Partaj. Vânzarea bunului indiviz. Transmiterea calităţii procesuale anterior pronunţării hotărârii. Lipsa calităţii procesuale active pentru a formula calea de atac
Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 294
I. Prin sentinţa civilă nr. 9658 din 15 iunie 2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea reclamantului F.V. în contradictoriu cu pârâta F.B.R., de ieşire din indiviziune; a constatat că de pe urma defunctului F.R. a rămas ca masă succesorală cota indiviză de 1/2 din terenul în suprafaţă de 600 mp, situat în Bucureşti, str. M. nr. 1, sector 1, conform certificatului de moştenitor nr. 1977 din 22 octombrie 1992, eliberat de notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti; a constatat calitatea de moştenitori a lui F.B.R., cu o cotă de 1/4, şi F.V., de 3/4, din 1/2, conform aceluiaşi certificat de moştenitor; a stabilit că valoarea masei succesorale este de 273.210.000 ROL; a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor; a atribuit în întregime reclamantului terenul de 600 mp pentru cota sa de 3/8 din teren şi a fost obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtei a unei sulte pentru cota acesteia de 5/8 în valoare de 341.512.500 ROL (22.003 USD).
II. împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC A.P. SRL, care a arătat că la data de 29 septembrie 1997 s-a încheiat contractul de vân-zare-cumpărare între vânzătorii C.I.L. şi C.L. şi reclamanta SC A.P. SRL cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 600 mp, contra preţului de 1.500.000 ROL, echivalentul a 200.000 USD.
III. Prin decizia civilă nr. 1160 din 30 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei şi s-a respins apelul formulat de apelantă, ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă.
Curtea a reţinut că partea care declară apel trebuie să justifice şi un interes în exercitarea acestei căi de atac.
Subiectele principale şi indispensabile ale apelului rămân părţile între care s-a declanşat litigiul în faţa instanţei de judecată.
Acest drept este recunoscut în doctrină şi dobânditorului cu titlu particular cu privire la un drept sau la un bun ce formează obiectul litigiului, deşi numai cu condiţia ca transmiterea dreptului să fi avut loc după pronunţarea hotărârii şi mai înainte de expirarea termenului de apel.
în mod legal s-a susţinut că recurenta nu este succesoare cu titlu particular a părţilor în cauză, întrucât transmiterea bunului către
recurentă a avut loc înainte de sesizarea instanţei de către reclamantă, astfel că în mod corect a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., decizia nr. 177 din 11 februarie 2010
← Acţiune în constatarea capacităţii succesorale. Inadmisibilitate | Hotărâre pronunţată în contradictoriu cu un pârât... → |
---|