Acţiune în revendicare. Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Verificări efectuate în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998
Comentarii |
|
Prin Decretul nr. 223/1974 se încălcau atât principiul egalităţii dintre cetăţenii României, consacrat de art. 17 din Constituţia din 1965, cât şi dreptul de proprietate personală, prevăzut în art. 36 din aceeaşi Constituţie, precum şi art. 481 din Codul civil şi art. 17 alin. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 1948.
Având în vedere încălcarea acestor dispoziţii, se constată, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 213/1998, că titlul statului nu este valabil constituit, acţiunea în revendicare fiind întemeiată.
(Decizia nr. 2923 din 30 octombrie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanţii M.N. şi M.A.B. au chemat în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi S.C. "R." S.A., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea preluării de către stat şi obligarea la restituirea apartamentului situat în str. A., Bucureşti, iar în subsidiar să le fie achitată contravaloarea acestui apartament.
Prin Sentinţa civilă nr. 22976 din 30.11.2000 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor, pentru următoarele considerente:
Invocându-se art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 raportat la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 20/1996, s-a reţinut că imobilul a trecut în mod valabil în proprietatea statului, conform prevederilor Decretului nr. 223/1974, cu respectarea prevederilor Constituţiei României din 1965, în vigoare la momentul respectiv, şi a actelor internaţionale la care România este semnatară sau care au fost ratificate, respectiv Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite la 12.10.1948.
S-a mai reţinut că au fost respectate şi prevederile art. 481 din Codul civil.
împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, criticând-o pentru următoarele motive:
în mod greşit s-a reţinut temeiul de drept- Legea nr. 20/1996- deoarece aceasta se referă la un alt domeniu.
Susţinerea instanţei, conform căreia trecerea în proprietatea statului în condiţiile Decretului nr. 223/1974 s-ar fi făcut cu respectarea Constituţiei în vigoare, a tratatelor la care România era parte şi a dispoziţiilor art. 481 din Codul civil, este criticabilă.
Cetăţenii români erau împărţiţi în două categorii: cei care plecau definitiv din ţară şi cei care rămâneau. Primii trebuiau să-şi vândă casele la un preţ stabilit de stat sau să le fie confiscate, fără despăgubiri.
Nu s-a ţinut cont de dispoziţiile art. 17 pct. 1 şi 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevăd că orice persoană are dreptul la proprietate şi nu poate fi lipsită în mod arbitrar de proprietatea sa.
S-au încălcat şi prevederile art. 481 din Codul civil prin faptul că cetăţenii români care părăseau ţara erau obligaţi să-şi cedeze proprietatea, fără vreo despăgubire.
încălcându-se toate actele normative precizate, Decretul nr. 223/1974 nu poate constitui un titlu valabil al statului, art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevăzând că fac parte din domeniul privat al statului numai bunurile care au intrat în proprietatea sa cu respectarea Constituţiei, a tratatelor la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării de către stat.
Prin Decizia civilă nr. 892/A din 3.04.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul, pe următoarele considerente:
Instanţa de fond a apreciat în mod corect că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu respectarea dispoziţiilor procedurale instituite de Decretul nr. 223/1974.
Reţinăndu-se că acest act normativ era aplicabil la data preluării imobilului şi că nu contravenea legislaţiei în vigoare, că trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu o dreaptă despăgubire, tribunalul a constatat că, în mod temeinic şi legal, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs apelanţii, criticând-o pe următoarele motive, ce se încadrează în art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă:
în mod greşit s-a reţinut de către tribunal, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 213/1998, că preluarea imobilului a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor interne şi internaţionale existente la data de aplicare a Decretului nr. 223/1974.
S-au încălcat prevederile Constituţiei din 1965, care au statuat egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor fără nici o deosebire; prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la data de 10.12.1948, care consacră dreptul de proprietate şi faptul că nici o persoană nu poate fi lipsită în mod arbitrar de proprietatea sa; art. 481 din Codul civil, care prevede că nimeni nu poate fi obligat să cedeze proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică, primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Analizând decizia recurată, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Apartamentul a intrat în proprietatea statului cu respectarea dispoziţiilor instituite de Decretul nr. 223/1974.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, invocat de apelantul-recurent, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. în alin. (3) al aceluiaşi articol, se prevede că instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
în cauza de faţă imobilul a trecut în proprietatea statului cu plată, în baza Deciziei nr. 319/1983 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti.
Decretul nr. 223/1974, în baza căruia s-a făcut trecerea în proprietatea statului, contravine Constituţiei din 1965, în vigoare la acea dată.
Prin acest decret se încălca principiul egalităţii dintre cetăţenii României, fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie, consacrat de art. 17 din Constituţia din 1965, acest articol prevăzând că cetăţenii, fără vreo deosebire, sunt egali în drepturi în toate domeniile vieţii economice, politice, juridice, sociale sau culturale.
în art. 36 din aceeaşi Constituţie era prevăzut dreptul de proprietate personală, ocrotit de lege.
Prin discriminarea făcută între cetăţenii români cu domiciliul în ţară şi cei cu domiciliul în străinătate, cu protejarea şi neprotejarea astfel a proprietăţii personale a fiecăreia dintre aceste categorii, se încălcau în mod evident prevederile Constituţiei din 1965, în vigoare la data aplicării Decretului nr. 223/1974.
O altă lege în vigoare, încălcată prin aplicarea Decretului nr. 223/1974, este Codul civil, care, în art. 481, prevede că "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică, şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire".
încălcarea acestui articol din Codul civil priveşte atât lipsa cauzei de utilitate publică, cât şi lipsa despăgubirilor sau sumele modice care erau acordate ca despăgubiri pentru preluarea unui imobil.
în acelaşi timp, în contextul precizat de art. 6 din Legea nr. 213/1998, trebuia apreciată valabilitatea titlului statului şi în raport de tratatele internaţionale la care România era parte, tratate în vigoare la data preluării imobilului de către stat.
Dispoziţiile legale interne trebuiau să fie în concordanţă şi cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la data de 10.12.1948. Astfel, în art. 17 alin. 1 din Declaraţie, se prevede că "orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât şi în asociere cu alţii" şi că "nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Prin Decretul nr. 223/1974, cetăţenii români care părăseau ţara erau lipsiţi în mod arbitrar de dreptul de proprietate, care era recunoscut şi protejat atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.
Având în vedere încălcarea tuturor acestor dispoziţii, Curtea urmează a constata, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 213/1998, că titlul statului nu este valabil constituit.
Prin urmare, constatând că recursul este fondat, Curtea l-a admis, cu aplicarea şi a art. 312 din Codul de procedură civilă, modificând decizia tribunalului şi admiţând apelul formulat.
← Acţiune în revendicare. Titluri opuse de ambele părţi.... | Acţiune în revendicare. Imobil preluat de stat fără titlu valabil → |
---|