Acţiune formulată în contradictoriu cu o persoană decedată. Modalităţile de introducere în cauză a moştenitorului. Intervenţie. Modificarea cererii în temeiul art. 132 C. proc. civ. Drepturile pârâtului introdus astfel

 

C. proc. civ., art. 53, art. 85, art. 107, art. 132, art. 243

Referitor la primul motiv de recurs, Tribunalul a reţinut că la data de 27 februarie 2003 nu s-a acordat cuvântul asupra probelor, ci s-a dispus introducerea în cauză a unicului moştenitor al lui P.F., astfel cum a fost indicat de către reclamanţi, respectiv B.R. Procedura de citare fiind legal îndeplinită atât cu pârâţii indicaţi în cererea de chemare în judecată, mai puţin P.F., care era decedată, cât şi cu cel indicat la termenul anterior, la termenul din 20 martie 2003, au fost puse în dezbaterea părţilor probele solicitate.

Dat fiind că, potrivit art. 85 şi art. 107 C. proc. civ., se dispune citarea părţilor, calitate pe care recurenta nu o deţinea la data de 20 martie 2003, necitarea acesteia la termenul respectiv nu constituie o încălcare a vreunei dispoziţii legale.

Abia la termenul din 12 iunie 2003 s-a luat act că în cauză are calitatea de pârât C.N., care a depus o cerere de intervenţie şi a dovedit că este moştenitoarea pârâtei P.F.

Or, potrivit art. 53 C. proc. civ., cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei: actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine. Prin urmare, formulând o cerere de intervenţie, recurenta a înţeles să ia procedura în starea în care se află, ceea ce înseamnă că actele de procedură îndeplinite până la acel moment îi sunt opozabile, chiar dacă nu i-a fost respectat dreptul la apărare.

De altfel, şi în cazul în care o persoană este introdusă în calitate de pârât, nu există nicio prevedere legală care să invalideze actele de procedură efectuate anterior, însă, pentru a fi respectat şi dreptul său la apărare, aceasta se poate opune la modificarea cererii de chemare în judecată, dacă a fost formulată după prima zi de înfăţişare.

Nu putea fi dispusă nici suspendarea judecării cauzei în condiţiile art. 243 pct. 1 C. proc.civ., care se referă la moartea unei părţi în cursul procesului, întrucât pârâta P.F. a decedat la data de 28 august 2002, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Trib. Bucureşti, s. a V-a civ., decizia nr. 113/R din 22 ianuarie 2008

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acţiune formulată în contradictoriu cu o persoană decedată. Modalităţile de introducere în cauză a moştenitorului. Intervenţie. Modificarea cererii în temeiul art. 132 C. proc. civ. Drepturile pârâtului introdus astfel