Recurs exercitat împotriva încheierii de respingerii a cererii de recuzare. Inadmisibilitate. Excepţie de procedură. Excepţie de neconstituţionalitate. Abuz de drept. Opinie separată

Comentarii

0

C. proc. civ., art. 34 alin. (2), 403 alin. (1), (3) şi (4) Legea nr. 47/1992, art. 29

în raport de conţinutul propriu-zis al încheierii, devin incidente prevederile art. 34 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul.

în condiţiile în care recurenta invocă neconstituţionalitatea chiar a dispoziţiilor legale pe care îşi întemeiază în drept cererea de suspendare şi care, în esenţă, îi sunt favorabile, Curtea apreciază, cu majoritate de voturi, că scopul urmărit nu este cel de a obţine verificarea de către Curtea Constituţională a conformităţii textelor legale cu legea fundamentală, ci doar efectul stabilit, de regulă, de lege, ca efect al invocării excepţiei, şi anume suspendarea cauzei, până la soluţionarea excepţiei.

C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 97R din 21 ianuarie 2010 (Jurindex)

în cadrul contestaţiei în anulare promovate de SC T.E. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 1654 din 06.02.2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, care formează obiect al dosarului nr. (...), contestatoarea a solicitat şi suspendarea efectelor sentinţei atacate, până la soluţionarea contestaţiei în anulare.

Prin încheierea dată în şedinţa publică de la 14.05.2009, instanţa a dispus disjungerea capătului de cerere privind suspendarea efectelor sentinţei atacate şi, în considerarea caracterului urgent al acestuia, a acordat termen la data de 19.05.2009.

La termenul la care s-a dispus disjungerea capătului de cerere prin care s-a solicitat suspendarea efectelor sentinţei atacate, societatea contestatoare a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ.

în motivarea excepţiei, contestatoarea a arătat că dispoziţiile mai sus evocate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 44, art. 53 şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, deoarece textele de lege criticate lasă la aprecierea instanţei stabilirea cuantumului cauţiunii ce trebuie să fie consemnată pentru suspendarea efectelor sentinţei atacate, fapt de natură să creeze stări de inegalitate în faţa legii şi să discrimineze persoanele, ale căror drepturi de proprietate nu mai sunt ocrotite în mod egal.

în consecinţă, contestatoarea a solicitat suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului Curţii Constituţionale, pentru soluţionarea excepţiei.

Prin încheierea de la data de 19.05.2009, prima instanţă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca neîntemeiată şi a acordat un nou termen, pentru continuarea judecăţii.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a evocat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a apreciat că măsura suspendării unei hotărâri este admisă de lege, cu obligaţia plăţii unei cauţiuni, care constituie tocmai o garanţie oferită creditorului, în vederea acoperirii eventualelor daune pe care le-ar putea suferi ca urmare a întârzierii executării silite prin efectul suspendării. A mai constatat că stabilirea cauţiunii este prevăzută de legiuitor pentru respectarea drepturilor tuturor părţilor implicate în proces şi pentru a evita crearea unei stări de inegalitate în faţa legii, astfel încât prima instanţă a apreciat că nu este întemeiată susţinerea autoarei excepţiei, potrivit căreia proprietatea privată nu ar fi ocrotită. Totodată, a mai reţinut că dispoziţiile invocate a nu fi constituţionale oferă debitorului posibilitatea de a obţine suspendarea executării, astfel încât nu este îngrădit accesul liber la justiţie.

De asemenea, prima instanţă a mai apreciat că dispoziţiile invocate de către contestatoare nu au legătură cu soluţionarea cauzei, dar şi că asupra acestor texte de lege, Curtea Constituţională s-a pronunţat anterior, astfel încât a considerat că excepţia este inadmisibilă, motiv pentru care a respins cererea de sesizare a instanţei constituţionale.

La următorul termen de judecată, 21.05.2009, contestatoarea a formulat oral o cerere de recuzare a completului de judecată, iar dosarul a fost înaintat, în vederea soluţionării acesteia, completului imediat următor.

La data de 22.05.2009, contestatoarea a formulat în scris cererea de recuzare şi la aceeaşi dată, a invocat şi excepţia neconstituţionalităţii art. 28 alin. (2), art. 31 alin. (1) şi 2, dar şi a art. 34 alin. (2) C. proc. civ.

în legătură cu soluţionarea cererii de recuzare, în conformitate cu art. 98 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 387 din 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, completul imediat următor celui recuzat a respins cererea de recuzare şi a dispus amendarea contestatoarei cu suma de 500 lei, în baza art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea din Camera de Consiliu de la data de 04.06.2009.

Pentru a dispune astfel, a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 25-26 şi art. 27 pct. 7 C. proc. civ., întrucât soluţionarea unor cereri şi incidente procedurale nu semnifică o antepronunţare, dar şi că cererea a fost formulată doar în scopul întârzierii judecăţii.

La data de 20.05.2009, în termen legal, a fost înregistrat recursul declarat de către SC T.E. SRL împotriva încheierii din data de

19.05.2009, iar la data de 27.05.2009 - cel declarat de aceeaşi parte împotriva unei încheieri, care nu a fost individualizată altfel decât prin sintagma „încheiere prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate privind procedura recuzării”.

De aceea, la termenul de la 01.10.2009, Curtea a pus în vedere recurentei să indice obiectul celui de-al doilea recurs, iar la data de

22.10.2009, recurenta a precizat că obiectul celui de-al doilea recurs îl constituie încheierea din data de 04.06.2009.

în motivarea recursului declarat împotriva încheierii din data de

19.05.2009, recurenta a arătat că dispoziţiile art. 403 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ. contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 44, art. 53 şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, deoarece textele de lege criticate lasă la aprecierea instanţei stabilirea cuantumului cauţiunii ce trebuie să fie consemnată pentru suspendarea efectelor sentinţei atacate, fapt de natură să creeze stări de inegalitate în faţa legii şi să discrimineze persoanele, ale căror drepturi de proprietate nu mai sunt ocrotite în mod egal.

De asemenea, a mai arătat că încheierea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece textele defăimate ca neconstituţionale au legătură cu obiectul cauzei şi ele nu au fost declarate de către Curtea Constituţională ca fiind neconstituţionale.

în motivarea recursului declarat împotriva încheierii din 04.06.2009, recurenta a arătat, în esenţă, că judecătorul care a soluţionat cererea de recuzare a omis să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. (2), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 34 alin. (2) C. proc. civ.

La termenul de astăzi, intimatul T.U. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierii din data de 04.06.2009, asupra căreia Curtea, în temeiul art. 137 alin. (1), cu aplic. art. 298, rap. la art. 316 C. proc. civ., reţine următoarele:

Obiect al recursului vizat de excepţie îl constituie încheierea din data de 04.06.2009, prin care a fost respinsă o cerere de recuzare.

Indiferent de susţinerea recurentei, care poate fi reală, în sensul că nu a fost soluţionată excepţia de neconstituţionale a dispoziţiilor art. 28 alin. (2), art. 31 alin. (1) şi (2), dar şi a art. 34 alin. (2) C. proc. civ., dispozitivul încheierii atacate este limpede şi el se referă doar la respingerea cererii de recuzare şi la amendarea petentei cu o sumă de bani.

în raport de conţinutul propriu-zis al încheierii, devin incidente prevederile art. 34 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul.

în considerarea acestor argumente, Curtea va admite excepţia de inadmisibilitate şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul declarat împotriva încheierii din data de 04.06.2009, ca inadmisibil.

Examinând recursul promovat împotriva încheierii din data de

19.05.2009, Curtea reţine, cu majoritate de voturi, următoarele:

în faţa primei instanţe, contestatoarea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 403 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ., „până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. (l)-(2), instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat. în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fară citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. încheierea nu este supusă nici unei căi de atac. Cauţiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul.”

în esenţă, recurentul apreciază că textele sunt neconstituţionale, întrucât ele lasă la aprecierea instanţei stabilirea cuantumului cauţiunii ce trebuie consemnată pentru suspendarea efectelor sentinţei atacate, fapt de natură să creeze stări de inegalitate în faţa legii şi să discrimineze persoanele, ale căror drepturi de proprietate nu mai sunt ocrotite în mod egal.

Curtea reţine însă că autoarea excepţiei îşi întemeiază cererea de suspendare a efectelor sentinţei atacate pe calea contestaţiei în anulare pe înseşi dispoziţiile art. 3191 C. proc. civ., care fac trimitere la art. 403 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., dar şi că atât art. 403 alin. (4), cât şi art. 7231 alin. (2) C. proc. civ. limitează nivelul cauţiunii în cazul cererilor neevaluabile în bani, cum este cazul, în speţă, la suma de 500 lei -pentru suspendarea provizorie, sau la cea de 2.000 lei.

Prin urmare, textele legale conţin prevederi favorabile recurentei, întrucât ele reglementează însăşi procedura de urmat, deloc dificilă, pentru obţinerea rezultatului pe care recurenta l-a afirmat: suspendarea efectelor unei hotărâri.

Legea nr. 47/1992 reglementează procedura care trebuie parcursă pentru invocarea şi soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

Scopul controlului de constituţionalitate constă în stabilirea conformităţii sau non-conformităţii unei dispoziţii legale cu Constituţia.

Aşadar, subsumată controlului de constituţionalitate, părţilor li se recunoaşte dreptul de a invoca o excepţie de neconstituţionalitate.

Efectul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate este acela că instanţa nu mai poate păşi la soluţionarea cauzei, până la momentul stabilirii de către Curtea Constituţională a conformităţii prevederilor pretins neconstituţionale cu legea fundamentală.

De regulă, în vederea prezervării drepturilor părţilor, legiuitorul a stabilit, în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată şi modificată, un alt efect al invocării excepţiei de neconstituţionale, respectiv suspendarea judecăţii cauzei, pe perioada soluţionării excepţiei.

Prin urmare, deşi părţilor li se recunoaşte dreptul de a solicita verificarea de către Curtea Constituţională a conformităţii cu Constituţia a unor prevederi legale care au legătură cu cauza, acest drept trebuie să fie exercitat cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege, conform art. 723 alin. (1) C. proc. civ.

în speţă, în condiţiile în care recurenta invocă neconstituţionalitatea chiar a dispoziţiilor legale pe care îşi întemeiază în drept cererea de suspendare şi care, în esenţă, îi sunt favorabile, Curtea apreciază, cu majoritate de voturi, că scopul urmărit nu este cel de a obţine verificarea de către Curtea Constituţională a conformităţii textelor legale cu legea fundamentală, ci doar efectul stabilit, de regulă, de lege, ca efect al invocării excepţiei, şi anume suspendarea cauzei, până la soluţionarea excepţiei.

Aşa fiind, dreptul conferit de lege este dirijat către un alt scop decât cel pentru care a fost recunoscut, motiv pentru care, cu majoritate de voturi, Curtea apreciază că recurenta săvârşeşte un abuz de drept prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, abuz care se impune să fie sancţionat prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale -deoarece sancţiunea cea mai potrivită este însăşi lipsirea actului abuziv de efectele în vederea cărora a fost realizat.

Prin urmare, încheierea atacată apare ca fiind legală, motiv pentru care Curtea, cu majoritate de voturi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 29 alin. final din Legea nr. 47/92, republicată şi modificată, va respinge recursul promovat împotriva încheierii din data de

19.05.2009, ca nefondat, prezentele considerente urmând să le substituie pe cele aduse de prima instanţă.

Cu opinia separată a D-nei Judecător M.D., în sensul admiterii recursului declarat împotriva încheierii din data de 19.05.2009, modificării acesteia şi admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. (1), 3 şi 4 C. proc. civ.

In cele ce urmează, va fi argumentată opinia separată a D-nei Judecător M.D., în ceea ce priveşte recursul formulat de recurentă împotriva încheierii din data de 19.05.2009:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie suspendarea executării unei hotărâri judecătoreşti atacată cu contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 3191 Cod procedură civilă, care fac trimitere la dispoziţiile art. 403 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

Astfel, SC T.E. SRL a formulat, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestaţie în anulare împotriva sentinţei comerciale nr. 1654 din 6.02.2009 pronunţată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială. Totodată, a solicitat şi suspendarea efectelor acestei hotărâri până la soluţionarea contestaţiei în anulare.

Prin încheierea de şedinţă de la 14.05.2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială a disjuns capătul de cerere privind suspendarea efectelor sentinţei comerciale nr. 1654 din 6.02.2009 până la soluţionarea contestaţiei în anulare, formându-se dosarul nr(.„).

La termenul de judecată din 19.05.2009, contestatoarea SC T.E. SRL a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ., excepţia fiind respinsă de către instanţă prin încheierea de şedinţă din aceeaşi dată.

în motivare, tribunalul a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza, nefiind îndeplinită ipoteza prevăzută de Legea nr. 47/1992, că dispoziţiile respective au fost invocate de reclamantă în susţinerea cererii de suspendare provizorie, că asupra acestor prevederi legale există decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, nefiind respectată nici cerinţa alin. 3 al art. 29 din Legea nr. 47/1992, exemplificând în acest sens mai multe decizii (nr. 47 din 2005, 281 din 2006,

9 din 2005, 363 din 2006, 365 din 2007, 540 din 2007, 949 din 2007, 245 din 2008, 1010 din 2008, 1408 din 2008).

Apreciez că în mod greşit tribunalul a dispus respingerea excepţiei, reţinând că aceasta nu are legătură cu cauza.

Contestatoarea a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 403 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ. din perspectiva faptului că stabilirea cauţiunii este lăsată la aprecierea instanţei de judecată, fără precizarea unor criterii bine determinate sau cel puţin determinabile, argumen-tându-se că această împrejurare este de natură să creeze inegalităţi în faţa legii, precum şi că prin crearea unei situaţii de discriminare legislativă şi practică se ajunge ca proprietatea privată să nu fie ocrotită în mod egal de lege, în sensul că părţile pot să fie prejudiciate prin suportarea unei sume de bani lăsată la arbitrariul instanţei.

Pe de altă parte, excepţia a fost invocată în prezenta cauză, iar faptul că a fost invocată şi în altă cauză care a avut ca obiect cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii nu are nici o relevanţă.

Prin urmare, excepţia are legătură directă cu cauza din perspectiva soluţionării cererii de suspendare a executării hotărârii.

Este greşită şi reţinerea instanţei de fond în sensul că nu este îndeplinită cerinţa alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 pe considerentul că asupra acestor prevederi legale există decizii anterioare ale Curţii Constituţionale.

Conform art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”.

în toate situaţiile reţinute de către tribunal, Curtea Constituţională nu a admis această excepţie, soluţiile fiind în sensul respingerii.

Prin urmare, nu se poate aprecia că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. 3 din Legea nr. 47/1992.

Pentru toate aceste considerente, în opinia minoritară, s-ar fi impus, în temeiul art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de recurenta SC T.E. SRL împotriva încheierii din 19.05.2009, modificarea în tot a încheierii recurate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ. invocată.

Comentariu:

In privinţa incidentelor procedurale privind compunerea instanţei, noua reglementare procesuală a renunţat la delimitarea existentă în prezent între cazurile de incompatibilitate şi cele de recuzare. Se adoptă aşadar soluţia existentă în materia procesual penală. Astfel, art. 40 şi 41 N. C. proc. civ. prevăd o enumerare a cazurilor de incompatibilitate, enumerare care devine exemplificativă, legiuitorul stabilind incompatibilitatea şi atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului. Mijloacele procesuale prin care vor putea fi invocate cazurile de incompatibilitate sunt cererea de recuzare şi cea de abţinere. în privinţa efectelor formulării acestor cereri, art. 48 N. C. proc. civ. prevede că numai formularea unei cereri de abţinere va conduce la suspendarea judecăţii, în timp ce recuzarea nu va împiedica continuarea judecăţii de către judecătorul recuzat, însă acesta nu va putea pronunţa o soluţie pe fondul cauzei decât după soluţionarea cererii de recuzare.

Noul Cod de procedură civilă prevede o limitare suplimentară în materia cererii de recuzare. Astfel, art. 45 din N. C. proc. civ. prevede că pot fi recuzaţi numai judecătorii din completului care soluţionează pricina respectivă, petentul neputând formula cereri de recuzare succesive cu privire la alţi membrii ai instanţei.[1

în privinţa căilor de atac în materia recuzării şi abţinerii se păstrează, în principiu, aceleaşi soluţii ca în prezent. Singura diferenţă este prevăzută de art. 52 alin. (1) teza a Il-a N. C. proc. civ. prin care se prevede că atunci când hotărârea pronunţată pe fond este definitivă, încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii pe fond.

Prin Legea nr. 177/2010 a fost înlăturat efectul suspensiv al procesului pe durata soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.

în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, nu putem fi de acord cu opinia tribunalului, pentru motivele arătate în motivarea minoritară a Curţii, dar nici cu decizia majoritară a instanţei de recurs. Astfel, atunci când instanţa de judecată respinge excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată pentru că nu se încalcă

[1! Practică acceptată în prezent - CA. Bucureşti, s. a IlI-a civilă, încheierea din 18 iunie 2004 în codul de procedură civilă adnotat, p. 108.

dreptul de proprietate privată, această instanţă judecă deja pe fond excepţia de neconstituţionalitate ridicată, lucru nepermis, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 conform cărora Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România.

Nu poate fi acceptat nici argumentul abuzului de drept, întrucât simplul fapt că petentul critică procedura care el însuşi o urmează nu duce în mod obligatoriu la concluzia unui abuz de drept. Mai mult, recurenta nu critică existenţa procedurii, ci numai modul de stabilire a cauţiunii, pe care îl apreciază arbitrar. Soluţii de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate pe motivul abuzului de drept au mai fost pronunţate în practică1’1 fiind statuat că o invocare generica a neconstituţionalităţii textelor de lege, fără ca autorul cererii să arate care sunt cauzele care impun reconsiderarea legii sub protecţia Constituţiei, care dintre normele constituţionale sunt înfrânte, nu permite o justa apreciere asupra acelei conexităţi necesare pe care critica de neconstituţionalitate o impune în cauza. Or, în aceste condiţii, exerciţiul dreptului părţii depăşeşte scopul legii şi reprezintă, aşa cum s-a subliniat o exercitarea a dreptului dincolo de limitele sale interne, condiţii în care, faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, a declarat aceasta excepţie ca inadmisibilă.9

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: