Cerere de ridicare a măsurii asigurătorii a sechestrului adresate instanţei civile. Hotărâre supusă numai recursului. Nelegala compunere a instanţei de apel. Necompetenţa materială a Curţii de Apel de judecare a recursului
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 129 alin. (1), art. 2821, art. 168
Conform dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă, în cazul litigiilor ce privesc luarea măsurilor asigurătorii. Prin urmare, sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, putea fi atacată numai cu recurs, nu şi cu apel. Tribunalul avea obligaţia conform art. 129 alin. (1) şi următoarele C. proc. civ., să califice corect calea de atac intitulată apel, şi să o soluţioneze într-un complet de 3 judecători, iar nu într-unul de 2 judecători cum greşit a procedat.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 211R din 1 martie 2011 (nepublicată)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 20.05.2009, reclamanţii S.I. şi M.S.Ş. au solicitat, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului penal aplicată asupra apartamentului nr. 1 situat în Bucureşti, C.V., sect. 1, şi a autoturismului marca Subaru, măsură luată prin ordonanţa nr. xxx din 20.07.2001 de către IGP - Direcţia de cercetări penale, deoarece S.I., singurul care a fost cercetat, a fost scos de sub urmărire penală prin rechizitoriul nr. 1090 din P din 2001 din 10.07.2002 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, s-a solicitat radierea din registrul de publicitate imobiliară a sechestrului penal asigurator şi a inscripţiei ipotecare înscrise cu privire la apartamentul sechestrat.
Prin sentinţa civilă nr. 4538 din 16.03.2010 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, s-a respins excepţia nelegalei compuneri a instanţei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
S-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind pe reclamanţii
S.I. şi M.S.Ş. şi pe pârâtul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, iar, pe fond, s-a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamantul S.I. a fost cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi fals în declaraţii, prevăzute şi pedepsite de art. 323 alin. (1) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP). Prin rechizitoriul nr. xxx din P din 2001 din 10 iulie 2002 a fost scos de sub urmărire penală pentru infracţiunea de fals în declaraţii, fiind totodată disjunsă şi „declinată” cauza cu privire la acelaşi învinuit, care, împreună cu învinuitul R.M.V., a continuat să fie cercetat penal pentru cealaltă infracţiune, dar de către Inspectoratul General de Poliţie al Municipiului Bucureşti - Direcţia de cercetări penale.
Susţinerile pârâtului în sensul că, prin sentinţa penală nr. 1572 din
28.11.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a a fost admisă excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei pentru încălcarea normelor de competenţă după materie şi după calitatea persoanei şi s-a restituit cauza la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 13 alin. (l)-(2) din O.U.G. nr. 43/2002 republicată, nu au fost probate, deoarece sentinţa la care se face referire nu a fost depusă la dosarul cauzei, iar ordonanţa din iulie 2008 se referă la alţi învinuiţi, nu la S.I.
Din cercetările efectuate de instanţă prin intermediul portalului Tribunalului Bucureşti rezultă că S.I. nu a fost parte în dosarul nr. xxx din 3 din 2007 iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, în privinţa acestuia, se efectuează cercetări penale în dosarul nr. xxx din D din P din 2005 (xxx din 2007), de soluţionat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism.
La Direcţia Naţională Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se află în lucru dosarul nr. xxx din P din 2007, acesta însă neavând legătură cu dosarul nr. xxx din P din 2001.
Pentru aceste considerente, având în vedere că dosarul cu privire la care se invocă neregularitatea măsurii asigurătorii se află în lucru la pârât, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia.
Referitor la excepţia nelegalei compuneri a completului, invocată de instanţă din oficiu, având în vedere că este un complet din cadrul secţiei civile, nu din cadrul secţiei penale, instanţa reţine că, faţă de principiul disponibilităţii, este ţinută de cauza acţiunii, astfel cum a fost definită de reclamanţi şi, în principiu, de temeiul juridic invocat de aceştia - un articol din Codul de procedură civilă, astfel încât a respins excepţia.
Pe fond, instanţa a reţinut, însă, că nu este incidenţă nici una dintre ipotezele reglementate de art. 585 C. proc. civ., cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asiguratorie, nefiind anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre irevocabilă, cu atât mai puţin punându-se problema renunţării la ea.
De aceea, instanţa a respins cererea ca neîntemeiată, prin prisma calificării juridice şi a căii procesuale alese.
Conform art. 55 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, având în vedere şi faptul că bunurile, astfel cum rezultă din susţinerile reclamanţilor, sunt bunuri comune, în devălmăşie, nu pe cote-părţi, având în vedere şi modul de soluţionare a cererii principale, instanţa a respins ca neîntemeiată şi cererea privind radierea din cartea funciară.
Prin decizia civilă nr. 1177 din 15.11.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă s-a respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi S.I. şi M.S.Ş., împotriva sentinţei civile nr. 4538 din 16.03.2010, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în contradictoriu cu intimatul-pârât Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
în considerentele deciziei se arată că apelul este nefondat deoarece apelantul-reclamant a solicitat ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului motivat de faptul că a fost scos de sub urmărire penală prin rechizitoriul nr. xxx din P din 2001 sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), ce fusese avută în vedere la luarea măsurii.
Din acest punct de vedere, tribunalul a constatat că, prin ordonanţa de luare a măsurilor asigurătorii nr. xxx din 20.07.2001 emisă de Direcţia Cercetări Penale din cadrul IGP s-a dispus instituirea sechestrului penal pe bunurile mobile din imobile aparţinând apelantului-reclamant (ce avea calitatea de învinuit în dosarul de urmărire penală nr. 0093 din 2001) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 292 şi art. 323 alin. (1) C. pen.
Prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului penal din data de
13.09.2001 întocmit de Direcţia Cercetări Penale din cadrul IGP au fost sechestrate un autoturism marca SUBARU şi un imobil situat în Bucureşti, sector 1.
Ulterior, prin rechizitorul emis la data de 10.07.2002 în dosarul nr. xxx din P din 2001 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la învinuiţii R.M.V. şi S.I. (apelantul-reclamant din prezenta cauză) sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen. şi trimiterea acesteia la IGP - Direcţia cercetări penale în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiţi menţionaţi anterior pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Prin sentinţa penală nr. 1572 din 28.11.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a penală în dosarul nr. xxx din 3 din 2007 s-a admis excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei, motiv pentru care s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ulterior, prin ordonanţa procurorului nr. xxx din P din 2001 din
31.07.2007, competenţa materială de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în urma soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit în cauză, la data de 21.09.2007 s-a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cauză ce se află în prezent în lucru potrivit temeiului de drept procesual civil indicat de apelanţii-reclamanţi, nu este incidenţă în speţă nici una din ipotezele reglementate de art. 595 C. proc. civ.
Tribunalul a constatat că apelantul-reclamant este şi în prezent cercetat în dosarul penal în care s-a luat măsura instituirii sechestrului penal. Or, pentru a se putea face contestaţie, potrivit legii civile, împotriva măsurii asigurătorii trebuie întrunite cumulativ două condiţii şi anume: procesul penal să fi fost soluţionat definitiv şi să nu se fi lăcut plângere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii.
întrucât apelantul-reclamant este şi în prezent cercetat în dosarul penal în care s-a luat măsura instituirii sechestrului penal a fost considerată ca vădit nefondată solicitarea acestuia de ridicare a sechestrului penal, precum şi a inscripţiei ipotecare cu privire la apartamentul sechestrat.
împotriva acestei decizii s-a formulat recurs la 28.01.2011 de către
S.I. şi M.S.Ş., cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., decizia fiind comunicată recurenţilor la 13.01.2011, conform dovezilor de comunicare.
întâmpinarea depusă la dosar de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 18.02.2011 a fost calificată ca reprezentând note scrise.
Analizând decizia civilă în raport de excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel privind soluţionarea recursului în raport de dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., ce reprezintă un motiv de ordine publică ce poate fi invocat din oficiu de instanţa de recurs conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea, cu majoritate, a reţinut următoarele:
Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, acţiunea intro-ductiyă formulată de S. I. şi M. S. Ş. are ca obiect ridicarea măsurii asi-guratorii a sechestrului penal aplicată asupra apartamentului nr. 1 situat în Bucureşti, C.V., sector 1 şi autoturismul marca Subaru, luată prin ordonanţa nr. xxx din 20.07.2001 de către IGP - Direcţia Cercetări Penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Conform dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă, în cazul litigiilor ce privesc luarea măsurilor asigurătorii. Prin urmare, sentinţa civilă nr. 4538 din 16.03.2010 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, putea fi atacată numai cu recurs, nu şi cu apel. Tribunalul avea obligaţia conform art. 129 alin. (1) şi următoarele C. proc. civ., să califice corect calea de atac intitulată apel, şi să o soluţioneze într-un complet de 3 judecători, iar nu într-unul de 2 judecători cum greşit a procedat.
Prin urmare, Curtea, cu majoritate, în baza art. 312 raportat la art. 304 alin. (1) C. proc. civ., a constat că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale pentru soluţionarea căii de atac a recursului, singura care putea fi formulată împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond, a admis recursul, a casat decizia civilă nr. 1177 din
15.11.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, şi a trimis cauza Tribunalului Bucureşti pentru a judeca ca instanţă de recurs, în complet format din 3 judecători, calea de atac formulată de
S.I. şi M.S.Ş., la data de 7.06.2010 împotriva sentinţei civile nr. 4538 din 16.03.2010.
Cu ocazia soluţionării pe fond a recursului, tribunalul va lua în considerare toate criticile formulate prin cererea de recurs şi care nu au mai făcut obiectul analizei în prezenta decizie, ca urmare a constatării necompetenţei Curţii de Apel în soluţionarea recursului, precum şi modalitatea de soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei nelegalei compuneri a instanţei, care vizează, astfel cum rezultă din considerente, excepţia necompetenţei materiale a instanţei civile de soluţionare a cererii, art. 168 C. proc. pen. precizează că în contra măsurii asigurătorii luate şi a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, persoana responsabilă civilmente, precum şi orice altă persoană interesată, se poate plânge procurorului sau instanţei de judecată, în orice fază a procesului penal, iar hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată cu recurs. După soluţionarea definitivă a procesului penal dacă nu s-a făcut plângere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii se poate face contestaţie potrivit legii civile.
Prin dec. nr. LXXI din 71 din 2007 publicată în Monitorul Oficial la 17 iulie 2008, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii stabilind că competenţa de a soluţiona plângerea formulată în temeiul art. 168 C. proc. pen. revine procurorului în cursul urmăririi penale şi instanţei de judecată în cursul judecăţii.
Aceste dispoziţii legale urmează a fi coroborate cu susţinerile reclamanţilor privind caracterul definitiv al soluţiei pronunţate prin rechizitoriul nr. xxx din P din 2001 din 10.07.2002, privind scoaterea de sub urmărirea penală privind săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi dispunerea măsurii asigurătorii a sechestrului penal doar pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), iar nu şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. pentru care s-a disjuns urmărirea penală. De asemenea, urmează a se solicita date de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind stadiul urmăririi penale în dosarul nr. xxx din P din 2001, privind săvârşirea de către recurentul S. I. a infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. şi a se analiza incidenţa art. 595 C. proc. civ. în toate ipotezele reglementate în cauză.
Cu opinia separată a doamnei judecător A.P. în sensul ca intimatul-pârât Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică să depună relaţii privind stadiul cercetărilor penale în dosarul nr. xxx din P din 2001 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind pe pârâţii R.M.V. şi
S.I., conform pct. V din rechizitoriul emis la 10.07.2002.
Constatând că recursul nu este în stare de judecată, opinăm pentru ca intimatul - pârât Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică să depună relaţii privind stadiul cercetărilor penale în dosarul nr. xxx din P din 2001 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J., privind pe pârâţii R.M.V. şi S.I., conform punctului V din rechizitoriul emis la 10.07.2002.
Acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect ridicarea măsurii asigurătorii, a sechestrului penal aplicat asupra bunurilor comune ale reclamanţilor prin Ordonanţa nr. xxx din 20.07.2001 a IGP - Direcţia Cercetări Penale precum şi radierea din registrul de publicitate imobiliară a sechestrului penal asigurator şi a inscripţiei ipotecare înscrise cu privire la apartamentul sechestrat.
în cauză doar în ipoteza soluţionării definitive a cauzei penale, reclamanţii se puteau adresa instanţei civile pentru ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului penal.
Aşadar în vederea soluţionării recursului promovat în cauză era necesar faţă de lipsa oricăror relaţii privind stadiul soluţionării dosarelor penale, privind pe reclamantul S. I. să se comunice care este stadiul soluţionării cauzei disjunsă cu privire la învinuiţii R.M.V. şi S.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., măsură dispusă prin rechizitoriul emis la 10.07.2002 în dosarul nr. xxx din P din 2001 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De altfel, chiar recurenţii - reclamanţi au susţinut în motivarea recursului că despre „...continuarea şi în prezent a cercetărilor privind infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. este doar afirmată de Parchet, dar neprobată cu nimic ...”
Doar în condiţiile în care acest aspect era pe deplin lămurit, Curtea se putea pronunţa în ce priveşte recursul promovat de către recurenţi, având în vedere că prin soluţiile anterior pronunţate instanţele de fond şi apel au constatat că şi în prezent reclamantul este cercetat în dosarul penal în care s-a luat măsura instituirii sechestrului penal.
Pentru aceste considerente, apreciem că recursul nu era în stare de judecată, fiind necesară completarea probelor, cu atât mai mult cu cât în şedinţa publică de la 22.02.2011 Curtea a pus în discuţie ca motiv de ordine publică necompetenţă materială a Curţii de Apel în soluţionarea recursului, în raport de prevederile art. 2821 C. proc. civ., condiţii în care am opinat că este necesară comunicarea relaţiilor de către intimatul - pârât privind stadiul urmăririi penale în legătură cu S. I., în vederea punerii în discuţie a necompetenţei materiale a instanţei civile de ridicare a măsurii sechestrului asigurator dispuse de instanţa penală.
Considerăm că instanţa de recurs a procedat greşit prin invocarea excepţiei de necompetenţă materială, fiind necesară numai invocarea din oficiu a cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. cu consecinţa trimiterii cauzei Tribunalului pentru judecarea în complet de recurs. In cauză, C.A. este competentă să judece recursul, având în vedere că Tribunalul a judecat în calitatea de instanţă de apel. Numai prin admiterea recursului se putea îndrepta eroarea săvârşită în ceea ce priveşte calificarea căii de atac şi în ceea ce priveşte compunerea completului care a soluţionat cauzam. Soluţia de admitere a recursului implică în mod necesar competenţa materială a instanţei pentru judecarea recursului. De altfel, instanţa a lăsat nesoluţionată excepţia de necompetenţă invocată din oficiu, în dispozitivul decizie de recurs neexistând nicio menţiune cu privire la admiterea sau respingerea excepţiei.
[11 codul de procedură civilă adnotat, p. 561 pct. 1.
| ← Acţiune în constituirea unei ipoteci. Obligaţie principală... | Acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale. Stabilirea... → |
|---|
