Pretenţii. Decizia nr. 854/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 854/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 854/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 854/R/2013
Ședința publică de la 12 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător D. M. M.
Judecător I.-M. P.
Grefier M. R.
Pe rol fiind la ordine spre soluționare cererea de recurs formulată de reclamanta recurentă . cu sediul în V.. . județul V. în contradictoriu cu pârâta intimată U.A.T. a M. V. –P. mun. V. - Domeniul Public – prin reprezentant legal Primarul municipiului V. V. P., împotriva sentinței civile nr. 1561/29 martie 2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ având ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință s-a constatat lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, ocazie cu care s-a arătat că:
- procedura de citare a fost legal îndeplinită;
- cauza se află la primul termen de judecată;
- cererea de recurs a fost formulată și motivată în termen și timbrată în mod corespunzător.
- prin cererea înaintată la dosarului cauzei prin fax la data de 11 iunie 2013 recurenta a solicitat ca judecarea cauzei să se facă și în lipsa sa.
S-au citit și verificat actele de la dosar, după care având în vedere lipsa părților legal citate precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform disp. art. 242 al.2 Cod pr. civ., în baza probatoriului administrat, instanța se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1561/29 martie 2013 Judecătoria V. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta U. A.-T.-MUNICIPIUL V. și pe cale de consecință, a respins cererea reclamantei S.C AQUAVAS V. S.A formulată în contradictoriu cu pârâta U. A. – T. a Municipiul V., ca prescrisă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:
Prin Contractul de prestări servicii nr.73/2008, încheiat între P. MUN.V. și . V., reclamanta s-a obligat să presteze în favoarea Primăriei servicii privind evacuare apă pluvială, întreținere și reparații ciușmele și fântâni, în baza Hotărârii Consiliului Local V. nr.80/20.06.2007 privind aprobarea prin concesiune directă a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, cu obligația pentru Beneficiar de a achitat contravaloarea serviciilor pe baza facturilor emise, în caz de întârziere urmând a fi calculate majorări în conformitate cu prevederile art.42 din Legea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice nr.51/2006.
Potrivit înscrisurilor depuse la filele 9 și 10 din dosar, reclamanta a calculat majorări de întârziere numai pentru debitul principal de 5.628,65 lei aferent facturii nr._/ 30.04.2008, emițând facturile nr._/ 30.06.2008 (258,92 lei pentru primele 46 zile de întârziere), nr._/ 31.07.2008 (174,99 lei pentru următoarele 31 zile de întârziere), nr._/ 31.08.2008 (174,99 lei pentru următoarele 31 zile de întârziere) și nr._/ 30.09.2008 (163,23 lei pentru următoarele 29 zile de întârziere).
Conform fișei contabile a reclamantei creditoare (fila 21), întregul debit principal aferent facturii nr._/ 30.04.2008, în cuantum de 5.628,65 lei, a fost achitat la data de 29.09.2008 cu O.P. nr.3322.
La data de 25.11.2011, între . V. și P. MUN.V. a fost încheiat procesul-verbal de conciliere directă, prin care s-a constatat că P. MUN.V. nu și-a achitat obligațiile de plată, respectiv penalitățile de întârziere în cuantum de 769,66 lei calculate conform contractului nr.73/2008, în baza facturilor nr._/ 30.06.2008, nr._/31.07.2008, nr._/31.08.2008 și nr._ /30.09.2008.
Procesul-verbal a fost semnat pentru debitoarea P. MUN.V. de către Primarul mun. V. și juristul instituției.
În drept, față de fata încheierii contractului, conform art.3, 4 și 102 alin.1 din Legea nr.71/_, instanța a făcut aplicarea în cauză a legii în vigoare în anul 2008, respectiv a Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
În ceea ce privește dispozițiile art.4 din Decretul nr.167/1958, invocate de pârâtă, care instituie un termen de prescripție de 6 luni în raporturile în care sunt implicate „organizațiile socialiste”, cu trimitere la Legea nr.54/1994 prin care noțiunea de organizații socialiste a fost înlocuită cu agenți economici, autorități și instituții publice, instanța a constatat că nu sunt aplicabile raporturilor dintre societatea reclamantă și pârâta U.A.T. – Mun. V..
Pe de o parte, Legea nr.54/1994 privește modificarea unor prevederi din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste, neavând un caracter general față de celelalte acte normative care făceau referire la organizațiile socialiste, iar pe de altă parte, unitatea administrativ-teritorială, în accepțiunea Legii nr.215/2001 a administrației publice nu intră în categoria autorităților sau instituțiilor publice, fiind doar o formă de organizare administrativ-teritorială, instituțiile și autoritățile publice fiind entități diferite, cu rol deliberativ și/sau executiv.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.(1) teza I din Decretul nr.167/1958 – termenul de prescripție este de 3 ani, ale art.7 alin.1 – prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, ale art.1 alin.(2) – o dată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii și ale art.12 – în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor contractuale (art.7), achitarea serviciilor prestate urma să se facă conform art.42 din Legea nr.51/2006, și anume pe bază de factură emisă cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, în termen de 15 zile de la primirea facturilor. Dispoziția legală se referă la sumele datorate pentru prestarea serviciilor iar nu pentru penalitățile de întârziere, pentru care nici nu este necesară emiterea de facturi.
În consecință, pentru obligația de plată a penalităților pretinse în prezenta cauză, cuprinse în facturile nr._/30.06.2008, nr._/ 31.07.2008, nr._/31.08.2008 și nr._/30.09.2008, termenul de prescripție a început să curgă de la data emiterii lor, debitorul fiind de drept în întârziere după trecerea unui termen de 30 de zile de la scadența debitului principal care le-a generat (art.42 din Legea nr.51/2006).
Față de data emiterii fiecărei facturi de penalități, termenul de prescripție de 3 ani s-ar fi împlinit, de principiu, cel mai târziu la data de 30.09.2011 (raportat la ultima factură de penalități). Achitarea debitului principal survenită la data de 29.09.2008 a operat o întrerupere a termenului de prescripție privind obligația de plată a penalităților calculate, în sensul că un nou termen de prescripție pentru acestea a început să curgă, ulterior acestei date.
Față de data de 29.09.2008, termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 29.09.2011.
Potrivit procesului-verbal de conciliere nr.2501/25.11.2011, situația debitelor aferente contractului nr.73/2008 cuprindea la data de 25.11.2011 numai penalitățile în cuantum de 769,66 lei care privesc exclusiv factura nr._/ 30.04.2008 și al cărei debit fusese așadar achitat la 29.09.2008. Data încheierii procesului-verbal de conciliere – 25.11.2011, prin care reclamanta susține că debitoarea a recunoscut datorarea penalităților, se situează ulterior împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a le pretinde, respectiv 29.09.2011.
Prescripția extinctivă sancționează pasivitatea creditorului în valorificarea drepturilor sale în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de lege prin stingerea dreptul la acțiune al creditorului în sens material, respectiv acesta pierde posibilitatea de a uza împotriva debitorului de forța de coerciție statală.
Pentru ca recunoașterea debitului să determine întreruperea termenului de prescripție extinctivă este necesar ca aceasta să intervină anterior împlinirii respectivului termen de prescripție. D. în această ipoteză, pasivitatea creditorului apare ca justificată. Pe de altă parte, simpla recunoaștere a debitului survenită după împlinirea termenului de prescripție nu este de natură să înlăture beneficiul dobândit de debitor o dată cu împlinirea acestui termen, respectiv stingerea posibilității creditorului de a uza de forța de coerciție statală.
În consecință, instanța a constatat că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă este întemeiată, cu consecința admiterii ei și a respingerii acțiunii ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de art. 301 cod procedură civilă a declarat recurs . criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Penalitățile de întârziere sunt accesorii față de debitul principal si cat timp debitul a fost plătit cu întârziere avea obligația de a plăti si penalitățile conform contractului.
Prin adresa nr.2257/09.11.2011 debitoarea a fost convocată în vederea efectuării procedurii de conciliere directă, prevăzută de art. 7201 din codul de procedură civilă când a fost întocmit procesul verbal de conciliere directă nr.2501/25.11.2011 in care debitoarea propune, soluționarea litigiului pe cale amiabila, mai exact ca si modalități de stingere a debitului:
- o compensare intre cele 2 parti, identificarea soluției concrete de compensare fiind lăsata la latitudinea creditorului
- renunțarea la aceste penalități motivat de faptul ca nu exista prevedere bugetara in acest sens si aceste penalități sunt aferente unui debit principal achitat.
In cadrul acestui proces verbal de conciliere a fost si contractul 73/2008.
Prin urmare debitoarea la momentul încheierii procesului verbal de conciliere si-a recunoscut debitul care făcea obiectul concilierii, din care făcea parte si cei 769,66 lei prin urmare nu poate opera prescripția cu privire la aceasta suma.
Procesul verbal a fost semnat de reprezentanții ambelor unități iar debitoarea și-a recunoscut și și-a însușit creanța restantă propunând cele doua modalități de stingere a debitului.
In concluzie debitoarea recunoaște aceste penalități deoarece acestea sunt calculate in baza contractului încheiat intre parti si nu poate fi vorba de prescrierea acestora.
Conform art. l alin.(2)din Decretul nr. 167/1958 „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Aplicând acest principiu la cazul de față, înseamnă că odată cu dreptul la acțiune privind plata prețului se stinge și dreptul la acțiune referitor la penalități.
Interpretând în mod logic textul de lege, prin extinderea aplicării unei norme la un caz neprevăzut de aceasta, se reține că întrerupându-se prescripția pentru dreptul la acțiune de a pretinde prețul se întrerupe și prescripția dreptului la acțiune pentru penalități.
Prin achitarea debitului principal s-a întrerupt cursul prescripției și cu privire la dreptul de a pretinde penalități.
S.C AQUA V. S.A nu a primit niciodată vreo adresă de la U. A. Teritoriala a M. V. P. M. V. - Domeniu Public prin care să conteste valoarea vreunei facturi care cuprindeau si penalități iar facturile au fost semnate și acceptate la plata astfel derivând obligația de plată a acestora.
Mai mult,debitoarea, făcând plați parțiale a demonstrat reaua credința, folosindu-se de art. 1110 din vechiul cod civil,privind imputația plații, care ne arata ca „ debitorul având mai multe datorii al căror obiect este de aceeași speța, are dreptul de a declara, când plătește, care este datoria ce voiește a se desface", așadar achitând numai debitul principal parțial si cu întârziere, a „ evitat" sa plătească si accesoriile acestuia( penalitățile de întârziere), așa cum era obligat a face conf. art. l 111 „ plata parțiala, făcuta pe capital si dobânda, se imputa mai întâi, asupra dobânzii" precum si art. 1113 din vechiul cod civil.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Legal citată intimata nu a depus întimpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentinta recurată prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor legale aplicabile se constată că recursul este neîntemeiat:
In mod corect a reținut prima instanță că la data promovării acțiunii, 5 02 2013, era împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.(1) teza I din Decretul nr.167/1958
Obiectul acțiunii îl constituie penalitățile, cuprinse în facturile nr._/ 30.06.2008, nr._/ 31.07.2008, nr._/31.08.2008 și nr._/ 30.09.2008, termenul de prescripție a început să curgă de la data emiterii lor, debitorul fiind de drept în întârziere după trecerea unui termen de 30 de zile de la scadența debitului principal care le-a generat (art.42 din Legea nr.51/2006).
Prin achitarea debitului principal survenită la data de 29.09.2008 a operat o întrerupere a termenului de prescripție privind obligația de plată a penalităților calculate, în sensul că un nou termen de prescripție pentru acestea a început să curgă, ulterior acestei date.
Față de data de 29.09.2008, termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 29.09.2011.
Procesului-verbal de conciliere nr.2501/25.11.2011 este emis ulterior împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a le pretinde, respectiv 29.09.2011.
Acest proces verbal de conciliere nu poate avea valoarea unui act de întrerupere pentru că recunoașterea nu s-a realizat in cursul termenului, ci după expirarea termenului de 3 ani.
Motivul de recurs ce se încadrează in art. 304 pct. 9 C. nu este întemeiat pentru că prima instanță a aplicat corect prevederile privind prescripția dreptului la acțiune. In cauză nu sunt incidente alte motive de recurs de ordine publică.
In temeiul art.312 C. se va respinge recursul si se va menține sentinta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de . împotriva sentinței civile nr. 1561/29 martie 2013 a Judecătoriei V. pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2013.
ptr.Președinte, C. A. aflată în concediu de odihnă semnează PREȘEDINTE, S. D.- E. | Judecător, D. M. M. | Judecător, I.-M. P. |
Grefier, M. R. |
M.R. 19 Iunie 2013
RED.P.I.M./01.07.2013
TEHN.P.I.M.+R.M./01.07.2013
EX.2
JUD.FOND. Z. A. –I.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 460/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 94/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
