Partaj. Dreptul la opoziţie al creditorilor coindivi-zarilor. Acţiune pauliană. Cerinţe
| Comentarii |
|
în materia ieşirii din indiviziune, raportat la prevederile speciale ale art. 785 C. civ., actul de împărţeală poate fi atacat, pe cale pauliană, de creditorii coindivizarilor numai atunci când operaţiunea respectivă s-a făcut cu nesocotirea dreptului la opoziţie al acestora sau fără a se fi ţinut seama de opoziţia lor. în lipsa opoziţiei la care puteau recurge, creditorii nu mai au posibilitatea de a exercita cu succes acţiunea pauliană, dar face excepţie împrejurarea în care partajul s-a realizat atât de repede încât opoziţia creditorilor se dovedeşte a nu fi fost posibilă.
Ori de câte ori împărţeala s-a făcut cu încălcarea dreptului la opoziţie al creditorilor, se prezumă că este frauduloasă; prin urmare, creditorii pot ataca partajul cu acţiune pauliană, cu condiţia dovedirii faptului că au fost prejudiciaţi, dar nu sunt ţinuţi să facă proba fraudei debitorului, care este unul dintre coindivizari sau copărtaşi.
C.A. laşi, decizia civilă nr. 757 din 17 noiembrie 2006, în C.P.J.C.A. laşi 2006, p. 183
Reclamantul V.F.Z. a chemat în judecată pârâţii N.M. şi V.A., pentru a revoca actul de partaj bunuri comune încheiat între pârâţi şi a se încuviinţa vânzarea la licitaţie a imobilului proprietatea acestora.
Reclamantul a susţinut că, prin încheierea tranzacţiei, a încetat comunitatea de bunuri a pârâţilor, foşti soţi, fiind prejudiciat în calitatea de creditor al pârâtului N.M., şi imposibilitatea de a executa titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 1272/2002 a Judecătoriei Târgu Secuiesc.
în drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 975 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1051 din 8 aprilie 2004, pronunţată de Judecătoria Bârlad, s-a respins acţiunea pauliană şi cererea de încuviinţare a licitaţiei formulată de reclamantul V.F.Z., în contradictoriu cu pârâţii N.M. şi V.A. şi s-a dispus obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1272/2002 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, definitivă şi învestită cu formulă executorie, pârâtul N.M. a fost obligat să plătească reclamantului V.F.Z. suma de 2.129 dolari SUA, în lei, conform parităţii leu/dolar la data plăţii, şi cheltuieli de judecată. Nu rezultă data rămânerii irevocabile a acestei hotărâri, dar este cert că această hotărâre judecătorească reprezintă titlul executoriu prin care se constată existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile în favoarea reclamantului, debitor fiind pârâtul N.M. Aşadar, titlul executoriu nu este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare a unei remorci frigorifice, care ar fi fost învestit cu formulă executorie, cum susţine, în mod eronat, reclamantul.
Anterior obţinerii titlului executor, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1420 a Judecătoriei Bârlad, prin care s-a desfăcut, prin acord, căsătoria încheiată de pârâţi, hotărârea fiind irevocabilă la data pronunţării ei, 6 martie 2002, iar prin sentinţa civilă nr. 168 din 29 ianuarie 2003 a Judecătoriei Bârlad, s-a încuviinţat tranzacţia încheiată de pârâţi cu privire la partajarea bunurilor comune.
Conform tranzacţiei, pârâtei V.A. i s-a atribuit o suprafaţă de 1.000 mp, nu 3.000 mp, cum susţine reclamantul, teren situat în comuna Griviţa, judeţul Vaslui, şi construcţia edificată pe teren, iar pârâtului N.M. i s-a atribuit suprafaţa de 1.000 mp teren în comuna Griviţa, judeţul Vaslui.
Reclamantul susţine că, prin încheierea acestei tranzacţii, care a fost încuviinţată de instanţa de judecată, a fost prejudiciat şi că debitorul a făcut promisiuni mincinoase pentru a amâna plata datoriei, până când a reuşit să divorţeze formal şi să treacă pe numele soţiei averea imobiliară urmăribilă, întemeindu-şi acţiunea pe dispoziţiile art. 975 C. civ.
O condiţie esenţială pentru exercitarea acţiunii pauliene este reprezentată de „viclenie", respectiv frauda debitorului la încheierea actului a cărui revocare se solicită. Prin încheierea actului trebuie ca debitorul să urmărească să-1 prejudicieze pe creditor prin provocarea sau mărirea insolvabilităţii sale. Simpla încheiere a unei tranzacţii, prin care se sistează comunitatea de bunuri, nu poate fi asimilată fraudei, chiar dacă partajarea bunurilor comune nu s-a făcut în cote egale. Reclamantul nu a dovedit că fiecare pârât a avut o contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune, pentru a se putea reţine că, prin atribuirea construcţiei în lotul pârâtei V.A., în absenţa unei sulte, a fost provocată sau mărită insolvabilitatea debitorului său, N.M., în al cărui lot a fost inclusă doar suprafaţa de 1.000 mp.
Actul de partaj, în sine, nu poate constitui un act „viclean", cu atât mai mult cu cât art. 728 C. civ., care are aplicabilitate generală, nu numai în materie de succesiuni, prevede că nimeni nu poate rămâne în indiviziune.
De asemenea, reclamantul ignoră art. 975 C. civ., care prevede, pentru creditori, obligaţia de a se conforma regulilor care guvernează drepturile soţilor şi ale copărtaşilor.
Obligaţia de plată a preţului combinei frigorifice nu a fost contractată de ambii pârâţi, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 32 lit. b) C. fam., ci doar de pârâtul N.M., care a şi fost obligat la plată prin hotărâre judecătorească.
Aşadar, reclamantul este creditorul personal al lui N.M., care răspunde cu bunurile proprii pentru acoperirea creanţei acestuia, conform art. 33 C. fam., reclamantul însuşi putea solicita, chiar în timpul căsătoriei pârâţilor şi în măsura în care ar fi avut o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, împărţirea bunurilor comune sau ar fi putut interveni în procesul de partaj încheiat prin tranzacţie încuviinţată de instanţa de judecată.
Reclamantul nu a intervenit în procesul de partaj, finalizat prin tranzacţia părţilor, care nu a fost nici ascunsă şi nici efectuată în grabă, ci la aproape un an de la pronunţarea divorţului şi anterior ca reclamantul să se adreseze executorului judecătoresc pentru executarea silită a sentinţei civile nr. 1272/2002 a Judecătoriei Târgu Secuiesc. Prin prezenţa sa la partaj, reclamantul putea să se asigure că împărţeala nu se va face cu „viclenie", în dauna drepturilor sale. Neprocedând în acest mod, el nu mai poate solicita revocarea partajului, cum prevede art. 785 C. civ., aşa încât acţiunea formulată de reclamant, prin care solicită desfiinţarea partajului voluntar şi, pe cale de consecinţă, readucerea imobilului în proprietatea comună, stabilirea „obligaţiei de executare a creanţei" în sarcina ambilor pârâţi, „completarea" titlului executoriu şi încuviinţarea vânzării la licitaţie a imobilului, a fost respinsă ca nefondată.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul V.F.Z., criticând-o ca netemeinică şi nelegală. Susţine apelantul că în mod greşit instanţa de fond i-a respins acţiunea, deşi a făcut dovada că semiremorca în valoare de 66.000.000 lei a fost achiziţionată de soţ, în timpul căsătoriei, data divorţului fiind lipsită de relevanţă, iar partajul voluntar din 29 ianuarie 2003 fiind datat după obţinerea şi comunicarea titlului executoriu din data de 9 decembrie 2002.
în consecinţă, apelantul arată că pârâtul N.M. a uzat în mod abuziv de prevederile referitoare la partaj (de a cărui existenţă acesta nu a avut cunoştinţă), renunţând la averea sa imobiliară cu viclenie şi devenind insolvabil faţă de titlul executor.
în apel nu s-au administrat probe noi.
Verificând actele şi lucrările dosarului de fond raportat la motivele de apel formulate şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea de Apel Iaşi, prin decizia civilă nr. 1411 din 24 septembrie 2004, a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Prin sentinţa civilă nr. 1272 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, rămasă definitivă şi irevocabilă cu formulă executorie, s-a dispus obligarea pârâtului N.M. la plata sumei de 2.129 dolari SUA, în lei, conform parităţii leu/dolar la data executării, în favoarea reclamantului V.F.Z., precum şi obligarea primului la plata cheltuielilor de judecată.
Anterior obţinerii acestui titlu executoriu, prin sentinţa civilă nr. 1420 din 5 martie 2002, pronunţată de Judecătoria Bârlad, s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor, hotărârea fiind irevocabilă la data pronunţării ei, iar prin sentinţa civilă nr. 168 din 29 ianuarie 2003 a aceleiaşi instanţe, s-a admis cererea de partaj formulată de V.A., în contradictoriu cu pârâtul N.M., luându-se act de tranzacţia acestora cu privire la bunurile comune.
Conform tranzacţiei, pârâtei V.A. i s-a atribuit suprafaţa de 1.000 mp teren, situat în comuna Griviţa, judeţul Vaslui, şi construcţia edificată pe el, iar pârâtului N.M., suprafaţa de 1.000 mp teren, situat în aceeaşi localitate.
Apelantul-reclamant susţine că pârâtul-intimat a uzat în mod abuziv de prevederile referitoare la partaj, renunţând cu viclenie la averea sa imobiliară şi devenind insolvabil, în scopul de a-1 prejudicia.
Acţiunea pauliană, reglementată în art. 975 C. civ., este acea acţiune prin care creditorii pot cere, pe cale judecătorească, revocarea actelor juridice încheiate de debitor în frauda lor. Ea se fundamentează atât pe principiul înscris în dispoziţiile art. 1718 C. civ., potrivit căruia „oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare", adică cu întregul său patrimoniu, asupra căruia se întinde dreptul de gaj general al creditorilor, cât şi pe un alt principiu, acela al executării cu bună-credinţă a contractelor [art. 970 alin. (1) C. civ.].
Deşi art. 975 C. civ. se referă în mod expres la două condiţii — actele atacate să producă un prejudiciu creditorului şi să fie viclene —, pentru admiterea acţiunii pauliene se cer a fi îndeplinite mai multe condiţii, şi anume: actul atacat să producă un prejudiciu actual creditorului, care trebuie să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, debitorul să fi făcut actul în frauda creditorului şi complicitatea la fraudă, a terţului cu care debitorul a încheiat actul cu titlu oneros. Simpla încheiere a unei tranzacţii, prin care se sistează comunitatea de bunuri, nu poate fi asimilată fraudei, chiar dacă partajarea bunurilor comune nu s-a făcut în cote egale.
Toate aceste condiţii trebuie dovedite de creditor, iar dovada se poate face prin orice mijloc de probă. în cazul terţului dobânditor al bunului printr-un act cu titlu oneros, complicitatea la fraudă trebuie să existe în momentul încheierii actului, iar conivenţa frauduloasă între acesta şi debitor există numai atunci când terţul a ştiut că, prin actul încheiat, s-a creat ori a fost mărită insolvabilitatea debitului. Or, contrar dispoziţiilor art. 1169 C. civ., potrivit căruia sarcina probei revine reclamantului, acesta nu a făcut nici o dovadă în sensul celor mai sus reţinute.
în plus, obligaţia de plată a preţului combinei frigorifice a fost contractată (conform contractului de vânzare-cumpărare) numai de pârâtul N.M., care a şi fost obligat la plată, prin hotărâre judecătorească, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 C. fam. De altfel, reclamantul însuşi, prin acţiunea în obligaţia de a face, finalizată în sentinţa civilă nr. 1272/2002 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, ce constituie titlu executoriu, l-a acţionat în judecată doar pe pârâtul N.M., nu şi pe soţia acestuia.
în consecinţă, instanţa de fond a reţinut corect că reclamantul, în calitate de creditor personal al pârâtului N.M., care răspunde cu bunurile proprii pentru acoperirea creanţei acestuia, în baza dispoziţiilor art. 33 C. fam., putea solicita în timpul căsătoriei părţilor împărţirea bunurilor comune, în cadrul căreia putea dovedi cota de contribuţie a fiecărei părţi la dobândirea acestora.
Având în vedere că acţiunea pauliană poate fi admisă numai atunci când toate condiţiile sunt întrunite la momentul întocmirii actului atacat, atâta timp cât ultimele două condiţii mai sus enumerate nu au fost dovedite de creditor, ea nu poate fi admisă.
Prin urmare, date fiind considerentele mai sus enunţate şi având în vedere şi dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul reclamantului şi a păstrat sentinţa Judecătoriei Bârlad, ca temeinică şi legală.
Având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada efectuării vreunor cheltuieli de judecată în faţa instanţei de apel, cererea sa cu privire la acordarea acestora a fost respinsă.
împotriva deciziei civile nr. 1411 din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, a declarat recurs reclamatul-apelant, criticând-o pentru nelegalitate.
în motivarea recursului, se arată că existenţa vicleniei a fost dovedită prin atitudinea debitorului său N.M. care, imediat după începerea formalităţilor de executare silită, şi-a pus bunurile mobile la adăpost, divorţând formal de soţia sa, căreia i-a transferat, tot formal, întreaga avere, el păstrându-şi un alt teren nefertil, necultivabil, care nu are valoare. Mai susţine recurentul că soţii N. sunt şi în prezent împreună, au aceeaşi gospodărie, iar remorca cumpărată de el a fost valorificată între timp la peste 150 milioane lei.
De asemenea, consideră recurentul că dovada relei-credinţe rezultă din însăşi evoluţia proceselor care se împletesc cauzal.
în atare condiţii, susţine recurentul, greşit au apreciat instanţele că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 975 C. civ., astfel încât se solicită admiterea recursului şi anularea sentinţei de partaj voluntar al pârâtei, în măsura acoperirii creanţei.
în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare.
în recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Recursul a fost înaintat de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare Curţii de Apel Iaşi, la data de 26 august 2005, în baza art. II alin. (l)-(4) din Legea nr. 219/2005.
Cauza a fost suspendată, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 pct. 2, de la 14 octombrie 2005 până la 6 septembrie 2006, respectiv de la 13 octombrie 2006 până la 7 noiembrie 2006.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, curtea de apel a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Acţiunea revocatorie (pauliană) este acea acţiune prin care creditorul poate cere revocarea (desfiinţarea) pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale. Prejudicierea creditorului se concretizează în faptul că, prin încheierea actelor atacate, debitorul îşi măreşte sau creează o stare de insolvabilitate.
Potrivit art. 975 C. civ., creditorii pot „în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor".
în materia ieşirii din indiviziune, art. 785 C. civ. dispune: „Creditorii unuia din coîmpărţitori, ca nu cumva împărţeala să se facă cu viclenie în vătămarea drepturilor lor, pot pretinde să fie prezenţi la împărţeală, pot doar să intervină cu spezele lor; nu pot însă să atace o împărţeală săvârşită, afară numai de s-a făcută în lipsă-le şi fără să se ţină seama de opoziţia lor".
Se poate constata astfel că, în materia partajului, în general, acţiunea pauliană poate fi exercitată numai în condiţii restrictive, deoarece creditorii părţilor au la îndemnă un mijloc juridic special, opoziţia la partaj.
Rezultă că actul de împărţeală poate fi atacat pe cale pauliană de creditorii coindivizarilor sau copărtaşilor numai atunci când operaţiunea respectivă s-a făcut cu nesocotirea sau încălcarea dreptului la opoziţie sau fără a se fi ţinut seama de opoziţia lor. în lipsa opoziţiei la care puteau recurge, creditorii nu au posibilitatea de a exercita cu succes acţiunea pauliană.
Face excepţie însă împrejurarea în care partajul s-a realizat atât de repede încât opoziţia creditorilor se dovedeşte a nu fi fost posibilă. Ori de câte ori împărţeala s-a făcut cu încălcarea dreptului la opoziţie al creditorilor, se prezumă că este frauduloasă; prin urmare, creditorii pot ataca partajul cu acţiune pauliană, cu condiţia dovedirii faptului că au fost prejudiciaţi; în schimb, ei nu sunt ţinuţi să facă proba fraudei debitorului, care este unul dintre coindivizari sau copărtaşi.
Aceasta din urmă este şi situaţia litigiului de faţă.
Contractul de vânzare-cumpărare a unei remorci izoterme frigorifice cu preţul de 66 milioane ROL a intervenit între V.F.Z, în calitate de vânzător, şi N.M., în calitate de cumpărător, la data de 7 noiembrie 2001. Preţul urma a fi achitat în 2 tranşe, până la data de 31 decembrie 2001.
La data de 4 ianuarie 2001, a fost înregistrată pe rolul instanţei acţiunea de divorţ introdusă de N.A. împotriva pârâtului N.M., acţiune care a fost soluţionată la primui termen de judecată, respectiv la 6 martie 2002, prin acordul soţilor (sentinţa civilă nr. 1429 din 6 martie 2002 a Judecătoriei Bârlad).
Creditorul a făcut demersuri pentru recuperarea creanţei sale, însă debitorul nu a achitat debitul, deşi a dat chiar un angajament scris de plată a datoriei până la 1 martie 2002 (adresa nr. 143090 din 20 ianuarie 2002 a Poliţiei municipiului Bârlad).
în aceste condiţii, prin sentinţa civilă nr. 1272 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, a fost obligat pârâtul N.M. să plătească reclamantului V.F.Z. suma de 2.129 dolari SUA, în lei (echivalentul în dolari a sumei de 66.000.000 lei, conform parităţii 1 dolar S.U.A. = 31.000 lei din data de 7 noiembrie 2001).
La data de 11 decembrie 2002, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad cererea de partaj bunuri comune introdusă de V.A. (fostă N.) împotriva pârâtului N.M. Acţiunea a fost soluţionată la al doilea termen de judecată, respectiv 29 ianuarie 2003, prin învoiala părţilor, de care s-a luat act prin sentinţa civilă nr. 168 din 29 ianuarie 2003.
Faţă de succesiunea actelor juridice, astfel cum a fost arătată, rezultă fără putinţă de tăgadă că nu a fost posibilă opoziţia creditorului la partajul bunurilor comune, care este prezumat a fi fraudulos.
De asemenea, este dovedit prejudiciul produs creditorului prin actul de partaj, astfel încât sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 975 C. civ. pentru intentarea acţiunii pauliene, instanţa de fond şi cea de apel făcând o greşită aplicare a legii când au constatat contrariul.
Ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., curtea de apel a admis recursul apelantului şi a modificat în tot decizia atacată, în sensul că a admis apelul reclamantului şi a schimbat în tot sentinţa primei instanţe.
în schimb, acţiunea reclamantului a fost admisă numai în parte, în sensul că s-a dispus revocarea actului de partaj bunuri comune încheiat între V.A. şi N.M. şi consfinţit prin sentinţa civilă nr. 168 din 29 ianuarie 2003 a Judecătoriei Bârlad.
Capetele de cerere privind stabilirea obligării de executare a creanţei în sarcina ambilor soţi, completarea titlului executoriu cu valoarea actualizată a debitului şi cu sumele fostei soţii, precum şi încuviinţarea vânzării la licitaţie a imobilului din satul Griviţa, judeţul Vaslui, nu au putut fi primite.
Datoria contractată de N.M. este personală şi nu putea deveni comună ca urmare a admiterii acţiunii pauliene, motiv pentru care nu s-a putut nici completa titlul executoriu cu numele fostei soţii, conform art. 33 C. fam.
Cât priveşte încuviinţarea vânzării la licitaţie a imobilului din satul Griviţa, aceasta se va putea face pe calea executării silite, după efectuarea partajului bunurilor comune a soţilor, tot în condiţiile art. 33 C. fam.
în baza art. 274 C. proc. civ., intimaţii-pârâţi au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către recurentul-reclamant.
| ← Revocarea declaraţiei debitorului de renunţare la succesiune... | înstrăinarea bunului supus partajului, în timpul judecării... → |
|---|
