prima instanță a soluționat în mod corect excepția necompetenței B. S. I. M., cu respectarea prevederilor art. 781 și art. 651NCPC Executarea silită împotriva S. a fost demarată la data de 09.01.2014, odată cu emiterea încheierii de admitere a cererii F. și de deschidere a dosarului de executare silită nr. 02/2014 de către B. S. I. M., astfel că în cauza sunt aplicabile dispozițiile procedurale în vigoare la acest momentul, respectiv codul de procedură civilă în varianta anterioară modificării prin Legea nr. 138/2014.
A mai arătat că executarea silită se supune principiului legalității reglementat de art. 625 alin. 1 NCPC, în sensul obligativității respectării legii și a drepturilor creditorului și debitorului. Dispozițiile legale incidente în materia competenței de realizare a urmăririi silite mobiliare, în general și a executării silite prin poprire, în special sunt art. 651, alin. 1, lit. b NCPC, art. 781 NCPC.
Intimata a mai menționat că, în materia executării silite prin poprire, Codul stabilește norme de competență teritorială alternativă, derogatorii de la norma generală stipulată în art. 651 NCPC. Alegerea în această materie aparține creditorului, care poate depune cererea la oricare dintre executorii judecătorești competenți potrivit art. 781 NCPC, respectiv: fie la sediul debitorului, fie la sediul terțului poprit, fie la sediul principal/secundar al instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul. În nicio situație prevăzută de normele procedurale enunțate, creditorul nu are libertatea de a alege un organ de executare de la domiciliul sau sediul său. Competența teritorială a executorului judecătoresc este reglementată de Cod ca o condiție extrinsecă pentru valabila efectuare a actelor de executare, astfel încât sancțiunea nerespectării normelor enunțate este nulitatea necondiționată a tuturor actelor de executare, potrivit art. 651. alin. (4) coroborat cu art. 781, alin. (3) NCPC.
In cauză, toate actele de executare silită dispuse/realizate în dosarul de executare nr. 02/2014 sunt lovite de nulitate absolută, întrucât Biroul Executorului Judecătoresc S. I.-M., aflat în circumscripția Curții de Apel Iași, nu este competent din punct de vedere teritorial să efectueze urmărirea silită mobiliară împotriva S. și a terțului poprit C. Me D., deoarece debitorul S. I. L. este persoană juridică străină, cu sediul social în Seychelles. V., al cărei reprezentant legal este Altherr Ray M., cetățean elvețian, cu domiciliul în Speicher AR. Elveția; terțul poprit C. Me D. SRL este persoană juridică cu sediul social în București, .. sectorul 2; creditorul F. nu are posibilitatea legală să aleagă un organ de executare de la sediul său, ci numai un executor judecătoresc de la sediul debitorului sau terțului poprit.
În ceea ce privește argumentele apelantei consideră intimata că acestea nu sunt susținute din punct de vedere juridic, întrucât potrivit dispozițiilor art. 650 NCPC, în varianta anterioară modificării Codului prin Legea nr.138/2014, criteriul în funcție de care se determină instanța de executare este reprezentat de competența teritorială a organului de executare, iar nu viceversa sau prin raportare la sediul/domiciliul creditorului. După momentul adoptării Legii nr. 138/2014 - dispoziții care, astfel cum a arătat, nu își găsesc aplicabilitatea în cauză - a devenit competentă judecătoria de la sediul/domiciliul debitorului, iar numai în măsuța în care acesta nu se află pe teritoriul României, are competență judecătoria de la domiciliul/sediul creditorului.
Consideră că interpretarea acordată de apelantă dispozițiilor art. 651 și art. 781 alin. 1 NCPC privind competența organului de executare din raza curții de apel unde vor fi identificate bunuri, mobile sau imobile, ce aparțin debitorului străin sau terțului poprit ce datorează sume de bani acestuia, nu sunt susținute faptic și juridic, întrucât pe de o parte apelanta invocă dispozițiile legii noi, adoptate ulterior datei de 09.01.2014, când F. a învestit organul de executare, ceea ce este inadmisibil prin raportare la principiul fundamental al aplicării legii în timp; iar pe de altă parte, chiar și în ipoteza absurdă în care s-ar considera că sunt aplicabile noile prevederi ale Codului, după modificarea prin Legea nr. 138/2014, raportarea la acestea este eronată, forțată, și încearcă să susțină ilegalitatea actelor efectuate de F. împotriva intereselor debitorului S..
A mai arătat că sediul S. este în Seychelles, iar aceasta nu deține niciun bun mobil pe raza Curții de Apel Iași care să determine competența legală a B. S. I. M.. Mai mult, executarea silită în dosarul nr. 02/2014 s-a realizat exclusiv prin poprire, ceea ce determină aplicarea prioritară a dispozițiilor art. 781 NCPC. ce reglementează competența executorului de la sediul debitorului/terțului poprit sau, în subsidiar, de la sediul instituției de credit unde debitoarea are deschis contul.
Consideră că susținerile F. cu referire la relațiile contractuale pe care intimata le-ar avea cu alte persoane juridice din România, ceea ce ar determina. în opinia apelantei, posibilitatea existenței unor conturi bancare deschise pe raza de competență a Curții de Apel Iași sau cu privire la sustragerea intimatei de la plata taxelor și impozitelor/a creanțelor terților reprezintă simple speculații, nefundamentate prin vreo probă administrată în fața primei instanțe.
Apreciază că întreaga conduită a F. - începând cu obținerea frauduloasă a titlului executoriu împotriva S. în dosarul nr._, încercările repetate de a obține încuviințarea executării silite a sentinței civile nr. 1249/18.10.2010, sesizarea cu rea-credință a unui organ de executare necompetent pentru a asigura controlul întregii proceduri de executare silită indica faptul că societatea creditoare a încercat în mod continuat, de mai bine de 5 ani de zile, să inducă în eroare instanțele de judecată din România și să realizeze îmbogățirea fără justă cauză a patrimoniului F. „la adăpostul” procedurii insolvenței.
A mai menționat intimata că pretinsa creanță solicitată de F. în cuantum de 3.881.567 lei (echivalentul a 1.050.000 Euro), a fost stinsă prin compensație încă din anul 2008, prin plățile succesive efectuate de S. și evidențiate în contabilitatea F. ca reprezentând restituirea avansului în cuantum de 1.050.000 Euro achitat în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 25/2008. În aceste condiții, susținute prin înscrisurile administrate la fond, creanța F. nu îndeplinește condițiile imperative prevăzute de art. 662 NCPC în ceea ce privește caracterul cert lichid și exigibil.
Consideră că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică în ceea ce privește necompetența teritorială organului de executare.
În ceea ce privește aplicabilitatea Regulamentului CE nr. 44/2001, intimata a arătat că acesta face trimitere expresă la normele de drept intern ce reglementează competența în materia executării, astfel încât apelanta F. nu poate invoca normele comunitare pentru eludarea Codului de procedură civilă. Regulamentul nr. 41/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 reglementează competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială și se aplică doar statelor membre ale Uniunii Europene. Obiectivul Regulamentului îl reprezintă, în esență, asigurarea liberei circulații a hotărârilor pronunțate într-un stat membru, în toate celelalte state membre, prin crearea unor reguli de competență aplicabile în toate statele membre. Potrivit art. 22, pct. 5 din Regulament, în ceea ce privește executarea hotărârilor, au competență exclusivă instanțele din statul membru pe teritoriul căruia a fost sau urmează să fie executată hotărârea. În cauză, debitoarea S. nu are sediul într-un stat membru al Uniunii Europene, astfel că invocarea Regulamentului pe teritoriul insulelor Seychelles nu poate fi realizată, întrucât potrivit pct. 9 din Preambulul Regulamentului, pârâții care nu au domiciliul pe teritoriul unui stat membru se supun, în general, normelor de drept intern privind competența aplicabile pe teritoriul statului membru al instanței sesizate.
În cauză, executarea silită prin poprire împotriva S. a fost demarată pe teritoriul statului român, iar în acord cu prevederile Regulamentului, astfel că, în privința acestei executări, sunt obligatorii normele Codului de procedură civilă în vigoare la momentul începerii executării de către F., inclusiv normele privind competența executorului judecătoresc de la sediul debitorului sau al terțului poprit.
În drept, intimata a invocat prevederile art.480, alin. (1) NCPC; art. 625 NCPQ art. 650, art. 651, art. 781 și urm. NCPC, în varianta anterioară modificării prin Legea nr. 138/2014; Regulamentul nr. 44/2001.
Analizând sentința civilă nr. 1016/22.04.2015 a Judecătoriei Bârlad, prin prisma motivelor de apel invocate și față de prevederile art. 477 C.proc.civ., Tribunalul constată că apelul formulat de creditoare este nefondat, pentru următoarele considerente:
În fapt, după cum reiese din actele dosarului și conținutul dosarului de executare atașat în copie, creditoarea . a solicitat la data de 16.12.2013 să se procedeze la executarea silită împotriva debitoarei . V. cu sediul în Insulele Seychelles, pentru recuperarea unei creanțe în valoare de 3.881.567 lei stabilită prin titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1249/18.10.2010 a Tribunalul V., pronunțată în dosarul nr._, precum și cheltuielile de judecată, onorariul de executare și celelalte cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite.
Cererea de executare silită a fost înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc S. I.-M. din cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Iași, sub nr. 2/2014, prin încheierile nr. 01 și nr. 02 ale executorului judecătoresc din 09.01.2014, dispunându-se înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare împotriva debitoarei . V. prin toate formele de executare și prin poprire.
Pentru a obține încuviințarea executării silite împotriva debitoarei, executorul judecătoresc S. I.-M. a formulat trei cereri distincte adresate unor instanțe diferite (Judecătoria Bârlad, Tribunalul București, Judecătoria Sectorului 1 București), dar care au fost soluționate în final, ca urmare a declinării competenței, de către Judecătoria Bârlad, după cum urmează:
Prima cerere. La data de 13.01.2014 executorul judecătoresc, în numele creditoarei ., a formulat, în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă, o cerere de încuviințare a executării silite adresată Judecătoriei Bârlad înregistrată sub nr._ . Cererea de încuviințare a executării silite formulată de B. S. I.-M. a fost respinsă de Judecătoria Bârlad prin încheierea camerei de consiliu din data de 16.01.2014, care a fost păstrată prin decizia nr. 1173/03.12.2014 a Tribunalului V., ca urmare a respingerii ca nefondat a apelului formulat de creditoarea ..
P. încheiere din data de 16.01.2014 a Judecătoriei Bârlad, păstrată prin decizia nr. 1173/03.12.2014 a Tribunalului V. s-a reținut, în esență, că cererea de încuviințare a executării silite nu poate fi admisă întrucât executorul judecătoresc nu avea competența de a efectua executarea silită.
A II-a cerere. La data de 31.01.2014, executorul judecătoresc, în cadrul aceluiași dosar de executare silită a formulat o nouă cerere de încuviințare a executării silite adresată Judecătoriei Sectorului 1 București înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, soluționat prin încheierea camerei de consiliu din data de 03.03.2014, prin care a fost respinsă cererea de încuviințare a executării silite. Ca urmare a formulării apelului de către creditoarea ., încheierea din data de 03.03.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost anulată prin decizia nr. 896/25.06.2014 a Tribunalului București, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare către Judecătoria Bârlad.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr._ la data de 09.10.2014 și soluționată prin încheierea camerei de consiliu din data de 15.10.2014, prin care a fost admisă cererea și s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1249/18.10.2010 a Tribunalul V., împotriva debitoarei . V..
A III-a cerere. La data de 31.01.2014, executorul judecătoresc S. I.-M., în cadrul aceluiași dosar de executare silită nr. 2/2014 a formulat o nouă cerere de încuviințare a executării silite adresată Tribunalului București, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ . P. sentința civilă nr. 217/17.02.2014 a Tribunalului București a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a fost declinată competența în favoarea Judecătoriei Bârlad.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr._ la data de 30.04.2014, fiind soluționată prin încheierea camerei de consiliu din data de 12.05.2014, prin care a fost respinsă cererea de încuviințare a executării silite. Împotriva acestei încheieri a formulat apel creditoarea ., cale de atac care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 1005/05.11.2014 a Tribunalului V., cu consecința păstrării soluției primei instanțe de respingere a cererii de încuviințare a executării silite formulată în dosarul nr. 2/2014 al B. S. I.-M., motivat de faptul că executorul judecătoresc nu avea competența de a efectua executarea silită.
În baza încheierii de încuviințare a executării silite din data de 15.10.2014 a Judecătoriei Bârlad, pronunțată în dosarul nr._, B. S. I.-M. a emis la data de 18.11.2014 actele de executare silită, reprezentate de: somație, adresă de înființare a popririi către terțul poprit S.C. C. Me D. SRL, cu sediul în București, ., sector 2 și înștiințarea de înființare a popririi. La data de 21.11.2014, debitoarei i-au fost comunicate somația și înștiințarea de înființare a popririi, precum și încheierea de încuviințare a executării silite din data de 15.10.2014 a Judecătoriei Bârlad.
În drept, Tribunalul constată că în cauză, așa cum arată apelanta și intimata, suntem în prezența unui litigiu ce prezintă un element de extraneitate, reprezentat de faptul că debitorul executat silit nu are sediul în România, ci în Republica Seychelles.
Cu toate acestea, nu sunt aplicabile în cauză prevederile Regulamentului CE nr. 44/2001, act comunitar în vigoare la data formulării cererii de executare silită – 16.12.2013, întrucât acesta se aplică numai statelor membre ale Uniunii Europene. Or, Republica Seychelles, pe teritoriul căreia are sediul debitoarea, nu face parte din Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, fiind vorba de un titlu executoriu emis de o instanță română și de o procedură de executare silită demarată pe teritoriul României, competența de soluționare a incidentelor privind executarea silită aparține instanțelor române, astfel încât conform regulii generale stabilite de art. 1088 C.proc.civ. în procesul civil internațional instanța aplică legea procesuală română.
P. urmare, în cauză, în mod corect, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă în materia executării silite, elementul de extraneitate reținut mai sus neprezentând relevanță sub acest aspect.
Referitor la legea de procedură aplicabilă, în mod corect a apreciat prima instanță că sunt incidente în cauză prevederile Codului de procedură civilă în forma sa în vigoare la data începerii executării silite, însă, contrar celor reținute de Judecătoria Bârlad, acest moment este reprezentat de data formulării de către creditoare a cererii de executare silită, respectiv 16.12.2013. Cu toate acestea, această inadvertență în motivarea primei instanțe nu prezintă relevanță în cauză, câtă vreme dispozițiile legale aplicabile în cauză în forma în vigoare la data de 09.01.2014, nu au suferit modificări față de data de 16.12.2013.
În sprijinul acestei concluzii, instanța de apel invocă și prevederile imperative ale art. 25 alin. 1 C.proc.civ. ce reglementează aplicarea în timp a legii de procedură civilă, potrivit cărora executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
Astfel, în forma în vigoare la data de 16.12.2013, art. 651 alin. 1 lit. b C.proc.civ., regula în materia executării silite mobiliare era aceea că titlul executoriu se executa de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se afla domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
În ceea ce privește executarea silită prin poprire, conform art. 781 alin. 1 C.proc.civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite în cauză, se prevedea că poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou de află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit.
Atât în cazul nerespectării prevederilor art. 651 alin. 1 lit. b, cât și în cel al încălcării dispozițiilor art. 781 alin. 1 C.proc.civ. sancțiunea ce intervine era prevăzută de art. 651 alin. 4 C.proc.civ., respectiv nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate.
Or, în cauză, așa cum s-a reținut de către Judecătoria Bârlad prin cele două încheieri de respingere a cererii de încuviințare a executării silite (16.01.2014 și 12.05.2014), rămase definitive prin respingerea apelului, executorul judecătoresc S. I.-M. nu era competent să efectueze executarea silită, întrucât nici sediul debitorului și nici sediul terțului poprit nu se aflau în raza teritorială a Curții de Apel Iași.
Faptul că sediul creditoarei . se află în raza teritorială a Curții de Apel Iași nu prezenta relevanță la momentul formulării cererii de executare silită, față de legislația în vigoare la acel moment, situație în care în mod corect s-a reținut de către prima instanță nulitatea necondiționată a actelor de executare efectuate de către executorul judecătoresc S. I.-M., dispunând anulare acestora.
De asemenea, faptul că Judecătoria Bârlad prin încheierea pronunțată la data de 15.10.2014 în dosarul nr._ nu a reținut necompetența executorului judecătoresc nu poate justifica menținerea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 2/2014, întrucât, chiar dacă încheierea de încuviințare a executării silite, potrivit art. 665 alin. 6 C.proc.civ., nu este supusă niciunei căi de atac, acest act nu scapă controlului jurisdicțional în cadrul unei proceduri contencioase, legiuitorul reglementând această posibilitate prin art. 711 alin. 3 C.proc.civ. conform căruia după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere pe calea contestației la executare și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Or, față de aceste prevederi legale prima instanță avea posibilitatea de a verifica din nou, de data aceasta într-o procedură contencioasă, dacă cererea de încuviințare a executării silite îndeplinea condițiile legale și dacă, în cauză, era incident vreunul din cazurile prevăzute de art. 665 alin. 5 C.proc.civ. care enumeră situațiile în care instanța de executare poate respinge cererea de încuviințare a executării silite. Printre aceste situații este și cea în care cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat – art. 665 alin. 5 pct. 1 C.proc.civ.
P. urmare, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea coroborată a prevederilor art. 711 alin. 3, art. 665 alin. 5 pct. 1, art. 781 alin. 1, art. 651 alin. 4 C.proc.civ., constatând, pe de o parte, că încheierea de încuviințare a executării silită din 15.10.2015 a Judecătoriei Bârlad pronunțată în dosarul nr._ a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale, iar, pe de altă parte, actele de executare emise de executorul judecătoresc sunt afectate de nulitate necondiționată.
Motivele expuse de apelantă privind inechitatea reglementării competenței executorului judecătoresc nu pot justifica o soluție de menținere a executării silite demarate de creditoare la data de 16.12.2013, câtă vreme normele de competență prevăzute de Codul de procedură civilă sunt imperative, iar respectarea acestora este obligatorie în egală măsură atât pentru părți și executorul judecătoresc, cât și pentru instanță.
Modificările legislative ulterioare formulării cererii de executare silită, operate ca urmare a declarării neconstituționalității unui text de lege și a intervenției legiuitorului cu privire la normele de stabilire a competenței executorului judecătoresc și a instanței de executare, nu sunt incidente în cauză, după cum s-a arătat mai sus. Schimbarea competenței executorului judecătoresc nu poate profita apelantei în dosarul de executare silită nr. 2/2014, ci ar putea fi invocată în cadrul unei noi executări silite începute în baza unei noi cereri de executare silită formulate după . noii reglementări, respectiv după data de 20.10.2014.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul constată că niciunul din motivele de apel invocate de apelanta ., societate în insolvență prin administrator judiciar E. S. Suceava împotriva sentinței civile nr. 1016/22.04.2015 a Judecătoriei Bârlad nu poate fi reținut, astfel încât apelul urmează a fi respins, în condițiile art. 480 alin. 1 C.proc.civ, cu consecința păstrării sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta ., societate în insolvență prin administrator judiciar E. S. Suceava împotriva sentinței civile nr. 1016/22.04.2015 a Judecătoriei Bârlad, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
M. CIOARĂOANA A. C.
Grefier,
A. C.
Red. jud. MC/16.10.2015
5 ex./
Judecător fond: Rădița I. – Judecătoria Bârlad
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1076/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1067/2015. Tribunalul... → |
|---|
