Introducerea în cauză a moştenitorilor persoanei decedate la data introducerii acţiunii. Aplicarea art. 132 C. proc. civ. şi în rejudecare
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 41 alin. (1), art. 57, art. 132, art. 134, art. 243
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamantul P.M. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul
D.C., să se constate că a exercitat o posesie utilă, neviciată de peste 30 de ani asupra terenului în suprafaţă totală de 304 mp, situat în Bucureşti, str. S.C. nr. 2, sector 5, dobândind astfel, prin efectul uzucapiu-nii, dreptul de proprietate.
Prin sentinţa civilă nr. 2428/30 martie 1999, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a fost admisă acţiunea, s-a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 295,20 mp, situat în Bucureşti, str. C.V. nr. 2, sector 5, prin uzucapiunea de 30 de ani cu joncţiunea posesiilor.
II. împotriva acestei hotărâri, la data de 12 iulie 2007, R.G., P.C.,
B.C., moştenitorii pârâtului D.C., au declarat recurs.
Prin decizia civilă nr. 811/27 mai 2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a respins cererea de repunere în termen şi excepţia tardivităţii, a admis apelul declarat de apelante, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control a apreciat că procedura de citare a pârâtului a fost nelegal îndeplinită, întrucât acesta figura decedat anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
III. La data de 3 decembrie 2008, reclamantul a depus cerere modificatoare, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâţi a moştenitorilor pârâtului D.C. (R.G., P.C., B.C.), în principal în calitate de pârâţi (potrivit dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.), iar, în subsidiar, în calitate de persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi, ca şi reclamantul, potrivit art. 57 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. I504 din 18 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a pârâtului D.C. şi s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P.M., în contradictoriu cu pârâtul D.C., decedat. Totodată, s-au respins ca inadmisibile atât cererea modificatoare formulată de reclamant în vederea introducerii în cauză în calitate de pârâţi a lui R.G., P.C. şi B.C., cât şi cererea formulată de reclamant în vederea introducerii în eauză în calitate de persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi el a aceloraşi mai sus-numiţi.
Instanţa de fond a stabilit ordinea de soluţionare a celor trei aspecte puse în discuţie, apreciind că, în mod prioritar, trebuie cercetată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului D.C., pentru următoarele considerente:
în faza apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2428/30 martie 1999, s-a reţinut de către instanţa de control judiciar că pârâtul
D.C. a decedat la data de 27 februarie 1974, deci anterior introducerii cererii de chemare în judecată. Acest aspect a determinat instanţa de apel să considere nelegala procedură de citare a pârâtului pe parcursul judecării cauzei în fond şi, prin urmare, să desfiinţeze sentinţa civilă nr. 2428/30 martie 1999, îndrumând instanţa de rejudecare să analizeze excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului D.C.
Potrivit dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ. raportate la cele ale art. 315 alin. (1) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanţei de control asupra problemelor de drept dezlegate (...), sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. în atare condiţii, dezlegarea problemei de drept constând în lipsa de procedură cu pârâtul D.C. pe parcursul judecării cauzei în primul ciclu procesual, reţinută ca urmare a constatării intervenirii decesului acestuia anterior introducerii cererii de chemare în judecată, precum şi necesitatea analizării excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului pornind de la aspectele relevate de instanţa de apel, sunt obligatorii pentru instanţa de rejudecare. Analiza cu prioritate a acestei excepţii (faţă de orice alt aspect) se impune, întrucât orice alt act procedural îndeplinit în cauză^ anterior cercetării incidentului procesual în discuţie, ar fi prin ipoteză efectuat în contradictoriu cu o persoană al cărei deces produs anterior introducerii acţiunii, a fost reţinut de către instanţa de control, fiind, prin urmare, lovit de nulitate absolută extrinsecă.
Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., „orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată”. Capacitatea procesuală de folosinţă este acea parte a capacităţii procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. în cazul persoanei fizice, capacitatea procesuală de folosinţă începe în momentul naşterii şi se sfârşeşte o dată cu moartea acesteia. Sancţiunea lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este nulitatea absolută a actelor de procedură săvârşite după momentul decesului.
Astfel, constatând că pârâtul a decedat anterior introducerii cererii de chemare în judecată, instanţa a admis excepţia de fond, absolută, peremptorie a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului
D.C., a anulat cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul P.M., în contradictoriu cu pârâtul D.C., decedat.
în ce priveşte cererea modificatoare depusă de reclamant prin care acesta a solicitat introducerea în cauză a pârâţilor R.G., P.C., B.C., instanţa de fond a reţinut că modificarea cadrului procesual poate fi făcută numai în faţa primei instanţe, iar nu şi în faţa instanţei care rejudecă fondul după casare, dar oricum, chiar depăşind acest impediment, în cauza concretă dedusă judecăţii, această cerere modificatoare nu poate fi primită, pentru următoarele motive: posibilitatea modificării cererii prin indicarea moştenitorilor exista exclusiv în ipoteza reglementată de art. 243 C. proc. civ., care nu se regăseşte în cauză, întrucât pârâtul D.C. a decedat anterior formulării cererii de chemare în judecată, iar, pe de altă parte, modificarea acţiunii prin înlocuirea unui pârât cu altul sau prin adăugarea unor alţi pârâţi pârâtului iniţial este permisă în toate cazurile, mai puţin în situaţia pârâtului decedat anterior introducerii cererii, nulitatea absolută a actelor de procedură efectuate în contradictoriu cu acest pârât decedat (cererea de chemare în judecată şi cererea modificatoare) neputând fi acoperită prin nicio modalitate, deci nici printr-o cerere modificatoare.
în ce priveşte cererea formulată de reclamant în condiţiile art. 57 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond a reţinut că potrivit acestui text „oricare dintre părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul”. Or, în cauză, este evident că pârâţii nu pot pretinde la fel ca reclamantul dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
IV. împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr?^133/A pronunţată de Tribunaltf! Bucureşti, Secţia a IH-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatelor P.C. şi B.C., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant
Tribunalul a reţinut că o cerere de modificare a cererii iniţiale în condiţiile art. 132 C. proc. civ. nu poate fi făcută în rejudecare după casare, altfel ar fi lăsate fără efect dezlegările date de instanţele de control şi încălcând art. 315 C. proc. civ.
In subsidiar, Tribunalul a reţinut că cererea modificatoare nu putea fi primită şi datorită nerespectării dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., întrucât cererea modificatoare a fost depusă prin fax după închiderea dezbaterilor asupra excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului
D.C., iar pârâţii s-au opus modificării cererii la acel moment. Aceleaşi argumente sunt reţinute şi cu privire la cererea formulată în condiţiile art. 57 C. proc. civ., iar în plus, această cerere nu putea avea finalitate, întrucât în cauză nu există un pârât, acesta fiind decedat anterior introducerii cererii.
V. împotriva acestei decizii, a formulat în termen legal recurs recurentul-reclamant P.M.
Cu privire la cererea modificatoare de introducere în cauză a lui R.G., P.C. şi B.C., ca pârâţi, în condiţiile art. 132 C. proc. civ., Curtea a constatat că instanţele de fond argumentează cu referire la ideea de primă judecată, respectiv rejudecare după casare (al doilea ciclu procesual), când, de fapt, art. 132 C. proc. civ. nu este reglementat prin raportare la primul sau al doilea ciclu procesual, ci prin raportare Ia conceptul de prima zi de înfăţişare.
Este adevărat că, de regulă, prima zi de înfăţişare se consumă în faţa primei instanţe, în primul ciclu procesual, ceea ce atrage consecinţa ca în al doilea ciclu procesual, la trimiterea spre rejudecare, de regulă, să nu se poată modifica cadrul procesual în condiţiile art. 132 C. proc. civ.
Situaţia diferă totuşi în raport de însuşi motivul de trimitere spre rejudecare, care poate fi unul care să fi împiedicat însăşi consumarea primei zile de înfăţişare în primul ciclu procesual (de pildă, nelegala citare a unei părţi în primul ciclu procesual).
Instanţele de fond nu analizează în raport de conceptul de prima zi de înfăţişare şi nu sunt preocupate de a stabili când s-a consumat în cauză prima zi de înfăţişare, axându-se exclusiv pe ideea primului, respectiv celui de-al doilea ciclu procesual.
Or, soluţionarea posibilităţii de modificare a cadrului procesual în al doilea ciclu procesual trebuia făcută în raport de conceptul de prima zi de înfăţişare, căci astfel este reglementat art. 132 C. proc. civ.
Curtea a constatat, aşadar, că în cauză soluţionarea acestei chestiuni trebuie să plece de la înseşi dispoziţiile art. 132 şi art. 134
C. proc. civ., care reglementează că modificarea cererii poate fi făcută până la prima zi de înfăţişare şi care definesc prima zi de înfăţişare. La fel, trebuie plecat de la conţinutul deciziei civile nr. 811/27 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, care are valoarea unei decizii de casare în condiţiile art. 315 C. proc. civ.
Articolul 134 C. proc. civ. defineşte prima zi de înfăţişare ca fiind termenul la care părţile legal citate pot pune concluzii.
Pe de altă parte, decizia civilă nr. 811/27 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, în primul ciclu procesual şi care a deschis acest al doilea ciclu procesual, a dispus desfiinţarea sentinţei civile pronunţate iniţial, în contradictoriu cu pârâtul D.C. decedat, şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Considerentele aceste decizii au fost următoarele: „este întemeiat motivul de apel prin care s-a invocat nelegala citare a pârâtului D.C. pe parcursul procesului, procedura de citare neputând fi îndeplinită, întrucât acesta era decedat încă de la data introducerii cererii de chemare în judecată”. Tribunalul continuă, spunând că urmează să admită apelul şi „având în vedere că judecata s-a făcut în lipsa pârâtului care nu a fost legal citat, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. urmează să trimită cauza spre rejudecare judecătoriei. întrucât rejudecarea este în competenţa unei alte instanţe, Tribunalul nu va analiza şi motivul de apel prin care s-a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului D.C.”.
Aşadar, Tribunalul fiind confruntat cu două motive de apel, unul în sensul nelegalei citări a pârâtului D.C., pe parcursul procesului, şi altul legat de lipsa capacităţii de folosinţă a pârâtului D.C., admite ca fiind întemeiat primul dintre aceste motive şi aceasta justifică soluţia pronunţată de trimitere spre rejudecare, lăsând total nesoluţionat al doilea motiv şi care ar fi atras o altă soluţie, anume de admitere a apelului, de schimbare în tot a sentinţei şi de anulare a cererii de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.
Această decizie a Tribunalului se impune în cauză, iar în raport de conţinutul ei, unica concluzie ce poate fi trasă este aceea că pe tot parcursul judecăţii la prima instanţă, în primul ciclu procesual, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită (cum în mod expres precizează Tribunalul şi cum, în mod esenţial, se întemeiază soluţia de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare), astfel că, în contextul art. 134 C. proc. civ., prima zi de înfăţişare nu a fost niciodată consumată în primul ciclu procesual în faţa primei instanţe.
Aşa fiind, în al doilea ciclu procesual când cauza s-a reîntors la judecătorie, anterior termenului din data de 3 decembrie 2008, nu se consumase prima zi de înfăţişare, iar la termenul din 3 decembrie 2008 apărătorul reclamantului a precizat expres în şedinţă publică că solicită amânarea cauzei pentru a introduce în cauză pe moştenitorii defunctului D.C., în aceeaşi zi, prin fax, fiind depusă cererea prin care reclamantul îşi modifica cererea iniţială în sensul indicării ca pârâţi pe P.C., B.C. şi R.G.
De fapt, trebuie văzut că dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. nu prevăd nici măcar că prima zi de înfăţişare este momentul ultim până la care poate fi depusă o cerere modificatoare a cererii iniţiale, ci mai mult, că „la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii”. Aşadar, textul prevede direct că la prima zi de înfăţişare reclamantul poate solicita amânarea pentru a depune (ulterior) o cerere de întregire sau modificare a cererii iniţiale, această cerere urmând a fi, aşadar, depusă ulterior primei zile de înfăţişare.
Exact aceasta a fost situaţia în cauza prezentă.
Anume, anterior datei de 3 decembrie 2008 nu s-a consumat niciodată prima zi de înfăţişare (pentru argumentele expuse mai sus, decurgând din decizia civilă nr. 811/27 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă), iar la acest termen, chiar dacă acesta ar fi considerat că a reprezentat prima zi de înfăţişare, reclamantul a solicitat amânarea judecăţii pentru a depune o cerere modificatoare, cerere modificatoare pe care avea să o şi depună prin fax în aceeaşi zi.
Or, această cerere fiind făcută în condiţiile menţionate mai sus, respecta pe deplin dispoziţiile art. 132 C. proc. civ.
Este irelevant că această cerere a fost formulată după ce instanţa, din oficiu, a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului D.C., pentru că din conţinutul încheierii de şedinţă din 3 decembrie 2008, rezultă că imediat după ce s-a făcut referatul cauzei, instanţa a invocat din oficiu această excepţie, iar, în replică, apărătorul reclamantului a solicitat amânarea cauzei pentru a introduce moştenitorii defunctului D.C. (indicând, este adevărat, ca temei de drept art. 57 C. proc. civ.).
Faptul că, în mod cronologic, instanţa a invocat excepţia menţionată cu puţin timp anterior formulării de către reclamant a cererii arătate mai sus, nu reprezintă decât o chestiune legată de modul în care au decurs discuţiile în sala de şedinţă, în sensul că instanţa, fără a întreba părţile dacă au ele însele cereri de formulat, a trecut direct la invocarea unei excepţii care, în raport de modul în care era construit dosarul la acel moment, tindea la soluţionarea finală a cauzei.
Nu se poate admite susţinerea Tribunalului făcută prin decizia nr. 133/2010, în sensul că cererea de modificare a fost tardivă, întrucât a avut loc după închiderea dezbaterilor, Curtea apreciind că, atâta timp cât în şedinţă publică, înainte de închiderea dezbaterilor, reclamantul a solicitat amânarea cauzei tocmai pentru a introduce această cerere modificatoare, dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. au fost respectate, reţinerea cauzei în pronunţare, astfel cum a fost făcută de către Judecătorie, anume atât asupra cererii de amânare - care de fapt trebuia soluţionată pe loc, nefiind de conceput reţinerea în pronunţare a unei cereri de amânare a judecăţii, cât şi asupra excepţiei invocate (reţinerea în pronunţare asupra excepţiei echivala cu respingerea cererii de amânare a judecăţii) fiind total neprocedurală.
De altfel, în mod contradictoriu, în finalul deciziei, Tribunalul a reţinut totuşi că reclamantului nu i s-a adus nicio vătămare de către instanţa de fond prin soluţionarea în această ordine a aspectelor incidente în cauză (deşi vătămarea este evidentă, atâta vreme cât reţinerea în pronunţare asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale s-a făcut în pofida faptului că în şedinţa publică avocatul reclamantului a solicitat amânarea judecăţii tocmai pentru a modifica cererea, cerere de amânare ignorată de instanţa de fond, în acest fel reclamantul fiind pus în situaţia de a depune cererea modificatoare, astfel cum îi imputa chiar instanţa de apel, după închiderea dezbaterilor).
Curtea a constatat că greşit instanţa de apel (ca şi instanţa de fond) au apreciat că Tribunalul, prin decizia civilă nr. 811/27 mai 2008, ar fi stabilit că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului
D.C. să fie discutată cu prioritate faţă de orice altă discuţie în cauză, în realitate această decizie de trimitere spre rejudecare nestabilind o asemenea ordine de soluţionare, ci această decizie afirma simplu că „întrucât rejudecarea este în competenţa unei alte instanţe, Tribunalul nu va analiza şi motivul de apel prin care s-a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului D.C.”, deci doar justifica de ce nu se mai analizează şi acest motiv de apel.
în ce priveşte restul considerentelor dezvoltate de instanţa de apel (ca şi de instanţa de fond), Curtea a constatat că acestea se constituie în construcţii juridice false.
Astfel, deşi corect principial că art. 243 C. proc. civ. permite introducerea în cauză a moştenitorilor numai în situaţia decesului survenit pe parcursul judecăţii, iar nu intervenit anterior cererii de chemare în judecată, Curtea a constatat că acest text nu are nicio legătură cu situaţia din cauză, în sensul că nu în condiţiile art. 243 C. proc. civ. se lărgea cadrul procesual, ci în condiţiile art. 132 C. proc. civ.
Textul art. 132 C. proc. civ. permite orice modificare a cererii iniţiale, atât a obiectului, cât şi a părţilor, fără deosebire în raport de împrejurările concrete care prilejuiesc această modificare şi fără nicio circumstanţiere.
Instanţa de fond susţine că modificarea cadrului procesual în condiţiile art. 132 C. proc. civ. poate fi făcută în orice situaţie, mai puţin în situaţia în care prin cererea iniţială a fost indicat un pârât deja decedat, căci la o asemenea modificare s-ar opune nulitatea cererii iniţiale. Curtea a apreciat că nu are niciun temei o asemenea interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. în realitate, acest text permite orice modificare a cererii iniţiale, inclusiv modificări prin care se acoperă eventual lipsuri ale cererii iniţiale şi nu există niciun temei în textul legal pentru a declara admisibile anumite modificări, în anumite situaţii şi a le declara inadmisibile alteori. Dacă cererea iniţială ar fi avut la data introducerii anumite lipsuri, care i-ar fi atras eventual nulitatea, aceste lipsuri pot fi în mod evident acoperite printr-o modificare a cererii în condiţiile art. 132 C. proc. civ., aceasta fiind de altfel şi una din raţiunile acestui text legal.
în ce priveşte dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., Curtea a constatat că instanţele de fond tocmai dezlegărilor date de instanţa de trimitere prin decizia civilă nr. 811/27 mai 2008 nu dau relevanţă, singura dezlegare dată prin această decizie fiind aceea că în primul ciclu procesual, pe tot parcursul judecăţii, nu a fost legal îndeplinită procedura de citare şi deci nu s-a consumat prima zi de înfăţişare.
în consecinţă, Curtea a apreciat că în raport de circumstanţele concrete ale cauzei şi mai ales în raport de conţinutul deciziei civile nr. 811/27 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti, cererea de modificare a cadrului procesual subiectiv prin indicarea ca pârâţi a celor trei succesori în drepturi a fost formulată în termenul legal, înainte de consumarea primei zile de înfăţişare, cu respectarea deplină a art. 132 C. proc. civ., fiind perfect admisibilă, fiind nelegală soluţia instanţelor de fond, care, respingând această cerere modificatoare ca inadmisibilă, nu au purces mai departe la soluţionarea ei.
Curtea a constatat însă corectă soluţia instanţei de apel asupra celorlalte aspecte tranşate.
Astfel, în niciun caz lărgirea cadrului procesual subiectiv prin atragerea celor trei moştenitori nu se putea face în condiţiile art. 57 C. proc. civ., fiind corecte aprecierile instanţelor de fond, în sensul că acest text ar fi permis atragerea în proces a unor alte persoane care să invoce, la fel ca şi reclamantul, dobândirea proprietăţii prin uzucapiune, ca urmare a exercitării posesiei pe toată durata prescrisă de lege.
în cazul cererii formulate în condiţiile art. 57 C. proc. civ., reclamantul şi persoana astfel atrasă în judecată au faţă de obiectul judecăţii o poziţie care îi pune în raport de judecata cu pârâtul, or în cauză raportul procesual nu s-ar fi creat, prin această cerere, între reclamant şi cei trei succesori, pe de o parte, şi un alt pârât, pe de altă parte, ci direct între reclamant şi cei trei succesori, deci raportul dintre ei ar fi fost cel specific între reclamant şi pârât într-o cerere de chemare în judecată, fără să existe cel de-al treilea participant la proces cu care să îşi dispute dreptul dedus judecăţii.
Aşadar, în cauza prezentă cei trei succesori nu invocă şi ei proprietatea dobândită prin uzucapiune sau exercitarea posesiei imobilului, ci ei sunt chiar în poziţia pârâtului din cererea reglementată de art. 112 C. proc. civ.
Sunt neîntemeiate şi toate dezvoltările făcute de recurent referitor la distincţia dintre calitatea pârâţilor P.C. şi B.C. de a fi renunţători la succesiunea tatălui lor şi participarea acestora în proces în nume propriu şi este corectă soluţia instanţei de apel dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a celor doi intimaţi.
Aspectele relevante sunt foarte simple: cererea reclamantului, punând în discuţie dobândirea de către reclamant a proprietăţii prin uzucapiune, în detrimentul pretinsului fost proprietar D.C., dă calitate procesuală pasivă succesorilor în drepturi (noţiunea succesori în drepturi fiind distinctă de aceea de moştenitori) ai defunctului D.C., care ar putea să conteste dreptul pretins dobândit de reclamant, pe oricare cale ar fi devenit aceştia succesori în drepturi, anume fie prin aceea că au moştenit direct pe D.C., fie prin aceea că au moştenit numai pe mama lor D.M., care, la rândul ei, l-a moştenit pe D.C.
Distincţia făcută de recurent între noţiuni ca „în nume propriu” sau „în calitate de moştenitori” este neavenită, o asemenea distincţie putând fi făcută în cazul în care pârâţii ar fi întrunit calitatea de pretinşi proprietari atât printr-un mod care să fi produs dobândirea de către ei a proprietăţii în mod direct (de pildă, printr-un contract de vânzare-cumpărare în care ei să apară direct drept cumpărători), cât şi prin moştenire.
în final însă, având în vedere cum se configurează raportul litigios într-o acţiune în constatarea uzucapiunii, anume între pretinsul uzuca-pant şi cel ce se pretinde a fi fost fostul proprietar împotriva căruia s-a uzucapat (şi care poate contesta uzucaparea de către reclamant) calitatea procesuală pasivă a celor 3 pârâţi indicaţi prin cererea modificatoare decurge din calitatea de succesori în drepturi ai lui D.C. (lără importanţa după cum aceştia vin direct la moştenirea acestuia sau numai la moştenirea lui M.D., aceasta din urmă moştenitoare a defunctului D.C.).
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., decizia nr. 868/R din 8 iunie 2010
| ← Acţiune formulată în contradictoriu cu o persoană decedată.... | Introducerea în cauză a moştenitorilor persoanei decedate la... → |
|---|
