Acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale. Stabilirea competenţei materiale. Valoarea contractului. Data de la care poate fi aplicată decizia în interesul legii
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 4, art. 2 pct. 1 lit. a), art. 329 alin. (2), art. 365 Regulile de procedură a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, art. 71
Este dincolo de orice interpretare că principalul capăt al acţiunii cu care Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a fost sesizată la cererea SC C. SA are caracter evaluabil în bani, evaluare care va fi considerata funcţie de un element obiectiv: preţul din valoarea contractului, pe care părţile îl din o determina la momentul la care se naşte raportul juridic dintre ele.
C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., sent. nr. 197 din 13 noiembrie 2008 (nepublicată)
Prin sentinţa comercială nr. 7608 din 18.06.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi cauza a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti ca instanţă competentă din punct de vedere material să soluţioneze acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 35 din 21.02.2008 pronunţată de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, acţiune promovată de către reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâta SC E.G. SA.
Astfel, la 21.08.2008 acţiunea a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul de dosar nr. 19600 din 3 din 2008.
în şedinţa publică din 13.11.2008 Curtea sesizată în fond cu judecarea cauzei a invocat din oficiu şi a pus în dezbaterea părţilor excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe în soluţionarea cauzei, excepţie asupra căreia va prezenta, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. considerentele sale în cele ce urmează.
în soluţionarea excepţiei, Curtea prezintă următoarele considerente: Textele de lege analizate de către Curte în soluţionarea excepţiei: Articolul 342 C. proc. civ.: „Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanţa de judecată, care în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanţă.
în cazul în care părţile au încheiat convenţia arbitrală în cursul judecării litigiului la o instanţă judecătorească, aceasta devine competentă să soluţioneze cererile prevăzute în alin. (1).
Instanţa va soluţiona aceste cereri de urgenţă şi cu precădere, cu procedura ordonanţei preşedinţiale”.
Articolul 365 C. proc. civ.: „Competenţa de a judeca în primă instanţă acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.
Acţiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale.
Instanţa judecătorească va putea suspenda executarea hotărârii arbitrale împotriva căreia a fost introdusă acţiunea în anulare, numai după depunerea unei cauţiuni fixate de ea. Dispoziţiile art. 403 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător”.
Articolul 71 din Regulile de procedura arbitrala elaborate de Camera de Comerţ şi Industrie a României :”Competenţa de a soluţiona acţiunea în anulare revine, în funcţie de valoarea cererii arbitrale, Curţii de Apel Bucureşti sau Tribunalului Municipiului Bucureşti.
Acţiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale”.
Articolul 41 C. proc. civ.: „Competenţa ce revine instanţelor judecătoreşti în legătură cu arbitrajul reglementat de cartea IV - aparţine instanţei care ar fi fost competentă să soluţioneze litigiul în fond, în lipsa unei convenţii arbitrale”.
Articolul 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.: „Tribunalul judecă: pct. 1. în primă instanţă: a) procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani”.
Aşadar, aceste texte impun următoarea interpretare: acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale este de competenta instanţei imediat superioare celei care ar fi soluţionat litigiul în fond, în primă instanţă, în lipsa clauzei arbitrale.
în materia raporturilor juridice cu caracter comercial, cum este cazul spetei de fata, competenta materiala de soluţionare în fond a cauzei, în litigiile cu caracter patrimonial urmează criteriul valoric în atribuirea competentelor.
Competenta este stabilita, potrivit art. 17 şi art. 2821 C. proc. civ., acesta din urma interpretat per a contrario, după capătul de cerere principal. Or, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a fost sesizata cu o cerere
având următorul obiect „să constataţi rezoluţiunea contractului nr. 99 din 03.05.2006 şi sa dispuneţi repunerea părţilor în situaţia anterioară — respectiv sa obligaţi SC E.G. SA la restituirea contravalorii avansului şi a CEC-urilor încasate, în total de 41.400,10 lei - şi sa dispuneţi acordarea daunelor interese pentru lipsa de folosinţă a utilajului în cuantum de 4000 lei”-, intre aceste capete, caracterul de petit principal avându-1 cererea constatării rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare a utilajului, cu nr. 99 din 03.05.2006, celelalte pretenţii fiind accesorii.
In aceste condiţii se pune problema stabilirii caracterului evaluabil în bani al capătului principal al acţiunii, pentru a putea determina, funcţie de acest aspect, competenta în prima instanţă în soluţionarea cauzei.
Astfel, Curtea arată că prin decizia pronunţată în recursul în interesul legii cu nr. 35 din 09.96.2008, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., se interpretează în sensul că, „în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare”.
Faţă de dispoziţiile art. 329 alin. (2) C. proc. civ., dezlegarea în drept a acestei probleme este obligatorie pentru instanţe, iar Curtea apreciază că aplicabilitatea deciziei arătate este independentă de publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I, întrucât, raţiunea* pronunţării sale stă în a considera că interpretarea corecta asupra caracterului acţiunilor pe care le enumeră a fost şi rămâne că acestea au caracter evaluabil, aspect care nu poate să depindă de momentul publicării considerentelor deciziei sau chiar al dispozitivului sau, câtă vreme a fost realizata informarea, prin comunicat, asupra dispozitivului acestei hotărâri.
Prin urmare, este dincolo de orice interpretare că principalul capăt al acţiunii cu care Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a fost sesizată la cererea SC C. SA are caracter evaluabil în bani, evaluare care va fi considerată în funcţie de un element obiectiv: preţul din valoarea contractului, pe care părţile îl determina la momentul la care se naşte raportul juridic dintre ele. Or, în speţă, valoarea obiectului contractului a cărui rezoluţiune se solicită, nr. 99/03.05.2006, va fi stabilită după preţul stipulat de părţi în art. 3 al convenţiei, respectiv 34.790,40 lei.
în consecinţă, după criteriul valoric de stabilire a competentelor, acţiunea cu caracter comercial al cărei obiect este cel mult egal valorii de 100.000 lei este de competenţa judecătoriei, în prima instanţă.
Urmând acest raţionament, acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale este dată de lege în competenţa tribunalului, ca instanţă superioară celei ce ar fi avut competenţa soluţionării cauzei în prima instanţă în lipsa clauzei compromisorii.
Astfel, întrucât art. 159 pct. 2 C. proc. civ. arată că necompetenţă este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad în raport cu cea sesizată, iar potrivit art. 105 alin. (1) şi art. 158 alin. (1) raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Curtea a ridicat din oficiu problema necompetenţei sale materiale în soluţionarea cauzei, faţă de cele considerate, a admis excepţia şi, potrivit art. 158 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., a declinat cauza în favoarea Tribunalul Bucureşti.
Tot astfel, faţă de declinările reciproce şi succesive între cele două instanţe, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, potrivit art. 20 pct. 2 şi art. 21 C. proc. civ., constatând ivit conflictul negativ de competenţă, această instanţă a sesizat regulatorul de competenţă în vederea soluţionării sale.
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit, în acord cu hotărârea de mai sus, competenţa materială de soluţionare a Tribunalului Bucureşti.
Articolul 2 pct. 1 lit. a) a fost abrogat de către Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Prin urmare, până la intrarea în vigoare a N. C. proc. civ. cererile evaluabile în bani cu o valoare de până la suma de 500.000 RON, inclusiv între profesionişti, vor fi judecate de către judecătorii, iar cererile care depăşesc această valoare vor fi judecate de către tribunale. De asemenea, cererile neevaluabile în bani în raporturile dintre profesionişti vor fi judecate, în principiu, de către judecătorie cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii derogatorii.
Articolul 329 alin. (2) C. proc. civ. prevedea că deciziile prin care se soluţionează sesizările se pronunţă de Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. în momentul de faţă, art. 3307 alin (4) C. proc. civ. prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Cu toate acestea, considerăm că de la momentul în care a fost făcută informarea cu privire la soluţia în interesul legii, instanţele pot aplica acea soluţie, fără a fi necesară publicarea în Monitorul Oficial. Lipsa publicării nu împiedică în nici un fel instanţele să aplice decizia dată în interesul legii, întrucât din moment ce aceasta a fost pronunţată, nu mai poate fi schimbată.
Hotărârea a fost pronunţată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, prin urmare trebuie avute în vedere explicaţiile de la hotărârea nr. 49, Curtea de apel Galaţi decizia civilă nr. I2/R din 12 ianuarie 2010.
Articolul 99 alin. (1) N. C. proc. civ. prevede că în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii, alin. (2) oferă aceeaşi soluţie pentru cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, chiar dacă nu se solicita şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, integrând astfel dec. nr. 32 din 9 iunie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Secţiile Unite.
Cu privire la competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare îndreptate împotriva hotărârii arbitrale, art. 601 N. C. proc. civ. prevede competenţa de judecare a acţiunii în anulare în favoarea curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul. Prin urmare, tribunalul va pierde din competenţă judecarea acţiunilor în anulare a hotărârilor arbitrale. Cu privire la caracterul hotărârii pronunţate de către C.A. în cadrul acţiunii în anulare, art. 604 alin (1), (4) N. C. proc. civ. astfel cum vor fi modificate de LPA11 prevăd că aceasta este supusă recursului.
| ← Cerere de ridicare a măsurii asigurătorii a sechestrului... | Acţiune în rezoluţiunea antecontractului de... → |
|---|
