Acţiune în revendicare. Titluri opuse de ambele părţi. Compararea titlurilor
| Comentarii |
|
Cât timp ambele părţi pretind un drept de proprietate asupra aceluiaşi bun, instanţei îi revine obligaţia să compare titlurile ce se opun, urmând a se da preferinţă celui mai caracterizat.
Un înscris sub semnătură privată încheiat sub imperiul reglementărilor ce impuneau forma autentică ad validitatem pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra unui imobil nu transmite acel drept şi nu poate fi opus titlului de proprietate deţinut de cealaltă parte.
(Decizia nr. 791 din 25 martie 2002 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată la data de 20.05.1999 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, reclamanţii G.G. şi G.F. au chemat în judecată pe pârâţii N.P. şi N.M. şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâţii să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul proprietatea reclamanţilor situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 200 mp şi constructie formată din 2 camere, marchiză şi bucătărie.
Prin Sentinţa civilă nr. 1529 din 16.02.2000, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis cererea formulată şi a obligat pârâţii să lase reclamanţilor, în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul în litigiu.
Comparând titlurile invocate de părţi, potrivit regulilor aplicabile acţiunii în revendicare, instanţa a constatat că titlul reclamanţilor este preferabil celui invocat de către pârâţi.
Astfel, reclamanţii au dovedit existenţa dreptului lor de proprietate pentru teren printr-un mod original de dobândire a acestuia, şi anume prin uzucapiune, iar pentru construcţie prin accesiune, dovada dreptului lor de proprietate fiind considerată certă şi absolută. Pe de altă parte, uzucapiunea produce efecte retroactive de la data începerii posesiei, care în cauză este de 27.08.1956, aşa cum s-a reţinut prin Sentinţa civilă nr. 3128 din 22.04.1993.
Instanţa a apreciat că titlul pârâţilor reprezintă un antecontract de vânzare-cumpărare numai pentru construcţie, netranslativ al dreptului de proprietate, generator al unei obligaţii de a face în sarcina promitentuiui vânzător, aceea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare când acest lucru ar fi devenit posibil.
Prin urmare, instanţa a apreciat că titlul reclamanţilor este preferabil celui invocat de pârâţi.
Prin Decizia civilă nr. 2413 din 8.10.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii N.P. şi N.M. împotriva Sentinţei civile nr. 1529 din 16.02.2002 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Tribunalul a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a considerat că titlul reclamanţilor este mai puternic decât cel opus de către pârâţi, el constatând un mod original de dobândire a proprietăţii, fiind în acelaşi timp şi mai vechi decât cel invocat de pârâţii-apelanţi.
împotriva Deciziei civile nr. 2413 din 8.10.2001 a Tribunalului Bucureşti-Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, în termen legal, au declarat recurs apelanţii N.M. şi N.P.
Prin motivele de recurs formulate se critică decizia pronunţată de instanţa de apel, pentru următoarele considerente:
în mod greşit, tribunalul a considerat că înscrisul sub semnătură privată, încheiat în anul 1983, şi care constituie titlul de proprietate al recurenţilor, nu emană de la intimaţii-reclamanţi, schimbând în acest fel natura şi înţelesul actului sub semnătură privată.
împrejurarea că înscrisul sub semnătură privată din anul 1983 a fost semnat şi de intimatul-reclamant G.G., alături de fiul său G.V., face ca recurenţii să dobândească dreptul de proprietate asupra construcţiei şi naşte în sarcina reclamanţilor obligaţia de a încheia în formă autentică actul de vânzare-cumpărare, ca şi obligaţia de a nu-i evinge pe cumpărători.
Se mai susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare hotărâtor pentru dezlegarea pricinii. în acest sens, se arată că înscrisul sub semnătură privată încheiat în anul 1983 a transmis în patrimoniul recurenţilor dreptul de proprietate asupra construcţiei şi că atâta timp cât înscrisul emană chiar de la reclamanţii-intimaţi compararea titlurilor de proprietate nu se mai impunea. Instanţa a refuzat să analizeze acest titlu invocat de recurenţi, după cum nu a analizat nici hotărârea judecătorească invocată drept titlu de proprietate de către recurenţi, ceea ce atrage modificarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, în temeiul art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă.
în drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 din Codul de procedură civilă.
Deşi recurenţii au menţionat drept cauză a recursului formulat şi prevederile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, nici una din criticile formulate nu se circumscrie acestor dispoziţii, astfel încât Curtea nu se consideră legal învestită cu analizarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Analizând decizia recurată, în limitele stabilite prin motivele de casare formulate, Curtea reţine următoarele:
Instanţele au fost învestite cu o cerere în revendicare formulată de reclamanţii G.G. şi F. împotriva pârâţilor N.P. şi N.M.
Obiectul cererii este clar precizat atât prin petitul cererii: "să obligaţi pârâţii să ne lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul proprietatea noastră situat în Bucureşti, imobil compus din teren în suprafaţă de 200 mp şi construcţie compusă din 2 camere, marchiză şi bucătărie", cât şi prin temeiul de drept invocat, şi anume dispoziţiile art. 480 din Codul civil.
Atâta vreme cât ambele părţi în litigiu au pretins un drept de proprietate asupra aceluiaşi imobil, revenea instanţei învestite cu soluţionarea cererii obligaţia de a compara titlurile de proprietate ce se opun; simpla existenţă a două titluri de proprietate cu privire la acelaşi bun obligă instanţa la analizarea celor două titluri, urmând a se da preferinţă celui mai caracterizat.
în cauză, concluzia la care au ajuns instanţele în urma comparării celor două titluri de proprietate este cea corectă. Astfel, reclamanţii opun drept titlu Sentinţa civilă nr. 3129 din 22.04.1993 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 211 din 27.02.1996 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, prin care s-a constatat că reclamanţii sunt proprietari prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 200 mp situat în Bucureşti şi prin accesiunea asupra construcţiei edificate pe teren.
Această hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat, nu mai poate forma obiect de analiză în prezentul litigiu. Atâta vreme cât ea nu a fost desfiinţată prin căile de atac, criticile formulate în prezenta cauză vizând neîndeplinirea condiţiilor uzucapiunii nu pot fi analizate.
Titlul opus de recurenţi îl reprezintă un înscris sub semnătură privată încheiat în anul 1983, an în care, sub imperiul reglementărilor existente, forma autentică era cerută ad validitatem pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor.
Prin urmare, dreptul de proprietate nu a fost transmis în patrimoniul recurenţilor, ei având doar un drept de creanţă născut din încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare, deoarece în patrimoniul intimaţilor-reclamanţi există un veritabil drept de proprietate născut printr-un mod original de dobândire a proprietăţii şi anume uzucapiunea.
Rezultă astfel în mod evident că titlul reclamanţilor-intimaţi - hotărârea judecătorească de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, hotărâre prin care în mod retroactiv dreptul de proprietate asupra bunului este recunoscut din momentul intrării în stăpânirea de fapt a imobilului -este preferabil titlului opus de recurenţi, respectiv antecontractului de vânzare-cumpărare.
Comparând titlurile de proprietate şi reţinând că titlul opus de recurenţi reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, şi nu un contract de vânzare-cumpărare, instanţa nu a schimbat natura actului juridic încheiat, ci, dimpotrivă, a stabilit în mod corect natura juridică a actului încheiat în raport de cerinţele de validitate existente la momentul încheierii lui.
Prin urmare, în temeiul art. 316 din codul de procedură civilă raportat la art. 296 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Acţiune în revendicare a imobilelor preluate fără titlu şi... | Acţiune în revendicare. Imobil preluat de stat în baza... → |
|---|
