Acţiune de partaj. înscrierea în fals cu privire la un act juridic ce vizează calitatea de bun comun. Existenţa unei plângeri penale cu privire la fals
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 177, art. 178, art. 183
Actul intitulat „Chitanţă” este un act probator esenţial pentru soluţionarea apelului astfel încât instanţa de apel nu putea trece peste cererea de înscriere în fals şi să pronunţe o hotărâre pe baza unui înscris defăimat ca fals.
Faptul că pe rolul Parchetului mai există o plângere penală având acelaşi obiect nu reprezintă un impediment pentru suspendarea judecăţii pricinii şi sesizarea Parchetului rămânând ca organele de cercetare penală să audieze ambele sesizări.
C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ. şi pt. min. şi fam., dec. nr. 862 din 29 iunie 2011 (nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 5211 din 22 martie 2010, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea principală privind reclamanta P.M. şi pârâtul P.M., astfel cum a fost modificată şi precizată şi în parte cererea reconvenţională; a constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri imobile: garsoniera situată în Bucureşti, str. [...]; apartamentul nr. 24, [...] şi bunurile mobile cuprinse în tranzacţie; a constatat cota de contribuţie de 100% a reclamantei -pârâte la dobândirea celor două imobile; a atribuit în natură reclamantei
- pârâte cele două imobile; în ceea ce priveşte bunurile mobile, a luat act de tranzacţia părţilor şi a consfinţit-o: „Tranzacţie, Subsemnaţii D. (fosta P.) M. în calitate de reclamant pârât şi P.M. în calitate de pârât-reclamant, ambii cu domiciliul în Bucureşti, str. [...] sector 1, părţi în acţiunea ce formează obiectul dosarului nr. xxx din 299 din 2008, al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, cu termen de judecată 22.06.2009, având ca obiect divorţ, evacuare şi partaj bunuri comune, în vederea încheierii capătului de cerere privind partajarea bunurilor dobândite de părţi în timpul căsătoriei, a intervenit prezenta tranzacţie, după cum urmează: 1. pârâtul-reclamant P. M. va primi următoarele: bunuri mobile în a căror proprietate şi posesie exclusivă va intra la data de 22.06.2009: 1 aparat tv marca Samsung (vechime 10 ani), 1 maşină de spălat rufe marca îndesit (nouă), canapea (uzată). 2. Reclamanta-pârâtă
D. (fosta P.) M. va primi următoarele: bunuri mobile în a căror proprietate şi posesie exclusivă va intra la data de 22.06.2009: 1 aparat tv marca Samsung (vechime 1 an), 1 maşină de spălat rufe marca Whirpool, calculator şi monitor, sistem home cinema (audio-video), combină audio cu CD, studio pat, şifonier 4 uşi, servantă cu bibliotecă, aragaz, fotoliu pat, fotolii, frigider. 3. Această înţelegere scrisă, neviciată, reprezintă voinţa liberă a părţilor, act pe care îl depunem la instanţa de judecată cu rugămintea de a fi consfinţit printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă fără drept de apel, în temeiul art. 271-273 C. proc. civ. 4. Prezenta tranzacţie a fost încheiată într-un număr de trei exemplare originale, din care câte unul pentru fiecare parte şi unul pentru instanţa de judecată. Reclamant-pârât P. M., s.s. indescifrabil, Pârât - reclamant P. M., s.s. indescifrabil.”; a compensat cheltuielile de judecată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul P. M. criticând-o ca nelegală şi netemeinică, învederând în motivele de apel faptul că garsoniera situată în Bucureşti, str. [...], este bun comun al soţilor dobândită cu veniturile comune ale soţilor. Apelantul susţine că actul intitulat „Chitanţă” invocat de către reclamantă este un act de care el nu a avut cunoştinţă, interesat pro causa, prin care soţia sa reclamanta încercă să dovedească că banii cu care a fost cumpărată garsoniera sunt o donaţie bănească de la tatăl ei.
La termenul din data de 10 ianuarie 2011 apelantul a înţeles să se înscrie în fals împotriva actului intitulat „Chitanţă” astfel încât instanţa a pus în vedere intimatei să depună actul în original şi să depună scripte de comparaţie provenind de la numitul D.C. - tatăl intimatei.
Prin încheierea din data de 07 februarie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat înscrisul contestat la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti pentru cercetări.
Pentru a pronunţa această încheiere Tribunalul a procedat la verificarea chitanţei în original, cu copia chitanţei aflată la fila 79 dosar fond şi cu scriptele de comparaţie provenind de la numitul D.C. - tatăl intimatei, şi a constatat că starea înscrisului este bună, nu are ştersături, adăugiri, îndreptări, fapt pentru care va semna pentru neschimbarea preşedintelui completului şi părţile care nu s-au opus, şi se va depune la grefa secţiei.
Tribunalul procedând la verificarea semnăturilor celor doi martori, respectiv domnul I.V., şi a constatat că semnătura este identică cu cea de pe chitanţă şi identică cu cea de pe declaraţie, de asemenea s-a procedat la verificarea semnăturii martorului M.E., şi a constatat că semnătura este identică cu cea de pe chitanţă şi de pe declaraţia acesteia.
Tribunalul a procedat la verificarea de scripte, în conformitate cu dispoziţiile art. 177 — 178 C. proc. civ., dar având în vedere perioada de timp destul de mare scursă între întocmirea „chitanţei” din 22 mai 1993 şi înscrisul prezentat spre comparare, s-a observat că scrierea şi semnătura, chiar dacă au elemente de asemănare, nu sunt identice.
Apelantul - pârât - reclamant prin apărător a învederat faptul că, înţelege că se înscrie în fals cu privire la înscrisul intitulat „Chitanţă”, învederând că autorul falsului este domnul D.C., privind semnăturile înscrisului de către domnul I.V. şi doamna M.E. diferă de semnăturile acestora date în faţa instanţei de fond pe declaraţiile de martori. în ceea ce priveşte pe domnul D.C., a învederat faptul că nu acesta a întocmit chitanţa, data nu este reală, în semnăturile celor doi martori nu sunt ale lor.
Tribunalul a reţinut că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 183
C. proc. civ..
împotriva acestei încheieri a declarat recurs intimata - reclamantă
D.(P.)M. criticând-o ca nelegală pentru următoarele motive:
în prezent pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti există înregistrată o plângere penală având acelaşi obiect, aceleaşi părţi şi se cere constatarea aceleaşi fapte.
Recurenta precizează că plângerea penală se referă la aceleaşi persoane D.C., M.E. şi I.V. excluzând-o pe intimata - reclamantă -pârâtă D.(P.)M.
Recurenta consideră că suspendarea judecăţii nu este întemeiată având în vedere că în acest moment se cercetează aceeaşi faptă în două dosare diferite, nefiind surprinzător dacă a avut şi două soluţii diferite.
Continuarea judecăţii cauzei se impune cu atât mai mult cu cât persoana împotriva căreia s-a formulat plângerea penală şi cererea de înscriere în fals nu are calitate procesuală în acest dosar, instanţa de judecată putând aprecia asupra forţei probatorii a înscrisului sub semnătură privată intitulat „Chitanţă”.
Potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a găsit nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Verificând actele şi lucrările dosarului de apel Curtea constată că instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 177 - 178 şi 183 C. proc. civ..
Actul intitulat „Chitanţă” este un act probator esenţial pentru soluţionarea apelului astfel încât instanţa de apel nu putea trece peste cererea de înscriere în fals şi să pronunţe o hotărâre pe baza unui înscris defăimat ca fals.
Faptul că pe rolul Parchetului mai există o plângere penală având acelaşi obiect nu reprezintă un impediment pentru suspendarea judecăţii pricinii şi sesizarea Parchetului rămânând ca organele de cercetare penală să audieze ambele sesizări.
Nu prezintă relevanţă juridică faptul că numitul D.C. - tatăl recurentei, nu este parte în prezenta cauză atâta vreme cât actul intitulat „Chitanţă” apare ca fiind semnat de către el.
în urma cercetării penale se va statua dacă acest înscris a fost sau nu semnat de către tatăl recurentei şi de către martorii semnatari, cursul cercetării civile deprinzând de soluţia ce se va da.
Faţă de aceste considerente Curtea a respins ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii din 07 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Suspendarea facultativă a judecării cauzei este reglementată de art. 407 N. C. proc. civ. care, în primul său alineat, menţine cazurile prevăzute de art. 244 alin. (1) C. proc. civ., anume situaţia în care dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, precum şi ipoteza în care s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel, textul de lege nefăcând nicio distincţie dacă urmărirea penală a fost începută faţă de vreuna dintre părţile din procesul civil, aceasta putând fi începută şi doar in rem şi să poată influenţa soluţia instanţei civile.
De subliniat că, potrivit art. 407 alin. (3) N. C. proc. civ., instanţa poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea, tergiversând soluţionarea acestuia, ori dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză.
| ← Judecător care s-a pronunţat asupra excepţie de netimbrare.... | Legea nr. 10/2001. Calitatea procesuală activă probată prin... → |
|---|
