Acţiune în revendicare. Imobil naţionalizat. Categorii sociale exceptate. Criterii de apreciere
| Comentarii |
|
Deţinerea unui imobil compus din mai multe apartamente nu justifică încadrarea proprietarului în prevederile art. I din Decretul nr. 92/1950, în condiţiile în care, din probele administrate, nu rezultă că acesta ar fi fost exploatator de locuinţe.
(Decizia nr. 3087 din 13 noiembrie 2001 - Secţia a IV-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 5857/2000, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele E.A.A. şi F.P. împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dispunând obligarea pârâtului de a lăsa în deplină proprietate şi posesie reclamantelor spaţiul comercial în suprafaţă de 67 mp, situat la parterul unui imobil din Bucureşti, str. F., sectorul 3.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de Primăria Municipiului Bucureşti, potrivit Deciziei civile nr. 1351/A din 21.03.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs Primăria Municipiului Bucureşti, criticând-o în raport de cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 din Codul de procedură civilă, cu motivarea că instanţa a constatat greşit inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 autorilor reclamantelor, întrucât, având în vedere numărul mare de apartamente naţionalizate, nu se poate aprecia că aceştia nu se încadrau în categoria exploatatorilor doar pentru faptul că nu s-a făcut dovada că se obţineau venituri de pe urma acestor apartamente şi că, în cauză, urmare a interpretării greşite a prevederilor art. II din actul normativ menţionat, instanţa a lărgit cadrul acestor prevederi, asimilând şi alte ocupaţii celor prevăzute de art. II.
Recursul este nefondat.
Soluţia de admitere a acţiunii în revendicare a fost argumentată prin raportare la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, care condiţionează valabilitatea şi eficienţa juridică a titlului statului de tripla conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data preluării bunurilor, cu cele ale Constituţiei şi cu cele ale tratatelor internaţionale la care România era parte.
Recurenta nu contestă faptul că autorii reclamantelor-intimate erau agricultori la data naţionalizării, însă susţine că această categorie profesională nu era exceptată de la naţionalizare şi că măsura de preluare în proprietatea statului a fost justificată de numărul mare de apartamente deţinute, care ar prezuma împrejurarea că aceştia ar fi fost "exploatatori de locuinţe".
Deţinerea unui imobil, chiar compus din mai multe apartamente, de către două familii nu justifică încadrarea titularilor dreptului de proprietate în prevederile art. I din Decretul nr. 92/1952, în condiţiile în care din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că autorii intimatelor ar fi fost industriaşi, moşieri, bancheri, mari comercianţi sau exploatatori de locuinţe, ci, în calitate de agricultori, obţineau venituri din muncă, făcând parte din categoria micilor meseriaşi, exceptată de la naţionalizare, conform art. II din Decretul nr. 92/1950, dispoziţiile articolului indicat neprevăzând exceptarea de la naţionalizare prin enumerarea exhaustivă a tuturor profesiilor, posturilor, funcţiilor şi ocupaţiilor persoanelor vizate, ci prin raportare la categorii socio-profesionale determinate în mod generic.
Faţă de considerentele reţinute, Curtea a respins recursul ca nefondat, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
| ← Acţiune în revendicare. Imobil naţionalizat pe numele altei... | Acţiune în revendicare. Contract de vânzare-cumpărare.... → |
|---|
